ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1987/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamantul V.V. a solicitat anularea Hotărârii nr. 16002/185 din

12 iunie 2006 emisă de pârâta Casa de Pensii a Municipiului București și

acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că s-a născut la 25 iulie 1944, ulterior strămutării

părinților din Cadrilater, Bulgaria.

Prin sentința civilă nr.

3460 din 7 decembrie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de V.V. și a anulat Hotărârea

nr. 16002/185 din 12 iunie 2006 emisă de pârâta Casa de Pensii a Municipiului

București.

A obligat pârâta să emită în

favoarea reclamantului o nouă hotărâre în care să se constate că perioada 25

iulie 1944 – 6 martie 1945 se încadrează în dispozițiile art. 1 lit. c) din

Legea nr. 189/ 2000.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că părinții reclamantului au fost

strămutați din Cadrilater în comuna Nicolae Bălcescu, județul Tulcea, iar

reclamantul fiind născut ulterior strămutării părinților săi a suferit direct

efectele strămutării din momentul nașterii.

Împotriva sentinței sus

menționate a declarat recurs Casa de Pensii a Municipiului București, care a

motivat, în esență, că reclamantul s-a născut pe teritoriul României și nu a

făcut dovada persecuției etnice.

Recursul este nefondat.

Se reține că reclamantul s-a

născut la data de 25 iulie 1944 în orașul Lehliu, județul Călărași, iar

părinții săi au făcut obiectul schimbului de populație, ca urmare a Tratatului

de la Craiova din septembrie 1940 dintre România și Bulgaria, fiind strămutați

din motive etnice din Cadrilater în județul Tulcea, comuna Nicolae Bălcescu,

România.

Faptul că reclamantul s-a

născut ulterior strămutării părinților săi nu-l exclude de la aplicarea

dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/ 2000.

Exercitarea drepturilor și

îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă,

a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică și

juridică a minorului și asigurarea nemijlocită de către părinți a unor alte

cerințe cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare și

de educație.

Concluzia la care se ajunge

prin asumarea raționamentului propus de recurentă în sensul că un minor, mai

ales de o vârstă foarte fragedă nu împărtășește condiția grav restrictivă

impusă părinților săi este eronată și nu poate fi primită.

Potrivit prevederilor art. 1

din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada 6

septembrie 1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una

din situațiile enumerate, în dispozițiile normative menționate.

Din interpretarea

teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul cât și scopul

reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru

prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din

motive etnice, în perioada arătată.

Având în vedere că

legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate

persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor

exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât

persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea

care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care

s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor

care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost

strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel

toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație.

În cauză este necontestat că

reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost

strămutați din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași prejudicii pe care

le-a suferit și familia sa ca urmare a strămutării respective.

Față de considerentele mai

sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca

atare, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a Municipiului București, împotriva sentinței civile nr. 3460

din 7 decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 aprilie 2007.