ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7500/2007

Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 8 februarie 2005, reclamantele W.M., N.S.M. și N.M.D., prin mandatar T.M., au solicitat ca în contradictoriu cu pârâții Statul Român reprezentat prin Consiliul Local al municipiului Lugoj, Primarul municipiului Lugoj și D.G.F.P. Timiș, să se dispună anularea Dispoziției nr. 27 din 21 ianuarie 2005 emisă de pârâtul Primarul municipiului Lugoj prin care li s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului teren în suprafață de 2000 mp intravilan, situat în localitatea Lugoj, și restituirea bunului menționat, în natură.

În motivarea acțiunii, reclamantele au învederat că imobilul menționat, solicitat în baza Legii nr. 10/2001, a fost proprietatea tabulară a societății anonime I.M.& C., fabrică de țiglă și cărămidă, ce a aparținut antecesorilor lor până în anul 1948, când în baza Legii nr. 119/1948 a fost naționalizată și trecută în proprietatea Statului Român și administrarea firmei M. Reclamantele au mai arătat că acționari ai societății anonime I.M.& C. F.Ț.C. Lugoj, au fost membrii familiei M., ai căror moștenitori, astfel cum rezultă din actele de stare civilă sunt petiționarele, din care numita W.M., născută M., a fost și acționară directă, context în care se încadrează în teza a II-a a art. 18 lit. a) din legea de reparație, ce consacră excepția de la beneficiul măsurilor reparatorii prin echivalent și obligația restituirii în natură a imobilului.

S-a mai invocat că prin dispoziție atacată s-a nesocotit principiul restituirii în natură, prevăzut de art. 1, art. 7 și art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și că avizul favorabil dat de D.G.F.P. Timiș este nelegal, cât timp imobilul poate fi restituit în natură, fiind liber de sarcini și intabulat în cartea funciară ca fiind proprietatea Statului Român. Prin sentința civilă nr. 855/PI din 11 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Timiș a fost respinsă cererea reclamanților ca neîntemeiată raportat la categoria măsurilor reparatorii ce li se cuvin în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001. S-a reținut că, la momentul preluării bunului de către stat, acționari ai societății anonime I.M.& C., F.Ț.C.

sunt membrii a două familii distincte, așa încât nu poate fi reținută în cauză excepția de la măsura restituirii prin echivalent, prevăzută de art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, aceea a restituirii în natură a imobilului. S-a arătat că noțiunea de familie, în lipsa unei accepțiuni edictate de norma reparatorie a Legii nr. 10/2001 se impune a fi înțeleasă și privită prin raportare la definiția dată de legiuitor într-un alt cadru legal reparator, cel al Legii nr. 18/1991 și care prevede că, prin „familie” se înțeleg soții și copiii necăsătoriți care se gospodăresc împreună cu părinții lor, iar rudenia a fost reținută în accepțiunea dată de prevederile art. 45 C. fam.

Ca urmare, s-a conchis ca fiind legală dispoziția atacată ce a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, care stipulează că asociații persoanei juridice naționalizate în al cărei patrimoniul intră imobilul solicitat, beneficiază doar de măsuri reparatorii în echivalent, dispoziție legală ce se coroborează cu prevederile art. 32 din aceeași lege, care reglementează categoria măsurilor reparatorii cuvenite persoanelor ce aveau calitatea de asociat al persoanei juridice naționalizate prin Legea nr. 119/1948. Apelul declarat de reclamante a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1809 din 19 octombrie 2005 a Curții de Apel Timișoara, instanța care a reținut că noțiunea de familie avută în vedere de legea de reparație nu se confundă cu aceea de rudenie, criticile reclamantei din această perspectivă nefiind întemeiate.

