ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 423/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 423/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe
rolul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, contestatorul T.R.L. a
solicitat, în contradictoriu cu intimata A.V.A.S. București, constatarea
prescripției dreptului de a cere executarea silită a titlurilor executorii
comunicate de A.V.A.S. București și anularea tuturor formelor de executare
inițiate de aceeași intimată, ca urmare a inexistenței vreunei obligații în
sarcina contestatorului.
În drept, contestatorul a invocat
dispozițiile art. 399 și urm. C. proc. civ., art. 38 și urm. din O.U.G. nr. 51/1998,
art. 44 și urm. din același act normativ, art. 1 C. civ. și art. 6 din Decretul
nr. 167/1958.
Prin sentința comercială nr. 179 din 20
septembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins
contestația la executare, ca nefondată.
În soluționarea excepției prescripției
dreptului de a cere executarea silită, reținută ca unic motiv al contestației
la executare, instanța de fond a procedat la analiza titlurilor executorii
invocate de intimata A.V.A.S. București, constând într-o serie de note
contabile.
S-a reținut astfel că, înscrisurile prin care
B. a înregistrat în contabilitate anumite operațiuni de plată reprezentând
cheltuieli de transport efectuat de conducerea băncii, nu au natura juridică a
unui titlu executoriu astfel cum acesta este definit de lege, cu referire la
dispozițiile art. 372 C. proc. civ., ori art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998.
Așa fiind, în absența unui titlu executoriu,
nu poate fi pus în discuție un eventual termen de prescripție pentru a putea fi
analizat un eventual drept de a cere executarea silită.
Instanța de fond reține totodată că, cererea
contestatorului ce viza constatarea inexistenței debitului nu poate fi primită
având în vedere pe de o parte că, nu s-a cerut constatarea inexistenței
titlului executoriu însuși, iar pe de altă parte, nu s-a cerut nici constatarea
neîndeplinirii cerințelor impuse de art. 379 C. proc. civ., pentru începerea
executării silite, cu referire la existența unei creanțe certe, lichide și
exigibile.
În fine, s-a apreciat că instanța nu poate
constata inexistența debitului, aceasta reprezentând o stare de fapt a cărei
constatare este inadmisibilă, în raport cu dispozițiile art. 111 C. proc. civ.
Împotriva sentinței de fond, părțile au
declarat recurs.
Recursul declarat de T.R.L. a vizat cazurile
de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.,
în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței
recurate, în sensul admiterii contestației la executare și anularea tuturor
formelor de executare.
În dezvoltarea criticilor, recurentul a
susținut că, în mod greșit instanța de fond a reținut ca unic motiv al
contestației la executare constatarea prescripției dreptului intimatei A.V.A.S.
de a porni executarea silită, în realitate contestația având două capete de
cerere.
În adevăr, primul capăt de cerere a vizat
constatarea, pe cale de excepție, a prescripției dreptului de a cere executarea
silită, însă cel de-al doilea motiv al contestației a vizat fondul cauzei, cu
referire la anularea tuturor formelor de executare inițiate de intimată în
virtutea unor titluri ce nu aveau nici putere executorie și nici nu atestau un
debit în sarcina recurentului.
În același sens, recurentul a susținut că nu
a solicitat constatarea inexistenței debitului ca urmare a admiterii excepției
prescripției, astfel cum greșit a fost reținut de către instanța de fond, ci
numai anularea formelor de executare din perspectiva naturii juridice a
titlurilor executorii invocate de intimata A.V.A.S.
Se relevă totodată că, deși instanța reține
în mod corect că notele contabile invocate de intimată nu constituie titluri
executorii, a procedat la respingerea excepției însă, asupra fondului cauzei
aceasta nu s-a pronunțat și, reținând în mod greșit că cererea formulată pe
fondul cauzei viza constatarea unei stări de fapt, constată inadmisibilitatea
acesteia.
Recursul declarat de intimata A.V.A.S.
București a vizat cazul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9
C. proc. civ., în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea
hotărârii atacate, în sensul respingerii contestației la executare, ca
nefondată, însă pentru alte considerente decât cele reținute de instanța de
fond.
Recurenta critică, în esență, calificarea
eronată a titlurilor executorii, respectiv notele contabile, apreciate de
instanța fondului ca lipsite de puterea executorie conferită de lege.
Din această perspectivă, recurenta a susținut
că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 39 alin. (1) din O.U.G.
nr. 51/1998 ce conferă putere executorie contractului de cesiune de creanță nr.
167/06/ din 8 martie 2000 încheiat între A.V.A.S. și B.C.R.
Se susține totodată că, deși soluția adoptată
este în aparență favorabilă A.V.A.S., în realitate, considerentele relative la
puterea executorie a titlurilor invocate și greșita calificare a acestora
justifică interesul declanșării căii de atac, intimata fiind prejudiciată în
acest mod.
