ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 959/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, sub nr. 1721/62/2007, reclamantul B. BRAȘOV, în contradictoriu cu pârâta SC L.V.L. SRL BRAȘOV, a solicitat constatarea nulității societății comerciale pârâte pentru motivul că obiectul său de activitate este ilicit, desemnarea unui lichidator al societății pârâte, conform prevederilor art. 58 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, modificată, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 2578/ C din 20 iunie 2007, Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a respins cererea ca fiind rămasă fără obiect întrucât a constatat că până la prima zi de înfățișare, pârâta și-a modificat obiectul de activitate înlăturând activitatea de consultanță juridică, iar cererea de cheltuieli de judecată a fost respinsă, tribunalul apreciind că în speță nu sunt îndeplinite cerințele art. 275 C. proc. civ., pârâta nefiind pusă în întârziere. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul B. BRAȘOV, solicitând schimbarea în parte a acesteia, în sensul admiterii cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Brașov, secția comercială, prin decizia nr. 177/ A din 18 septembrie 2007, a admis în parte apelul reclamantului, a schimbat în parte sentința în sensul admiterii în parte a acțiunii, obligând pârâta la 51,30 lei cu titlu de cheltuieli către reclamant și a menținut dispozițiile sentinței privind respingerea petitelor 1 și 2. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, introducerea acțiunii a fost determinată de culpa pârâtei care și-a stabilit un obiect de activitate ilicit și care a fost modificat ulterior sesizării primei instanțe, astfel că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 275 C. proc.

civ., care au ca temei lipsa culpei procesuale, în cauză nu se impunea punerea în întârziere, deoarece acțiunea introductivă nu are ca obiect executarea unei de către pârâtă și chiar dacă s-ar aprecia că punerea în întârziere s-ar impune și în cazul litigiilor în constatarea nulității, având în vedere natura comercială a raporturilor juridice deduse judecății, pârâta se consideră de drept pusă în întârziere, potrivit art. 43 C. com. Astfel că, în temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâta a fost obligată să suporte cheltuielile de judecată efectuate de reclamant la instanța de fond, respectiv taxa judiciară de timbru și timbru judiciar. Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamantul B. BRAȘOV a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

În dezvoltarea motivului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a criticat decizia sub aspectul aplicării greșite a legii, susținând în esență, că în cauză s-a făcut dovada achitării onorariului de avocat în cuantum de 900 lei, fiind depusă factura fiscală nr. 7018964 din 13 martie 2007, la instanța de fond și că punerea în întârziere a societății pârâte s-a realizat prin publicarea în M. Of. a deciziei nr. XXII din 12 iunie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție care a statuat că cererile de autorizare și înmatriculare a societăților comerciale de consultări juridice sunt inadmisibile. Se arată că, în același sens și cu aceeași semnificație sunt și prevederile art. 82 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea profesiei de avocat, potrivit cărora persoanele fizice sau juridice autorizate în baza altor acte normative să desfășoare activității de consultanță juridică își încetează de drept activitatea.

De asemenea, dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., creează o situație discriminatorie pentru avocați față de alte categorii de auxiliare, experți, interpreți, executori, în legătură cu care instanța nu le poate cenzura onorariile, având în vedere că onorariul solicitat nu este nepotrivit de mare față de demersurile pe care le-a efectuat în calitate de reclamantă pentru identificarea societăților comerciale de consultanță înființate nelegal și susținerea acțiunilor în instanță. Mai susține recurentul că, pârâta este în culpă procesuală, potrivit art. 43 C. com., fiind de drept în întârziere. Analizând decizia atacată în raport de motivul de nelegalitate invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează: Reglementarea cheltuielilor pe care o parte, sau părțile le avansează pentru derularea litigiului dedus judecății face obiectul Capitolului IV Secțiunea a IV-a, cheltuielile de judecată, C. proc.

civ. Fundamentul pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul, așa cum rezultă din dispozițiile art. 274 C. proc. civ., în temeiul cărora, intimata pârâtă a fost obligată de instanța de apel să suporte cheltuielile de judecată efectuate de reclamant la instanța de fond, respectiv taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, iar în ceea ce privește onorariul de avocat aferent contractului de asistență juridică nr. 98 din 13 martie 2007, în cuantum de 900 lei, în mod corect s-a reținut, în apel, că nu s-a făcut dovada achitării acestuia, la dosar fiind depusă doar factura nr. 4618964 din 13 martie 2007, fără a fi însoțită și de chitanța respectivă.

De la principiul mai sus enunțat, legea de procedură stabilește o excepție prin dispozițiile art. 275 C. proc. civ., potrivit cărora pârâtul va fi exonerat de plata cheltuielilor de judecată dacă recunoaște la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului și dacă el nu a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată, în speță, pârâta recunoscând incontestabil caracterul ilicit al obiectului său de activitate prin întocmirea actului adițional la Statutul societății, la data de 23 aprilie 2007 și înregistrat în 26 aprilie 2007 la Registrul Comerțului, act adițional prin care obiectul său de activitate principală a fost modificat, în sensul intrării în legalitate.

Societatea pârâtă nu a fost notificată de reclamant prealabil chemării în judecată și nu este de drept în întârziere, deoarece natura raporturilor de drept material deduse judecății nu constă în obligații comerciale, având ca obiect o sumă de bani, litigiul dedus judecății, fundamentat pe art. 56 din Legea nr. 31/1990 republicat, are un obiect nepatrimonial, respectiv constatarea nulității societății ; astfel fiind dispozițiile art. 43 C. com., nu își găsesc incidența, deoarece nu se referă la „curgerea de drept a dobânzii pentru datoriile comerciale lichide și plătibile în bani”, chestiune care evident este străină de obiectul litigiului.

Argumentele recurentului întemeiate pe caracterul obligatoriu al deciziei în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la 12 iunie 2006 cu privire la inadmisibilitatea cererilor de autorizare a societății comerciale având ca obiect consultanță juridică, precum și cele vizând unele prevederi din Legea nr. 51/1995, sunt lipsite de relevanță juridică pentru soluționarea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, ele constituind argumente de drept material, de fond pentru justificarea îndreptățirii cererii în nulitate formulată și are au fost recunoscute de societatea pârâtă prin actul adițional consimțit, de intrare în legalitate sub aspectul obiectului său principal de activitate.

În consecință, întrucât critica este nefondată, potrivit art. 312 C. proc. civ., urmează ca recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul B. BRAȘOV împotriva deciziei nr. 177/ A din 4 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondat. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2008.