În speță, din structura acționariatului societății anonime I.M.& C. F.Ț.C., au făcut parte membrii a două familii distincte, respectiv P. și S., iar doi dintre membrii acestei familii nu erau între ei nici rude, nici afini, așa încât în mod corect s-a recunoscut reclamantelor dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent în forma prevăzută de dispoziția atacată. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care au susținut că în mod greșit atât instanța de fond cât și instanța de apel au considerat că în cauză sunt incidente prevederile art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001 și că astfel au dreptul doar la măsuri reparatorii prin echivalent.

Au mai susținut că instanțele au interpretat în mod greșit noțiunea de familie în sens restrâns, sens conferit de Codul familiei și care, în principal, reglementează instituția căsătoriei. În acest fel s-au încălcat dispozițiile art. 659 și art. 669-676 C. civ., care valorifică relațiile de rudenie prin includerea în categoria moștenitorilor legali a rudelor de sânge până la gradul al IV-lea inclusiv. Au mai învederat că interpretarea contrară dată de instanțele de judecată, contravine principiului restituirii în natură consacrat de prevederile art. 1, art. 7 și art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 ca și prevederilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Motivele de critică se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recursul este fondat potrivit considerentelor ce succed: Potrivit art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001 republicată, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent dacă persoana îndreptățită era asociat la persoana juridică proprietară a imobilelor și a activelor la data preluării acestora în mod abuziv, cu excepția cazului în care persoana îndreptățită era unic asociat sau persoanele îndreptățite asociate erau membri ai aceleiași familii. În aplicarea și interpretarea unitară a acestor prevederi legale, prin pct. 18.1 din H.G.

nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, s-a prevăzut că „ipoteza enunțată la lit. a) a art. 18 din lege vizează interdicția restituirii în natură a imobilelor pentru cazul deținătorilor de participații de capital social la societățile comerciale (soluție justificată dat fiind faptul că asociații sau acționarii nu aveau decât un drept de creanță asupra societății și, ca atare, stabilirea corespondenței cu bunurile acesteia este imposibil de determinat)”. Prevederile legale enunțate instituie o derogare de la regula restituirii prin echivalent, în ipoteza în care persoana îndreptățită era unic asociat la persoana juridică deținătoare a imobilului sau persoanele îndreptățite asociate la persoana juridică erau membrii aceleiași familii.

Prin noțiunea de „familie” în sensul prevederilor legale invocate, potrivit aceleiași dispoziții legale date în interpretarea și aplicarea art. 18 lit. a) din lege, se va înțelege acea entitate compusă din rudele în linie directă fără limită în grad și rudele colaterale până la gradul al patrulea inclusiv, la care se adaugă soțul sau soția. Această interpretare dată prin norma interpretativă a dispozițiilor legale reținute ca temei al soluționării cererii reclamantelor este în acord cu prevederile art. 659 și art. 669-677 C. civ., care evocă cercul moștenitorilor legali și care include în categoria moștenitori legali, a rudelor de sânge până la gradul al IV-lea inclusiv, categorie în care se încadrează și reclamantele.

Limitarea noțiunii de familie doar la sfera descendenților și a persoanelor legate între ele prin relații de căsătorie, contravine atât spiritului reparatoriu al legii speciale, cât și prevederilor art. 676 C. civ. sus evocate. Ca urmare, față de considerentele ce preced, constatând că în speță nu este incidentă ipoteza art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, greșit aplicată și reținută de instanțe, precum și în scopul soluționării cauzei în acord cu prevederile art. 1, art. 7 și art. 9 alin. (1) din Legea nr.10/2001, care impune suplimentarea probatoriului pentru identificarea și individualizarea bunului, a situației sale juridice actuale, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., în vederea cercetării fondului pretențiilor deduse în justiție, pricina va fi trimisă spre rejudecare primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții W.M., N.S.M. și N.M.D. împotriva deciziei nr. 1809 din 19 octombrie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Casează decizia atacată precum și sentința nr. 855 PI din 11 mai 2005 a Tribunalului Timiș, secția civilă, și trimite cauza acestei din urmă instanțe, spre soluționare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2007.