ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 562/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 30 mai 2006

pe rolul Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, reclamantul M.P., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii

Bihor, a solicitat instanței să dispună anularea hotărârii nr. 12223 din 10 martie

2006 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să îi recunoască calitatea de beneficiar

al prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea

nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că, în mod nelegal, pârâta i-a respins cererea de recunoaștere

a drepturilor respective, întrucât din adeverința de școlarizare pentru clasele

I-IV rezultă că a urmat cursurile Școlii Generale din Vârciorog, iar din adeverința

de la Arhivele Naționale rezultă că s-a refugiat anterior anului 1942.

Prin sentința civilă

nr. 172/CA/2006-P.I. din 27 octombrie 2006, Curtea de Apel Oradea, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată

de reclamant, reținând că acțiunea acestuia nu este dovedită cu niciun înscris oficial,

iar declarațiile martorilor nu sunt concludente, neputând fi avute în vedere la

stabilirea calității reclamantului de beneficiar al drepturilor prevăzute de O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamantul M.P., recurs care a fost admis prin decizia nr. 883

din 13 februarie 2007 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție,

s

ecția de contencios administrativ și fiscal, sentința

fiind casată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Înalta Curte

de a reținut că

se

impune completarea probatoriului, întrucât din fișa completată la data de 03 decembrie

1940, fișă emisă de Secretariatul de Stat al Colonizării și Populației Refugiate,

rezultă că persoanele refugiate sunt M.M., de 45 ani, văduvă, și P., de 20 de ani,

fiul M., necăsătorit, soțul, respectiv tatăl persoanelor refugiate, figurând ca

fiind decedat. Cât privește locul nașterii reclamantului (M.P.) urmează a se observa

că este comuna Vărsăud, iar nu localitatea Călățea, raionul Aleșd, așa cum rezultă

din certificatul de naștere al acestuia, depus în copie la dosar. Această situație

este reținută, de altfel și de Arhivele Naționale prin adresa emisă la 08 octombrie

2006, prin care îndrumă reclamantul să se adreseze pentru dovezi primăriei, de la

locul nașterii acestuia.

Rejudecând cauza după

casarea cu trimitere, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 135/CA/2007-P.I.-R. din 07 septembrie

2007, a respins acțiunea reclamantului.

Conformându-se dispozițiilor

instanței de trimitere, în rejudecare, Curtea de apel a constatat că reclamantul

se află în imposibilitatea de a depune alte probe.

Pentru a pronunța această

soluție, pe baza probatoriului existent la dosarul cauzei, Curtea de apel a reținut

că reclamantul nu a făcut dovada încadrării în ipoteza reglementată de art. 1

lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și că

există o puternică prezumție în sensul că părăsirea localității de domiciliu nu

s-a datorat unor persecuții din motive etnice.

În esență, Curtea de apel

a avut în vedere următoarele aspecte:

- conform mențiunilor

înscrise în certificatul de naștere, reclamantul s-a născut la data de 13

octombrie 1935 în localitatea Călățea, raionul Aleșd, părinții săi fiind M.M.I.,

în vârstă de 22 de ani, și M.M.A., în vârstă de 23 de ani;

- fișa eliberată de Arhivele

Naționale se referă la refugiul unor alte persoane decât reclamantul M.P. și mama

acestuia M.M.A.;

- martorii F.G. și U.P.

au revenit asupra declarațiilor notariale inițiale arătând că nu au cunoștință despre

motivul plecării reclamantului din localitatea Călățea în localitatea Vârciorog.

Împotriva sentinței civile

nr. 135/CA/2007-P.I.-R. din 07 septembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul M.P., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de recurs,

recurentul-reclamant reiterează pe larg istoricul faptelor expuse la fond referitoare

la persecuțiile din motive etnice suferite de familia sa în localitatea de domiciliu

– Călățea, constând în principal în împrejurarea că tatăl său – sergent în rezervă,

specialitatea transmisiuni, a fost amenințat cu mobilizarea în armata maghiară,

ceea ce a determinat refugiul familiei în localitatea Vârciorog.

Recurentul-reclamant subliniază

faptul că mama sa – M.M.A. nu are nicio legătură cu persoana menționată în fișa

transmisă instanței de Arhivele Naționale și critică faptul că soluția se întemeiază

pe acest act.

Analizând cauza prin prisma

motivelor de recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare,

și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este

nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Potrivit art. 1 lit. c)

din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, „beneficiază de prevederile ordonanței

persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de

la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive

etnice”, fiind „refugiată,

expulzată sau strămutată în altă localitate”.

