ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5892/2007

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 23 aprilie 2007 SNP P. SA, sucursala P. Târgu Jiu, a introdus contestație în anularea deciziei nr. 6895 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 12 septembrie 2006. Aceasta a solicitat în baza art. 317 alin. (2) și art. 318 alin. (1) C. proc. civ. admiterea contestației în anulare, anularea deciziei atacate și rejudecarea recursului ce a făcut obiectul dosarului nr. 26012/1/2004 (nr. vechi 7848/2004) al Înaltei Curți de Casație și Justiție, admiterea acestuia, modificarea deciziei nr. 143 din 11 februarie 2004 a Curții de Apel Craiova, în sensul constatării dreptului reclamanților la măsuri reparatorii în cuantum de 283.879.360 lei.

În esență, prin motivele contestației în anulare s-a arătat că, în speță, instanța judecătorească are doar competența de a constata dreptul reclamanților la măsuri reparatorii, iar SC P. SA, în temeiul actului de dispoziție al instanței, emite o decizie prin care propune Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor acordarea acestor măsuri reparatorii. Contestatoarea a precizat că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, instanța judecătorească are doar competența de a constata dreptul reclamanților la măsuri reparatorii, competență reglementată prin norme imperative, de ordine publică, or, încălcarea acestora se circumscrie dispozițiilor art. 317 alin. (2) C. proc. civ. Contestația în anulare formulată în prezenta cauză este nefondată, în sensul considerentelor ce se vor arăta în continuare.

Cale extraordinară de atac, contestația în anulare poate fi exercitată numai în condițiile expres și limitativ prevăzute prin dispozițiile art. 317-318 C. proc. civ. Potrivit prevederilor art. 317 alin. (2) C. proc. civ., „contestația (în anulare n.n.) poate fi primită pentru motivele mai sus arătate (respectiv judecata cu lipsă de procedură, pct. 1 și când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, pct. 2), în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

Referitor la acest motiv de contestație în anulare este de observat că legea a reținut ca temei al acestei căi extraordinare de atac doar nesocotirea regulilor de competență absolută, respectiv a regulilor de competență generală, a regulilor de competență materială și a regulilor de competență teritorială excepțională. Or, în speță, prin motivele invocate în prezenta contestație în anulare, contestatoarea se referă la faptul că instanța judecătorească, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, a încălcat dispozițiile imperative stabilite de legea specială privitoare la competență în materia stabilirii și plății despăgubirilor cuantificate în lei. Această susținere este nefondată, întrucât, în cauză, este vorba de competența instanței dată de calitatea de instanță de recurs în materia Legii nr. 10/2001.

Necompetența instanței ar însemna să nu fie competentă să judece recursul ce are ca obiect Legea nr. 10/2001. În această cauză, însă, Înalta Curte de Casație și Justiție este competentă să judece în recurs, astfel încât motivul invocat prin contestația în anulare este neîntemeiat. Contestatoarea a mai invocat și prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. În considerarea acestor prevederi, o hotărâre a instanței de recurs poate fi atacată cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale ce se referă exclusiv la erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care ar fi avut drept consecință darea unei soluții greșite. Acest text vizează numai greșeli de fapt involuntare și nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de reparare a unui incident procedural.

Contestația tinde la anularea unei hotărâri irevocabile nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru că s-au săvârșit erori materiale în legătură cu anumite forme procedurale. Susținerile contestatoarei în sensul că, dacă se statuează din perspectiva deciziei nr. 143 din 11 februarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție, intimații-reclamanți pot obține despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod abuziv în cuantumul stabilit de instanța de judecată, această modalitate de obținere de despăgubiri, care contravine reglementărilor imperative ale Legii nr. 247/2005, este rezultatul unor greșeli materiale în sensul art. 318 alin. (1) C. proc.

civ., sunt neîntemeiate, întrucât ele nu reprezintă greșeli materiale în sensul dispozițiilor art. 318 teza I C. proc. civ., pentru a putea constitui motiv de admitere a contestației în anulare. În mod evident, nu ne aflăm în prezența nici unuia din motivele expres și limitativ prevăzute de art. 317-318 C. proc. civ. și, în consecință, aceasta va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondată contestația în anulare introdusă de SNP P. SA, sucursala P. Târgu Jiu, împotriva deciziei nr. 6895 din 12 septembrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2007.