ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2651/2007

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta P.M.

a solicitat, în contradictoriu cu C.J.

P.B.

acordarea drepturilor prevăzute de Legea 189/2000.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost refugiată

împreună cu părinții

săi din

satul

Hotar în satul Fâșca

și apoi în

Ceica,

în perioada noiembrie 1940, până în primăvara anului 1945.

A mai

arătat că în perioada celui de-al doilea război mondial

frontiera româno - maghiară nu avea o delimitare

precisă, iar comuna Hotar se afla în această perioadă, pe teritoriul Ungariei.

Prin sentința nr. 40/ CA din 26 februarie 2007, Curtea de Apel

Oradea, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, a

respins acțiunea reclamantei P.M.

Pentru a pronunța această soluție, Instanța de Fond a reținut că

din actele depuse la dosar (fișa refugiatului

și actele oficiale privind granița dintre Ungaria și România stabilită în urma

semnării Dictatului de la Viena), rezultă că cel care a fost luat în

evidența

refugiaților cu numele de I.C. nu este tatăl

reclamantei, existând doar

o identitate de nume, existând

neconcordanțe

între datele înscrise în certificatul de naștere al

reclamantei și cele menționate în tabel cu

referire la vârsta acestuia

și locul de refugiu.

A mai reținut

Instanța că datele istorice atestă faptul că

localitatea

Hotar a rămas pe teritoriu Statului Român, fiind locuită

în întregime de

familii de etnie română, nefiind menționate atrocități săvârșite de

autoritățile maghiare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta P.

M., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, susținând, în

esență, că Instanța nu a ținut

cont de probele administrate în cauză

și nici de realitatea istorică a acelor vremuri.

Recursul

este fondat.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările

dosarului, cu criticile formulate de

recurentă, precum și cu

dispozițiile legale

incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat,

după cum se va arăta

în continuare.

Din

înscrisurile oficiale depuse de către reclamantă în fața

Instanței de Fond, există

anumite neconcordanțe prin raportare la

conținutul declarațiilor notariale ale numitelor S.I.

și F.

M. Aceste

neconcordanțe se referă concret la aspectul că deși

din certificatul de naștere al reclamantei

rezultă că tatăl său, I.C., avea la momentul

nașterii

acesteia 25 de ani, din fișa refugiatului remisă de A.

N.I.C., reiese că numitul I.C. avea

în anul 1940 vârsta de 41 de ani fiind refugiat

din comuna Tiglead în

Arad și nu din

satul Hotar, în satul Fâșca cum susține reclamanta

și martorii

menționați mai sus.

Cu toate acestea, inexactitățile cuprinse în actele oficiale

întocmite în perioada 1940 - 1941 sunt

justificate de condițiile

concrete social -

economice și politice ale vremurilor, neputându-se

concluziona, în lipsa altor dovezi în același

sens că cele susținute

de reclamantă

și de martori în declarațiile notariale nu corespund

adevărului.

Pe de altă parte, aspectul că localitatea Hotar a rămas pe

teritoriul Statului

Român, astfel cum rezultă din actele eliberate de

M.A.E., nu poate presupune

implicit că în

această localitate nu au fost exercitate presiuni de natură etnică,

atâta vreme cât din aceleași înscrisuri

invocate de Instanță în motivarea soluției rezultă că

satul

Hotar se afla în aproprierea

graniței stabilite prin Dictatul de la Viena, fiind de notorietate că

administrația maghiară, prin trupele

plasate la graniță și-au extins

în

fapt autoritatea și asupra satelor românești aflate în imediata

apropiere

liniei de delimitare.

În aceste

condiții, Instanța de Fond era obligată să-și

manifeste

rolul activ, în sensul de a stabili cu exactitate situația de

fapt, prin

revenirea cu adresă la A.N.I.

C. cu indicarea

datelor exacte de stare civilă ale tatălui

reclamantei, în scopul

obținerii de informații privind refugiul

familiei

reclamantei, Instanța având de asemenea posibilitatea să procedeze la audierea

în calitate de martori a persoanelor care au

semnat declarațiile

notariale aflate în dosarul de fond.

Constatând

necesitatea suplimentării probatoriului

administrat

în cauză, în scopul stabilirii situației de fapt și aplicării

corecte a legii, conform celor menționate mai

sus, Înalta Curte, în

temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) și ale art. 313 C. proc. civ. va admite recursul, va casa

sentința atacat și va

trimite cauza spre rejudecare aceleiași Instanțe.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de P.M., împotriva sentinței

nr. 40/ CA din 26 februarie 2007 a Curții de Apel Oradea,

secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la

aceeași Instanță.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 23 mai 2007.