ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6352/2007

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 2103 din 7 martie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins ca tardiv recursul declarat de R.D. împotriva deciziei civile nr. 150/A din 16 mai 2006 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Instanța de recurs a hotărât că hotărârea recurată a fost comunicată recurentei la data de 3 iunie 2006, așa cum rezultă din procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare aflat la fila 27 din dosarul curții de apel, iar cererea de recurs a fost depusă la 21 septembrie 2006 cu mult peste termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc.

civ. Cu privire la menționatul proces-verbal aceeași instanță a constatat că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 100 alin. (1) C. proc. civ., fiind legal întocmit, iar adresa la care s-a făcut comunicarea este cea indicată de recurentă în cererea de apel, anume București, str. V. neavând relevanță procesuală faptul că, ulterior comunicării, partea a indicat instanței că adresa sa de domiciliu este parțial diferită față de cea arătată în cererea de apel sub aspectul numărului apartamentului. R.D. a formulat contestație prin care, în temeiul art. 318 alin. (1) C. proc.

civ., a cerut anularea deciziei din recurs cu consecința rejudecării recursului, susținând că aceasta este rezultatul unei evidente greșeli materiale, constând în faptul că decizia recurată nu i-a fost comunicată legal niciodată, deoarece comunicarea s-a făcut la o adresă greșită, anume la apartamentul nr. 178 în loc de apartamentul nr. 187, greșeală care rezultă atât din dovada de comunicare, cât și din adresa trimisă contestatoarei la 24 august 2006 de către președintele Curții de Apel Galați. Examinând contestația în anulare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu este întemeiată pentru cele ce succed. Potrivit art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

În sensul textului citat mai sus „greșeală materială” înseamnă greșeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât numai prin ea însăși a avut drept consecință darea unei soluții greșite. Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată. Cu referire concretă la speță și prin prisma celor mai sus arătate, ar fi fost greșeală materială dacă instanța de recurs ar fi confundat cifrele reprezentând numărul apartamentului de la adresa contestatoarei, iar asemenea confuzie ar fi determinat calificarea recursului ca fiind tardiv.

În realitate însă instanța de recurs a cercetat o situație de fapt clară, hotărând că, chiar în condițiile în care decizia recurată a fost comunicată la o adresă care conține un alt număr de apartament, asemenea comunicare nu a încălcat legea pentru un anume raționament care a fost explicat în motivarea acelei decizii. Este astfel în afara oricărui dubiu că instanța de recurs nu s-a aflat în eroare, ci a cunoscut situația reală de fapt rezultată din înscrisurile cercetate și a dat o hotărâre prin aplicarea legii la acea stare de fapt. Admițând ca ipoteză că asemenea soluție ar fi nelegală, ea nu ar putea fi considerată ca rezultând dintr-o greșeală materială, ci numai ca o eventuală greșeală de judecată.

Or, potrivit cu cele deja arătate, greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare, sunt numai și numai greșeli de fapt, nicidecum greșeli de judecată ori de interpretare a dispozițiilor legale. Așadar, greșelile imputate prin prezenta contestație nu sunt greșeli materiale în înțelesul legii, ci greșeli de judecată ce nu pot fi reparate pe calea urmată, care se constituie practic într-un veritabil și inadmisibil recurs la recurs. În raport cu cele ce preced contestația în anulare de față va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondată contestația în anulare introdusă de contestatoarea R.D. împotriva deciziei nr. 2103 din 7 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2007.