ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2234/2007
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2234/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, sub Dosar nr. 5981/36/2006, reclamanta Ș.I. a solicitat, în contradictoriu cu C. J.P.T. anularea Hotărârii nr. 5267 din 30 noiembrie 2005 a Comisiei de aplicare a Legii 189/2000, stabilirea calității de beneficiară a Legii 189/2000 și obligarea pârâtei la emiterea unei noi hotărâri prin care să-i recunoască drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999 astfel cum a fost modificată și completată prin Legea 189/2000, cu începere de la data de întâi a lunii următoare depunerii cererii.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că părinții săi, D. A. și D.M. în septembrie 1940 au fost strămutați, în urma Tratatului de la Craiova, din localitatea de domiciliu, comuna Hasichioi, jud. Durostor, aflată în Bulgaria, în comuna Cerna, jud. Tulcea. A mai arătat reclamanta că s-a născut la data de 27 octombrie 1942 în localitatea Cerna, jud. Tulcea, după strămutarea părinților săi. Prin sentința civilă nr. 5/ CA din 8 ianuarie 2007, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis contestația reclamantei Ș.I., a anulat Hotărârea nr. 5267 din 30 noiembrie 2005 emisă de C. J.P.T. și a stabilit reclamantei calitatea de beneficiară a legii 189/2000.
Pentru a hotărî astfel, Instanța de Fond a reținut că prin Hotărârea nr. 5267/2005, pârâta C.J.P.T. a respins cererea reclamantei, întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 105/1999 aprobată și completată prin Legea 189/2000, cu motivarea că nu s-a făcut dovada persecuțiilor etnice, reclamanta născându-se în timpul refugiului părinților săi, nefiind născută la data strămutării. În baza probelor administrate în cauză Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a apreciat că legiuitorul a urmărit prin dispozițiile legale menționate mai sus, ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate asupra lor, din motive etnice, acesta fiind și cazul copiilor născuți în refugiu, care au suportat condițiile grele de viață ce au decurs din situația de refugiați a părinților.
A concluzionat Instanța de Fond că reclamanta a făcut dovada că s-a născut în timpul refugiului părinților săi din localitatea de domiciliu situată în Bulgaria, în localitatea Cerna, jud. Tulcea, astfel încât este îndreptățită să beneficieze de drepturile prevăzute de O.G. 105/1999 aprobată prin Legea 189/2000. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. J.P.T., criticând-o pentru nelegalitate, arătând că Instanța de Fond a interpretat în mod greșit dispozițiile legale și probatoriul administrat în cauză. Se susține în esență că reclamanta nu era născută la momentul strămutării, iar în anul 1942, anul nașterii reclamantei nu a avut loc nici un schimb de populații, astfel încât nu îndeplinește condițiile prevăzute de O.G.
105/1999 aprobată prin Legea 189/2000. Recursul este nefondat. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ. , Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Așadar, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.
În cauză, este necontestat și rezultă din dovezile administrate că reclamanta s-a născut la data de 27 octombrie 1942, în localitatea Cerna, județul Tulcea, după ce, în anul 1940, în urma Tratatului de la Craiova încheiat la data de 7 septembrie 1940, părinții săi se refugiaseră din localitatea de domiciliu, aflată în județul Durostor - Bulgaria. Fiind născută în perioada refugiului părinților săi, intimata - reclamantă a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, începând cu data nașterii sale, s-au răsfrânt și asupra sa, situație față de care, în mod corect a procedat Instanța de Fond obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și, în consecință, să-i acorde acesteia drepturile ce i se cuvin.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P.T. împotriva sentinței civile nr. 5/ CA din 8 ianuarie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2007.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.