ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7500/2007

Deliberând

asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

8 februarie 2005, reclamantele W.M., N.S.M. și N.M.D., prin mandatar T.M., au

solicitat ca în contradictoriu cu pârâții Statul Român reprezentat prin

Consiliul Local al municipiului Lugoj, Primarul municipiului Lugoj și D.G.F.P.

Timiș, să se dispună anularea Dispoziției nr. 27 din 21 ianuarie 2005 emisă de

pârâtul Primarul municipiului Lugoj prin care li s-a respins cererea de

restituire în natură a imobilului teren în suprafață de 2000 mp intravilan,

situat în localitatea Lugoj, și restituirea bunului menționat, în natură.

În motivarea acțiunii, reclamantele

au învederat că imobilul menționat, solicitat în baza Legii nr. 10/2001, a fost

proprietatea tabulară a societății anonime I.M.& C., fabrică de țiglă și

cărămidă, ce a aparținut antecesorilor lor până în anul 1948, când în baza

Legii nr. 119/1948 a fost naționalizată și trecută în proprietatea Statului

Român și administrarea firmei M.

Reclamantele au mai arătat că

acționari ai societății anonime I.M.& C. F.Ț.C. Lugoj, au fost membrii

familiei M., ai căror moștenitori, astfel cum rezultă din actele de stare

civilă sunt petiționarele, din care numita W.M., născută M., a fost și

acționară directă, context în care se încadrează în teza a II-a a art. 18 lit.

a) din legea de reparație, ce consacră excepția de la beneficiul măsurilor

reparatorii prin echivalent și obligația restituirii în natură a imobilului.

S-a mai invocat că prin dispoziție

atacată s-a nesocotit principiul restituirii în natură, prevăzut de art. 1,

art. 7 și art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și că avizul favorabil dat de

D.G.F.P. Timiș este nelegal, cât timp imobilul poate fi restituit în natură,

fiind liber de sarcini și intabulat în cartea funciară ca fiind proprietatea Statului

Român.

Prin sentința civilă nr. 855/PI din

11 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Timiș a fost respinsă cererea

reclamanților ca neîntemeiată raportat la categoria măsurilor reparatorii ce li

se cuvin în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001.

S-a reținut că, la momentul

preluării bunului de către stat, acționari ai societății anonime I.M.& C.,

F.Ț.C. sunt membrii a două familii distincte, așa încât nu poate fi reținută în

cauză excepția de la măsura restituirii prin echivalent, prevăzută de art. 18

lit. a) din Legea nr. 10/2001, aceea a restituirii în natură a imobilului.

S-a arătat că noțiunea de familie,

în lipsa unei accepțiuni edictate de norma reparatorie a Legii nr. 10/2001 se

impune a fi înțeleasă și privită prin raportare la definiția dată de legiuitor

într-un alt cadru legal reparator, cel al Legii nr. 18/1991 și care prevede că,

prin „familie” se înțeleg soții și copiii necăsătoriți care se gospodăresc

împreună cu părinții lor, iar rudenia a fost reținută în accepțiunea dată de

prevederile art. 45 C. fam.

Ca urmare, s-a conchis ca fiind

legală dispoziția atacată ce a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 18

lit. a) din Legea nr. 10/2001, care stipulează că asociații persoanei juridice

naționalizate în al cărei patrimoniul intră imobilul solicitat, beneficiază

doar de măsuri reparatorii în echivalent, dispoziție legală ce se coroborează

cu prevederile art. 32 din aceeași lege, care reglementează categoria măsurilor

reparatorii cuvenite persoanelor ce aveau calitatea de asociat al persoanei

juridice naționalizate prin Legea nr. 119/1948.

Apelul declarat de reclamante a fost

respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1809 din 19 octombrie 2005 a Curții

de Apel Timișoara, instanța care a reținut că noțiunea de familie avută în

vedere de legea de reparație nu se confundă cu aceea de rudenie, criticile

reclamantei din această perspectivă nefiind întemeiate.

În speță, din structura

acționariatului societății anonime I.M.& C. F.Ț.C., au făcut parte membrii

a două familii distincte, respectiv P. și S., iar doi dintre membrii acestei

familii nu erau între ei nici rude, nici afini, așa încât în mod corect s-a

recunoscut reclamantelor dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii prin

echivalent în forma prevăzută de dispoziția atacată.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care au

susținut că în mod greșit atât instanța de fond cât și instanța de apel au

considerat că în cauză sunt incidente prevederile art. 18 lit. a) din Legea nr.

