ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.02.2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 423/2008

HOTĂRÂRE
07.02.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 423/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe

rolul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, contestatorul T.R.L. a

solicitat, în contradictoriu cu intimata A.V.A.S. București, constatarea

prescripției dreptului de a cere executarea silită a titlurilor executorii

comunicate de A.V.A.S. București și anularea tuturor formelor de executare

inițiate de aceeași intimată, ca urmare a inexistenței vreunei obligații în

sarcina contestatorului.

În drept, contestatorul a invocat

dispozițiile art. 399 și urm. C. proc. civ., art. 38 și urm. din O.U.G. nr. 51/1998,

art. 44 și urm. din același act normativ, art. 1 C. civ. și art. 6 din Decretul

nr. 167/1958.

Prin sentința comercială nr. 179 din 20

septembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins

contestația la executare, ca nefondată.

În soluționarea excepției prescripției

dreptului de a cere executarea silită, reținută ca unic motiv al contestației

la executare, instanța de fond a procedat la analiza titlurilor executorii

invocate de intimata A.V.A.S. București, constând într-o serie de note

contabile.

S-a reținut astfel că, înscrisurile prin care

cheltuieli de transport efectuat de conducerea băncii, nu au natura juridică a

unui titlu executoriu astfel cum acesta este definit de lege, cu referire la

dispozițiile art. 372 C. proc. civ., ori art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998.

Așa fiind, în absența unui titlu executoriu,

nu poate fi pus în discuție un eventual termen de prescripție pentru a putea fi

analizat un eventual drept de a cere executarea silită.

Instanța de fond reține totodată că, cererea

contestatorului ce viza constatarea inexistenței debitului nu poate fi primită

având în vedere pe de o parte că, nu s-a cerut constatarea inexistenței

titlului executoriu însuși, iar pe de altă parte, nu s-a cerut nici constatarea

neîndeplinirii cerințelor impuse de art. 379 C. proc. civ., pentru începerea

executării silite, cu referire la existența unei creanțe certe, lichide și

exigibile.

În fine, s-a apreciat că instanța nu poate

constata inexistența debitului, aceasta reprezentând o stare de fapt a cărei

constatare este inadmisibilă, în raport cu dispozițiile art. 111 C. proc. civ.

Împotriva sentinței de fond, părțile au

declarat recurs.

Recursul declarat de T.R.L. a vizat cazurile

de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.,

în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței

recurate, în sensul admiterii contestației la executare și anularea tuturor

formelor de executare.

În dezvoltarea criticilor, recurentul a

susținut că, în mod greșit instanța de fond a reținut ca unic motiv al

contestației la executare constatarea prescripției dreptului intimatei A.V.A.S.

de a porni executarea silită, în realitate contestația având două capete de

cerere.

În adevăr, primul capăt de cerere a vizat

constatarea, pe cale de excepție, a prescripției dreptului de a cere executarea

silită, însă cel de-al doilea motiv al contestației a vizat fondul cauzei, cu

referire la anularea tuturor formelor de executare inițiate de intimată în

virtutea unor titluri ce nu aveau nici putere executorie și nici nu atestau un

debit în sarcina recurentului.

În același sens, recurentul a susținut că nu

a solicitat constatarea inexistenței debitului ca urmare a admiterii excepției

prescripției, astfel cum greșit a fost reținut de către instanța de fond, ci

numai anularea formelor de executare din perspectiva naturii juridice a

titlurilor executorii invocate de intimata A.V.A.S.

Se relevă totodată că, deși instanța reține

în mod corect că notele contabile invocate de intimată nu constituie titluri

executorii, a procedat la respingerea excepției însă, asupra fondului cauzei

aceasta nu s-a pronunțat și, reținând în mod greșit că cererea formulată pe

fondul cauzei viza constatarea unei stări de fapt, constată inadmisibilitatea

acesteia.

Recursul declarat de intimata A.V.A.S.

București a vizat cazul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9

hotărârii atacate, în sensul respingerii contestației la executare, ca

nefondată, însă pentru alte considerente decât cele reținute de instanța de

fond.

Recurenta critică, în esență, calificarea

eronată a titlurilor executorii, respectiv notele contabile, apreciate de

instanța fondului ca lipsite de puterea executorie conferită de lege.

Din această perspectivă, recurenta a susținut

că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 39 alin. (1) din O.U.G.

nr. 51/1998 ce conferă putere executorie contractului de cesiune de creanță nr.

167/06/ din 8 martie 2000 încheiat între A.V.A.S. și B.C.R.

Se susține totodată că, deși soluția adoptată

este în aparență favorabilă A.V.A.S., în realitate, considerentele relative la

puterea executorie a titlurilor invocate și greșita calificare a acestora

justifică interesul declanșării căii de atac, intimata fiind prejudiciată în

acest mod.

