ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 49/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamantul P.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj,

anularea Hotărârii nr. 21848 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă, obligarea

acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată și să-i acorde

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 15 octombrie 1940 –

6 martie 1945, începând cu data de 1 ianuarie 2007.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că, împreună cu familia sa de etnie maghiară, s-a refugiat

din comuna Văleni în comuna Baciu, județul Cluj.

În susținerea acțiunii,

reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri și declarațiile

autentificate ale unor martori din localitatea de domiciliu.

Pentru elucidarea stării de

fapt au fost audiați martorii B.A. și V.Ș., la dosar fiind depusă Hotărârea nr.

18882 din 3 octombrie 2005 prin care s-a stabilit calitatea de persoană

refugiată a martorului B.A.

Pârâta, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 651

din 23 noiembrie 2007 Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea, a anulat Hotărârea nr.

21848 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască calitatea

de persoană refugiată în perioada 15 octombrie 1940 – 6 martie 1945 și,

totodată, să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000,

începând cu data de 1 ianuarie 2007.

Pentru a adopta această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a făcut dovada,

prin probele administrate, că se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 1

lit. c) din Legea nr. 189/2000 fiind nevoit să-și părăsească împreună cu

familia localitatea de domiciliu, suferind prejudicii în urma refugierii

forțate.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta, C.J.P. Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivele de recurs se susține că

reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000,

deoarece plecarea acestuia dintr-o localitate, care nu a fost niciodată ocupată

de un alt regim nu poate fi considerată refugiere în sensul Legii nr. 189/2000.

În lipsa ocupației hortiste, nu se

poate susține că a existat persecuție etnică în respectiva localitate, care să

fi constituit motiv al plecării.

Recurenta mai arată că pe cererea

tip completată de reclamant este stipulată rubrica „care dintre state a ocupat

teritoriul de refugiu”, fiind evident că nu se putea ocupa propriul teritoriu.

Examinând cauza și sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile

legale incidente în cauză precum și cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui

act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate

cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost

strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana

care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă

localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să

acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau

au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor

acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în

situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale

eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil,

prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimatul - reclamant și-a

dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale.

În scopul evitării

eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice,

este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a

aflat în aceeași situație cu reclamantul.

Or, în cauză a fost depusă

hotărârea nr. 18882 din 3 octombrie 2005 din care rezultă că martorul B.A. s-a

aflat în aceeași situație cu reclamantul.

Așadar, înscrisurile și

declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea

hotărârii, respectă cerințele prevăzute de lege.

Situația creată pentru

reclamant și familie, s-a datorat persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul

de la Viena.

Cum în cauză s-a făcut

dovada că reclamantul împreună cu familia s-a refugiat din localitatea Văleni,

județul Cluj, în localitatea Baciu, județul Cluj, în mod corect instanța de

fond a reținut că acesta a suportat consecințele morale și materiale ale

refugiului și este îndreptățit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr.

189/2000, pronunțând o hotărâre temeinică și legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.J.P. Cluj, împotriva sentinței civile nr. 651 din 23 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 ianuarie 2009.