ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1912/2007

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Curții de Apel București reclamanta C.M.M.S. a chemat în judecată pe

pârâtul M.F.P. solicitând anularea deciziei nr. 10 din 8 decembrie 2003

publicată în M. Of. nr. 65 din 26 ianuarie 2004, decizie prin care au fost

aprobate de către C.C.F. soluții prevăzute în anexa la decizia atacata,

referitoare le aplicarea unitară a prevederilor unor articole din Legea nr. 345/2002

privind T.V.A.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat faptul că nu se pot admite la 26 ianuarie 2004 (data

publicării în M. Of. a deciziei atacate) soluții în aplicarea Legii nr. 345/2002,

abrogată la acea dată. Numai în materie penală legea se poate aplica retroactiv,

nu și în materie civilă.

Totodată, s-a susținut

faptul că în condițiile în care s-ar trece, prin încălcarea Constituției, peste

motivul susmenționat, decizia atacată emite soluții ce oricum nu pot fi puse în

practică în nici un mod, cu atât mai mult retroactiv.

Reclamanta a arătat faptul

că răspunderea și drepturile (onorariile) notarilor publici sunt individuale,

iar impozitarea se face, de asemenea, individual conform O.G. nr. 7/2001

privind impozitul pe venit (și în prezent la fel, dar conform Codului fiscal),

fiecare notar plătind impozit pe venit la administrația financiară unde-și are

domiciliul și nu la administrația financiară unde-și are sediul ca birou de

notari asociați.

Impozitul pe venit, ca

principiu și ca regulă, are în vedere că impozitarea este numai individuală și

nu colectivă, cu o singură excepție legală de la acest principiu (respectiv

aceea a asociației familiale), iar principiul impunerii individuale era

reglementat de O.G. nr. 7/2001. Legea cu privire la taxa pe valoarea adăugată

nu a derogat de la acest principiu, astfel încât interpretarea pârâtului în sensul

că biroul de notari asociați este considerat persoană impozabilă, ar fi în

afara legii.

Pârâtul prin întâmpinarea

depusă la dosar a invocat excepția lipsei procedurii administrative prealabile

și a solicitat respingerea acțiunii formulate ca inadmisibilă.

Curtea de Apel București

prin sentința civilă nr. 2920 din 14 noiembrie 2006 a respins acțiunea formulată ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut faptul că legiuitorul impune parcurgerea

unei proceduri administrative prealabile sesizării instanței, în ceea ce

privește un act administrativ unilateral (care poate fi cu caracter individual

sau normativ), procedură care nu a fost urmată de reclamantă, astfel încât

cererea acesteia va fi respinsă prin admiterea excepției invocate.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta C.M.M.S., considerând-o nelegală, netemeinică și

pronunțată cu o totală desconsiderare a prevederilor Legii contenciosului

administrativ.

În opinia recurentei, în

raport cu prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora

actele normative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi

atacate oricând, în speță nu era necesară parcurgerii procedurii prealabile,

acțiunea sa fiind admisibilă.

Recursul nu este fondat.

Examinând actele dosarului

și criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea

corectă a prevederilor legale incidente în materie, nefiind dat în speță nici un

motiv care să impună casarea acesteia, pentru considerentele în continuare

arătate.

Legea nr. 554/2004

reglementează, în tradiția legislației românești, recursul administrativ

prealabil obligatoriu, stabilind prin art. 7 că, înainte de a se adresa

instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră

vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act

administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente

revocarea, în tot sau în parte, a acestuia, fără a distinge în raport cu

caracterul său individual sau normativ.

Această reglementare este

întru-totul justificată, întrucât instituie o cale mai rapidă de restabilire a

legalității, având ca scop atât protecția autorității publice emitente care,

prin repararea eventualelor erori săvârșite cu ocazia emiterii actului, poate

evita chemarea sa în judecată în calitate de pârât, suportarea unor cheltuieli

suplimentare ori plata unor daune mai mari și chiar lezarea prestigiului său

prin pierderea unui proces public, cât și pe cea a particularului care are

posibilitatea de a obține anularea actului printr-o procedură administrativă

mai simplă și scutită de taxă de timbru.

Legea nu se pronunță

într-adevăr cu privire la termenul de efectuare a recursului administrativ în

cazul actelor administrative normative, care se publică, nu se comunică, însă

nici nu îl exclude expres sau implicit din punct de vedere al obligativității.

Prin urmare, interpretarea corectă

a acestor prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 11 alin. (4) din

aceeași lege, nu poate fi alta decât aceea în sensul că în cazul actelor

administrative cu caracter normativ, care pot fi atacate oricând în fața instanței

de contencios administrativ, recursul administrativ prealabil este obligatoriu

și poate fi exercitat oricând înainte de intentarea acțiunii, opinia contrară a

recurentei neputând fi reținută.

Întrucât în speță procedura

administrativă prealabilă obligatorie nu a fost îndeplinită, singura soluție legalmente

posibilă, în considerarea dispozițiilor art. 109 alin. (2) C. proc. civ., este

aceea a respingerii acțiunii ca fiind inadmisibilă, cum corect a statuat prima

instanță.

Față de considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.M.M.S., împotriva sentinței civile nr. 2920 din 14 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 aprilie 2007.