Potrivit art. 4 alin.

(1) și (2) din Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002:

Art. 4

alin.

„

(1)

Dovada încadrării în situațiile prevăzute

la art. 1 din O.G.

nr. 105/1999

, aprobată și modificată

prin Legea

nr. 189/2000

, cu modificările ulterioare,

se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, cum sunt:

-

acte eliberate de Crucea Roșie Internațională;

-

acte eliberate de lagărele de concentrare;

-

livrete militare sau adeverințe eliberate

de U.M. Pitești, pentru persoanele care au fost în detașamentele de muncă obligatorie;

-

carnet/foi de pontaj privind zilele de

muncă obligatorie;

-

carnet de identitate privind pe cei deportați

în Moghilev;

-

adeverințe eliberate de Arhivele Naționale

Române sau de direcțiile județene ale acestora, ordine, dispoziții etc.;

-

buletine de evidență a populației, eliberate

de postul de jandarmi din localitatea respectivă din Transnistria;

-

acte eliberate de primăria orașelor respective;

-

certificate sau adeverințe de la autoritățile

militare ori civile românești;

-

adeverințe eliberate de alte autorități

din Transnistria;

-

alte asemenea acte oficiale.

(2)

În lipsa actelor oficiale dovada persecuției etnice se poate

face prin declarație cu martori.

”

Potrivit dispozițiilor

sus-menționate, dovada încadrării în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din

O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, se face fie prin

actele oficiale menționate la art. 4 alin. (1) din Norme, fie prin declarații de

martori în situația în care lipsesc actele oficiale.

În cauză, Curtea de apel,

ca instanță de rejudecare, a realizat o corectă interpretare a probatoriului administrat.

Astfel, se constată că

atât Casa Județeană de Pensii Bihor, cât și Curtea de apel au reținut că cererea

recurentului-reclamant M.P. de recunoaștere a calității de refugiat nu este susținută

de niciun act care să probeze persecuțiile din motive etnice suferite în localitatea

de domiciliu și care au determinat familia să se refugieze în localitatea Vârciorog.

Mai mult decât atât, în

considerarea extrasului din 27 iulie 2005 emis de Arhivele Naționale, depus în probațiune

de recurentul-reclamant la Casa de pensii și în care este menționată M.M.A. ca refugiat

în perioada 1940-1944, având numărul fișei înregistrată anterior datei de 18 mai

1942, Curtea de apel a efectuat demersurile necesare în vederea obținerii fișei

respective pentru a lămuriri datele referitoare la persoana refugiată.

Arhivele Naționale au

transmis Curții de apel fișa din 03 decembrie 1940 – completată de Secretariatul

de Stat al Colonizării și Populației Evacuate – Secretariatul General al Refugiaților

din Nordul Transilvaniei din care rezultă faptul că persoana refugiată M.M. nu este

una și aceeași persoană cu mama recurentului-reclamant, fapt confirmat de altfel

și de M.P. prin cererea de recurs. Sub acest aspect, în mod corect instanța de rejudecare

a apreciat asupra celor două înscrisuri probante.

Este adevărat că din adeverința

eliberată de Școala cu clasele I-VIII Vârciorog rezultă că recurentul-reclamant

a absolvit la această unitate de învățământ ciclul primar în perioada septembrie

1943-iunie 1947, însă acest document nu este de natură a face dovada persecuțiilor

din motive etnice suferite în localitatea de domiciliu – Călățea care să fi determinat

refugiul în localitatea Vârciorog.

Astfel fiind, în lipsa

unor acte oficiale, dovada motivelor care au determinat familia reclamantului să

se mute din localitatea Călățea putea fi făcută, conform art. 4 alin. (2) din Norme,

prin declarații de martori.

Și sub acest aspect, instanța

de rejudecare a reținut în mod corect faptul că din declarațiile date în fața instanței

de martorii U.P. și F.G. nu rezultă care a fost motivul pentru care familia reclamantului

s-a mutat în localitatea Vârciorog.

Pe cale de consecință,

realizând o corectă apreciere a probatoriului administrat, Curtea de apel a reținut

că recurentul-reclamant nu a făcut dovada încadrării în ipoteza reglementată de

art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare,

existând o puternică prezumție în sensul că părăsirea localității de domiciliu nu

s-a datorat unor persecuții din motive etnice.

Față de cele

arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică, urmând

ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să fie respins ca nefondat

recursul

declarat de M.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.P. împotriva sentinței civile nr. 135/CA/2007-P.I.-R. din 07 septembrie 2007

a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 februarie 2008.