ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 727/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

La data de 10 martie 2005,

reclamantul D.V.A. a înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova contestația

formulată împotriva dispoziției nr. 41/2005, emisă de Primarul comunei Poiana

Câmpina, prin care i-a fost respinsă notificarea depusă în temeiul Legii nr.

10/2001 cu privire la terenurile în suprafață de 6 pogoane și respectiv 794 mp

situate în comuna Poiana Câmpina, județul Prahova.

Tribunalul, prin sentința nr. 1062

din 7 decembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 2023/2005 a respins contestația

ca neîntemeiată, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât nu s-a făcut dovada că

autoarea reclamantului, N.M., era proprietara terenurilor la momentul

preluării.

Sentința a rămas definitivă prin

respingerea ca nefondat a apelului declarat de reclamant, potrivit deciziei nr.

70 din 15 februarie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a reținut că pe baza actelor depusă în primă instanță și în

apel, experții desemnați în cauză nu au putut determina amplasamentul și

dimensiunile terenului de 6 pogoane ce a făcut obiectul contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 34926 din 12 decembrie 1931, titlul de

proprietate al autoarei N.M., planurile și schițele depuse de apelant la

solicitarea instanței, datate cu anul 1943, pe care nu apar toți vecinii

precizați în actul din 1931 (apar alți vecini neprecizați în act) și nici

numele autoarei reclamantului, neoferind nici un reper pe baza căruia să se

poată identifica terenul cumpărat.

Împotriva deciziei instanței de

apel, a declarat recurs apelantul-reclamant D.V.A., formulând critici ce

vizează modul în care instanța anterioară a procedat la încuviințarea și

administrarea probatoriilor; lipsa rolului activ și omisiunea examinării

situației suprafeței de 794 mp care a fost total ignorată, deși a făcut

obiectul notificării și al cererii introductive.

În drept au fost indicate cazurile

prevăzute de art. 304 pct. 6 și 7 C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Curtea constată că recursul este fondat.

Nu s-a constatat în prezenta cauză

de către intimată sau instanțe calitatea recurentului-reclamant de succesor,

dobândită pe calea succesiunii testamentare și a cesionării de drepturi

succesorale, urmare a dezbaterilor succesorale consecutive atestate prin

certificatele de moștenitor depuse la dosar, a defunctelor N.M. și N.S.

Susnumitele au dobândit în

indiviziune dreptul de proprietate asupra terenurilor solicitate prin

notificare, în suprafață de 6 pogoane și respectiv de 794 mp, situate în comuna

Poiana Câmpina, județul Prahova, conform contractului de vânzare-cumpărare

încheiat cu vânzătorul I.P.M. la 12 decembrie 1931, autentificat sub nr.

34936/1931 de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat.

Existența celor două suprafețe de

teren în patrimoniul cumpărătoarelor este atestată la nivelul anului 1940

(Jurnalul nr. 19667 din 19 decembrie 1940 al Tribunalului Ilfov, cu inventarul

aferent, prin care N.M. a fost „trimisă în posesiune” asupra întregii averi

rămasă de pe urma defunctei sale surori, S.N., decedată la data de 4 martie

1940).

Conform adresei nr. C/12489/2006

emisă de Ministerul Administrației și Internelor, în registrele cu evidența

actelor autentificate de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat, în anii 1931-1945,

s-a constatat că S.N. și M.N. nu figurează cu vânzarea terenurilor din comuna

Poiana Câmpina, județul Prahova.

Rezultă astfel, că nu există indicii

în sensul că imobilele solicitate ar fi ieșit din patrimoniul cumpărătoarelor

până la data de 6 martie 1945 sau că ar fi fost înstrăinate după această dată

de către N.M., pentru a se pune problema inaplicabilității Legii nr. 10/2001.

În aceste condiții, făcându-se

dovada dreptului de proprietate al autoarelor reclamantului, nu este justificat

refuzul acordării măsurilor reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 sub

pretextul imposibilității identificării amplasamentului imobilelor solicitate.

Conform art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele, pentru

stabilirea exactă a situației de fapt în vederea aplicării corecte a legii,

putând ordona administrarea probatoriilor necesare, chiar dacă părțile se

împotrivesc.

Instanța anterioară a nesocotit

prevederile legale citate și nu numai că nu a stăruit pentru a stabili corect

situația de fapt, dar a încălcat și prevederile art. 212 C. proc. civ.,

respingând cererea apelantului privind efectuarea unei noi expertize.

Efectuarea unei noi expertize era și

este necesară în cauză și față de adresele Companiei Naționale de Căi Ferate

„C.F.R.” SA (fila 79 dosar apel și fila 15 dosar recurs) prin care se comunică

reclamantului că în perimetrul în care se află terenurile solicitate s-au

efectuat exproprieri pentru construirea căii ferate Ploiești-Predeal, începute

în anii 1880 și continuate până în 1950 iar în planul de expropriere

suplimentară întocmit pentru localitatea Câmpina sunt identificate trei dintre

proprietățile învecinate terenurilor solicitate, astfel cum aceste vecinătăți

apar indicate în titlul de proprietate din anul 1931.

Dacă emitenții acestor adrese, șeful

biroului cadastru și directorul C.F.R., au considerat și arătat că

identificarea imobilelor în litigiu (teren în suprafață de 3 ha și 794 mp)

poate fi realizată în raport cu schițele și planurile anexate (filele 80-87

dosar apel; filele 16-20 dosar recurs) este de presupus că identificarea este

realizabilă și de către experții tehnici, specialiști în lucrări de cadastru și

topografie.

Pentru considerente prezentate,

constatând că motivele de recurs fac posibilă încadrarea în cazul prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care este incident în cauză, în baza

dispozițiilor art. 312 alin. (3) și a dispozițiilor art. 313 C. proc. civ.,

Curtea urmează să admită recursul, să caseze decizia atacată și să trimită

cauza spre rejudecare la aceeași instanță în vederea administrării probei

menționate, o nouă expertiză tehnică, probă inadmisibilă, în etapa procesuală a

recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul

D.V.A. împotriva deciziei nr. 70 din 15 februarie 2007 a Curții de Apel

Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia și trimite cauza spre

rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie

2008.