ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1589/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, reclamantul S.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtă C.J.P. Bihor, anularea Hotărârii nr. 10629 din 17 mai 2007 și recunoașterea calității de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în perioada mai 1942 - mai 1945, s-a refugiat, împreună cu părinții săi, din localitatea de domiciliu, Nojorid - Bihor, în satele Șauaieu și Sititelec - Bihor. Prin sentința civilă nr. 212/CA/2007-PI din 3 decembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, acțiunea formulată a fost admisă, instanța dispunând anularea hotărârii atacate.

Totodată, instanța a obligat pârâta să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în esență, că din probatoriul administrat în cauză, în speță declarațiile martorilor audiați nemijlocit, rezultă că reclamantul se încadrează în situația prevăzută de lege, fiind îndrituit să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de actul normativ aplicabil. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.J.P. Bihor, criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, prin motivele de recurs susținând că hotărârea atacată prin acțiunea introductivă a fost emisă în mod corect, motivat de faptul că extrasul eliberat la data de 20 septembrie 2004 de Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Bihor vizează alte persoane ce nu fac parte din familia reclamantului.

Totodată recurenta pârâtă a mai arătat că martorii audiați nemijlocit de instanță au declarat că nu își mai amintesc exact perioada de refugiu a reclamantului, deși, aceeași martori, prin declarațiile notariale au menționat cu exactitate această perioadă. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează: Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările și completările ulterioare, de dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază persoana cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Prin „persoană strămutată" în altă localitate conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice". În ceea ce privește cauza dedusă judecății, se constată că împrejurările de fapt invocate de către reclamant nu au putut fi verificate suficient prin probele administrate, acestea nefiind pe deplin convingătoare privind faptul generator de drepturi în litigiu. Astfel, după cum rezultă din Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ pronunțată în Dosarul nr. 246/P/2006, înscris aflat la fila 15 din dosarul de recurs, martorii audiați în prezenta cauză de judecătorul fondului, respectiv S.V.

și I.I., au fost cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen., în privința acestora fiind dată, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., rezoluție de neîncepere a urmăririi penale apreciindu-se că faptei îi lipsește latura subiectivă. Totodată, după cum a constat și prima instanță, Extrasul eliberat la data de 20 septembrie 2004 de Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Bihor nu îl vizează pe tatăl reclamantului, ci pe o altă persoană cu același nume. Or, în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (5) teza 1 C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

În acest scop, judecătorii sunt în drept să pună în discuția părților orice împrejurări care pot duce la lămurirea pricinii și să ordone toate dovezile pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile s-ar împotrivi, cu singura mărginire ca hotărârea să nu depășească obiectul litigiului. Prin urmare, pentru a stabili cu certitudine incidența prevederilor legale mai sus citate și pentru a vedea astfel dacă reclamantul este îndreptățită la acordarea drepturilor compensatorii trebuiau determinate, fără echivoc cauza, perioada și împrejurările schimbării de domiciliu. În concluzie, în temeiul dispozițiilor art. 313 teza 1 din C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru suplimentarea probatoriului prin orice mijloc de dovadă permis de lege în sensul celor mai sus arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.J.P. Bihor împotriva sentinței civile nr. 212/CA/2007-PI din 3 decembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2008.