ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 456/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, sub dosar nr. 3131/33/2006, reclamantul S.V. a solicitat, în contradictoriu cu C.J. P.S., anularea Hotărârii nr. 3154 din 18 mai 2006 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 189/2000 și obligarea pârâtei la emiterea unei noi hotărâri prin care să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în mod nelegal i s-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pârâta ignorând actele depuse și declarațiile de martori, care dovedesc statutul său de refugiat.

A mai susținut că tatăl său a fost angajat al C.F.R. și, în anul 1941, după ocuparea Ardealului de către trupele maghiare a fost strămutat forțat, împreună cu familia sa, din Satu Mare, în localitatea Baya aflată pe teritoriul Ungariei. Prin sentința civilă nr. 295 din 28 iunie 2006, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantului S.V., a anulat Hotărârea nr. 3154 din 18 mai 2006 emisă de pârâtă și a obligat C.J. P.S. să recunoască reclamantului calitatea de persoană refugiată în perioada ianuarie 1941 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 iunie 2006. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin probele administrate în cauză, reclamantul a făcut dovada că în luna ianuarie 1941 a fost strămutat împreună cu familia sa din localitatea de domiciliu Satu Mare în localitatea Baya, aflată pe teritoriul Ungariei. A mai reținut și aspectul că fratelui reclamantului i s-a recunoscut prin hotărâre judecătorească statutul de refugiat, acordându-i-se drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. J.P.S., criticând-o pentru nelegalitate, arătând că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile legale și probatoriul administrat în cauză.

Se susține în esență că reclamantul nu a dovedit cu acte oficiale că asupra familiei sale au fost exercitate persecuții etnice, în realitate tatăl reclamantului fiind detașat în interes de serviciu la C.F.M. Recursul este nefondat. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ. , Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.

În cauză, este necontestat și rezultă din dovezile administrate în cauză (actele de stare civilă, adeverința eliberată de C.F. R. și declarațiile autentice ale martorilor Ș.A. și S.I.) că tatăl reclamantului a fost obligat să se transfere la C.F.M., fiind funcționar angajat într-un sector de importanță economică deosebită, situație ce a implicat și mutarea forțată a domiciliului său și al familiei într-o localitate cu populație maghiară. Se constată, de asemenea, că reclamantul a făcut dovada pretențiilor sale atât cu acte oficiale, dar și prin declarațiile autentificate ale martorilor, care au venit în completarea înscrisurilor, probă îngăduită de prevederile art. 4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 189/2000, aprobate prin H.G.

nr. 127/2002 Reținând și situația că fratelui reclamantului i s-au recunoscut drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru respectarea principiului „la identitate de situații trebuie aplicată aceeași soluție", Curtea apreciază că sentința pronunțată de Curtea de Apel Cluj este temeinică și legală, recursul urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P.S., împotriva sentinței civile nr. 295 din 28 iunie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2007.