ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2632/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cu cererea înregistrată sub nr. 12753/1/2006, la Înalta Curte de Casație și Justiție, petiționarul T.G. a formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 18 din 10 august 2006 emisă de C.A. al B.N.R., prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația ce a formulat-o în calitate de președinte al C.C.S. Pașcani, cu consecința imediată a menținerii Ordinului nr. 31 din 16 iunie 2006, al Prim-viceguvernatorului B.N.R., prin care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 12.330 RON, reprezentând cuantumul a 6 salarii medii brute/ organizație ale conducătorilor aferente lunii februarie 2006. Petiționarul - recurent consideră soluția dată ca fiind nelegală și netemeinică, în contradicție vădită cu normele legale imperative conținute de O.U.G.

nr. 97/2000 privind organizațiile cooperatiste de credit, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 200/2002, pentru următoarele considerente: - în privința nerespectării art. 26 alin. (1) din Normele de creditare, modificat prin Referatul din 11 august 2005 de C.C.C., referitoare la evaluarea bonității solicitantului de credit, documentația care stă la baza acordării creditelor și contractele de credit, aceste obligații și responsabilități revin salariaților U.V. și N.C. care întocmesc documentația pentru acordarea creditelor, conform fișei postului și Regulamentului de Organizare și Funcționare al C.C.S. Pașcani. În plus, arată recurentul, contractele de credit încheiate la 25 februarie 2004, și 23 noiembrie 2004, sunt din perioada în care nu era salariatul unității (a fost angajat la 1 decembrie 2004), iar creditele acordate au fost rambursate anticipat, astfel încât nu s-au adus prejudicii instituției de credit.

Celelalte două contracte de credit din 18 aprilie 2005 și respectiv 21 martie 2005, vizează ca împrumutați, două persoane fizice, care nu au avut și nu au credite restante și respectă graficul de rambursare a creditelor, astfel încât nu s-au adus prejudicii instituției de credit. - în privința nerespectării art. 36, ce se referă la întocmirea referatului de către un inspector de credite, după verificarea documentației depusă de solicitantul creditului, deficiențele constatate în cazul a doi debitori, constând în aceea că în referate nu s-au înscris veniturile solicitanților rezultate din adeverințele de venit, sunt imputabile salariaților biroului de creditare ce au întocmit eronat aceste referate, U.V.

și N.C. În plus debitorii au rambursat anticipat creditul și nu s-au adus prejudicii instituției. - în cazul celor trei debitori, cu contractele de credit din 4 martie 2005, din 23 noiembrie 2004 și din 11 iulie 2005, referatele au fost întocmite eronat de către inspectorul de credite U.V. (fără existența la momentul încheierii contractelor a adeverințelor de venit) erorile nefiind făcute cu intenția sau scopul de a produce prejudicii, creditele au fost însă rambursate anticipat sau prin plata la scadență a acestora și nu s-au adus prejudicii cooperativei. - cu privire la nerespectarea art. 48, referitoare la garanțiile asigurătorii, deficiența constatată privește un singur contract de credit din 29 iunie 2004, însă debitoarea a rambursat creditul anticipat.

Petiționarul - recurent menționează că nu era angajatul unității la acordarea creditului, fiind angajat la 1 decembrie 2004. - cu privire la nerespectarea art. 49, modificat prin referatul emis de C., care se referă la „valoarea câștigurilor nete din adeverințele de venit/ cupoanele de pensie ale garanților, reprezentând garanții bănești pentru acordarea creditului”, deficiențele constatate în legătură cu 11 contracte de credit încheiate – 10 în anul 2005 și unul în 2006, se datorează inspectorilor de creditare – N.C. și U.V., care au întocmit referatele de creditare și au făcut plata efectivă a creditelor, introducând veniturile din adeverințe în baza de date a programului informatic S.I.C.O.C., garanțiile fiind calculate automat prin programul informatic elaborat de C.C.C.

Creditorii, parte din ei, au plătit la scadență ratele din credit, parte au rambursat anticipat creditul, la momentul efectuării împrumutului nu aveau credite restante, astfel că deficiențele constatate s-au remediat fără a se aduce prejudicii unității. În privința a 7 cazuri din cele 11 contracte de credit recurentul arată că deficiențele au fost stabilite în mod eronat pentru că organul de control al B.N.R. nu a avut în vedere modificarea art. 49 prin referatul din 11 august 2005, emis de C.C.C., creditele fiind acordate după data de 29 august 2005, data la care au intrat în vigoare modificările stabilite în referatul menționat, care precizează că nu se iau în calcul veniturile titularului (soț, soție) pentru stabilirea garanției bănești la creditul acordat.

- în legătură cu nerespectarea art. 59, privitor la „reeșalonarea datoriilor existente în sold la o anumită dată sau prelungirea scadenței finale și reeșalonarea datoriei în cadrul noului termen stabilit, dacă sunt îndeplinite anumite condiții”, singura deficiență constatată în cazul contractului de credit din 23 noiembrie 2004 (când nu era angajatul unității) s-a remediat, debitorul rambursând anticipat creditul și nu i s-au adus prejudicii unității. În ce privește nerespectarea art. 169 alin. (2) din O.U.G. nr. 97/2000 ce se referă la Organizațiile cooperatiste de credit, aprobată și modificată prin Legea nr. 200/2002 și Regulamentul B.N.R. nr. 5/2002 privind clasificarea creditelor și plasamentelor, a pct. 4.1 din Normele nr. 7/1998 ale B.N.R.

privind evidențierea în contabilitatea băncilor a creditelor și dobânzilor aferente contractelor de credite învestite cu formulă executorie, deficiență concretizată în evidențierea cu întârziere în contabilitate a creditelor și dobânzilor aferente contractelor de credite investite cu formulă executorie, în opt cazuri, recurentul arată că organul de control al B.N.R.

a stabilit eronat ca deficiență înregistrarea cu întârziere în afara bilanțului a acestor contracte de credite învestite cu formulă executorie, aplicând Normele privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit în rețeaua C. din decembrie 2005 și nu cele din septembrie 2003, aplicabile în aceste cazuri, ultimele două contracte de credit fiind învestite cu formulă executorie în decembrie 2005. În plus din 8 contracte de credit învestite cu formulă executorie s-au recuperat în totalitate creditele și dobânzile în cazul a 3 debitori, iar pentru 5 debitori sumele existente în cont sunt recuperabile, existând popriri pentru debitori și garanții, astfel că instituția nu a fost prejudiciată.

- în privința nerespectării art. 18 alin. (4) din O.U.G. nr. 97/2000 privind organizațiile cooperatiste de credit, aprobată și modificată prin Legea nr. 200/2002, în sensul că „unitatea verificată a constituit în plus un fond de rezervă, în condițiile în care nivelul existent al acestuia depășea a 5-a parte din capitalul social”, recurentul arată că nu este el vinovat de comiterea acestei fapte pentru că repartizarea din profitul brut la rezerva legală se face de contabilul șef al unității care răspunde potrivit Legii nr. 82/1991 a contabilității. Pentru faptul că „unitatea verificată a înregistrat intrarea în patrimoniu a imobilului achiziționat sub denumirea de spațiu comercial, fără nici un document justificativ”, precizează recurentul că nu este vinovat, deoarece în 2004 când imobilul a fost înregistrat în contabilitate în baza contractului de vânzare - cumpărare și factura din 30 aprilie 2004, după achitarea integrală a acestuia, el nu era angajatul unității.

El nu a făcut decât să îndeplinească toate demersurile necesare pentru ca imobilul cumpărat să fie înregistrat în C.F. a Municipiului Pașcani, fiindu-i eliberat extrasul de C.F. Ca o concluzie la motivele de recurs formulate, recurentul arată că de la data de 1 decembrie 2004 când a fost numit în funcția de președinte al C. Pașcani, și-a desfășurat activitatea conform dispozițiilor legale aplicabile în materie, deficiențele constatate de organele de control ale B.N.R. au fost remediate în totalitate până la data de 14 aprilie 2006 conform Planului de Măsuri înregistrat la C. din 14 aprilie 2006, iar activitatea de creditare este controlată și aprobată de C.A.C. Cu privire la sancțiunea aplicată, recurentul arată că în mod nejustificat s-a stabilit în cuantumul maxim, în condițiile în care și în familie are o serie de obligații de întreținere.

Recurentul a solicitat admiterea recursului, desființarea în totalitate a Hotărârii nr. 18 din 10 octombrie 2006 ca fiind nelegală și netemeinică, exonerarea sa de plata amenzii cu caracter sancționator, în sumă de 12.330 RON, care în mod greșit și cu încălcarea dispozițiilor legale imperative ale normelor de drept menționate, i-a fost aplicată. Intimata B.N.R., a depus întâmpinare, invocând excepția nulității recursului, raportat la dispozițiile art. 302 C. proc. civ., recursul fiind înaintate direct la Înalta Curte de Casație și Justiție, în loc de a fi depus la C.A. al B.N.R., pentru a fi înaintat la Instanța Supremă. Pe fond, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerând că sancționarea cu amenda aplicată petentului - recurent este legală și temeinică și urmează a fi menținută.

Recurentul, ca răspuns la întâmpinarea depusă de intimata, la data de 1 martie 2007 a depus precizări, solicitând respingerea excepției nulității recursului invocată de intimata B.N.R., pentru că în chiar cuprinsul hotărârii atacate se face mențiunea că „hotărârea poate fi atacată, în termen de 15 zile de la comunicare, la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în conformitate cu dispozițiile art. 202 din O.U.G. nr. 97/2002 privind O.C.C. aprobate cu modificări și completări prin Legea nr. 200/2002”. De asemenea solicită ca pe fondul cauzei să fie înlăturate toate argumentele de respingere a recursului formulate de intimată, aceasta bazându-se pe o motivație de fapt, care nu își găsește corespondent în textele normative care reglementează activitatea O.C.C.

Susține recurentul, prin precizările făcute, că în ce privește activitatea de creditare, răspunderea pentru acordarea creditelor revine inspectoratului de credite ce întocmește referatul privind îndeplinirea condițiilor de acordare a creditelor, precum și membrilor C.A., răspunderea fiind colectivă și nu personală, în situația constatării unor deficiențe, și nicidecum a conducătorului instituției care nu face altceva decât să aducă la îndeplinire hotărârea C.A. În legătură cu programul informatic S.I.C.O.C., nu i se poate imputa faptul că nu a luat măsurile necesare pentru adaptarea sistemului informatic, pentru că acest program informatic, este elaborat de C.C.C., care deține licența și este utilizat în rețea de toate cooperativele de credit afiliate, numai C.C.C.

putând aduce modificări acestui program informatic, așa după cum, de exemplu, au modificat art. 49 din normele de creditare referitoare la stabilirea garanției, cu aplicare de la data de 29 august 2005. Mai precizează recurentul (și dă exemple) că la alte cooperative de credit s-au constatat deficiențe mult mai grave și nu a fost sancționat personalul de conducere. Recurentul a făcut încă o dată precizări cu privire la învestirea cu formulă executorie a contractelor de credit, arătând că în mod corect C.C.S.

Pașcani a înregistrat aceste contracte în afara bilanțului, respectiv la data când Judecătoria Pașcani a aplicat ștampila de învestire cu formulă executorie pe aceste contracte de credit și nu la data depunerii cererii timbrate la judecătorie, cum eronat susțin organele de control ale B.N.R., contrar Normelor privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit emise de C. în decembrie. În ceea ce-l privește, susține recurentul, nu-i sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea contabilității nr. 82/1991 „răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului”, în cazul său fiind 5 administratori, membrii în C.A., fapt pentru care răspunderea ar trebuie să fie colectivă și nu personală.

Referitor la problema restituirii fondului social, precizează că acesta nu poate fi retras mai devreme de 2 ani de la data achitării ultimei rate de împrumut și a dobânzii aferente, clauză ce e cuprinsă distinct în fiecare contract de credit, așa încât reclamațiile făcute în legătură cu existența unor întârzieri în restituirea acestor fonduri, sunt nefondate și făcute în scop șicanator, pentru a fi înlăturat din funcție. S-au depus la dosar acte de către ambele părți, în susținerea recursului și respectiv a întâmpinării formulate. Instanța de control judiciar analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile legale aplicabile în cauză constată că acesta este nefondat, fapt pentru care va fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Excepția nulității recursului, invocată de intimata B.N.R., este neîntemeiată și va fi respinsă. Într-adevăr, art. 302 C. proc. civ., precizează că „recursul se depune la Instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității”, însă în speță, în dispozitivul hotărârii atacate cu recurs, Hotărârea nr. 18 din 10 august 2006, emisă de C.A. al B.N.R., se face mențiunea că „hotărârea poate fi atacată, în termen de 15 zile de la comunicare la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal”, prin aceasta înțelegându-se faptul că hotărârea poate fi atacată direct la Instanța Supremă. Această formulare, care a creat confuzii în ceea ce privește instituția la care trebuie depusă cererea de recurs (plângerea) nu-l poate prejudicia pe petiționarul – recurent, care a depus cererea de recurs direct la Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel încât se va respinge excepția nulității recursului invocată de intimata B.N.R.

Pe fondul recursului se constată următoarele: Prin Ordinul Prim - viceguvernatorului B.N.R. nr. 31 din 16 iunie 2006, T.G., în calitate de președinte al C.C.S. Pașcani, a fost sancționat cu amendă în cuantum de 12.330 RON, reținându-se în sarcina acestuia că nu a respectat prevederile art. 18, art. 169, art. 180 din O.U.G. nr. 97/2000 privind organizațiile cooperatiste de credit, aprobată și modificată prin Legea nr. 200/2002, ale art. 16 pct. 2 din Regulamentul B.N.R. nr. 5/2002 privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit, ale art. 4.1 din Normele B.N.R. nr. 7/1998 privind evidențierea în contabilitatea băncilor a creditelor și dobânzilor aferente contractelor de credit învestite cu formulă executorie, ale art. 26, 36, 48, 49 și 50 din Normele C.C.C., privind acordarea de credite membrilor cooperatori, ale Circularei C.C.C.

nr. 231 din 15 decembrie 2005 și ale Circularei C.C.C. nr. 221 din 29 septembrie 2005. Faptele pentru care petiționarul - recurent a fost sancționat sunt constatate prin Raportul de Supraveghere nr. 805 din 17 martie 2006, încheiat de personalul B.N.R., urmare inspecției efectuate în perioada 5 - 16 martie 2006, raport semnat de președinte și vicepreședinte, fără obiecțiuni. Ordinul susmenționat a fost contestat de petiționar și prin Hotărârea nr. 18 din 10 august 2006, C.A. al B.N.R., a respins contestația ca neîntemeiată, această hotărâre constituind de fapt obiectul recursului declarat de petiționar. În motivele de recurs formulate, recurentul susține că pentru patru dintre contractele de credit încheiate nu poate fi angajată răspunderea sa, legat de deficiențele constatate, deoarece „nu era angajatul instituției de credit”.

Apărarea sa este întemeiată în parte, doar pentru contractul de credit din 25 februarie 2004, în toate celelalte cazuri respectiv contractul de credit din 23 noiembrie 2004, din 18 aprilie 2005 și din 21 martie 2005, susținerile fiind neîntemeiate, deoarece recurentul exercită calitatea de președinte al C.C.S. Pașcani din data de 1 octombrie 2004, când a fost numit administrator și președinte al C.A., prin Hotărârea A.G.A. din 1 octombrie 2004, hotărâre înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași prin încheierea cu nr. 6940 din 11 noiembrie 2004. Susținerea recurentului în sensul că obligațiile și responsabilitățile rezultate din nerespectarea prevederilor art. 26 alin. (1), și respectiv art. 36 din Normele privind acordarea de credite membrilor cooperatori în vigoare la 1 februarie 2004, reactualizate în anul 2005, revin salariaților U.V.

