ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3447/2007
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3447/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC F. SRL le-a
chemat în judecată pe pârâtele SC C. SA, SC L.R.S. SA și C.G.M. București și a solicitat
ca prin sentința care se va pronunța să se constate inexistența dreptului de
proprietate al pârâtei SC C. SA asupra spațiului comercial situat în București
în suprafață de 134,11 mp astfel cum a fost individualizat prin contractul de închiriere
nr. 29/2002, prin constatarea în principal a nevalabilității sau a caracterului
fals al ordinelor nr. 196 din 13 decembrie 1980 și 343/1982 emise de fostul C.P.M.
București; nulitatea parțială a actului constitutiv al SC L.R.S. SA în ce
privește aportul în natură cu dreptul de proprietate asupra spațiului comercial
situat în București pentru cauză ilicită și fraudă la lege; inexistența
dreptului de proprietate al pârâtei SC L.R.S. SA asupra spațiului comercial,
menționat mai sus și radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate
aparținând pârâtelor.
Tribunalul București, secția
comercială, prin sentința nr. 3497 din 12 mai 2006, a admis excepția lipsei
calității procesuale active și a respins acțiunea reclamantei îndreptată
împotriva pârâtelor ca fiind introdusă de o persoană fără calitate. În esență,
prima instanță și-a argumentat soluția pe faptul că în cauză a fost pronunțată
o altă sentință cu nr. 4729/2005 prin care s-a dispus evacuarea SC F. SRL din
spațiul supus analizei și că prin raporturile juridice care au avut la bază
contractul de închiriere nr. 29/2002, reclamanta nu a dobândit decât un drept
de folosință astfel că nu justifică un interes legitim, personal, născut și
actual pentru a se constata neexistența dreptului de proprietate al SC L.R.S.
SA. Pentru aceleași argumente au fost respinse și celelalte capete de cerere
formulate în fața instanței de fond.
Sentința a fost confirmată
de Curtea de Apel București, secția comercială, care prin decizia nr. 620 din
22 noiembrie 2006, a respins, ca neîntemeiat, apelul reclamantei. Criticile
aduse soluției primei instanțe care s-a oprit asupra excepției lipsei calității
procesuale active au fost înlăturate reținându-se că reclamanta nu justifică un
interes propriu care să-i confere legitimare procesuală. S-a mai reținut că SC F.
SRL nu se poate apăra prin invocarea inexistenței dreptului de proprietate
asupra spațiului în condițiile în care aceasta a fost titulara unui drept de
folosință, că acest drept rezultă din raportul de locațiune așa cum s-a reținut
prin sentința și decizia pronunțată în dosarul nr. 20384/3/2005 prin care s-a
dispus evacuarea reclamantei din spațiul mai sus numit.
Împotriva deciziei Curții de
Apel a declarat recurs reclamanta SC F. SRL prin care în temeiul art. 304 alin.
(9) C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului și modificarea soluțiilor
celorlalte instanțe în sensul admiterii acțiunii sau casarea deciziei și
sentinței cu trimiterea cauzei pentru rejudecare sens în care a invocat și
prevederile art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
În argumentarea motivului
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., autoarea a susținut:
- Decizia a fost dată cu
încălcarea art. 111 C. proc. civ., întrucât lipsa calității procesuale active a
fost reținută prin raportare la dreptul de folosință invocat de SC F. SRL
asupra spațiului în litigiu precum și la cele două hotărâri de evacuare,
instanțele omițând nepermis să observe că o atare calitate se probează în
cadrul acțiunilor în constatare doar cu interesul și nu cu un drept invocat/dovedit.
- Nu are relevanță natura drepturilor
invocate de recurenta-reclamantă așa cum nu este relevant dacă aceasta este titulara
vreunui drept actual asupra imobilului în litigiu și dacă acest drept a fost
confirmat sau infirmat prin hotărâri ale altor instanțe.
- Acțiunea în constatare
este admisibilă chiar dacă nu se invocă sau nu se dovedesc drepturi proprii.
Noțiunile de drept și interes fiind distincte, interesul născut și actual este suficient
pentru a se admite acțiunea în conformitate cu art. 111 C. proc. civ., chiar
dacă nu există un drept care să fie protejat.
- Instanța a ignorat faptul
că interesul său poate să rezulte și din alte situații de fapt și de drept decât
cele analizate în acțiunea în evacuare;
- În această acțiune nu se
mai invocă locațiunea ci însăși calitatea de proprietar asupra spațiului în
discuție, iar scopul acțiunii constă în înlăturarea abuzului de drept săvârșit
de intimata SC L.R.S. SA și preîntâmpinarea unei pagube iminente, prin
păstrarea clientelei și protejarea vadului comercial ceea ce demonstrează că
interesul este personal, născut, actual și legitim.
- Teoria privind drepturile
a căror existență se analizează în cererile de evacuare întemeiate pe art. 1436
C. civ., nu are nici o legătură cu faptul că intimata SC L.R.S. SA a invocat și
continuă să invoce în concret, calitatea esențială de proprietară a spațiului.
