ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1196/2009

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 7 martie 2008 pe rolul Tribunalului București, secția a

IV

a civilă, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte

a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în

Finlanda, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtului B.L.

În motivarea

cererii s-a arătat că la 8 februarie 2008, pârâtul a fost returnat din

Finlanda, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară,

ratificat prin Legea nr. 60/2001, publicată în M.Of. nr. 132/2001, care la art.

2 alin. (1)

prevede că, fiecare parte

contractantă va readmite pe teritoriul statului său, la

cererea celeilalte părți contractante și fără

formalități, orice persoană care nu

îndeplinește

ori nu mai îndeplinește condițiile în vigoare pentru intrarea sau

șederea pe teritoriul statului părții

contractante solicitante, cu condiția ca să fie

dovedit valabil că acesta are cetățenia statului părții contractante

solicitante."

Din declarația

pârâtului dată la punctul de trecere a frontierei rezultă că „a fost reținut de

către autoritățile finlandeze pe motiv de furt și condamnat la 11 luni

închisoare", astfel că nu mai sunt necesare alte dovezi pentru admiterea

cererii de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație.

Prin sentința civilă

nr. 668 din 8 aprilie 2008 Tribunalul București, secția a

IV

a

civilă, a anulat ca netimbrată acțiunea.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că, deși a fost legal citată cu mențiunea de a

achita taxa judiciară de timbru de 8 lei și timbru judiciar de 0,3 lei,

reclamanta nu s-a conformat acestei dispoziții.

Apelul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a fost respins de Curtea de Apel

București, secția a

IV

a civilă, prin decizia civilă nr. 551

pronunțată la data de 2 iulie 2008.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de apel a reținut că nu este concludentă susținerea

reclamantei în sensul că a anexat cererii de apel o fotocopie de pe borderoul

de expediție din 4 aprilie 2008, în care se găsește adresa de înaintare a

ordinului de plată și a timbrului judiciar aferente cauzei, întrucât din acel

înscris nu se poate stabili natura corespondenței purtată de apelantă și

destinatarul acesteia.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte,

care arată că în mod eronat a apreciat instanța de apel că nu și-a îndeplinit

obligația legală de plată a taxei de timbru, întrucât a depus la dosar ordinul

de plată a taxei de timbru și timbru judiciar, astfel cum a fost citată.

Verificând

legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, Înalta Curte

constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 13 din

Legea nr. 146/1997 acțiunile și cererile neevaluabile în bani, cu excepția

celor scutite de plata taxei judiciare de timbru, se timbrează cu 8 lei.

Prin art. 1 din Legea

nr. 146/1997 a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile

introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru

prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și

de persoanele juridice și care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional,

până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Din actele dosarului

de fond rezultă că reclamanta nu a timbrat anticipat acțiunea.

Drept urmare, pentru

termenul de judecată din 8 aprilie 2008, i s-a pus în vedere să depună la dosar

taxă judiciară de timbru în valoare de 8 lei și timbru judiciar de 0,3 lei,

după cum reiese din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila

11, dosar fond.

La termenul

din 8 aprilie 2008, tribunalul a reținut cauza în pronunțare.

Reclamanta a depus

taxa de timbru și timbrul judiciar prin registratura instanței, adresa care le

însoțește purtând data de 8 aprilie 2008, ora 15,10 (fila 13, dosar fond), iar

din ordinul de plată rezultă că taxa a fost achitată la data de 4 aprilie 2008.

Este fără

dubiu că ordinul de plată se referă la cauza de față și nu la alte dosare pe

care reclamanta le are pe rolul instanțelor, întrucât numărul dosarului

menționat pe ordinul de plată, pentru care s-a achitat taxa judiciară de

timbru, corespunde cu cel al prezentei cauze.

Ca atare, în

mod greșit curtea de apel a respins apelul reclamantei care se referea la

greșita anulare a acțiunii pentru netimbrare, în condițiile în care taxa

judiciară a fost achitată înainte de termenul fixat de instanță, astfel cum

prevăd dispozițiile art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de

timbru.

În raport de aceste

considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte, va casa în parte decizia recurată, în sensul admiterii apelului

reclamantei și va casa sentința tribunalului, cu trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul

declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul

Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 551 din 2 iulie

2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IV

a

civilă.

Casează în parte

decizia în sensul că admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței

nr. 668 din 8 aprilie 2008 a Tribunalului București, secția a

IV

a

civilă.

Desființează sentința

susmenționată și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 februarie 2009.

5