ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3447/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC F. SRL le-a chemat în judecată pe pârâtele SC C. SA, SC L.R.S. SA și C.G.M. București și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se constate inexistența dreptului de proprietate al pârâtei SC C. SA asupra spațiului comercial situat în București în suprafață de 134,11 mp astfel cum a fost individualizat prin contractul de închiriere nr. 29/2002, prin constatarea în principal a nevalabilității sau a caracterului fals al ordinelor nr. 196 din 13 decembrie 1980 și 343/1982 emise de fostul C.P.M. București; nulitatea parțială a actului constitutiv al SC L.R.S. SA în ce privește aportul în natură cu dreptul de proprietate asupra spațiului comercial situat în București pentru cauză ilicită și fraudă la lege; inexistența dreptului de proprietate al pârâtei SC L.R.S.

SA asupra spațiului comercial, menționat mai sus și radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate aparținând pârâtelor. Tribunalul București, secția comercială, prin sentința nr. 3497 din 12 mai 2006, a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins acțiunea reclamantei îndreptată împotriva pârâtelor ca fiind introdusă de o persoană fără calitate. În esență, prima instanță și-a argumentat soluția pe faptul că în cauză a fost pronunțată o altă sentință cu nr. 4729/2005 prin care s-a dispus evacuarea SC F. SRL din spațiul supus analizei și că prin raporturile juridice care au avut la bază contractul de închiriere nr. 29/2002, reclamanta nu a dobândit decât un drept de folosință astfel că nu justifică un interes legitim, personal, născut și actual pentru a se constata neexistența dreptului de proprietate al SC L.R.S.

SA. Pentru aceleași argumente au fost respinse și celelalte capete de cerere formulate în fața instanței de fond. Sentința a fost confirmată de Curtea de Apel București, secția comercială, care prin decizia nr. 620 din 22 noiembrie 2006, a respins, ca neîntemeiat, apelul reclamantei. Criticile aduse soluției primei instanțe care s-a oprit asupra excepției lipsei calității procesuale active au fost înlăturate reținându-se că reclamanta nu justifică un interes propriu care să-i confere legitimare procesuală. S-a mai reținut că SC F. SRL nu se poate apăra prin invocarea inexistenței dreptului de proprietate asupra spațiului în condițiile în care aceasta a fost titulara unui drept de folosință, că acest drept rezultă din raportul de locațiune așa cum s-a reținut prin sentința și decizia pronunțată în dosarul nr. 20384/3/2005 prin care s-a dispus evacuarea reclamantei din spațiul mai sus numit.

Împotriva deciziei Curții de Apel a declarat recurs reclamanta SC F. SRL prin care în temeiul art. 304 alin. (9) C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului și modificarea soluțiilor celorlalte instanțe în sensul admiterii acțiunii sau casarea deciziei și sentinței cu trimiterea cauzei pentru rejudecare sens în care a invocat și prevederile art. 312 alin. (5) C. proc. civ. În argumentarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., autoarea a susținut: - Decizia a fost dată cu încălcarea art. 111 C. proc. civ., întrucât lipsa calității procesuale active a fost reținută prin raportare la dreptul de folosință invocat de SC F. SRL asupra spațiului în litigiu precum și la cele două hotărâri de evacuare, instanțele omițând nepermis să observe că o atare calitate se probează în cadrul acțiunilor în constatare doar cu interesul și nu cu un drept invocat/dovedit.

- Nu are relevanță natura drepturilor invocate de recurenta-reclamantă așa cum nu este relevant dacă aceasta este titulara vreunui drept actual asupra imobilului în litigiu și dacă acest drept a fost confirmat sau infirmat prin hotărâri ale altor instanțe. - Acțiunea în constatare este admisibilă chiar dacă nu se invocă sau nu se dovedesc drepturi proprii. Noțiunile de drept și interes fiind distincte, interesul născut și actual este suficient pentru a se admite acțiunea în conformitate cu art. 111 C. proc. civ., chiar dacă nu există un drept care să fie protejat. - Instanța a ignorat faptul că interesul său poate să rezulte și din alte situații de fapt și de drept decât cele analizate în acțiunea în evacuare; - În această acțiune nu se mai invocă locațiunea ci însăși calitatea de proprietar asupra spațiului în discuție, iar scopul acțiunii constă în înlăturarea abuzului de drept săvârșit de intimata SC L.R.S.

SA și preîntâmpinarea unei pagube iminente, prin păstrarea clientelei și protejarea vadului comercial ceea ce demonstrează că interesul este personal, născut, actual și legitim. - Teoria privind drepturile a căror existență se analizează în cererile de evacuare întemeiate pe art. 1436 C. civ., nu are nici o legătură cu faptul că intimata SC L.R.S. SA a invocat și continuă să invoce în concret, calitatea esențială de proprietară a spațiului. - Invocarea neexistenței dreptului de proprietate asupra spațiului determină în mod automat apariția și existența unui interes pentru a solicita instanțelor ca în temeiul art. 111 C. proc. civ., să se constate starea de fapt contrară, și pentru a se apăra de abuzul de drept săvârșit de intimată.

