ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6132/2008

Cererea de chemare în judecată 1.1. Obiect Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția civilă, la 7 februarie 2007, reclamanții P.E., I.A., P.S., P.A. , P.L.M. și D.D.C. au chemat în judecată pe pârâții Primarul Municipiului Constanța, Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța prin primar și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâților la restituirea în natură a imobilului situat în Constanța, compus din teren în suprafață de 135 mp și construcție. În subsidiar, s-a solicitat obligarea la acordarea de despăgubiri bănești pentru același imobil. S-a solicitat obligarea pârâților la cheltuieli de judecată. 1.

În fapt În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că imobilul solicitat a aparținut autorului reclamanților și a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950. De la depunerea notificării și până la introducerea acțiunii, reclamanții nu au primit niciun răspuns de la Primarul Municipiului Constanța și Consiliul Local Constanța. 1.

În drept Reclamanții și-au întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile art. 23-24 din Legea nr. 10/2001. 2. Întâmpinarea Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de calitate procesuală pasivă. 3. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1727 din 9 octombrie 2007 Tribunalul Constanța, secția civilă, a admis în parte acțiunea și a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul compus din teren în suprafață de 135,00 mp și construcție tip P+2E. A obligat pe primarul municipiului Constanța să acorde reclamanților, pentru imobil, în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situația în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de reclamanți. A fost respinsă acțiunea împotriva Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru lipsa de calitate procesuală pasivă. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții au dovedit că sunt moștenitorii lui P.I., care a avut în proprietate imobilul în litigiu, și care decedase la data la care a fost preluat imobilul. Nu a rezultat că imobilul a fost înstrăinat unei alte persoane, însă starea de minorat a descendenților defunctului, la data naționalizării, poate explica înscrierea altei persoane, rudă cu moștenitorii proprietarului, în anexa la decret. Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, construcția a fost demolată iar terenul a fost ocupat în totalitate de construcția blocului M9, situat în fața magazinului Tomis din Constanța, astfel încât restituirea în natură nu mai este posibilă. Din prevederile Legii nr. 10/2001 rezultă că propunerea acordării de despăgubiri în condițiile legii speciale se poate face numai dacă măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită. Legiuitorul a înțeles să acorde preferință măsurii reparatorii a compensării cu alte bunuri sau servicii în raport cu măsura reparatorie a acordării de despăgubiri, tocmai pentru crearea posibilității unei reparații cât mai reale și eficiente pentru persoanele îndreptățite la aplicarea legii speciale. Tribunalul nu stabilește în mod concret un imobil pentru compensare, întrucât regimul juridic și tehnic efectiv al unui astfel de imobil nu este cunoscut, iar efectuarea de demersuri suplimentare ar excede obiectului judecății.

Hotărârea instanței de apel Prin decizia civilă nr. 26C din 28 ianuarie 2008 Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâții Primarul Municipiului Constanța, Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța prin primar. În considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că reclamanții nu și-au modificat acțiunea și instanța s-a pronunțat cu privire la ce s-a solicitat. Având în vedere că s-a solicitat acordarea de măsuri compensatorii/reparatorii, atât prin acțiune cât și prin modificare, în eventualitatea imposibilității restituirii în natură, modalitatea în care acestea urmează a fi acordate (compensare în natură sau propunere privind acordarea de despăgubiri) nu reprezintă o modificare a obiectului cererii de chemare în judecată și nu încalcă principiul disponibilității, instanța pronunțându-se în limitele învestirii. Nu este vorba de o modificare a acțiunii, ci doar de o precizare a modalității de acordare a despăgubirilor, astfel încât în mod corect a fost respinsă excepția tardivității modificării. Atât Consiliul Local Constanța cât și Municipiul Constanța au calitate procesuală pasivă, chiar dacă prin dispozitiv a fost obligat pârâtul primarul municipiului Constanța să acorde reclamanților pentru imobil în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale. În situația în care s-ar pune problema acordării de bunuri în compensare, aceasta aparține Municipiului Constanța, iar procedura internă presupune din punct de vedere administrativ adoptarea unei hotărâri a Consiliului Local Constanța, pentru punerea în aplicare a celor dispuse de Municipiul Constanța. Pe fondul cauzei reclamanții au făcut dovada că sunt persoane îndreptățite în accepțiunea dispozițiilor art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001 la măsuri reparatorii pentru imobilul ce a aparținut autorului lor.

Recursul 5.1. Motive Pârâții apelanți au declarat recurs, motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care au formulat următoarele critici: Reclamanta nu și-a modificat obiectul cererii în sensul obligației de a face, respectiv de a propune măsuri de despăgubire. Cu toate acestea, instanța a modificat obiectul cererii, cu prilejul pronunțării, fără a pune aceasta în discuția contradictorie a părților. Greșit s-a respins excepția tardivității modificării cererii. Municipiul Constanța prin primar și Consiliul Local Constanța nu au calitate procesual pasivă. Acest lucru rezultă nu numai din dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 215/2001 ci chiar din dispozitiv, în care, deși este admisă acțiunea împotriva tuturor pârâților, este obligat numai pârâtul Primarul municipiului Constanța. Pe fond, reclamanții nu au făcut dovada de persoane îndreptățite iar identificarea s-a făcut asupra altui imobil. 5.2. Analiza făcută de instanța de recurs Recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente: Instanța superioară de fond a apreciat în mod corect atunci când a decis că reclamanții nu și-au modificat obiectul cererii de chemare în judecată, astfel încât n-ar fi fost întemeiată opunerea pârâților la luarea în considerare a cererii din 2 octombrie 2007. Într-adevăr, obiectul cererii de chemare în judecată 1-a constituit acordarea de măsuri reparatorii în sistemul Legii nr. 10/2001, precizarea privitoare la modalitatea în care acestea urmează să fie acordate neconstituind o modificare de acțiune în sensul art. 132 alin. (1) C. proc. civ. Nu este întemeiată nici critica privitoare la lipsa de calitate procesuală pasivă a Municipiului Constanța și a Consiliului Local Constanța. Dacă măsura reparatorie va consta în modalitatea oferirii de bunuri în compensare, întrucât acestea sunt proprietatea municipiului, Municipiul Constanța este parte obligată în acest raport juridic. Conform art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 215/2001, prin autonomie locală se înțelege dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condițiile legii. Acest drept se exercită de consiliile locale și primari, precum și de consiliile județene și președinții acestora, autorități ale administrației publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat. Drept urmare, pentru aplicarea măsurii reparatorii sub formă de compensare de bunuri sau servicii, este necesară o hotărâre a consiliului local, care „gestionează, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condițiile legii". Reclamanții au administrat dovezi din care să rezulte că sunt succesori ai persoanei care a cumpărat imobilul cu contractul de vânzare-cumpărare în anul 1931, pârâții nefăcând dovada contrară. Pe de altă parte, în condițiile în care s-a probat că dreptul de proprietate asupra imobilului a aparținut autorului reclamanților, că imobilul a fost naționalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950 iar instanța nu a dispus restituirea în natură, critica privitoare la identificarea eronată este lipsită de relevanță pentru legalitatea hotărârii atacate. Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanțele de fond au făcut interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente, motiv pentru care criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.