ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3358/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 24 ianuarie 2006, reclamantul P.E. a chemat în judecată pe pârâta SC T.C. SRL solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 152.747,055 Euro echivalentul acesteia în lei fiind de 567.791,463.708 lei reprezentând 50 % din totalul sumelor achitate pârâtei cu titlu de preț al vânzărilor imobiliare încheiate cu aceasta, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința comercială nr. 8839 din 24 octombrie 2006, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul P.E. împotriva pârâtei SC T.C. SA București și a obligat reclamantul la plata sumei de 23.800 lei cheltuieli de judecată către pârâta.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele: Între reclamant și pârât s-au încheiat antecontractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 6063, nr. 3060, nr. 3061 și nr. 3062 la data de 28 iulie 2004 privind vânzarea și respectiv construcția unor imobile teren și construcție pe șoseaua București-Târgoviște nr. 22 A sectorul 1. Deși reclamantul a susținut că a încheiat cu pârâta cinci astfel de contracte, la dosar nu a depus decât patru respectiv cele menționate mai sus. Fiecare antecontract a avut și anexe cu planul construcțiilor, parter și etaj, precum și un plan de amplasare a vilelor în ansamblul denumit B.V., plan care cuprinde și mențiunea „drumuri + trotuare = 10414 mp; cota indiviză pentru o casă 119 mp și un „memoriu tehnic privind caracteristicile standard pentru vile cuplate”.

Singura mențiune privind drumul de acces și trotuarele se regăsesc în anexa menționată, însă niciunul dintre antecontractele de vânzare-cumpărare încheiate de părți nu cuprinde vreo clauză referitoare la drumul de acces: dimensiunile acestuia, din ce materiale urma să fie construit sau alte aspecte tehnice și nici o precizare privind prețul distinct al drumului. Reclamantul a susținut că pârâta prin campania publicitară desfășurată a prezentat imobilele pe care le construia și respectiv le vindea a arătat printre altele că va construi și drumurile de acces situație care a atras cumpărătorii iar aceștia și-au exprimat consimțământul în aceste condiții. Cu privire la această campanie publicitară reclamantul nu a produs nicio probă.

Pentru fiecare dintre cele patru imobile părțile au încheiat la 13 iulie 2005 procese verbale de predare primire, în cuprinsul cărora nu exista nicio mențiune referioare la eventuale obiecțiuni ale reclamantului promitent cumpărător cu privire la drumul de acces, deci acesta a fost mulțumit de bunul pe care s-a angajat să-l cumpere. La 15 iulie 2005, la două zile de la încheierea proceselor verbale de predare primire a imobilelor reclamantul a încheiat cu SC R.I. SRL un contract de cesiune de creanță asupra drepturilor din antecontractele de vânzare-cumpărare asupra imobilelor construite și predate de către pârâtă, iar aceasta din urmă a declarat, la aceeași dată că ratifică cesiunea de creanță.

La aceeași dată 15 iulie 2005 au fost autentificate contractele de vânzare-cumpărare încheiate între pârâta SC T.C. SRL și cesionara SC R.I. SRL asupra imobilelor în cauză. În niciunul dintre aceste documente nu existau mențiuni referitoare la drumul de acces, la caracteristicile și prețul acestuia. Reclamantul a depus la dosar facturi fiscale, privind plăți-avans și diferența avans, la imobilele pe care s-a angajat să le cumpere însă nici una dintre facturi nu poartă mențiunea privind suma care ar reprezenta parte din prețul drumului de acces. Prin cererea de învestire a instanței reclamantul a solicitat plata sumei de 152.747,055 Euro, contravaloarea a 567.791.463.708 lei arătând că aceasta reprezinta 50 % din totalul sumelor achitate pârâtei cu titlu de preț al vânzării, însă nicio probă administrată nu duce la concluzia că drumul de acces ar avea valoarea indicată, iar pe de altă parte reclamantul nu a precizat de ce anume solicita 50 % din sumele achitate.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 754 din 12 februarie 2007, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de apelantul P.E. împotriva sentinței comerciale nr. 8839 din 24 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 3822/3/2006, în contradictoriu cu intimata SC T.C. SRL București, reținând că apelantul nu și-a îndeplinit obligația legală privind achitarea taxei judiciare de timbru, deși a fost citat cu această mențiune, conform dovezii de citare dosar, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997. În temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ., reclamantul P.E.

a declarat recurs, susținând că agentul procedural a completat rubricile „am afișat actul pe ușa principală a locuinței destinatarului” și „persoana prevăzută la pct. 1 a refuzat primirea”, aspecte ireale, întrucât la locuința recurentului-reclamant există în permanență personal angajat pentru primirea corespondenței, iar la data de 22 ianuarie 2007, data întocmirii procesului verbal al dovezii de îndeplinire a procedurii de citare, recurentul reclamant P.E. nu a fost prezent la locuința sa din București. Recursul este fondat. În temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2)”.

Potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ., „Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie” În speță, vicierea procedurii de citare a produs părții o vătămare, în sensul că aceasta nu a avut posibilitatea să se prezinte înaintea instanței la primul termen de judecată, respectiv 12 februarie 2007, pentru achitarea taxei judiciare de timbru. În consecință, în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamantul P.E. împotriva deciziei comerciale nr. 754 din 12 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, se va casa decizia și trimite cauza acestei instanțe pentru rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul P.E. împotriva deciziei comerciale nr. 754 din 12 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Casează această decizie și trimite cauza Curții de Apel București, secția a VI-a comercială pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2007.