ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1370/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1882 din 19

septembrie 2006, a respins ca fiind neîntemeiată acțiunea formulată de

reclamantul D.C.A. împotriva pârâtului M.A.I.

Pentru a dispune astfel

prima instanța a concluzionat, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, că

reclamantului nu i-a fost vătămat nici un drept sau interes legitim în sensul

dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, de către autoritatea publică

pârâtă, prin neîndeplinirea de către aceasta a vreunei obligații legale

privitoare la evidențele dosarelor de urmărire informativă.

În concret a reținut

instanța, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului să dispună de îndată

încetarea măsurii privind menținerea sa în evidențele ministerului și la plata

sumei de 100.000 RON, reprezentând daune morale și materiale pentru

prejudiciile psihice, emoționale și stresul suferit ca urmare a faptului că nu

a fost scos din evidențele operative ale M.A.I. pentru fapte care constituiau

atitudini ostile la adresa regimului comunist.

La data de 16 decembrie 2005

reclamantul i-a solicitat pârâtului eliberarea unui document din care să

rezulte scoaterea din evidențele M.A.I., cu precizarea motivelor pentru care a

fost și încă este menținut în acele evidențe.

I.J.P.V. i-a comunicat

reclamantului că datele solicitate nu se află în arhivele respectivei

instituții fiind îndrumat să se adreseze organelor care l-au supravegheat

informativ, filat și percheziționat.

La data de 16 februarie 2006

reclamantul a revenit cu o petiție adresată pârâtului solicitând încetarea

măsurii de menținere în evidențele M.A.I., măsură dispusă prin rezoluția din 12

iunie 1987 asupra raportului privind propunerea de încetare a supravegherii

informative, întocmit de U.M. București și plata de daune morale. Această

petiție a fost îndreptată de către S.G.M.A.I. către S.R.I., care prin adresa din

31 martie 2006 a răspuns reclamantului că toate dosarele ce i-au fost întocmite

au fost predate M.J. – T.M.T. C.N.S.A.S., în baza H.G. nr. 1134/1990 a Legii

nr. 187/1999.

Legea nr. 187/1999 privind

accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice instituie pentru

orice cetățean român dreptul de acces la propriul dosar întocmit de poliția

politică comunistă, precum și la alte documente care privesc propria persoană,

în conformitate cu prevederile legii privind protejarea informațiilor care

privesc siguranța națională, conținând în ansamblul său și dispoziții

referitoare la procedurile de consultare a acestora.

Reclamantul invocă refuzul

nejustificat al pârâtului de a dispune încetarea măsurii privind menținerea sa

în evidențele acestuia, însă Legea nr. 187/1999 nu conține nici o dispoziție în

acest sens, iar acesta nu a indiciat o altă dispoziție legală care ar obliga

pârâtul la luarea unei astfel de măsuri.

Pe de altă parte, măsura

menținerii obiectivului în evidențele M.A.I. viza tot dosarul de urmărire

informativă, care a fost predat ulterior către C.N.S.A.S., astfel încât

susținerea pârâtului din întâmpinarea în sensul că reclamantul nu figurează în

evidențele sale operative este corectă, reclamantul neindicând vreun demers sau

acțiune a pârâtului care să fi fost consecința pretinsei mențineri a

obiectivului în evidențele sale după predarea dosarelor.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, în termenul legal, reclamantul D.C.A. solicitând modificarea

ei în sensul admiterii acțiunii în totalitate.

A fost invocat motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a

susținut că răspunsurile date de altă instituție nu reprezintă o soluționare a

petițiilor sale, iar susținerea primei instanțe potrivit căreia M.A.I. nu are

obligația să scoată din evidențele sale unele date, motivat de faptul că Legea

nr. 187/1999 nu conține nici o dispoziție în acest sens, este greșită, deoarece

drepturile revendicate nu pot fi soluționate de alte instituții, ca de altfel

și aceea potrivit căreia măsura menținerii în evidențele M.A.I. viza tot

dosarul de urmărire informatică care a fost predat la C.N.S.A.S., întrucât nu s-a solicitat M.A.I. acest dosar ci scoaterea din evidențele sale,

menținerea rezultând din documentul din 28 mai 1978.

