ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3300/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

S.N.P.P.C. din cadrul M.I.R.A. - biroul teritorial din cadrul D.G.P. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.I.R.A. și D.G.P. obligarea acestora

la plata, pentru fiecare membru de sindicat, a drepturilor bănești reprezentând

prima de concediu pentru anii 2004 - 2006 și sporul de fidelitate pentru anul

2005, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

La termenul de judecată din 6

februarie 2008 instanța de fond a invocat din oficiu excepția necompetenței

materiale în soluționarea prezentei cauze, conform art. 158 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 386 din

6 februarie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - secția

a IX-a contencios administrativ și fiscal.

În motivarea soluției a reținut

că raportul de serviciu dedus judecății este între membrii de sindicat și o

autoritate publică locală, astfel încât potrivit dispozițiilor art. 91 ind. 1

din Legea nr. 188/1999 coroborate cu cele ale art. 10 alin. (1) teza I,

competența de soluționare a prezentei cauze, aparține Tribunalului București,

secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, reclamantul S.N.P.P.C. din cadrul M.I.R.A. -

biroul teritorial din cadrul D.G.P., criticând-o pentru nelegalitate, în

temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin cererea de recurs,

recurentul - reclamant a arătat, în esență, că sentința atacată este dată cu

aplicarea greșită a legii, mai exact a dispozițiilor art. 713 din O.U.G. nr. 30/2007,

precum și a dispozițiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Recursul este întemeiat.

Examinând sentința atacată în

raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este întemeiat, după cum se va arăta

în continuare.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte constată că reclamantul a solicitat, prin acțiunea

introductivă, obligarea pârâților M.I.R.A. și D.G.P. la plata unor drepturi

salariale, arătând că membrii sindicatului sunt funcționari publici cu statut

special în cadrul D.G.P. - biroul teritorial.

Față de statutul de funcționari

publici ai membrilor Sindicatului reclamant, se constată că incidente în cauză

sunt dispozițiile art. 109 din Legea nr. 189/1999, republicată, potrivit cărora

prezentul litigiu este de competența instanței de contencios administrativ.

În vederea stabilirii

competenței materiale în soluționarea cauzei, înalta Curte constată că se

impune analizarea raportului obligațional dedus judecății, prin prisma

criteriului prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și anume cel

al poziției autorităților pârâte și obligate potrivit raportului juridic

invocat, în sistemul administrației publice.

Potrivit dispozițiilor art. 713

din O.U.G. nr. 30/2007 în domeniul administrației publice, printre instituțiile

publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale din

subordinea M.I.R.A. se află și D.G.P.

Din actele dosarului rezultă că

membrii S.N.P.P.C. din cadrul M.I.R.A. - biroul teritorial din cadrul D.G.P. au

raporturi de serviciu stabilite, în mod direct cu D.G.P., autoritate căreia îi

revine și obligația legală de a plăti drepturile cuvenite membrilor

Sindicatului reclamant.

Cum D.G.P. este organ

administrativ constituit la nivel central, cu capacitate juridică

administrativă proprie, având deci competența legală de a dispune cu privire la

drepturile salariale cuvenite polițiștilor aflați în raporturi de serviciu

directe cu instituția, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea

554/2004 raportate la dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc

competența Curții de Apel ca primă instanță în litigiile de contencios administrativ

privind actele autorităților și instituțiilor centrale.

Față de cele expuse,

înalta Curte concluzionează că, în prezenta cauză, Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, este competentă material să

soluționeze, în primă instanță, prezenta cauză, sentința de declinare fiind

nelegală.

Pentru argumentele prezentate,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) și ale art. 313 C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată, urmând a trimite

cauza pentru soluționarea pe fond, Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

S.N.P.P.C. din cadrul M.I.R.A. - biroul teritorial din cadrul D.G.P., împotriva

sentinței civile nr. 386 din 6 februarie 2008 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 7 octombrie 2008.