ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2885/2007

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 6 din 17 mai 2007 a Curții de Apel Iași, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 258/45/2007, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de persoana solicitată P.D.C. cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 89 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, constatând că această excepție este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992. Totodată, prin aceeași încheiere s-a dispus arestarea persoanei solicitate P.D.C., în baza mandatului european de arestare emis la 16 martie 2007 de Tribunalul din Torino, secția Judecătorilor pentru Cercetări Preliminare Italia, conform art. 89 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, pe o durată de 29 zile, cu începere de la 17 mai 2007 la 14 iunie 2007, stabilindu-se termen la 18 mai 2007 pentru audierea acestei persoane.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că mandatul european a fost emis împotriva cetățeanului român P.D.C. în scopul derulării procedurilor penale în Italia pentru săvârșirea infracțiunilor de „violență sexuală”, „exploatarea prostituției minore”, „favorizarea intrării ilegale pe teritoriul statului italian de persoane de destinat la prostituție”, că nu există motive de refuz al executării, că cel urmărit a fost informat asupra existenței mandatului asupra conținutului acestuia, asupra posibilității de a consimți la predarea către statul emitent, precum și cu privire la drepturile sale procesuale, și că astfel sunt întrunite cerințele art. 89 din Legea nr. 302/2004. Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs în termen legal persoana solicitată P.D.C.

care a susținut că în mod greșit a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, că textul art. 89 din Legea nr. 302/2004 este neconstituțional, că nu s-a întocmit o minută de către completul de judecată pentru respingerea excepției și că pe fond, arestarea s-a dispus greșit, neexistând probe de vinovăție. S-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii sub ambele aspecte, rejudecarea cauzei și punerea în libertate a persoanei solicitate. Recursul declarat nu este întemeiat.

1. În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau a unei dispoziții dintr-o lege care are legătură cu soluționarea cauzei, iar potrivit alineatului 6 al aceluiași text, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Or, din examinarea actelor dosarului se constată că excepția ridicată nu întrunește cerințele de admisibilitate prevăzute de aceste texte legal. Astfel, prin art. 23 din Constituția României s-a statuat că arestarea preventivă se dispune de judecător numai în cursul procesului penal și libertatea persoanei poate fi îngrădită numai dacă există probe sau indicii temeinice că s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

Potrivit dispozițiilor art. 88 1 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 dacă mandatul european de arestare conține informațiile necesare și este tradus conform art. 79 alin. (4), instanța solicită procurorului general de pe lângă curtea de apel să ia măsurile necesare pentru identificarea persoanei solicitate, reținerea și prezentarea în fața instanței. Conform art. 89 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 instanța dispune prin încheiere motivată arestarea persoanei solicitate. Aceste dispoziții din legea specială care consacră reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, urmare a aderării României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, au prioritate, față de dispozițiile legii interne, așa cum s-a stabilit prin art. 148 alin. (2) din Constituția României, referitor la preeminența dreptului internațional.

Ca atare, sunt aplicabile normele din Titlul III al Legii nr. 302/2004 care transpun integral Decizia cadru nr. 584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul de arestare european și procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene. În cauză, a fost emis un mandat european de arestare a persoanei solicitate P.D.C. de către autoritățile judiciare italiene pentru infracțiunile de „violență sexuală”, „exploatarea prostituției minore”, „favorizarea intrării ilegale pe teritoriul statului italian de persoane de destinat la prostituție” în vederea efectuării urmăririi penale, iar acest mandat constituie o decizie judiciară emisă de o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, care are la bază un mandat de arestare emis în condițiile legii interne italiene, care nu a putut fi adus la îndeplinire în Italia, întrucât persoana în cauză se afla în România, membră a Uniunii Europene.

Prin urmare, mandatul european de arestare nu se poate confunda cu mandatul de arestare preventivă din dreptul intern, emis de judecătorul național român și supus regulilor statornicite de art. 23 din Constituția României. În consecință, prima instanță a constatat în mod justificat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor menționate nu este admisibilă fiind contrară prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și pe această bază a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale. Privitor la susținerea din recurs a persoanei solicitate în sensul că prima instanță nu ar fi întocmit o minută de respingere a excepției, aceasta nu poate fi primită. Din examinarea actelor dosarului se constată că prima instanță, premergător luării în discuție a arestării recurentului, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale această măsură fiind consemnată potrivit art. 355 alin. (1) raportat la art. 305 C. proc.

pen., în partea introductivă a încheierii, nefiind obligatorie, așa cum rezultă din conținutul art. 309 din același cod, întocmirea unei minute. 2. Referitor la măsura arestării persoanei solicitate P.D.C. se constată că ea a fost luată cu respectarea dispozițiilor evocate ale art. 89 din Legea nr. 302/2004, a drepturilor și garanțiilor procesuale ale respectivei persoane. Mai este de menționat că judecătorul român nu se poate pronunța asupra temeiniciei urmăririi ori asupra oportunității arestării, întrucât s-ar aduce atingere principiului referitor la recunoașterea reciprocă a hotărârilor penale. În consecință, criticile formulate de persoana solicitată în sensul greșitei luări a măsurii arestării nu sunt întemeiate.

3. Față de considerentele ce preced, constatând nefondate motivele de recurs invocate, Curtea urmează, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată P.D.C. cu obligarea acesteia la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată P.D.C. împotriva încheierii nr. 6/ MEA din 17 mai 2007 a Curții de Apel Iași, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 258/45/2007. Obligă recurenta persoană solicitată să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 mai 2007.