- Invocarea neexistenței
dreptului de proprietate asupra spațiului determină în mod automat apariția și
existența unui interes pentru a solicita instanțelor ca în temeiul art. 111 C.
proc. civ., să se constate starea de fapt contrară, și pentru a se apăra de
abuzul de drept săvârșit de intimată. Scopul declarat pentru susținerea acțiunii
este acela de a-și menține folosința spațiului, de a încheia contractul de
locațiune cu adevăratul proprietar și de a înlătura eventuale pretenții de
obligare la plata unor despăgubiri bănești pentru lipsa de folosință care nu se
cuvin de drept pârâtei ci adevăratului proprietar.
Recursul este nefondat.
Singura chestiune de drept
invocată pentru susținerea nelegalității soluției pronunțată de instanța de
apel privește aplicarea art. 111 C. proc. civ.
- Potrivit art. 111 C. proc.
civ., „Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței
sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere
realizarea dreptului”.
În conformitate cu aceste
dispoziții cele două instanțe care au soluționat litigiul oprindu-se asupra
excepției au reținut corect prin raportare la teza a doua a articolului mai sus
citat că printr-o altă judecată întemeiată pe art. 1436 C. civ., s-a stabilit
că invocarea inexistenței dreptului de proprietate asupra spațiului nu poate să
constituie temeiul unei acțiuni în evacuare. În astfel de acțiuni se pune în
discuție dreptul de folosință izvorât din contractul de închiriere, care este
un drept de creanță și nu un drept real care să poată fi apărat pe această
cale. Prin urmare critica recurentei potrivit căreia instanțele anterioare s-au
bazat pe un demers inutil în argumentarea soluției este o opinie proprie a
autoarei recursului care și-a fundamentat această susținere pe ideea că
interesul său poate să rezulte din alte situații de fapt decât cele analizare
în acțiunea în evacuare.
Nu în ultimul rând analiza făcută
de cele două instanțe cu trimitere la o altă judecată este corectă și datorită
faptului că cererea de chemare în judecată trebuia examinată și sub aspectul
îndreptățirii reclamantei recurente de a introduce cererea împotriva pârâților
și de a se prevala de un interes ce poate fi finalizat pe calea justiției, prin
acțiunea în constatare.
- Este adevărat că interesul
este o cerință necesară pentru promovarea acțiunii și că acesta este strâns legat
de calitatea de parte în proces însă cele două elemente nu se exclud într-o
acțiune în constatare cum încearcă să demonstreze recurenta întrucât raportul
de drept procesual nu se poate stabili decât între persoanele care își dispută dreptul
în litigiu. În acest context nu se poate examina doar interesul distinct de
legitimarea procesuală. Pornind de la aceste cerințe ale acțiunii fie ea și în
constatare, instanțele au examinat condiția interesului prin prisma calității
procesuale care nu este altceva decât interesul îndreptățit al unei persoane de
a cere concursul justiției pentru apărarea unui drept recunoscut de lege. În
consecință critica potrivit căreia se examinează doar interesul în afara unui
drept invocat este nefondată.
- Greșită este și critica
potrivit căreia interesul în acțiunea în constatare este independent de dreptul
afimat sau negat. Susținerile recurentei nesocotesc cerința legitimității
interesului prin care se urmărește afimarea sau confirmarea unui drept
subiectiv ocrotit de lege pornind de la scopul pentru care a fost recunoscut de
lege. Din acest punct de vedere, instanțele au reținut corect, în alți termeni,
că recurenta a fost beneficiara unui drept de folosință și nu a unui drept de
proprietate și că prin acțiunea promovată interesul reclamantei precum și legitimarea
procesuală activă sunt subordonate intenției reclamantei de a rămâne în posesia
spațiului în litigiu după ce s-a dispus evacuarea.
- Afirmația potrivit căreia
instanța trebuia să examineze exclusiv interesul chiar și în lipsa unui drept pe
care reclamanta să încerce să-l protejeze este contrară dispozițiilor art. 111 C.
proc. civ., prin care se stipulează expres faptul că o astfel de acțiune are
drept scop „constatarea existenței sau neexistenței unui drept „În aceste
condiții interesul nu poate fi privit separat de afirmarea unui drept pentru că
în caz contrar s-ar goli de orice conținut legitimitatea interesului care
trebuie privit nu numai din punct de vedere economic ci și juridic în sensul că
nu trebuie să contravină legii.
- Folosul propriu, potrivit
recurentei, constă în negarea dreptului de proprietate al primei intimate cu scopul
de a păstra folosința spațiului dar și pentru a înlătura abuzul de drept al
acesteia și a preîntâmpina eventuale pagube. Concluzia autoarei față de folosul
invocat este că acesta este născut, actual și legitim. Nici aceste susțineri nu
vor fi reținute, pe de o parte, pentru că prin punerea în mișcare a acțiunii în
constatare recurenta nu a justificat un folos propriu născut și actual, iar pe
de altă parte așa cum bine au reținut instanțele anterioare în alți termeni
lipsa oricărui titlu asupra spațiului (după evacuare) nu-i conferă interes
legitim personal născut și actual. În fine, faptul că pe calea acestei acțiuni
potrivit recurentei se urmărește să se preîntâmpine eventuale acțiuni pentru
despăgubiri decurgând din lipsa de folosință nu este de natură să ducă, în
contextul mai sus arătat, la concluzia legitimării procesuale active, care nu
poate fi separată de interesul legitim.
În consecință, față de cele
ce preced recursul se vădește nefondat, astfel că potrivit art. 312 C. proc.
civ., va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de reclamanta SC F. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 620
din 22 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VI –a comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 2 noiembrie 2007.