ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3260/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3260/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința arbitrală nr. 181

pronunțată, la data de 2 iunie 2004, de Curtea de Arbitraj Comercial

Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, a fost

admisă în parte acțiunea reclamantei SC B.T. SRL prin lichidator G.A. SRL Rm. Vâlcea

iar pârâta C.R.M.T. SA a fost obligată la plata remunerației comisionarului,

bonusurilor și dobânzii precum și la plata cheltuielilor arbitrale. Prin aceeași

sentință, a fost admisă în parte și acțiunea formulată de C. SA împotriva SC B.T.

SRL prin lichidator G.A. SRL, s-a dispus rezilierea contractului de agent

autorizat nr. 2 VL 005 încheiat la 12 martie 2001 începând cu data de 4 iunie

2005, obligarea la plata contravalorii facturilor neachitate (mărfuri și retrageri

de bonusuri), cu penalități de întârziere precum și la restituirea bunurilor

primite în custodie de SC B.T. SRL în perioada derulării contractului sau la restituirea

contravalorii acestora cu cheltuieli de judecată.

După un ciclu procesual,

acțiunea în anulare formulată de reclamanta SC B.T. SRL împotriva sentinței

arbitrale nr. 181 din 4 iunie 2004 a fost respinsă de Curtea de Apel București

prin decizia nr. 295 din 13 decembrie 2006.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea a reținut că în fața instanței a fost prezentată sentința nr. 638 din 2

noiembrie 2005 prin care a fost declanșată procedura insolvenței împotriva reclamantei

și că au fost invocate prevederile art. 364 (i) C. proc. civ., pentru a susține

că instanța arbitrală a încălcat dispozițiile imperative cuprinse în art. 1169

C. civ., pentru că a dat relevanță unor probe întocmite unilateral de către

pârâtă, probe care nu puteau fi certificate după regulile impuse de art. 1176 C.

civ. și art. 51 alin. (1) C. com.

Analizând aceste critici,

Curtea a pornit de la calificarea acțiunii arbitrale drept o procedură

jurisdicțională specială și a stabilit că motivele invocate nu vizează

încălcarea unor norme imperative ale legii.

Potrivit instanței pentru

analiza acestui motiv de nulitate pe care reclamanta l-a caracterizat ca

derivat din lipsa oricărui probatoriu care să susțină soluția, Curtea a reținut

că nu interesează rezultatul evaluării probatoriului întrucât aceasta vizează stabilirea

unei situații de fapt și nu încălcarea unei norme imperative. Nefiind o

procedură de reformare, a mai reținut Curtea, anularea hotărârii poate fi pronunțată

numai în cazul încălcării unor norme imperative care însă nu au fost

demonstrate, astfel că motivul prevăzut de art. 364 lit. i) a fost înlăturat.

După examinarea motivului prevăzut de art. 364 lit. a), Curtea de apel a

constatat că litigiul era arbitrabil întrucât cererea de somație întemeiată pe

O.G. nr. 5/2001 a fost transformată potrivit disponibilității care

caracterizează și procesul arbitral, în acțiune arbitrală propriu-zisă. În

fine, și critica încadrată în prevederile art. 364 lit. f) C. proc. civ., a

fost respinsă, pe considerentul că articolul menționat nu are în vedere situația

când instanța a soluționat toate capetele de cerere dar acțiunea a fost admisă

în parte, din considerentele sentinței rezultând că daunele interese nu au fost

acordate întrucât prejudiciul reclamat nu s-a demonstrat că este cert și că sunt

îndeplinite cerințele art. 1086 C. civ.

Împotriva sentinței

comerciale a declarat recurs, reclamanta SC B.T. SRL prin care a solicitat

modificarea sentinței recurate, anularea hotărârii arbitrale, stabilirea

competenței în favoarea Curții de Apel Pitești după disjungerea celor două

dosare nr. 2/2003 și 455/2002 cu trimiterea ultimului la Curtea de Apel Pitești

ca instanță competentă, iar a dosarului arbitral nr. 2/2003 la C.A.C.I. -

C.C.I.R.

Reclamanta și-a întemeiat

recursul pe prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 art. 340 și 304

1

C.

proc. civ. Fără să dezvolte motivele de nelegalitate separat potrivit punctelor

evocate, autoarea a susținut, în esență, că instanța de apel nu a observat

încălcarea imperativă a legii în condițiile în care expertizele administrate ca

probă în dosarul arbitral și documentele financiar-contabile au fost întocmite

cu nerespectarea prevederilor imperative ale legii. În al doilea rând,

recurenta a susținut că s-au încălcat normele de competență privind soluționarea

somației de plată, prin faptul că arbitrajul a trecut la soluționarea cererii

deși cererea inițială de chemare în judecată nu a fost modificată pentru ca

aceasta să devină arbitrabilă.

Intimata, prin întâmpinare, a

respins cele două critici formulate de recurentă făcând trimitere la precizarea

de acțiune de la volumul II din dosarul arbitral iar în ce privește încălcarea unor

motive de ordine publică a susținut că în realitate recurenta a invocat motive de

netemeinicie care se referă la probele administrate în cauză , expertizele și

raportul de inspecție fiscală care nu pot fi examinate în acțiunea în anulare

și respectiv în recurs. În consecință a solicitat respingerea recursului ca

nefondat.

Recursul este nefondat.