În fine, recurenta apreciază că se impune ca
instanța de control judiciar să constate, prin modificarea considerentelor
sentinței atacate, că titlul executoriu în virtutea căreia recurenta a inițiat
executarea silită, îl constituie contractul de cesiune de creanță menționat,
contract ce a avut la bază notele contabile și facturile fiscale ce atestă
cheltuielile dispuse de contestator.
Înalta Curte, examinând recursurile declarate
în cauză din perspectiva motivelor invocate, precum și ale dispozițiilor art. 304
1
C. proc. civ., constată următoarele:
Recursul declarat de intimata A.V.A.S.
București este nefondat și va fi respins, ca atare, pentru următoarele
considerente :
Dispozițiile art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr.
51/1998 reclamate ca fiind greșit interpretate de instanța fondului, conferă
caracter executoriu „
contractelor sau convențiile de
credit dintre bancă și debitorul cedat ori alte titluri constatatoare ale
creanțelor, actele prin care s-au constituit garanții personale sau reale
pentru restituirea acestor creanțe cesionate, potrivit legii, A.V.A.S., precum
și orice alte acte sau înțelegeri încheiate de aceasta pentru valorificarea
creanțelor preluate”.
Din interpretarea normei legale
evocate, rezultă cu certitudine că legiuitorul a avut în vedere titlurile ce
izvorăsc din contractele sau convențiile de credit încheiate între bancă și
debitorul cedat, și nicidecum contractele de cesiune a creanțelor care, prin
natura lor au subiecte de drept și regim juridic diferit.
În situația dată, contractul de
cesiune a creanței neperformante preluate de A.V.A.S. îi conferă acesteia din
urmă doar calitatea procesuală în cadrul unui eventual litigiu execuțional, ca
urmare a subrogării în drepturile creditorului. Așa fiind, dispozițiile art. 39
alin. (1) din O.U.G. nr. 58/1998 nu modifică dispozițiile dreptului comun, cu
referire la natura juridică a titlului executor, ci doar subliniază categoria
titlurilor supuse executării în procedura specială impusă de norma evocată.
În absența unor alte critici,
Înalta Curte constată că motivarea reținută în considerentele sentinței
atacate, din această perspectivă, nu se impune a fi modificată, instanța făcând
o aplicare corectă a legii.
Recursul declarat de
contestatorul T.R.L. este fondat și va fi admis având în vedere următoarele
considerente:
Instanța de fond a fost investită
cu o contestație la executare în cadrul căreia s-au formulat motive de ordin
procedural, cu referire la excepția prescripției dreptului intimatei A.V.A.S.
de a cere executarea silită, dar și motive ce au vizat fondul cauzei, cu
referire la titlul executoriu în baza căreia intimata A.V.A.S. a inițiat
procedura de executare și anularea formelor de executare.
Ceea ce instanța de fond avea a
analiza, era verificarea titlului executoriu din perspectiva cerințelor impuse
de dispozițiile art. 379 C. proc. civ. și termenul în care intimata a procedat
la inițierea procedurii execuționale.
Deși instanța constată în
considerentele sentinței că notele contabile invocate ca și titlu executoriu nu
îndeplinesc cerințele impuse de lege, omite a se pronunța asupra anularii
formelor de executare pornite în temeiul unui titlu inexistent.
Or, adoptarea unei atare soluții
lipsește de efect hotărârea judecătorească pronunțată în cauză, instanța
pierzând din vedere esență însăși a contestației la executare.
Stabilind că intimata nu deține
un titlu valabil, în mod corect instanța de fond a apreciat asupra excepției de
prescripție a dreptului de a cere executarea silită, însă în mod greșit a
calificat cel de-al doilea motiv al contestației la executare în raport cu
dezlegarea dată primului capăt de cerere.
Dispozițiile art. 84 raportate la
art. 129 C. proc. civ., instituie rolul activ al judecătorului în exercitarea
căruia instanța are îndatorirea să pună în dezbaterea părților orice
împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau
întâmpinare.
Calificând greșit cel de-al
doilea motiv al contestației, ca fiind o acțiune în constatare întemeiată pe
dispozițiile art. 111 C. proc. civ., deși acest lucru era imposibil având în
vedere natura juridică și procedura de soluționare a contestației la executare,
instanța a pronunțat o hotărâre lipsită de efecte juridice.
Având în vedere dispozițiile art.
304
1
C. proc. civ., ce permit examinarea cauzei sub toate aspectele,
raportate la dispozițiile art. 314 din același cod, în scopul aplicării corecte
a legii, Înalta Curte va admite recursul declarat de contestatorul T.R.L., va
modifica în parte hotărârea atacată în sensul că va admite contestația la
executare și, pe fond, va anula toate actele de executare inițiate de intimata
A.V.A.S.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de contestatorul T.R.L.,
împotriva sentinței nr. 179 din 20 septembrie 2007, pronunțată de Curtea de
Apel București, secția a VI-a comercială, modifică în parte sentința recurată
și pe fond, anulează toate actele de executare începute de A.V.A.S. București,
în baza contractului de cesiune, ca urmare a admiterii contestației.
Menține celelalte dispoziții.
Respinge recursul declarat de A.V.A.S.
București, împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie
2008.