ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1627/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1627/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 312 din 21 noiembrie 2007, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul B.F., în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Timiș, dispunând anularea Hotărârii nr. 10263 din 11 septembrie 2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului drepturile și calitatea de persoană strămutată, în condițiile Legii nr. 189/2000. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că starea de fapt, rezultând din probele administrate în cauză și necontestată de pârâtă, confirmă îndeplinirea prevederilor legale incidente în persoana reclamantului, fiind atât în litera cât și în spiritul legii faptul de a se recunoaște beneficiul acesteia copiilor născuți în timpul refugiului părinților, pentru efectul produs în viața întregii familii.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta C.J.P. Timiș, susținând că este netemeinică și nelegală față de împrejurarea că reclamantul s-a născut după data strămutării părinților săi; în acest sens, recurenta - pârâtă a invocat adresa M.J. și precizările emise de C.N.P.A.S., care exclud de la beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 persoanele concepute după data strămutării părinților lor. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G.
nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.
Legiuitorul a urmărit, așadar, ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit. În cauză, este necontestat, într-adevăr, și rezultă din dovezile administrate că intimatul - reclamant s-a născut la data de 29 iulie 1943, după ce, în primăvara anului 1942 - în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940 - părinții săi fuseseră strămutați din Bulgaria în România.
Fiind născut în perioada refugiului părinților săi, intimatul - reclamant a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, începând cu data nașterii sale, s-au răsfrânt și asupra sa, situație față de care, în mod corect a procedat instanța de fond obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și, în consecință, să-i acorde acesteia drepturile ce i se cuvin. Adresa M.J. și precizările emise de C.N. P.A.S., invocate de recurenta - pârâtă, potrivit cărora, de prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 ar beneficia numai copiii născuți în timpul călătoriei spre localitatea de refugiu sau concepuți înainte de strămutare și născuți după strămutarea părinților, reprezintă punctul de vedere al autorităților emitente, acesta neputând avea ca efect restrângerea sferei de aplicare a unei legi.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Timiș împotriva sentinței nr. 312 din 21 noiembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.