ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1045/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.P. a chemat în

judecată C.J.P. Bihor, solicitând anularea Hotărârii nr. 10629 din 17 mai 2007 emisă

de pârâtă și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că hotărârea contestată este nelegală și netemeinică,

întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, în perioada mai 1942 – mai

1945, dovedită prin declarații de martori.

Prin întâmpinare, pârâta, C.J.P.

Bihor, a solicitat respingerea acțiunii, apreciind că reclamantul nu a dovedit

calitatea sa de persoană refugiată și, pe cale de consecință nu poate beneficia

de prevederile Legii nr. 189/2000.

Prin sentința nr. 212/CA/2007,

Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea contestată și a obligat

pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999

aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Pentru a se pronunța astfel

instanța a reținut că în fișa comunicată reclamantului de către D.A.N.C. București

s-a menționat o altă persoană cu același nume, și nu tatăl reclamantului, dar

că dovada statutului de refugiat s-a făcut prin declarații de martori.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta, care prin Decizia nr. 1589 din 11 aprilie 2008 al

Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis, s-a casat sentința civilă

atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond, pentru a se

stabili cu certitudine incidența prevederilor legale în cauză.

În rejudecare, prin sentința

civilă nr. 166/2008 – P.I. din 6 octombrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului

și a dispus anularea Hotărârii nr. 10629 din 17 mai 2007 emisă de pârâta C.J.P.

Bihor, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar

al O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Pentru a dispune astfel,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

A considerat că potrivit

dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile legale,

persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 06 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din

motive etnice, respectiv s-a refugiat în altă localitate decât cea de

domiciliu.

A înlăturat ca probă fișa nr.

1887 eliberată de D.A.N.C., constatând că este neconcludentă în cauză deoarece

se referă la o altă persoană decât tatăl reclamantului, dar nici nu conține

vreo mențiune în sensul că tatăl reclamantului nu s-ar fi refugiat niciodată.

A încuviințat audierea

martorilor S.D. și G.I., din declarațiile cărora a rezultat, indubitabil,

faptul că tatăl reclamantului s-a refugiat din localitatea Nojorid în

localitatea Șavaieu, din anul 1942 până în anul 1945.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, pârâta C.J.P. Bihor, solicitând admiterea

acestuia și modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii

acțiunii reclamantului.

În cuprinsul motivelor de

recurs, pârâta a arătat că soluția pronunțată în cauză este netemeinică

întrucât reclamantul, nu a făcut dovada cu acte că a suferit persecuții din

motive etnice și nici a situației sale de strămutat sau de refugiat.

Prin întâmpinare,

intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat și

menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul declarat de

pârâtă, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.

Potrivit art. 1 lit. c) din

Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederilor legale, persoana, cetățean

român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie

1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice,

fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

În cauză, se reține că familia

reclamantul s-a refugiat, împreună cu familia sa din localitatea Nojorid,

județul Bihor, în localitățile Șavaieu și Sitiletec, în cursul lunii mai 1942.

În mod corect a reținut

instanța de fond că lipsa probelor scrise cu privire la statutul de refugiat al

tatălui reclamantului nu este de natură să înlăture veridicitatea declarațiilor

martorilor audiați în cauză.

Aceștia, având, la rândul

lor, statut de refugiat, au confirmat că reclamantul, fiindu-le consătean, s-a

refugiat cu familia sa în aceleași condiții ca și martorii.

Prin urmare, față de

împrejurarea că intimatul reclamant a dovedit statutul de refugiat, Înalta

Curte constată că recursul pârâtei este nefondat, astfel că, în temeiul art.

312 C. proc. civ.

acesta va fi respins ca

atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta C.J.P. Bihor împotriva sentinței civile nr. 166/2008-P.I. din 6

octombrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 februarie 2009.