10/2001 și că astfel au dreptul doar la măsuri reparatorii prin echivalent.

Au mai susținut că instanțele au

interpretat în mod greșit noțiunea de familie în sens restrâns, sens conferit

de Codul familiei și care, în principal, reglementează instituția căsătoriei.

În acest fel s-au încălcat

dispozițiile art. 659 și art. 669-676 C. civ., care valorifică relațiile de

rudenie prin includerea în categoria moștenitorilor legali a rudelor de sânge

până la gradul al IV-lea inclusiv.

Au mai învederat că interpretarea contrară

dată de instanțele de judecată, contravine principiului restituirii în natură

consacrat de prevederile art. 1, art. 7 și art. 9 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 ca și prevederilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Motivele de critică se încadrează în

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recursul este fondat potrivit

considerentelor ce succed:

Potrivit art. 18 lit. a) din Legea

nr. 10/2001 republicată, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent

dacă persoana îndreptățită era asociat la persoana juridică proprietară a

imobilelor și a activelor la data preluării acestora în mod abuziv, cu excepția

cazului în care persoana îndreptățită era unic asociat sau persoanele

îndreptățite asociate erau membri ai aceleiași familii.

În aplicarea și interpretarea

unitară a acestor prevederi legale, prin pct. 18.1 din H.G. nr. 250/2007 pentru

aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, s-a

prevăzut că „ipoteza enunțată la lit. a) a art. 18 din lege vizează interdicția

restituirii în natură a imobilelor pentru cazul deținătorilor de participații

de capital social la societățile comerciale (soluție justificată dat fiind

faptul că asociații sau acționarii nu aveau decât un drept de creanță asupra

societății și, ca atare, stabilirea corespondenței cu bunurile acesteia este

imposibil de determinat)”.

Prevederile legale enunțate

instituie o derogare de la regula restituirii prin echivalent, în ipoteza în

care persoana îndreptățită era unic asociat la persoana juridică deținătoare a

imobilului sau persoanele îndreptățite asociate la persoana juridică erau

membrii aceleiași familii. Prin noțiunea de „familie” în sensul prevederilor

legale invocate, potrivit aceleiași dispoziții legale date în interpretarea și

aplicarea art. 18 lit. a) din lege, se va înțelege acea entitate compusă din

rudele în linie directă fără limită în grad și rudele colaterale până la gradul

al patrulea inclusiv, la care se adaugă soțul sau soția.

Această interpretare dată prin norma

interpretativă a dispozițiilor legale reținute ca temei al soluționării cererii

reclamantelor este în acord cu prevederile art. 659 și art. 669-677 C. civ.,

care evocă cercul moștenitorilor legali și care include în categoria moștenitori

legali, a rudelor de sânge până la gradul al IV-lea inclusiv, categorie în care

se încadrează și reclamantele.

Limitarea noțiunii de familie doar

la sfera descendenților și a persoanelor legate între ele prin relații de

căsătorie, contravine atât spiritului reparatoriu al legii speciale, cât și

prevederilor art. 676 C. civ. sus evocate.

Ca urmare, față de considerentele ce

preced, constatând că în speță nu este incidentă ipoteza art. 18 lit. a) din

Legea nr. 10/2001, greșit aplicată și reținută de instanțe, precum și în scopul

soluționării cauzei în acord cu prevederile art. 1, art. 7 și art. 9 alin. (1)

din Legea nr.10/2001, care impune suplimentarea probatoriului pentru

identificarea și individualizarea bunului, a situației sale juridice actuale,

în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., în vederea cercetării fondului

pretențiilor deduse în justiție, pricina va fi trimisă spre rejudecare primei

instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții

W.M., N.S.M. și N.M.D. împotriva deciziei nr. 1809 din 19 octombrie 2005 a

Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Casează decizia atacată precum și

sentința nr. 855 PI din 11 mai 2005 a Tribunalului Timiș, secția civilă, și

trimite cauza acestei din urmă instanțe, spre soluționare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie

2007.