Scopul declarat pentru susținerea acțiunii este acela de a-și menține folosința spațiului, de a încheia contractul de locațiune cu adevăratul proprietar și de a înlătura eventuale pretenții de obligare la plata unor despăgubiri bănești pentru lipsa de folosință care nu se cuvin de drept pârâtei ci adevăratului proprietar. Recursul este nefondat. Singura chestiune de drept invocată pentru susținerea nelegalității soluției pronunțată de instanța de apel privește aplicarea art. 111 C. proc. civ. - Potrivit art. 111 C. proc. civ., „Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului”.

În conformitate cu aceste dispoziții cele două instanțe care au soluționat litigiul oprindu-se asupra excepției au reținut corect prin raportare la teza a doua a articolului mai sus citat că printr-o altă judecată întemeiată pe art. 1436 C. civ., s-a stabilit că invocarea inexistenței dreptului de proprietate asupra spațiului nu poate să constituie temeiul unei acțiuni în evacuare. În astfel de acțiuni se pune în discuție dreptul de folosință izvorât din contractul de închiriere, care este un drept de creanță și nu un drept real care să poată fi apărat pe această cale. Prin urmare critica recurentei potrivit căreia instanțele anterioare s-au bazat pe un demers inutil în argumentarea soluției este o opinie proprie a autoarei recursului care și-a fundamentat această susținere pe ideea că interesul său poate să rezulte din alte situații de fapt decât cele analizare în acțiunea în evacuare.

Nu în ultimul rând analiza făcută de cele două instanțe cu trimitere la o altă judecată este corectă și datorită faptului că cererea de chemare în judecată trebuia examinată și sub aspectul îndreptățirii reclamantei recurente de a introduce cererea împotriva pârâților și de a se prevala de un interes ce poate fi finalizat pe calea justiției, prin acțiunea în constatare. - Este adevărat că interesul este o cerință necesară pentru promovarea acțiunii și că acesta este strâns legat de calitatea de parte în proces însă cele două elemente nu se exclud într-o acțiune în constatare cum încearcă să demonstreze recurenta întrucât raportul de drept procesual nu se poate stabili decât între persoanele care își dispută dreptul în litigiu.

În acest context nu se poate examina doar interesul distinct de legitimarea procesuală. Pornind de la aceste cerințe ale acțiunii fie ea și în constatare, instanțele au examinat condiția interesului prin prisma calității procesuale care nu este altceva decât interesul îndreptățit al unei persoane de a cere concursul justiției pentru apărarea unui drept recunoscut de lege. În consecință critica potrivit căreia se examinează doar interesul în afara unui drept invocat este nefondată. - Greșită este și critica potrivit căreia interesul în acțiunea în constatare este independent de dreptul afimat sau negat. Susținerile recurentei nesocotesc cerința legitimității interesului prin care se urmărește afimarea sau confirmarea unui drept subiectiv ocrotit de lege pornind de la scopul pentru care a fost recunoscut de lege.

Din acest punct de vedere, instanțele au reținut corect, în alți termeni, că recurenta a fost beneficiara unui drept de folosință și nu a unui drept de proprietate și că prin acțiunea promovată interesul reclamantei precum și legitimarea procesuală activă sunt subordonate intenției reclamantei de a rămâne în posesia spațiului în litigiu după ce s-a dispus evacuarea. - Afirmația potrivit căreia instanța trebuia să examineze exclusiv interesul chiar și în lipsa unui drept pe care reclamanta să încerce să-l protejeze este contrară dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., prin care se stipulează expres faptul că o astfel de acțiune are drept scop „constatarea existenței sau neexistenței unui drept „În aceste condiții interesul nu poate fi privit separat de afirmarea unui drept pentru că în caz contrar s-ar goli de orice conținut legitimitatea interesului care trebuie privit nu numai din punct de vedere economic ci și juridic în sensul că nu trebuie să contravină legii.

- Folosul propriu, potrivit recurentei, constă în negarea dreptului de proprietate al primei intimate cu scopul de a păstra folosința spațiului dar și pentru a înlătura abuzul de drept al acesteia și a preîntâmpina eventuale pagube. Concluzia autoarei față de folosul invocat este că acesta este născut, actual și legitim. Nici aceste susțineri nu vor fi reținute, pe de o parte, pentru că prin punerea în mișcare a acțiunii în constatare recurenta nu a justificat un folos propriu născut și actual, iar pe de altă parte așa cum bine au reținut instanțele anterioare în alți termeni lipsa oricărui titlu asupra spațiului (după evacuare) nu-i conferă interes legitim personal născut și actual.

În fine, faptul că pe calea acestei acțiuni potrivit recurentei se urmărește să se preîntâmpine eventuale acțiuni pentru despăgubiri decurgând din lipsa de folosință nu este de natură să ducă, în contextul mai sus arătat, la concluzia legitimării procesuale active, care nu poate fi separată de interesul legitim. În consecință, față de cele ce preced recursul se vădește nefondat, astfel că potrivit art. 312 C. proc. civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC F. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 620 din 22 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VI –a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2007.