ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7655/2008

Deliberând,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:          Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a V-a civilă, la 13 decembrie 2007 reclamanta Direcția

Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera

circulație în Suedia pentru o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtului M.N.

În motivarea

cererii s-a arătat că la 27 noiembrie 2007 pârâtul a fost returnat din Suedia

pentru motiv de ședere ilegală. Pentru a înlesni readmisia persoanelor care nu

îndeplinesc condițiile în vigoare pentru intrare sau pentru ședere, între

România și Suedia a fost încheiat Acordul de readmisie ratificat prin Legea nr.

642/2001.

Prin sentința

civilă nr. 51F din 11 ianuarie 2008 Tribunalul București, secția a V-a civilă,

a respins cererea ca nefondată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că în speță limitarea exercitării dreptului la

liberă circulație nu privește un lucrător, pentru a fi aplicabile prevederile

Anexei 7 la Protocolul privind condițiile și aranjamentele referitoare la

admiterea Republicii Bulgaria și a României în Uniunea Europeană, ce face parte

integrantă din Legea nr. 157/2005, iar derogările stabilite prin măsurile

tranzitorii nu au aplicabilitate.

În speță nu există

nicio sentință penală de condamnare iar limitarea dreptului la liberă

circulație nu se solicită a fi dispusă din rațiuni de ordine publică,

securitate națională ori sănătate publică.

Apelul

declarat de Direcția Generală de Pașapoarte București din Ministerul Internelor

și Reformei Administrative a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr.

419 A din 29 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

În considerentele

hotărârii sale instanța de apel a arătat că este adevărat că dreptul la liberă

circulație nu este un drept absolut ci, dimpotrivă, unul susceptibil de

limitări, astfel cum rezultă din Protocolul nr. 4, din prevederile Constituției

și ale Legii nr. 248/2005.

Aplicarea unei astfel

de restrângeri în exercițiul dreptului cetățeanului la liberă circulație

trebuie să își găsească un puternic suport probator în planul faptelor

săvârșite de acesta, care trebuie să cunoască o anumită gravitate, iar în

niciun caz ea nu poate fi întemeiată exclusiv pe fapta, necenzurabilă de

autoritățile țării de origine, returnării acelei persoane în țara a cărei

cetățenie o are.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte

din Ministerul Internelor și Reformei Administrative critica, nemotivată în

drept, vizând următoarele aspecte:

Înscrisurile

înaintate ca probe au fost întocmite în punctul de trecere a frontierei ca

urmare a măsurii de returnare dispuse de statul străin, această măsură neputând

fi cenzurată.

Returnarea

unui cetățean român dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în baza unui

acord de readmisie, se aplică atunci când s-a încălcat ordinea juridică

interioară a respectivului stat membru din Uniunea Europeană de către

cetățeanul român cu privire la care se solicită returnarea, ceea ce conduce la

concluzia că doar acel stat membru al Uniunii Europene poate cenzura

legalitatea măsurii de returnare.

Obligația statului

român ca ulterior readmisiei cetățeanului român returnat, să restrângă dreptul

la liberă circulație al respectivului cetățean român este expres stipulată prin

art. 38 din Legea nr. 248/2005.

Măsura

restrângerii se justifică pentru apărarea ordinii, situație prevăzută printre

cele limitative enumerate de art. 53 din Constituție. Măsura restrângerii

exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a persoanelor care au

fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între

România și acel stat nu încalcă prevederile din Constituție sau alte

instrumente juridice internaționale referitoare la dreptul la liberă

circulație.

Potrivit art.

25 din Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se

stabilesc prin lege, astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea

anumitor cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate.

Analizând hotărârea

atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs și în raport de

dovezile administrate în primă instanță, Înalta Curte a apreciat că recursul nu

este întemeiat pentru următoarele considerente:

Reclamanta a solicitat restrângerea

exercitării dreptului intimatului la libera circulație în statele Uniunii

Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul

liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Conform art. 39 alin. (1) din lege, în

situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea

Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia

a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se

află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în

străinătate, de către Tribunalul București.

Așadar, luarea acestei măsuri este de

competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa unei prevederi care să

dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere și analizare a

dovezilor administrate în cauză.

Într-adevăr,

libertatea circulației cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se

desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite

art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind

regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește

că, prin simpla retumare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se

dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.

Dacă

legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod

direct restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat

că o asemenea restrângere operează de drept.

În legislația

primară, art. 18.1. TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a

circula și de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva

limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru

aplicarea sa.

În legislația

secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a

Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a

cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul

statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de

abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE,

75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește

că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate

fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau

sănătate publică.

Prin O.U.G.

nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor

statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată

prin Legea nr. 260/2005, și care a intrat în vigoare la data aderării României

la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr.

38/2004/CE.

Drept urmare,

normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu

normele de drept intern.

Față de cele

ce preced, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite cerințele art. 304

pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. recursul a fost respins cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din

Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei civile nr.

419 A din 29 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie

2008.

6