ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2844/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 20 decembrie 2006, reclamantul A.Ș. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Secretariatul de Stat, pentru problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, anularea adresei din 20 noiembrie 2006. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin adresa contestată, pârâtul a schimbat înțelesul lămurit al cererii prin care contesta, în temeiul prevederilor art. 39 din H.G. nr. 566/1996, calitatea de revoluționar a numitului P.M. A mai susținut că pârâtul are competența să-i soluționeze cererea, petiția sa fiind îndrumată la această autoritate de către Președintele României.

Curtea de Apel București, Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 586 din 22 februarie 2007, a respins excepția lipsei procedurii prealabile și a respins acțiunea, ca neîntemeiată. Cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile, Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu obiectul acțiunii, pe care l-a calificat ca fiind refuz nejustificat de soluționare al cererii, în accepțiunea dispozițiilor art. 1 și art. 2 lit. h), din Legea nr. 554/2004 și cu natura juridică a adresei contestate, care nu constituie un act de autoritate de natură a produce efecte juridice prin ea însăși. Pe fond, Curtea de Apel a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 și art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 în sensul existenței unui refuz nejustificat de soluționare a cererii, întrucât reclamantul a primit răspuns la solicitarea sa, neavând relevanță că acesta nu este mulțumit de respectivul răspuns.

Împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul A.Ș., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul - reclamant a susținut că Instanța de Fond a schimbat înțelesul lămurit al cererii formulate în temeiul H.G. nr. 566/1996 și nu al Legii nr. 341/2004. Aceasta deoarece adresa de la intimatul - pârât nu este un răspuns, ci o declinare a competenței, ca și cum această autoritate nu ar avea atribuții privind problemele „revoluționarilor falși". A mai arătat că, prin respingerea excepției lipsei procedurii prealabile, Instanța a recunoscut implicit că nu este vorba despre o contestație formulată în baza Legii nr. 341/2004. O altă critică formulată de recurent vizează pretinsele motive contradictorii pe care se întemeiază sentința, deoarece respingerea acțiunii pe considerentul că a primit răspuns la contestație nu este dovedit de răspunsul intimatului, Instanța încălcând legea.

Analizând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent precum și cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este legală și temeinică. Prima Instanță nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Astfel, Instanța a calificat în mod corect, în raport cu modul de redactare a acțiunii, obiectul acesteia, ca fiind refuzul nejustificat al autorității pârâte de soluționare a cererii reclamantului, astfel cum este definit de prevederile art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, respectiv „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea". Faptul că, prin adresa contestată, intimatul - pârât a invocat prevederile Legii nr. 341/2004 și nu pe cele ale H.G.

nr. 566/1996, nu înseamnă că Instanța de Fond a schimbat înțelesul cererii. Nu se poate susține, din același considerent, că motivele pe care Instanța fondului și-a întemeiat soluția, ar fi contradictorii ținând cont că, într-adevăr, așa cum s-a reținut în sentință, faptul că recurentul - reclamant nu este mulțumit de răspunsul primit, nu echivalează cu un refuz nejustificat al autorității de a-i soluționa petiția. De asemenea, nu poate fi considerată respingerea excepției lipsei procedurii prealabile ca fiind o recunoaștere implicită a faptului că nu ar fi vorba despre o contestație formulată în temeiul Legii nr. 341/2004, după cum arată recurentul, motivul respingerii excepției fiind acela că, în cazul refuzului nejustificat de soluționare a cererii, o astfel de procedură nu mai este necesară.

Având în vedere că dezlegarea dată pricinii de către prima Instanță este, în raport cu toate cele expuse, corectă, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul A.Ș. împotriva sentinței civile nr. 586 din 22 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2007.