ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1820/2008

Asupra recursului de față

În baza actelor și lucrărilor dosarului

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 97 din 16 mai 2007 a

Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie, pronunțată în dosarul nr. 2544/2/2007, în baza art. 278

1

pct.

8 lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de

petiționarul V.G. împotriva rezoluției nr. 1950/A/2006 d a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București și a rezoluției nr.

403/II/2/2007 din 13 martie 2007 a procurorului general al Parchetului

de

pe lângă Curtea de Apel București.

Analizând actele și lucrările dosarului

instanța de fond a reținut că la data de 24 noiembrie 2005 petiționarul V.G. a

adresat organelor de urmărire penală o plângere împotriva făptuitorului M.S.B.

solicitând efectuarea de cercetări față de acesta pentru săvârșirea

infracțiunilor de tâlhărie, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și

abuz în serviciu în formă calificată. Astfel, partea vătămată a arătat că, la

data de 11 noiembrie 2005, sub pretextul efectuării unui control în camera 215,

unde era deținut, făptuitorul, ofițer de serviciu în cadrul Penitenciarului

Rahova, l-a deposedat de 6 CD-uri cu muzică, de un aparat play station și 2

CD-uri cu jocuri (toate deținute

cu acordul

conducerii penitenciarului) fără a întocmi documente conform

dispozițiilor

legale.

Prin rezoluția nr. 1950/P/2006 din 5

februarie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de inspector M.S.B., sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 211 alin. (2), art. 246, art. 248

1

și art. 268 C. pen.

În urma verificărilor efectuate în cauză a

rezultat că acuzațiile formulate de petiționar nu sunt întemeiate, lucrătorii

din cadrul Penitenciarului Rahova exercitându-și îndatoririle în conformitate

cu normele legale.

Plângerea formulată de

petiționarul V.G., în temeiul art.

278 C. proc. pen., împotriva modului de soluționare a dosarului penal nr.

1950/P/2006 a fost soluționată prin rezoluția nr. 403/II/2/2007 din 13 martie

2007, prin care s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de

V.G.

Astfel, s-a reținut că actele prealabile

efectuate în cauză nu au confirmat susținerile petiționarului, faptele

reclamate de acesta neconstituind infracțiuni, ofițerul M.S.B. „exercitându-și

îndatoririle de serviciu în conformitate cu normele legale și de ordine

interioară existente”. Î

n termenul prevăzut

de art. 278

1

C. proc. pen.,

petiționarul V.G. a formulat

plângere împotriva rezoluției procurorului, înregistrată pe rolul Curții de

Apel București la data de 10 aprilie 2007 sub numărul 2544/2/2007.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Curtea de Apel a constatat

că nu se poate reține existența unei vătămări a

interesului reclamat de petiționar, deoarece toate bunurile care au fost

ridicate din posesia acestuia au fost depuse la magazie, pe numele său, în

condițiile prevăzute de lege. Folosirea obiectelor primite în Penitenciar de

persoanele deținute, în alte condiții decât cele aprobate, nu se subsumează

noțiunii de interes legitim în sensul art. 246 C. pen., iar îngrădirile legale

aduse unei atare folosiri nu sunt de natură a atrage răspunderea penală.

Prin urmare, apreciind că nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 211 alin. (2), art.

246, art. 248

1

și art. 268 C. pen., plângerea petiționarului a fost

respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a

declarat recurs petiționarul V.G. criticând hotărârea pentru netemeinicie și

nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și

trimiterea cauzei în vederea efectuării de cercetări sub aspectul

infracțiunilor sesizate.

Concluziile

recurentului petiționar, ale reprezentantului Ministerului

Public au fost consemnate în partea

introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată sub

aspectul criticilor

formulate, în

conformitate cu art. 385

6

C. proc. pen., constată că

recursul

declarat este nefondat pentru considerentele care urmează: Astfel, Înalta Curte

constată că, din actele dosarului rezultă că instanța de fond a stabilit în mod

corect situația de fapt, reținând în mod corect că, la data de 5 decembrie 2005,

a avut loc o percheziție ordonată la nivelul secției a ll-a a Penitenciarului

Rahova, cu această ocazie fiind supusă controlului și camera 215, în care se

afla deținut petiționarul. Din procesul verbal întocmit cu această ocazie a

rezultat că toate bunurile ridicate au fost predate la magazie, conform

„bonului păstrare valori deținuți” seria AB nr. 11361 din 5 decembrie

2005.întrucât petiționarul a refuzat să semneze bonul sus arătat s-a procedat

la întocmirea unui proces verbal, în care s-a consemnat situația creată.

Cu referire la cauză, Înalta Curte retine că

este adevărat că intereselor legale ale unei persoane li se poate aduce

atingere prin exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu.

Fapta prin care s-ar produce o astfel de

urmare, prezintă pericol

social deosebit,

în raport cu împrejurarea că este săvârșită tocmai de cel

care, dată

fiind calitatea sa specială, avea obligația apărării legalității în exercitarea

atribuțiilor de serviciu.

În speță, însă Înalta Curte constată că,

intimatul nu a comis vreo

faptă de natură

penală, interesul reclamat de petiționar nu a fost vătămat,

acesta

putând folosi bunurile în condițiile impuse de regulamentele de ordine

interioară, rezoluțiile atacate, precum și sentința penală pronunțată în cauză

fiind temeinice și legale.

Simpla depunere a

plângerii penale împotriva intimatului, nu poate

declanșa trimiterea acestuia în judecată penală, în

absența unor probe din care să rezulte săvârșirea unor fapte penale.

În cauză, constându-se inexistenta

infracțiunilor sesizate, în mod întemeiat instanța de fond a dispus în sensul

respingerii plângerii formulate de petiționar. Prin urmare, fată de

considerentele enunțate, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursul

declarate de petiționar, menținând hotărârea atacată, ca fiind temeinică și

legală.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

recurentul petiționar V.G. împotriva sentinței penale nr. 97 din 16 mai 2007 a

Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei

de 150 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 mai 2008.