ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1370/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1882 din 19 septembrie 2006, a respins ca fiind neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul D.C.A. împotriva pârâtului M.A.I. Pentru a dispune astfel prima instanța a concluzionat, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, că reclamantului nu i-a fost vătămat nici un drept sau interes legitim în sensul dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, de către autoritatea publică pârâtă, prin neîndeplinirea de către aceasta a vreunei obligații legale privitoare la evidențele dosarelor de urmărire informativă.

În concret a reținut instanța, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului să dispună de îndată încetarea măsurii privind menținerea sa în evidențele ministerului și la plata sumei de 100.000 RON, reprezentând daune morale și materiale pentru prejudiciile psihice, emoționale și stresul suferit ca urmare a faptului că nu a fost scos din evidențele operative ale M.A.I. pentru fapte care constituiau atitudini ostile la adresa regimului comunist. La data de 16 decembrie 2005 reclamantul i-a solicitat pârâtului eliberarea unui document din care să rezulte scoaterea din evidențele M.A.I., cu precizarea motivelor pentru care a fost și încă este menținut în acele evidențe. I.J.P.V. i-a comunicat reclamantului că datele solicitate nu se află în arhivele respectivei instituții fiind îndrumat să se adreseze organelor care l-au supravegheat informativ, filat și percheziționat.

La data de 16 februarie 2006 reclamantul a revenit cu o petiție adresată pârâtului solicitând încetarea măsurii de menținere în evidențele M.A.I., măsură dispusă prin rezoluția din 12 iunie 1987 asupra raportului privind propunerea de încetare a supravegherii informative, întocmit de U.M. București și plata de daune morale. Această petiție a fost îndreptată de către S.G.M.A.I. către S.R.I., care prin adresa din 31 martie 2006 a răspuns reclamantului că toate dosarele ce i-au fost întocmite au fost predate M.J. – T.M.T. C.N.S.A.S., în baza H.G. nr. 1134/1990 a Legii nr. 187/1999.

Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice instituie pentru orice cetățean român dreptul de acces la propriul dosar întocmit de poliția politică comunistă, precum și la alte documente care privesc propria persoană, în conformitate cu prevederile legii privind protejarea informațiilor care privesc siguranța națională, conținând în ansamblul său și dispoziții referitoare la procedurile de consultare a acestora. Reclamantul invocă refuzul nejustificat al pârâtului de a dispune încetarea măsurii privind menținerea sa în evidențele acestuia, însă Legea nr. 187/1999 nu conține nici o dispoziție în acest sens, iar acesta nu a indiciat o altă dispoziție legală care ar obliga pârâtul la luarea unei astfel de măsuri.

Pe de altă parte, măsura menținerii obiectivului în evidențele M.A.I. viza tot dosarul de urmărire informativă, care a fost predat ulterior către C.N.S.A.S., astfel încât susținerea pârâtului din întâmpinarea în sensul că reclamantul nu figurează în evidențele sale operative este corectă, reclamantul neindicând vreun demers sau acțiune a pârâtului care să fi fost consecința pretinsei mențineri a obiectivului în evidențele sale după predarea dosarelor. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul D.C.A. solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii în totalitate. A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susținut că răspunsurile date de altă instituție nu reprezintă o soluționare a petițiilor sale, iar susținerea primei instanțe potrivit căreia M.A.I.

nu are obligația să scoată din evidențele sale unele date, motivat de faptul că Legea nr. 187/1999 nu conține nici o dispoziție în acest sens, este greșită, deoarece drepturile revendicate nu pot fi soluționate de alte instituții, ca de altfel și aceea potrivit căreia măsura menținerii în evidențele M.A.I. viza tot dosarul de urmărire informatică care a fost predat la C.N.S.A.S., întrucât nu s-a solicitat M.A.I. acest dosar ci scoaterea din evidențele sale, menținerea rezultând din documentul din 28 mai 1978. S-a susținut, de asemenea, că solicitările reclamantului nu puteau fi soluționate decât în baza documentelor existente în arhivele direcției generale a M.A.I. Examinând acele dosarului, motivul de recurs invocat de recurent, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte a constatat că recursul nu este fondat, pentru considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal al unei cereri se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins s-au a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Reglementând obiectul acțiunii judiciare, art. 8 din aceeași lege statuează, prin teza finală a alin. (1), că se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel ce se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.

Rezultă așadar din aceste prevederi legale că temeiul acțiunii în contencios administrativ îl constituie vătămarea unui drept ori a unui interes legitim, vătămare ce poate proveni de la un act administrativ, ca urmare a nesoluționării în termenul legal a unei cereri sau ca urmare a refuzului nejustificat de rezolvare a unei cereri, fapte asimilate, prin art. 2 alin. (2), actului administrativ. În speță, reclamantul s-a considerat o persoană vătămată într-un interes legitim și anume în interesul său de a nu mai figura în evidențele M.A.I., întrucât nu se mai impune o asemenea măsură, ce a fost luată împotriva sa în anul 1987 și este menținută și în prezent, solicitând a se dispune obligarea instituției pârâte să procedeze la radierea numelui său din respectivele evidențe precum și la plata daunelor morale în cuantumul indicat.

Din motivarea acțiunii și precizările ulterioare rezultă că pretinsa vătămare a acestui interes legitim este consecința nesoluționării cererilor adresate pârâtului în acest sens, în opinia reclamantului răspunsurile primite de la alte instituții neputând suplini obligațiile ce-i reveneau acestuia astfel încât refuzul practicat este nejustificat. Actele dosarului atestă însă faptul că reclamantul s-a aflat în urmărirea informativă a U.M. București, astfel încât, în considerarea dispozițiilor art. 6 1 din Ordonanța nr. 27/2002, în mod corect petiția acestuia a fost transmisă S.R.I. care i-a răspuns în termenul legal că toate dosarele ce i-au fost întocmite au fost transmise altor instituții, în baza H.G.

nr. 1134/1990 și a Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste. Rezultă de asemenea fără dubii, din raportul întocmit la 16 iunie 1987 eliberat de C.N.S.A.S. și atașat la dosar, că măsura menținerii obiectivului în evidențele M.A.I. a fost dispusă tot în dosarul de urmărire informativă întocmit de U.M. București predat anterior către C.N.S.A.S., cum corect a reținut instanța de fond, fiind justificate astfel susținerile pârâtului potrivit cărora reclamantul nu face obiectul supravegherii informative și nu figurează în evidențele sale, iar Serviciul Arhivă din cadrul S.G.M.A.I. nu deține documentele invocate pe baza cărora să poată fi operate eventualele mențiuni solicitate.

Prin urmare hotărârea atacată este dată cu aplicarea corectă a legii, prin prisma actelor dosarului neputându-se reține în sarcina pârâtului pretinsul refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri, de natură a-i leza reclamantului un interes legitim în sensul dispozițiilor art. 1 coroborat cu art. 2 lit. o) din Legea nr. 554/2004. Reținând așadar că în speță nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurent, ca de altfel nici un alt motiv de ordine publică care să fie invocat în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.C.A., împotriva sentinței civile nr. 1882 din 19 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2007.