ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1820/2008

Asupra recursului de față În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 97 din 16 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 2544/2/2007, în baza art. 278 1 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul V.G. împotriva rezoluției nr. 1950/A/2006 d a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a rezoluției nr. 403/II/2/2007 din 13 martie 2007 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Analizând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut că la data de 24 noiembrie 2005 petiționarul V.G.

a adresat organelor de urmărire penală o plângere împotriva făptuitorului M.S.B. solicitând efectuarea de cercetări față de acesta pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și abuz în serviciu în formă calificată. Astfel, partea vătămată a arătat că, la data de 11 noiembrie 2005, sub pretextul efectuării unui control în camera 215, unde era deținut, făptuitorul, ofițer de serviciu în cadrul Penitenciarului Rahova, l-a deposedat de 6 CD-uri cu muzică, de un aparat play station și 2 CD-uri cu jocuri (toate deținute cu acordul conducerii penitenciarului) fără a întocmi documente conform dispozițiilor legale. Prin rezoluția nr. 1950/P/2006 din 5 februarie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de inspector M.S.B., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 211 alin. (2), art. 246, art. 248 1 și art. 268 C. pen.

În urma verificărilor efectuate în cauză a rezultat că acuzațiile formulate de petiționar nu sunt întemeiate, lucrătorii din cadrul Penitenciarului Rahova exercitându-și îndatoririle în conformitate cu normele legale. Plângerea formulată de petiționarul V.G., în temeiul art. 278 C. proc. pen., împotriva modului de soluționare a dosarului penal nr. 1950/P/2006 a fost soluționată prin rezoluția nr. 403/II/2/2007 din 13 martie 2007, prin care s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de V.G. Astfel, s-a reținut că actele prealabile efectuate în cauză nu au confirmat susținerile petiționarului, faptele reclamate de acesta neconstituind infracțiuni, ofițerul M.S.B. „exercitându-și îndatoririle de serviciu în conformitate cu normele legale și de ordine interioară existente”.

Î n termenul prevăzut de art. 278 1 C. proc. pen., petiționarul V.G. a formulat plângere împotriva rezoluției procurorului, înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 10 aprilie 2007 sub numărul 2544/2/2007. Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel a constatat că nu se poate reține existența unei vătămări a interesului reclamat de petiționar, deoarece toate bunurile care au fost ridicate din posesia acestuia au fost depuse la magazie, pe numele său, în condițiile prevăzute de lege. Folosirea obiectelor primite în Penitenciar de persoanele deținute, în alte condiții decât cele aprobate, nu se subsumează noțiunii de interes legitim în sensul art. 246 C. pen., iar îngrădirile legale aduse unei atare folosiri nu sunt de natură a atrage răspunderea penală.

Prin urmare, apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 211 alin. (2), art. 246, art. 248 1 și art. 268 C. pen., plângerea petiționarului a fost respinsă ca nefondată. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs petiționarul V.G. criticând hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei în vederea efectuării de cercetări sub aspectul infracțiunilor sesizate. Concluziile recurentului petiționar, ale reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Înalta Curte, examinând hotărârea atacată sub aspectul criticilor formulate, în conformitate cu art. 385 6 C. proc.

pen., constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele care urmează: Astfel, Înalta Curte constată că, din actele dosarului rezultă că instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt, reținând în mod corect că, la data de 5 decembrie 2005, a avut loc o percheziție ordonată la nivelul secției a ll-a a Penitenciarului Rahova, cu această ocazie fiind supusă controlului și camera 215, în care se afla deținut petiționarul. Din procesul verbal întocmit cu această ocazie a rezultat că toate bunurile ridicate au fost predate la magazie, conform „bonului păstrare valori deținuți” seria AB nr. 11361 din 5 decembrie 2005.întrucât petiționarul a refuzat să semneze bonul sus arătat s-a procedat la întocmirea unui proces verbal, în care s-a consemnat situația creată.

Cu referire la cauză, Înalta Curte retine că este adevărat că intereselor legale ale unei persoane li se poate aduce atingere prin exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu. Fapta prin care s-ar produce o astfel de urmare, prezintă pericol social deosebit, în raport cu împrejurarea că este săvârșită tocmai de cel care, dată fiind calitatea sa specială, avea obligația apărării legalității în exercitarea atribuțiilor de serviciu. În speță, însă Înalta Curte constată că, intimatul nu a comis vreo faptă de natură penală, interesul reclamat de petiționar nu a fost vătămat, acesta putând folosi bunurile în condițiile impuse de regulamentele de ordine interioară, rezoluțiile atacate, precum și sentința penală pronunțată în cauză fiind temeinice și legale.

Simpla depunere a plângerii penale împotriva intimatului, nu poate declanșa trimiterea acestuia în judecată penală, în absența unor probe din care să rezulte săvârșirea unor fapte penale. În cauză, constându-se inexistenta infracțiunilor sesizate, în mod întemeiat instanța de fond a dispus în sensul respingerii plângerii formulate de petiționar. Prin urmare, fată de considerentele enunțate, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursul declarate de petiționar, menținând hotărârea atacată, ca fiind temeinică și legală. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar V.G. împotriva sentinței penale nr. 97 din 16 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 150 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 mai 2008.