ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 456/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea

în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal,

sub dosar nr. 3131/33/2006, reclamantul

S.V. a solicitat, în contradictoriu cu C.J.

P.S., anularea

Hotărârii nr. 3154 din 18 mai 2006 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 189/2000

și obligarea pârâtei la

emiterea unei noi

hotărâri prin care să-i recunoască drepturile

prevăzute de Legea nr.

189/2000.

În

motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în mod nelegal

i s-a respins cererea

de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr.

189/2000, pârâta ignorând actele

depuse și declarațiile de martori, care dovedesc statutul său de refugiat. A

mai susținut că tatăl său a

fost

angajat al C.F.R. și, în anul 1941, după ocuparea Ardealului de către trupele

maghiare a fost strămutat

forțat, împreună

cu familia sa, din Satu Mare, în localitatea Baya

aflată pe teritoriul

Ungariei.

Prin

sentința civilă nr. 295 din 28 iunie 2006, Curtea de Apel

Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal a

admis acțiunea reclamantului S.V.,

a anulat Hotărârea nr.

3154 din 18

mai 2006 emisă de pârâtă și a obligat C.J.

P.S. să recunoască reclamantului calitatea de persoană

refugiată în perioada ianuarie 1941 - 6 martie

1945 și să-i acorde

drepturile

bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin

Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare,

începând cu data de 1

iunie 2006.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin probele administrate în

cauză, reclamantul a făcut dovada că în

luna

ianuarie 1941 a fost strămutat împreună cu familia sa din localitatea de

domiciliu Satu Mare în localitatea Baya, aflată pe

teritoriul Ungariei.

A mai reținut și aspectul că fratelui

reclamantului

i s-a recunoscut prin hotărâre judecătorească statutul

de refugiat,

acordându-i-se drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs pârâta C.

J.P.S.,

criticând-o pentru nelegalitate, arătând

că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile legale și

probatoriul

administrat în cauză. Se susține în esență că

reclamantul

nu a dovedit cu acte oficiale că asupra familiei sale au

fost exercitate

persecuții etnice, în realitate tatăl reclamantului fiind detașat în interes de

serviciu la C.F.M.

Recursul

este nefondat.

Examinând

sentința atacată în raport cu actele și lucrările

dosarului, cu criticile formulate de recurentă,

precum și cu

dispozițiile legale incidente

în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ.

, Curtea constată că

recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi

persoanelor persecutate de către

regimurile instaurate în România cu începere de la 6

septembrie

1940

până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și

completările ulterioare, de prevederile

acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada

sus

menționată, a avut de suferit persecuții

etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă

localitate.

Din

conținutul textului de lege menționat, rezultă că

drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive

etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face

distincție

între persoanele care au fost efectiv strămutate ori

expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască

în

refugiu.

În

cauză, este necontestat și rezultă din dovezile administrate

în cauză (actele de

stare civilă, adeverința eliberată de C.F.

R. și declarațiile autentice ale

martorilor Ș.A. și

S.I.) că tatăl reclamantului a

fost obligat să se transfere la C.F.M., fiind funcționar angajat într-un

sector de importanță economică deosebită, situație ce a implicat și mutarea

forțată a domiciliului

său și al familiei

într-o localitate cu populație maghiară.

Se constată, de asemenea, că reclamantul a făcut dovada

pretențiilor sale atât cu acte oficiale, dar

și prin declarațiile autentificate ale martorilor, care au venit în completarea

înscrisurilor, probă îngăduită de

prevederile art. 4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 189/2000,

aprobate prin H.G. nr.

127/2002

Reținând

și situația că fratelui reclamantului i s-au recunoscut

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru

respectarea principiului „la identitate de situații trebuie aplicată aceeași

soluție", Curtea apreciază că sentința

pronunțată de Curtea de Apel

Cluj

este temeinică și legală, recursul urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P.S.,

împotriva sentinței civile nr. 295 din 28 iunie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25

ianuarie 2007.