ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2651/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta P.M. a solicitat, în contradictoriu cu C.J. P.B. acordarea drepturilor prevăzute de Legea 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost refugiată împreună cu părinții săi din satul Hotar în satul Fâșca și apoi în Ceica, în perioada noiembrie 1940, până în primăvara anului 1945. A mai arătat că în perioada celui de-al doilea război mondial frontiera româno - maghiară nu avea o delimitare precisă, iar comuna Hotar se afla în această perioadă, pe teritoriul Ungariei. Prin sentința nr. 40/ CA din 26 februarie 2007, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei P.M.

Pentru a pronunța această soluție, Instanța de Fond a reținut că din actele depuse la dosar (fișa refugiatului și actele oficiale privind granița dintre Ungaria și România stabilită în urma semnării Dictatului de la Viena), rezultă că cel care a fost luat în evidența refugiaților cu numele de I.C. nu este tatăl reclamantei, existând doar o identitate de nume, existând neconcordanțe între datele înscrise în certificatul de naștere al reclamantei și cele menționate în tabel cu referire la vârsta acestuia și locul de refugiu. A mai reținut Instanța că datele istorice atestă faptul că localitatea Hotar a rămas pe teritoriu Statului Român, fiind locuită în întregime de familii de etnie română, nefiind menționate atrocități săvârșite de autoritățile maghiare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta P. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că Instanța nu a ținut cont de probele administrate în cauză și nici de realitatea istorică a acelor vremuri. Recursul este fondat. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare. Din înscrisurile oficiale depuse de către reclamantă în fața Instanței de Fond, există anumite neconcordanțe prin raportare la conținutul declarațiilor notariale ale numitelor S.I.

și F. M. Aceste neconcordanțe se referă concret la aspectul că deși din certificatul de naștere al reclamantei rezultă că tatăl său, I.C., avea la momentul nașterii acesteia 25 de ani, din fișa refugiatului remisă de A. N.I.C., reiese că numitul I.C. avea în anul 1940 vârsta de 41 de ani fiind refugiat din comuna Tiglead în Arad și nu din satul Hotar, în satul Fâșca cum susține reclamanta și martorii menționați mai sus. Cu toate acestea, inexactitățile cuprinse în actele oficiale întocmite în perioada 1940 - 1941 sunt justificate de condițiile concrete social - economice și politice ale vremurilor, neputându-se concluziona, în lipsa altor dovezi în același sens că cele susținute de reclamantă și de martori în declarațiile notariale nu corespund adevărului.

Pe de altă parte, aspectul că localitatea Hotar a rămas pe teritoriul Statului Român, astfel cum rezultă din actele eliberate de M.A.E., nu poate presupune implicit că în această localitate nu au fost exercitate presiuni de natură etnică, atâta vreme cât din aceleași înscrisuri invocate de Instanță în motivarea soluției rezultă că satul Hotar se afla în aproprierea graniței stabilite prin Dictatul de la Viena, fiind de notorietate că administrația maghiară, prin trupele plasate la graniță și-au extins în fapt autoritatea și asupra satelor românești aflate în imediata apropiere liniei de delimitare. În aceste condiții, Instanța de Fond era obligată să-și manifeste rolul activ, în sensul de a stabili cu exactitate situația de fapt, prin revenirea cu adresă la A.N.I.

C. cu indicarea datelor exacte de stare civilă ale tatălui reclamantei, în scopul obținerii de informații privind refugiul familiei reclamantei, Instanța având de asemenea posibilitatea să procedeze la audierea în calitate de martori a persoanelor care au semnat declarațiile notariale aflate în dosarul de fond. Constatând necesitatea suplimentării probatoriului administrat în cauză, în scopul stabilirii situației de fapt și aplicării corecte a legii, conform celor menționate mai sus, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și ale art. 313 C. proc. civ. va admite recursul, va casa sentința atacat și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași Instanțe. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de P.M., împotriva sentinței nr. 40/ CA din 26 februarie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași Instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2007.