S-a susținut, de asemenea,

că solicitările reclamantului nu puteau fi soluționate decât în baza

documentelor existente în arhivele direcției generale a M.A.I.

Examinând acele dosarului,

motivul de recurs invocat de recurent, prin prisma dispozițiilor legale

incidente în materie, Înalta Curte a constatat că recursul nu este fondat,

pentru considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 1 din Legea

nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său

ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act

administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal al unei cereri se poate

adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea

actului, recunoașterea dreptului pretins s-au a interesului legitim și

repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Reglementând obiectul

acțiunii judiciare, art. 8 din aceeași lege statuează, prin teza finală a alin.

(1), că se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel ce se

consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea

în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.

Rezultă așadar din aceste

prevederi legale că temeiul acțiunii în contencios administrativ îl constituie

vătămarea unui drept ori a unui interes legitim, vătămare ce poate proveni de

la un act administrativ, ca urmare a nesoluționării în termenul legal a unei

cereri sau ca urmare a refuzului nejustificat de rezolvare a unei cereri, fapte

asimilate, prin art. 2 alin. (2), actului administrativ.

În speță, reclamantul s-a

considerat o persoană vătămată într-un interes legitim și anume în interesul

său de a nu mai figura în evidențele M.A.I., întrucât nu se mai impune o

asemenea măsură, ce a fost luată împotriva sa în anul 1987 și este menținută și

în prezent, solicitând a se dispune obligarea instituției pârâte să procedeze

la radierea numelui său din respectivele evidențe precum și la plata daunelor

morale în cuantumul indicat.

Din motivarea acțiunii și

precizările ulterioare rezultă că pretinsa vătămare a acestui interes legitim

este consecința nesoluționării cererilor adresate pârâtului în acest sens, în

opinia reclamantului răspunsurile primite de la alte instituții neputând

suplini obligațiile ce-i reveneau acestuia astfel încât refuzul practicat este

nejustificat.

Actele dosarului atestă însă

faptul că reclamantul s-a aflat în urmărirea informativă a U.M. București,

astfel încât, în considerarea dispozițiilor art. 6

1

din Ordonanța

nr. 27/2002, în mod corect petiția acestuia a fost transmisă S.R.I. care i-a

răspuns în termenul legal că toate dosarele ce i-au fost întocmite au fost

transmise altor instituții, în baza H.G. nr. 1134/1990 și a Legii nr. 187/1999

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste.

Rezultă de asemenea fără

dubii, din raportul întocmit la 16 iunie 1987 eliberat de C.N.S.A.S. și atașat

la dosar, că măsura menținerii obiectivului în evidențele M.A.I. a fost dispusă

tot în dosarul de urmărire informativă întocmit de U.M. București predat

anterior către C.N.S.A.S., cum corect a reținut instanța de fond, fiind

justificate astfel susținerile pârâtului potrivit cărora reclamantul nu face

obiectul supravegherii informative și nu figurează în evidențele sale, iar

Serviciul Arhivă din cadrul S.G.M.A.I. nu deține documentele invocate pe baza

cărora să poată fi operate eventualele mențiuni solicitate.

Prin urmare hotărârea

atacată este dată cu aplicarea corectă a legii, prin prisma actelor dosarului

neputându-se reține în sarcina pârâtului pretinsul refuz nejustificat de

rezolvare a unei cereri, de natură a-i leza reclamantului un interes legitim în

sensul dispozițiilor art. 1 coroborat cu art. 2 lit. o) din Legea nr. 554/2004.

Reținând așadar că în speță

nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurent, ca de altfel nici un alt motiv de ordine publică care să fie

invocat în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.C.A., împotriva sentinței

civile nr. 1882 din 19 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 martie 2007.