Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.10.2008
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5816/2008

HOTĂRÂRE
14.10.2008
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5816/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea nr. 525/N din 8 august 2001, petentul S.M.T. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001 despăgubiri pentru construcția preluată din patrimoniul autorilor săi, S.F. și S.M.N.E. În motivarea cererii petentul a arătat că suprafața de 2,5 ha teren situat în Plaiul Vulcănești, Craiova, proprietatea autorilor săi, pe care s-a aflat construcția, în prezent demolată, i-a fost retrocedată în baza Legii nr. 18/1991. Primarul Municipiului Craiova, prin dispoziția nr. 8731 din 7 martie 2007 a respins cererea cu motivarea că petentul nu a făcut dovada că statul a preluat abuziv construcția situată în Plaiul Vulcănești județul Dolj.

Tribunalul Dolj, secția civilă, prin sentința civilă nr. 411 din 27 aprilie 2007 a respins contestația declarată de petentul S.M.T. împotriva deciziei nr. 8731 din 7 martie 2007 a Primarului Municipiului Craiova cu motivarea că petentul nu a făcut dovada preluării abuzive a construcției în baza Decretului nr. 115/1959. Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia civilă nr. 9 din 10 ianuarie 2008 a admis apelul declarat de petentul S.M.T. împotriva sentinței civile nr. 411 din 27 aprilie 2007 a Tribunalului Dolj pe care a schimbat-o în tot în sensul că a admis contestația, a anulat dispoziția nr. 8731 din 7 martie 2007 a Primarului Municipiului Craiova, în parte, și a constatat că petentul este îndreptățit la măsuri reparatorii pentru o casă situată în Plaiul Vulcănești, Craiova.

S-a reținut că petentul a făcut dovada cu actul dotal, registrul agricol și declarațiile martorilor G.V. și T.T. că autorii săi au deținut o construcție demolată în 1959, situată pe terenul preluat în baza Decretului nr. 115/1959. În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 9 din 10 ianuarie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, a declarat recurs Primarul Municipiului Craiova, a solicitat casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și a susținut în esență, că petentul nu a făcut dovada preluării abuzive a construcției în litigiu, demolată în anul 1959. Curtea urmează să admită recursul ca fondat pentru următoarele considerente : Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 sunt îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora precum și moștenitorii legali sau testamentari ai acestora. Din dispozițiile legale menționate rezultă că, pentru a beneficia de măsuri reparatorii, moștenitorii trebuie să facă dovada că autorii lor au fost proprietarii imobilelor precum și că acestea au fost preluate abuziv.

În speță, din actul dotal din 26 aprilie 1920 rezultă că M.T., mama petentului, a primit dotă la data căsătoriei cu F.I.S. un loc de casă situat în Craiova, suburbia Sf. Apostoli precum și o suprafață de 14.500 mp teren plantat cu vie situat în plaiul Carabelea, pendinte de comuna Pielești, județul Dolj (filele 19-20 dosar fond). Prin titlurile de proprietate nr. 2631 – 2046 din 10 iunie 2002 și nr. 2944/20 noiembrie 2003 Comisia județeană Dolj a reconstituit dreptul de proprietate, în baza Legii nr. 18/1991 pentru suprafețele de 2 ha 500 mp plus 3600 mp pe teritoriul comunei Coșoveni. În registrul agricol s-a menționat că S.I.F. a predat în baza Decretului nr. 115/1959 întreaga suprafață de teren.

Nu s-a făcut mențiune referitor la preluarea vreunei construcții în Plaiul Vulcănești, Craiova. Nefăcându-se dovada că S.I.F. și soția acestuia, M., au avut în proprietate o construcție situată în Plaiul Vulcănești, preluată în mod abuziv de stat în baza Decretului nr. 115/1959 greșit curtea de apel a reținut că petentul S.M.T. are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001. Față de considerentele menționate, Curtea va admite recursul, va casa decizia curții de apel și va respinge apelul declarat împotriva sentinței tribunalului, pe care o va păstra.

DECIDE Admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Craiova împotriva deciziei nr. 9 din 10 ianuarie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, pe care o casează. Respinge apelul declarat de reclamantul S.M.T. împotriva sentinței nr. 411 din 27 aprilie 2007 a Tribunalului Dolj, secția civilă, pe care o păstrează. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2008.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-12-10
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7903/2008
Constată că prin cererea înregistrată sub nr. 18850/63 din 8 octombrie 2007 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul G.F. a solicitat anularea dispoziției nr. 17681 din 20 septembrie 2007 emisă de Primarul municipiului Craiova, solicitând mo
ÎCCJ 2010-01-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 113/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 14 ianuarie 2008, reclamantul N.M. a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului Craiova și primarul Municipiului Craiova, solicitând obligarea acestora la emiterea dispoziției care să
ÎCCJ 2007-09-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5791/2007
Asupra recursului de față: Deliberând, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 335 din 7 aprilie 2006 Tribunalul Dolj a admis în parte acțiunea reclamantei J.N. în contradictoriu cu pârâții primarul municipiului Craiova, Primăria Cra
ÎCCJ 2011-10-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7224/2011
Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de față: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 16 iunie 2008, reclamanta L.C. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul Craiova, Primarul Mu
ÎCCJ 2007-04-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3023/2007
Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin dispoziția nr. 7973 din 7 octombrie 2003 primarul municipiului Craiova a înaintat notificările nr. 2327/N/R001 și nr. 1102/N/2001 prin care petenta C.E. a solicitat acordarea de măsuri
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă