ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2632/2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2632/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Cu cererea înregistrată sub nr. 12753/1/2006, la

Înalta Curte de Casație și Justiție, petiționarul T.G. a formulat plângere

împotriva Hotărârii nr. 18 din 10 august 2006 emisă de C.A. al B.N.R., prin

care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația ce a formulat-o în calitate de

președinte al C.C.S. Pașcani, cu consecința imediată a menținerii Ordinului nr.

31 din 16 iunie 2006, al Prim-viceguvernatorului B.N.R., prin care a fost

sancționat cu amendă în cuantum de 12.330 RON, reprezentând cuantumul a 6

salarii medii brute/ organizație ale conducătorilor aferente lunii februarie

2006.

Petiționarul - recurent

consideră soluția dată ca fiind nelegală și netemeinică, în contradicție vădită

cu normele legale imperative conținute de O.U.G. nr. 97/2000 privind

organizațiile cooperatiste de credit, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 200/2002, pentru următoarele considerente:

- în privința nerespectării art.

26 alin. (1) din Normele de creditare, modificat prin Referatul din 11 august

2005 de C.C.C., referitoare la evaluarea bonității solicitantului de credit,

documentația care stă la baza acordării creditelor și contractele de credit,

aceste obligații și responsabilități revin salariaților U.V. și N.C. care

întocmesc documentația pentru acordarea creditelor, conform fișei postului și

Regulamentului de Organizare și Funcționare al C.C.S. Pașcani.

În plus, arată recurentul,

contractele de credit încheiate la 25 februarie 2004, și 23 noiembrie 2004,

sunt din perioada în care nu era salariatul unității (a fost angajat la 1

decembrie 2004), iar creditele acordate au fost rambursate anticipat, astfel

încât nu s-au adus prejudicii instituției de credit.

Celelalte două contracte de

credit din 18 aprilie 2005 și respectiv 21 martie 2005, vizează ca împrumutați,

două persoane fizice, care nu au avut și nu au credite restante și respectă

graficul de rambursare a creditelor, astfel încât nu s-au adus prejudicii instituției

de credit.

- în privința nerespectării art.

36, ce se referă la întocmirea referatului de către un inspector de credite,

după verificarea documentației depusă de solicitantul creditului, deficiențele

constatate în cazul a doi debitori, constând în aceea că în referate nu s-au

înscris veniturile solicitanților rezultate din adeverințele de venit, sunt

imputabile salariaților biroului de creditare ce au întocmit eronat aceste

referate, U.V. și N.C.

În plus debitorii au

rambursat anticipat creditul și nu s-au adus prejudicii instituției.

- în cazul celor trei

debitori, cu contractele de credit din 4 martie 2005, din 23 noiembrie 2004 și din

11 iulie 2005, referatele au fost întocmite eronat de către inspectorul de

credite U.V. (fără existența la momentul încheierii contractelor a

adeverințelor de venit) erorile nefiind făcute cu intenția sau scopul de a

produce prejudicii, creditele au fost însă rambursate anticipat sau prin plata

la scadență a acestora și nu s-au adus prejudicii cooperativei.

- cu privire la

nerespectarea art. 48, referitoare la garanțiile asigurătorii, deficiența

constatată privește un singur contract de credit din 29 iunie 2004, însă

debitoarea a rambursat creditul anticipat. Petiționarul - recurent menționează

că nu era angajatul unității la acordarea creditului, fiind angajat la 1

decembrie 2004.

- cu privire la nerespectarea

art. 49, modificat prin referatul emis de C., care se referă la „valoarea

câștigurilor nete din adeverințele de venit/ cupoanele de pensie ale

garanților, reprezentând garanții bănești pentru acordarea creditului”,

deficiențele constatate în legătură cu 11 contracte de credit încheiate – 10 în

anul 2005 și unul în 2006, se datorează inspectorilor de creditare – N.C. și U.V.,

care au întocmit referatele de creditare și au făcut plata efectivă a

creditelor, introducând veniturile din adeverințe în baza de date a programului

informatic S.I.C.O.C., garanțiile fiind calculate automat prin programul

informatic elaborat de C.C.C.

Creditorii, parte din ei, au

plătit la scadență ratele din credit, parte au rambursat anticipat creditul, la

momentul efectuării împrumutului nu aveau credite restante, astfel că deficiențele

constatate s-au remediat fără a se aduce prejudicii unității.

În privința a 7 cazuri din

cele 11 contracte de credit recurentul arată că deficiențele au fost stabilite

în mod eronat pentru că organul de control al B.N.R. nu a avut în vedere

modificarea art. 49 prin referatul din 11 august 2005, emis de C.C.C.,

creditele fiind acordate după data de 29 august 2005, data la care au intrat în

vigoare modificările stabilite în referatul menționat, care precizează că nu se

iau în calcul veniturile titularului (soț, soție) pentru stabilirea garanției

bănești la creditul acordat.

- în legătură cu nerespectarea

art. 59, privitor la „reeșalonarea datoriilor existente în sold la o anumită

dată sau prelungirea scadenței finale și reeșalonarea datoriei în cadrul noului

termen stabilit, dacă sunt îndeplinite anumite condiții”, singura deficiență

constatată în cazul contractului de credit din 23 noiembrie 2004 (când nu era

angajatul unității) s-a remediat, debitorul rambursând anticipat creditul și nu

i s-au adus prejudicii unității.

În ce privește nerespectarea

art. 169 alin. (2) din O.U.G. nr. 97/2000 ce se referă la Organizațiile cooperatiste de credit, aprobată și modificată prin Legea nr. 200/2002 și

Regulamentul B.N.R. nr. 5/2002 privind clasificarea creditelor și

plasamentelor, a pct. 4.1 din Normele nr. 7/1998 ale B.N.R. privind

evidențierea în contabilitatea băncilor a creditelor și dobânzilor aferente

contractelor de credite învestite cu formulă executorie, deficiență

concretizată în evidențierea cu întârziere în contabilitate a creditelor și

dobânzilor aferente contractelor de credite investite cu formulă executorie, în

opt cazuri, recurentul arată că organul de control al B.N.R. a stabilit eronat

ca deficiență înregistrarea cu întârziere în afara bilanțului a acestor

contracte de credite învestite cu formulă executorie, aplicând Normele privind

clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și constituirea, regularizarea

și utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit în rețeaua C. din

decembrie 2005 și nu cele din septembrie 2003, aplicabile în aceste cazuri,

ultimele două contracte de credit fiind învestite cu formulă executorie în

decembrie 2005.

În plus din 8 contracte de

credit învestite cu formulă executorie s-au recuperat în totalitate creditele

și dobânzile în cazul a 3 debitori, iar pentru 5 debitori sumele existente în

cont sunt recuperabile, existând popriri pentru debitori și garanții, astfel că

instituția nu a fost prejudiciată.

- în privința nerespectării art.

18 alin. (4) din O.U.G. nr. 97/2000 privind organizațiile cooperatiste de

credit, aprobată și modificată prin Legea nr. 200/2002, în sensul că „unitatea

verificată a constituit în plus un fond de rezervă, în condițiile în care nivelul

existent al acestuia depășea a 5-a parte din capitalul social”, recurentul

arată că nu este el vinovat de comiterea acestei fapte pentru că repartizarea

din profitul brut la rezerva legală se face de contabilul șef al unității care

răspunde potrivit Legii nr. 82/1991 a contabilității.

Pentru faptul că „unitatea

verificată a înregistrat intrarea în patrimoniu a imobilului achiziționat sub

denumirea de spațiu comercial, fără nici un document justificativ”, precizează

recurentul că nu este vinovat, deoarece în 2004 când imobilul a fost

înregistrat în contabilitate în baza contractului de vânzare - cumpărare și

factura din 30 aprilie 2004, după achitarea integrală a acestuia, el nu era

angajatul unității.

El nu a făcut decât să

îndeplinească toate demersurile necesare pentru ca imobilul cumpărat să fie

înregistrat în C.F. a Municipiului Pașcani, fiindu-i eliberat extrasul de C.F.

Ca o concluzie la motivele

de recurs formulate, recurentul arată că de la data de 1 decembrie 2004 când a

fost numit în funcția de președinte al C. Pașcani, și-a desfășurat activitatea

conform dispozițiilor legale aplicabile în materie, deficiențele constatate de

organele de control ale B.N.R. au fost remediate în totalitate până la data de

14 aprilie 2006 conform Planului de Măsuri înregistrat la C. din 14 aprilie 2006, iar activitatea de creditare este controlată și aprobată de C.A.C.

Cu privire la sancțiunea

aplicată, recurentul arată că în mod nejustificat s-a stabilit în cuantumul

maxim, în condițiile în care și în familie are o serie de obligații de

întreținere.

Recurentul a solicitat

admiterea recursului, desființarea în totalitate a Hotărârii nr. 18 din 10

octombrie 2006 ca fiind nelegală și netemeinică, exonerarea sa de plata amenzii

cu caracter sancționator, în sumă de 12.330 RON, care în mod greșit și cu

încălcarea dispozițiilor legale imperative ale normelor de drept menționate,

i-a fost aplicată.

Intimata B.N.R., a depus

întâmpinare, invocând excepția nulității recursului, raportat la dispozițiile art.

302 C. proc. civ., recursul fiind înaintate direct la Înalta Curte de Casație

și Justiție, în loc de a fi depus la C.A. al B.N.R., pentru a fi înaintat la Instanța Supremă.

Pe fond, intimata a

solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerând că sancționarea cu

amenda aplicată petentului - recurent este legală și temeinică și urmează a fi

menținută.

Recurentul, ca răspuns la

întâmpinarea depusă de intimata, la data de 1 martie 2007 a depus precizări, solicitând respingerea excepției nulității recursului invocată de intimata

B.N.R., pentru că în chiar cuprinsul hotărârii atacate se face mențiunea că

„hotărârea poate fi atacată, în termen de 15 zile de la comunicare, la Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în

conformitate cu dispozițiile art. 202 din O.U.G. nr. 97/2002 privind O.C.C. aprobate

cu modificări și completări prin Legea nr. 200/2002”.

De asemenea solicită ca pe

fondul cauzei să fie înlăturate toate argumentele de respingere a recursului

formulate de intimată, aceasta bazându-se pe o motivație de fapt, care nu își

găsește corespondent în textele normative care reglementează activitatea O.C.C.

Susține recurentul, prin

precizările făcute, că în ce privește activitatea de creditare, răspunderea

pentru acordarea creditelor revine inspectoratului de credite ce întocmește

referatul privind îndeplinirea condițiilor de acordare a creditelor, precum și

membrilor C.A., răspunderea fiind colectivă și nu personală, în situația

constatării unor deficiențe, și nicidecum a conducătorului instituției care nu

face altceva decât să aducă la îndeplinire hotărârea C.A.

În legătură cu programul

informatic S.I.C.O.C., nu i se poate imputa faptul că nu a luat măsurile

necesare pentru adaptarea sistemului informatic, pentru că acest program informatic,

este elaborat de C.C.C., care deține licența și este utilizat în rețea de toate

cooperativele de credit afiliate, numai C.C.C. putând aduce modificări acestui

program informatic, așa după cum, de exemplu, au modificat art. 49 din normele

de creditare referitoare la stabilirea garanției, cu aplicare de la data de 29

august 2005.

Mai precizează recurentul

(și dă exemple) că la alte cooperative de credit s-au constatat deficiențe mult

mai grave și nu a fost sancționat personalul de conducere.

Recurentul a făcut încă o

dată precizări cu privire la învestirea cu formulă executorie a contractelor de

credit, arătând că în mod corect C.C.S. Pașcani a înregistrat aceste contracte

în afara bilanțului, respectiv la data când Judecătoria Pașcani a aplicat

ștampila de învestire cu formulă executorie pe aceste contracte de credit și nu

la data depunerii cererii timbrate la judecătorie, cum eronat susțin organele

de control ale B.N.R., contrar Normelor privind clasificarea creditelor și

plasamentelor, precum și constituirea, regularizarea și utilizarea

provizioanelor specifice de risc de credit emise de C. în decembrie.

În ceea ce-l privește,

susține recurentul, nu-i sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din

Legea contabilității nr. 82/1991 „răspunderea pentru organizarea și conducerea

contabilității revine administratorului”, în cazul său fiind 5 administratori,

membrii în C.A., fapt pentru care răspunderea ar trebuie să fie colectivă și nu

personală.

Referitor la problema

restituirii fondului social, precizează că acesta nu poate fi retras mai

devreme de 2 ani de la data achitării ultimei rate de împrumut și a dobânzii

aferente, clauză ce e cuprinsă distinct în fiecare contract de credit, așa

încât reclamațiile făcute în legătură cu existența unor întârzieri în

restituirea acestor fonduri, sunt nefondate și făcute în scop șicanator, pentru

a fi înlăturat din funcție.

S-au depus la dosar acte de

către ambele părți, în susținerea recursului și respectiv a întâmpinării

formulate.

Instanța de control judiciar

analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de

dispozițiile legale aplicabile în cauză constată că acesta este nefondat, fapt

pentru care va fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Excepția nulității recursului,

invocată de intimata B.N.R., este neîntemeiată și va fi respinsă.

Într-adevăr, art. 302 C. proc. civ., precizează că „recursul se depune la Instanța a cărei hotărâre se atacă, sub

sancțiunea nulității”, însă în speță, în dispozitivul hotărârii atacate cu

recurs, Hotărârea nr. 18 din 10 august 2006, emisă de C.A. al B.N.R., se face

mențiunea că „hotărârea poate fi atacată, în termen de 15 zile de la comunicare

la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal”, prin aceasta înțelegându-se faptul că hotărârea poate fi atacată

direct la Instanța Supremă.

Această formulare, care a

creat confuzii în ceea ce privește instituția la care trebuie depusă cererea de

recurs (plângerea) nu-l poate prejudicia pe petiționarul – recurent, care a

depus cererea de recurs direct la Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel

încât se va respinge excepția nulității recursului invocată de intimata B.N.R.

Pe fondul recursului se

constată următoarele:

Prin Ordinul Prim - viceguvernatorului

B.N.R. nr. 31 din 16 iunie 2006, T.G., în calitate de președinte al C.C.S.

Pașcani, a fost sancționat cu amendă în cuantum de 12.330 RON, reținându-se în

sarcina acestuia că nu a respectat prevederile art. 18, art. 169, art. 180 din O.U.G.

nr. 97/2000 privind organizațiile cooperatiste de credit, aprobată și

modificată prin Legea nr. 200/2002, ale art. 16 pct. 2 din Regulamentul B.N.R. nr.

5/2002 privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și

constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor specifice de risc de

credit, ale art. 4.1 din Normele B.N.R. nr. 7/1998 privind evidențierea în

contabilitatea băncilor a creditelor și dobânzilor aferente contractelor de

credit învestite cu formulă executorie, ale art. 26, 36, 48, 49 și 50 din

Normele C.C.C., privind acordarea de credite membrilor cooperatori, ale

Circularei C.C.C. nr. 231 din 15 decembrie 2005 și ale Circularei C.C.C. nr. 221

din 29 septembrie 2005.

Faptele pentru care

petiționarul - recurent a fost sancționat sunt constatate prin Raportul de

Supraveghere nr. 805 din 17 martie 2006, încheiat de personalul B.N.R., urmare

inspecției efectuate în perioada 5 - 16 martie 2006, raport semnat de

președinte și vicepreședinte, fără obiecțiuni.

Ordinul susmenționat a fost

contestat de petiționar și prin Hotărârea nr. 18 din 10 august 2006, C.A. al B.N.R., a respins contestația ca neîntemeiată, această hotărâre constituind de fapt

obiectul recursului declarat de petiționar.

În motivele de recurs

formulate, recurentul susține că pentru patru dintre contractele de credit

încheiate nu poate fi angajată răspunderea sa, legat de deficiențele

constatate, deoarece „nu era angajatul instituției de credit”.

Apărarea sa este întemeiată

în parte, doar pentru contractul de credit din 25 februarie 2004, în toate

celelalte cazuri respectiv contractul de credit din 23 noiembrie 2004, din 18

aprilie 2005 și din 21 martie 2005, susținerile fiind neîntemeiate, deoarece

recurentul exercită calitatea de președinte al C.C.S. Pașcani din data de 1

octombrie 2004, când a fost numit administrator și președinte al C.A., prin

Hotărârea A.G.A. din 1 octombrie 2004, hotărâre înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași prin încheierea cu nr. 6940 din 11

noiembrie 2004.

Susținerea recurentului în sensul

că obligațiile și responsabilitățile rezultate din nerespectarea prevederilor art.

26 alin. (1), și respectiv art. 36 din Normele privind acordarea de credite

membrilor cooperatori în vigoare la 1 februarie 2004, reactualizate în anul

2005, revin salariaților U.V. și N.C., inspectori de credite care au întocmit

documentația pentru acordarea creditelor potrivit Normelor privind creditarea

membrilor cooperatori și a atribuțiilor din fișa postului conform

Regulamentului de Organizare și Funcționare a C.C.S. Pașcani, este

neîntemeiată, față de prevederile cap. II pct. D art. 22 din Regulamentul de

organizare și funcționare a cooperativei de credit, conform cărora una dintre

principalele atribuții ale conducătorilor cooperativei este aceea de coordonare

a activității unității și angajarea acesteia în relațiile cu persoanele fizice

și juridice, respectiv luarea de măsuri și răspunderea pentru aducerea la

îndeplinire a deciziilor C.A.

Nici susținerea

recurentului, potrivit căreia „nu s-au adus prejudicii instituției de credit”,

nu este întemeiată, de vreme ce la momentul controlului s-au constatat anumite

deficiențe în activitatea instituției de credit, deficiențe care în mod normal

au fost înlăturate în perioada imediat următoare controlului.

Faptul că unitatea nu a fost

prejudiciată sau că deficiențele constatate au fost remediate nu poate

reprezenta o justificare pentru nerespectarea reglementărilor în vigoare.

În calitate de Președinte al

C.C., recurentul nu își putea declina responsabilitatea cu privire la creditele

acordate în perioada în care deținea această funcție, în calitate de conducător

având responsabilități pe linia monitorizării funcționarii adecvate și

eficiente a sistemului de control intern, conform prevederilor art. 7 din

Normele B.N.R. nr. 17/2003.

În ce privește nerespectarea

prevederilor art. 48 din Normele de creditare ale membrilor cooperatori,

susținerea recurentului, privind imposibilitatea identificării situațiilor în

care garanții își încetează raportul de muncă sau decedează, este neîntemeiată,

în speță, fiind de notorietate faptul că, garantul din contractul de credit din

29 iunie 2004, doamna B.D., își încetase contractul de muncă cu cooperativa de

la 1 octombrie 2004, recurentul fiind succesorul acesteia, după cum debitoarea

S.D.G., era o persoană în relații speciale cu cooperativa, fiind soția

vicepreședintelui C.C.

Recurentul avea deci

obligația de a da dovadă de diligență și a urmări respectarea în permanență a

prevederilor legale în materie.

Contractul din 29 iunie 2004, a fost încheiat anterior angajării la instituția de credit a recurentului, dar el s-a

desfășurat până la data de 9 mai 2006, dată când debitoarea a rambursat

anticipat creditul, recurentul fiind angajat din 1 octombrie 2004.

Criticile aduse de recurent

cu privire la reținerea greșită a nerespectării art. 49 din Normele privind

acordarea de credite membrilor cooperatori, în vigoare din 1 februarie 2004,

reactualizat în iunie 2005 sunt și ele neîntemeiate.

Art. 49 alin. (2) din Norme,

prevede că procentul de 120% se va calcula „prin însumarea valorii câștigurilor

nete din adeverințele de venit ale titularilor și ale garanților, reprezentând

garanțiile bănești pentru acordarea creditului”.

Prevederile acestui articol

au fost modificate prin referatul din 11 august 2005 în sensul că „procentele

menționate mai sus se vor calcula prin însumarea valorii câștigurilor nete din

adeverințele de venit/ cupoanele de pensie ale garanților reprezentând

garanțiile bănești pentru acordarea creditului”.

Având în vedere aceste

modificări ale reglementărilor interne, recurentul în calitate de președinte al

cooperativei de credit și implicit de coordonator al activității unității,

trebuie să ia măsurile necesare pentru adaptarea sistemului informatic astfel

încât acesta să efectueze calculul garanțiilor în conformitate cu prevederile

normelor interne în vigoare. Or Raportul de Supraveghere se referă la

determinarea eronată a valorii unor garanții, fiind menționate alte valori

decât cele rezultate din formulă de calcul, (cu exemple concrete).

Faptul că recurentul susține

că aceste deficiențe se datorează inspectorilor de creditare și că ele au fost

înlăturare fără a se aduce prejudicii unității, nu poate fi avut în vedere de Instanța

de control judiciar, argumentele fiind aceleași, recurentul coordona

activitatea instituției pe care o conducea și avea responsabilitatea

înfăptuirii în condiții legale a acesteia.

Deficiența constatată de

organul de control cu privire la nerespectarea dispozițiilor art. 59 din Norme

a fost și ea criticată de recurent ca fiind eronat reținută.

Critica este însă nefondată,

pentru că în Raportul de Supraveghere s-a menționat clar că în cazul

debitorului S.D.M., s-a procedat la modificarea scadenței ratelor de credit în

luna noiembrie 2005, fără a se regăsi alăturat documentele necesare cerute de

norma în vigoare, la acea dată recurentul deținând funcția de președinte al

cooperativei, acesta raportându-se greșit numai la momentul încheierii

contractului de credit.

Iarăși, faptul că debitorul

a rambursat creditul și nu a fost prejudiciată instituția, nu-l poate exonera

de răspundere pe recurent, conducătorul unității.

Referitor la cele opt

contracte de credit învestite cu formulă executorie și înregistrarea lor în

contabilitatea băncii cu întârziere, se constată că, contrar susținerilor

recurentului, acestea au fost învestite cu formulă executorie în perioada iunie

- octombrie 2005, iar potrivit art. 169 alin. (2) din O.U.G. nr. 97/2000, ele

trebuiau înregistrate extrabilanțier de la data învestirii cu formulă

executorie a contractului de credit împreună cu dobânzile aferente.

Pentru înregistrarea cu

întârziere a acestor contracte, recurentul a găsit justificarea în sensul că

organul de control a constatat eronat această deficiență, neargumentând în mod

clar această susținere, arătând însă că și în acest caz în 3 situații s-au

recuperat în totalitate sumele datorate, iar pentru 5 debitori sumele existente

în cont sunt recuperabile, existând popriri pentru debitori și garanți, astfel

că nu este prejudiciată instituția de credit.

Nu poate însă fi primită

critica formulată sub acest aspect, considerentele fiind aceleași ca și cele

expuse anterior.