- Sub aspectul motivelor

invocate se constată că recurenta nu a argumentat fiecare motiv de nelegalitate

pe care l-a invocat așa cum dispune art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Faptul că a invocat art. 304

1

C. proc. civ., drept temei al susținerilor

sale nu obligă instanța de recurs la o examinare a tuturor motivelor invocate

indiferent de caracterul lor câtă vreme recursul nu este o cale de atac

devolutivă menită să provoace o nouă judecată în fond. Concluzia aceasta se

impune cu atât mai mult cu cât acțiunea în anulare îndreptată împotriva unei

hotărâri arbitrale este ea însăși limitată la motivele expres prevăzute de lege

ceea ce înseamnă că prin formularea ei nu se provoacă o reanalizare a fondului

ci un control al legalității hotărârii în conformitate cu art. 364 (a-i) C. proc.

civ. Nu în ultimul rând art. 364 consacră prin motivele impuse pentru analiza

legalității hotărârii arbitrale unicitatea mijlocului prin care se poate obține

desființarea hotărârii arbitrale care nu vizează greșita judecată a litigiului

în fapt sau în drept ci convenția arbitrală, tribunalul arbitral, procedura de

judecată și conținutul hotărârii.

Față de aceste precizări,

singurele chestiuni care pot fi abordate în recurs sunt cele în legătură cu

modul de examinare a motivelor de desființare evocate în acțiunea în anulare. Din

acest punct de vedere criticile evocate în această cale de atac pot fi

încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează situația

când „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. Se observă din considerentele

sentinței pronunțată de Curtea de Apel că s-a făcut o amplă analiză a motivului

care viza arbitralitatea litigiului. Din coroborarea lit (a) „litigiul nu este

susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului”, cu art. 340 C. proc. civ.,

care stabilește dreptul părților de a supune arbitrajului litigiile

patrimoniale dintre ele, rezultă că instanța de anulare a dat o dezlegare corectă

acestui motiv întrucât a stabilit, în alți termeni, că tribunalul arbitral a

fost investit cu o acțiune în pretenții luată în discuție în limitele investirii

conform precizării depusă în ședința din 18 martie 2003. Faptul că pentru suma

de 153.450,27 dolati S.U.A. s-a solicitat mai întâi Tribunalului Vâlcea să

emită pe numele debitoarei somație de plată și apoi după casarea ordonanței și

sentinței pronunțată în acea cauză a fost declinată competența în favoarea

Tribunalului Arbitral nu încalcă nicio prevedere legală cu privire la arbitrabilitatea

litigiului de vreme ce, după precizarea de acțiune ca fiind o acțiune în

pretenții obișnuită, s-a pus în aplicare convenția arbitrală și s-a trecut la

examinarea litigiului. De remarcat este faptul că după data de mai sus și după administrarea

probelor, la data de 28 aprilie 2004, a urmat o altă precizare de acțiune, ceea

ce demonstrează fără dubiu că tribunalul arbitral s-a aflat în fața unei

acțiuni în pretenții și nu a unei somații de plată cum susține recurenta. Prin

urmare nu a operat o derogare prin convenția arbitrală de la normele care

interesează ordinea publică prin faptul că litigiul a fost supus arbitrajului

întrucât cererea respectivă, în condițiile mai sus arătate, nu era de

competența exclusivă a instanțelor judecătorești. Nu în ultimul rând este de

reținut că susținerile recurentei nu numai că sunt contrare manifestării propriei

voințe de a supune litigiul tribunalului arbitral care rezultă din precizările

respective de acțiune, dar vădește și o nesocotire a altui principiu al

dreptului procesual și anume acela prin care se dispune că drepturile

procesuale se exercită cu bună-credință.

- Celelalte critici

referitoare la încălcarea unor dispoziții imperative ale legii care în

realitate vizează concludența unor probe administrate de tribunalul arbitral vor

fi înlăturate întrucât nu fac trimitere la dispozițiile încălcate și nici nu au

vreo referire la dispozițiile art. 364 C. proc. civ., care au făcut subiect de

analiză în acțiunea în anulare prin examinarea lit. i) a articolului mai sus

menționat. Așa cum corect a reținut în alți termeni Curtea de Apel, în cauză au

fost administrate probe pentru stabilirea situației de fapt, aspecte care însă

țin de netemeinicie.

În realitate, prin faptul că

se invocă „încălcarea unor dispoziții imperative ale legii”, recurenta, în

contextul arătat tinde spre o reexaminare în fond a litigiului deși prin acțiunea

în anulare se realizează doar un control de legalitate și nu de netemeinicie,

în limitele prevăzute de art. 364 (1-i) C. proc. civ.

Față de cele ce preced, sub

aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în

care puteau fi încadrate criticile aduse sentinței Curții de Apel, se constată

că hotărârea nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, așa

încât criticile vor fi respinse.

Motivele prevăzute de art. 304

alin. (7) și (8) C. proc. civ., nu se impun a fi examinate întrucât nu au fost

motivate și argumentate dar și pentru că din sentința recurată rezultă cu prisosință

că au fost respectate dispozițiile art. 261 C. proc. civ., iar dezlegarea dată

în controlul exercitat asupra hotărârii arbitrale a ținut seama de fundamentul raporturilor

juridice dintre părți și de limitele în care poate fi exercitat acest control în

raport de prevederile art. 364 C. proc. civ.

În consecință, potrivit art.

312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC B.T. SRL prin lichidator G.A. SRL RM. VÂLCEA, împotriva

sentinței nr. 295 din 13 decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a

VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 octombrie 2007.