În fine, recurenta apreciază că se impune ca

instanța de control judiciar să constate, prin modificarea considerentelor

sentinței atacate, că titlul executoriu în virtutea căreia recurenta a inițiat

executarea silită, îl constituie contractul de cesiune de creanță menționat,

contract ce a avut la bază notele contabile și facturile fiscale ce atestă

cheltuielile dispuse de contestator.

Înalta Curte, examinând recursurile declarate

în cauză din perspectiva motivelor invocate, precum și ale dispozițiilor art. 304

1

Recursul declarat de intimata A.V.A.S.

București este nefondat și va fi respins, ca atare, pentru următoarele

considerente :

Dispozițiile art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr.

51/1998 reclamate ca fiind greșit interpretate de instanța fondului, conferă

caracter executoriu „

contractelor sau convențiile de

credit dintre bancă și debitorul cedat ori alte titluri constatatoare ale

creanțelor, actele prin care s-au constituit garanții personale sau reale

pentru restituirea acestor creanțe cesionate, potrivit legii, A.V.A.S., precum

și orice alte acte sau înțelegeri încheiate de aceasta pentru valorificarea

creanțelor preluate”.

Din interpretarea normei legale

evocate, rezultă cu certitudine că legiuitorul a avut în vedere titlurile ce

izvorăsc din contractele sau convențiile de credit încheiate între bancă și

debitorul cedat, și nicidecum contractele de cesiune a creanțelor care, prin

natura lor au subiecte de drept și regim juridic diferit.

În situația dată, contractul de

cesiune a creanței neperformante preluate de A.V.A.S. îi conferă acesteia din

urmă doar calitatea procesuală în cadrul unui eventual litigiu execuțional, ca

urmare a subrogării în drepturile creditorului. Așa fiind, dispozițiile art. 39

alin. (1) din O.U.G. nr. 58/1998 nu modifică dispozițiile dreptului comun, cu

referire la natura juridică a titlului executor, ci doar subliniază categoria

titlurilor supuse executării în procedura specială impusă de norma evocată.

În absența unor alte critici,

Înalta Curte constată că motivarea reținută în considerentele sentinței

atacate, din această perspectivă, nu se impune a fi modificată, instanța făcând

o aplicare corectă a legii.

Recursul declarat de

contestatorul T.R.L. este fondat și va fi admis având în vedere următoarele

considerente:

Instanța de fond a fost investită

cu o contestație la executare în cadrul căreia s-au formulat motive de ordin

procedural, cu referire la excepția prescripției dreptului intimatei A.V.A.S.

de a cere executarea silită, dar și motive ce au vizat fondul cauzei, cu

referire la titlul executoriu în baza căreia intimata A.V.A.S. a inițiat

procedura de executare și anularea formelor de executare.

Ceea ce instanța de fond avea a

analiza, era verificarea titlului executoriu din perspectiva cerințelor impuse

de dispozițiile art. 379 C. proc. civ. și termenul în care intimata a procedat

la inițierea procedurii execuționale.

Deși instanța constată în

considerentele sentinței că notele contabile invocate ca și titlu executoriu nu

îndeplinesc cerințele impuse de lege, omite a se pronunța asupra anularii

formelor de executare pornite în temeiul unui titlu inexistent.

Or, adoptarea unei atare soluții

lipsește de efect hotărârea judecătorească pronunțată în cauză, instanța

pierzând din vedere esență însăși a contestației la executare.

Stabilind că intimata nu deține

un titlu valabil, în mod corect instanța de fond a apreciat asupra excepției de

prescripție a dreptului de a cere executarea silită, însă în mod greșit a

calificat cel de-al doilea motiv al contestației la executare în raport cu

dezlegarea dată primului capăt de cerere.

Dispozițiile art. 84 raportate la

art. 129 C. proc. civ., instituie rolul activ al judecătorului în exercitarea

căruia instanța are îndatorirea să pună în dezbaterea părților orice

împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau

întâmpinare.

Calificând greșit cel de-al

doilea motiv al contestației, ca fiind o acțiune în constatare întemeiată pe

dispozițiile art. 111 C. proc. civ., deși acest lucru era imposibil având în

vedere natura juridică și procedura de soluționare a contestației la executare,

instanța a pronunțat o hotărâre lipsită de efecte juridice.

Având în vedere dispozițiile art.

304

1

raportate la dispozițiile art. 314 din același cod, în scopul aplicării corecte

a legii, Înalta Curte va admite recursul declarat de contestatorul T.R.L., va

modifica în parte hotărârea atacată în sensul că va admite contestația la

executare și, pe fond, va anula toate actele de executare inițiate de intimata

Admite recursul declarat de contestatorul T.R.L.,

împotriva sentinței nr. 179 din 20 septembrie 2007, pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a VI-a comercială, modifică în parte sentința recurată

și pe fond, anulează toate actele de executare începute de A.V.A.S. București,

în baza contractului de cesiune, ca urmare a admiterii contestației.

Menține celelalte dispoziții.

Respinge recursul declarat de A.V.A.S.

București, împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie

2008.

Sursă