În ce privește „constituirea

în plus a fondului de rezervă”, o altă deficiență constatată de organul de

control și criticată de recurent se constată că răspunderea pentru aceasta nu

cade numai în sarcina contabilului șef potrivit Legii contabilității nr. 82/1991,

ci și a recurentului care în calitate de administrator și președinte al

instituției răspunde pentru organizarea și conducerea contabilității.

Aspectul criticat de

recurent, referitor la așa zisă deficiență „înregistrarea de către unitatea

verificată a intrării în patrimoniu a imobilului achiziționat sub denumirea de

spațiu comercial, fără nici un document justificativ”, nu apare menționat în

hotărârea recurată, astfel încât se apreciază de Instanța de control judiciar

că nu s-a dorit a fi reținut ca fiind imputabilă recurentului această

deficiență, și nici nu putea fi altfel pentru că imobilul a fost achiziționat

în anul 2004 conform contractului de vânzare - cumpărare și facturii din 30

aprilie 2004, fiind înregistrat în contabilitate, anterior numirii sale ca

președinte al cooperativei de credit.

Prin precizările (ca o

completare la motivele de recurs formulate inițial) depuse la 1 martie 2007 de

către recurent, acesta susține ideea răspunderii colective a salariatului

menționat care a semnat referatele privind acordarea creditului și a membrilor

C.A. care a aprobat aceste credite, nefiind vorba de o răspundere personală a

sa.

Este o interpretare greșită

dată de recurent răspunderii pe care o poate induce funcția de administrator

și/ sau conducător, pentru că în calitate de președinte al cooperativei,

potrivit Regulamentului și Normelor privind acordarea de credite, acesta participa

în mod direct la activitatea de aprobare a dosarelor de credit, fiind membru de

drept al Comitetului de credite, garanții și risc, susținerile sale fiind deci

nefondate.

Acceptarea de către

președinte a funcției de conducere, presupune însă și asumarea deplină a

tuturor responsabilităților legale ce o caracterizează.

De asemenea precizarea

recurentului în sensul că în legătură cu anumite contracte de creditare (pe

care le enumără) nu putea să fie sancționat „deoarece el aducea la îndeplinire

hotărârea C.A.” nu poate fi primită, atâta timp cât aceste contracte au fost

semnate și de recurent în calitate de președinte al C.C., pe de o parte, iar pe

de altă parte în calitatea ce o avea, era responsabil pentru aplicarea corectă

și întocmai de către salariații cooperativei a prevederilor Normelor privind

acordarea de credite.

Aspectele invocate de

recurent, cum că la alte cooperative de credit s-au constatat deficiențe mult

mai grave și nu s-au dispus sancțiuni, precum și faptul că a fost sancționat cu

amendă, datorită reclamațiilor făcute de anumite persoane cu scopul de a-l

înlătura din funcție, nu au relevanță în cauză și ele nu vor fi analizate

întrucât exced cauzei de față.

Pentru toate aceste

considerente, Instanța reține că Hotărârea nr. 18 din 10 august 2006 a C.A. al B.N.R. este legală și temeinică, Ordinul nr. 31 din 16 iunie 2006 al

Prim-viceguvernatorului B.N.R. fiind emis cu respectarea dispozițiilor legale

în materie, iar sancțiunea cu amendă aplicată recurentului este legală și

urmează a fi menținută.

De menționat și faptul că în

cursul anului 2005, B.N.R. a mai efectuat o acțiune de control la aceeași C.C.,

încheindu-se procesul - verbal din 6 mai 2005, ce s-a finalizat cu atenționarea

de către C.C.C. pentru asigurarea remedierii deficiențelor constatate la C.C. din subordine printre care și C.C.S. Pașcani.

Pentru toate aceste

considerente, recursul formulat de petiționarul G.T. împotriva Hotărârii nr. 18

din 10 august 2006, a C.A. al B.N.R., va fi respins ca nefondat, cu aplicarea

în cauză și a dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului.

Respinge recursul declarat

de T.G., împotriva Hotărârii nr. 18 din 10 august 2006 a C.A. al B.N.R., ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 mai 2007.