ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 959/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ,

sub nr. 1721/62/2007, reclamantul B. BRAȘOV, în contradictoriu cu pârâta SC L.V.L.

SRL BRAȘOV, a solicitat constatarea nulității societății comerciale pârâte

pentru motivul că obiectul său de activitate este ilicit, desemnarea unui

lichidator al societății pârâte, conform prevederilor art. 58 alin. (2) din

Legea nr. 31/1990, modificată, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 2578/ C

din 20 iunie 2007, Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ,

a respins cererea ca fiind rămasă fără obiect întrucât a constatat că până la

prima zi de înfățișare, pârâta și-a modificat obiectul de activitate înlăturând

activitatea de consultanță juridică, iar cererea  de cheltuieli de judecată a

fost respinsă, tribunalul apreciind că în speță nu sunt îndeplinite cerințele art.

275 C. proc. civ., pârâta nefiind pusă în întârziere.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamantul B. BRAȘOV, solicitând schimbarea în parte a acesteia,

în sensul admiterii cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Brașov, secția

comercială, prin decizia nr. 177/ A din 18 septembrie 2007, a admis în parte

apelul reclamantului, a schimbat în parte sentința în sensul admiterii în parte

a acțiunii, obligând pârâta la 51,30 lei cu titlu de cheltuieli către reclamant

și a menținut dispozițiile sentinței privind respingerea petitelor 1 și 2.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că, introducerea acțiunii a fost determinată de

culpa pârâtei care și-a stabilit un obiect de activitate ilicit și care a fost

modificat ulterior sesizării primei instanțe, astfel că, în speță, nu sunt

incidente dispozițiile art. 275 C. proc. civ., care au ca temei lipsa culpei

procesuale, în cauză nu se impunea punerea în întârziere, deoarece acțiunea

introductivă nu are ca obiect executarea unei de către pârâtă și chiar dacă

s-ar aprecia că punerea în întârziere s-ar impune și în cazul litigiilor în

constatarea nulității, având în vedere natura comercială a raporturilor

juridice deduse judecății, pârâta se consideră de drept pusă în întârziere,

potrivit art. 43 C. com.

Astfel că, în temeiul art. 274

C. proc. civ., pârâta a fost obligată să suporte cheltuielile de judecată

efectuate de reclamant la instanța de fond, respectiv taxa judiciară de timbru

și timbru judiciar.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, reclamantul B. BRAȘOV a declarat recurs, solicitând admiterea

recursului, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii cererii

privind acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

În dezvoltarea motivului de

recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a

criticat decizia sub aspectul aplicării greșite a legii, susținând în esență,

că în cauză s-a făcut dovada achitării onorariului de avocat în cuantum de 900

lei, fiind depusă factura fiscală nr. 7018964 din 13 martie 2007, la instanța

de fond și că punerea în întârziere a societății pârâte s-a realizat prin

publicarea în M. Of. a deciziei nr. XXII din 12 iunie 2007, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție care a statuat că cererile de autorizare și

înmatriculare a societăților comerciale de consultări juridice sunt

inadmisibile.

Se arată că, în același sens

și cu aceeași semnificație sunt și prevederile art. 82 alin. (1) din Legea nr. 51/1995

privind organizarea profesiei de avocat, potrivit cărora persoanele fizice sau

juridice autorizate în baza altor acte normative să desfășoare activității de

consultanță juridică își încetează de drept activitatea.

De asemenea, dispozițiile art.

274 alin. (3) C. proc. civ., creează o situație discriminatorie pentru avocați

față de alte categorii de auxiliare, experți, interpreți, executori, în

legătură cu care instanța nu le poate cenzura onorariile, având în vedere că onorariul

solicitat nu este nepotrivit de mare față de demersurile pe care le-a efectuat

în calitate de reclamantă pentru identificarea societăților comerciale de

consultanță înființate nelegal și susținerea acțiunilor în instanță.

Mai susține recurentul că,

pârâta este în culpă procesuală, potrivit art. 43 C. com., fiind de drept în

întârziere.

Analizând decizia atacată în

raport de motivul de nelegalitate invocat, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru considerentele care urmează:

Reglementarea cheltuielilor

pe care o parte, sau părțile le avansează pentru derularea litigiului dedus

judecății face obiectul Capitolului IV Secțiunea a IV-a, cheltuielile de judecată,

C. proc. civ.

Fundamentul pentru plata

cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a

pierdut procesul, așa cum rezultă din dispozițiile art. 274 C. proc. civ., în

temeiul cărora, intimata pârâtă a fost obligată de instanța de apel să suporte

cheltuielile de judecată efectuate de reclamant la instanța de fond, respectiv

taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, iar în ceea ce privește onorariul

de avocat aferent contractului de asistență juridică nr. 98 din 13 martie 2007,

în cuantum de 900 lei, în mod corect s-a reținut, în apel, că nu s-a făcut

dovada achitării acestuia, la dosar fiind depusă doar factura nr. 4618964 din

13 martie 2007, fără a fi însoțită și de chitanța respectivă.

De la principiul mai sus

enunțat, legea de procedură stabilește o excepție prin dispozițiile art. 275 C.

proc. civ., potrivit cărora pârâtul va fi exonerat de plata cheltuielilor de

judecată dacă recunoaște la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului și

dacă el nu a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată, în speță,

pârâta recunoscând incontestabil caracterul ilicit al obiectului său de

activitate prin întocmirea actului adițional la Statutul societății, la data de

23 aprilie 2007 și înregistrat în 26 aprilie 2007 la Registrul Comerțului, act adițional prin care obiectul său de activitate principală a fost

modificat, în sensul intrării în legalitate.

Societatea pârâtă nu a fost

notificată de reclamant prealabil chemării în judecată și nu este de drept în

întârziere, deoarece natura raporturilor de drept material deduse judecății nu

constă în obligații comerciale, având ca obiect o sumă de bani, litigiul dedus

judecății, fundamentat pe art. 56 din Legea nr. 31/1990 republicat, are un

obiect nepatrimonial, respectiv constatarea nulității societății ; astfel fiind

dispozițiile art. 43 C. com., nu își găsesc incidența, deoarece nu se referă la

„curgerea de drept a dobânzii pentru datoriile comerciale lichide și plătibile

în bani”, chestiune care evident este străină de obiectul litigiului.

Argumentele recurentului

întemeiate pe caracterul obligatoriu al deciziei în interesul legii pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție la 12 iunie 2006 cu privire la

inadmisibilitatea cererilor de autorizare a societății comerciale având ca

obiect consultanță juridică, precum și cele vizând unele prevederi din Legea nr.

51/1995, sunt lipsite de relevanță juridică pentru soluționarea cererii de

acordare a cheltuielilor de judecată, ele constituind argumente de drept

material, de fond pentru justificarea îndreptățirii cererii în nulitate

formulată și are au fost recunoscute de societatea pârâtă prin actul adițional

consimțit, de intrare în legalitate sub aspectul obiectului său principal de

activitate.

În consecință, întrucât

critica este nefondată, potrivit art. 312 C. proc. civ., urmează ca recursul să

fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul B. BRAȘOV împotriva deciziei nr. 177/ A din 4 octombrie 2007

pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondat.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 martie 2008.