și N.C., inspectori de credite care au întocmit documentația pentru acordarea creditelor potrivit Normelor privind creditarea membrilor cooperatori și a atribuțiilor din fișa postului conform Regulamentului de Organizare și Funcționare a C.C.S. Pașcani, este neîntemeiată, față de prevederile cap. II pct. D art. 22 din Regulamentul de organizare și funcționare a cooperativei de credit, conform cărora una dintre principalele atribuții ale conducătorilor cooperativei este aceea de coordonare a activității unității și angajarea acesteia în relațiile cu persoanele fizice și juridice, respectiv luarea de măsuri și răspunderea pentru aducerea la îndeplinire a deciziilor C.A.

Nici susținerea recurentului, potrivit căreia „nu s-au adus prejudicii instituției de credit”, nu este întemeiată, de vreme ce la momentul controlului s-au constatat anumite deficiențe în activitatea instituției de credit, deficiențe care în mod normal au fost înlăturate în perioada imediat următoare controlului. Faptul că unitatea nu a fost prejudiciată sau că deficiențele constatate au fost remediate nu poate reprezenta o justificare pentru nerespectarea reglementărilor în vigoare. În calitate de Președinte al C.C., recurentul nu își putea declina responsabilitatea cu privire la creditele acordate în perioada în care deținea această funcție, în calitate de conducător având responsabilități pe linia monitorizării funcționarii adecvate și eficiente a sistemului de control intern, conform prevederilor art. 7 din Normele B.N.R.

nr. 17/2003. În ce privește nerespectarea prevederilor art. 48 din Normele de creditare ale membrilor cooperatori, susținerea recurentului, privind imposibilitatea identificării situațiilor în care garanții își încetează raportul de muncă sau decedează, este neîntemeiată, în speță, fiind de notorietate faptul că, garantul din contractul de credit din 29 iunie 2004, doamna B.D., își încetase contractul de muncă cu cooperativa de la 1 octombrie 2004, recurentul fiind succesorul acesteia, după cum debitoarea S.D.G., era o persoană în relații speciale cu cooperativa, fiind soția vicepreședintelui C.C. Recurentul avea deci obligația de a da dovadă de diligență și a urmări respectarea în permanență a prevederilor legale în materie.

Contractul din 29 iunie 2004, a fost încheiat anterior angajării la instituția de credit a recurentului, dar el s-a desfășurat până la data de 9 mai 2006, dată când debitoarea a rambursat anticipat creditul, recurentul fiind angajat din 1 octombrie 2004. Criticile aduse de recurent cu privire la reținerea greșită a nerespectării art. 49 din Normele privind acordarea de credite membrilor cooperatori, în vigoare din 1 februarie 2004, reactualizat în iunie 2005 sunt și ele neîntemeiate. Art. 49 alin. (2) din Norme, prevede că procentul de 120% se va calcula „prin însumarea valorii câștigurilor nete din adeverințele de venit ale titularilor și ale garanților, reprezentând garanțiile bănești pentru acordarea creditului”.

Prevederile acestui articol au fost modificate prin referatul din 11 august 2005 în sensul că „procentele menționate mai sus se vor calcula prin însumarea valorii câștigurilor nete din adeverințele de venit/ cupoanele de pensie ale garanților reprezentând garanțiile bănești pentru acordarea creditului”. Având în vedere aceste modificări ale reglementărilor interne, recurentul în calitate de președinte al cooperativei de credit și implicit de coordonator al activității unității, trebuie să ia măsurile necesare pentru adaptarea sistemului informatic astfel încât acesta să efectueze calculul garanțiilor în conformitate cu prevederile normelor interne în vigoare. Or Raportul de Supraveghere se referă la determinarea eronată a valorii unor garanții, fiind menționate alte valori decât cele rezultate din formulă de calcul, (cu exemple concrete).

Faptul că recurentul susține că aceste deficiențe se datorează inspectorilor de creditare și că ele au fost înlăturare fără a se aduce prejudicii unității, nu poate fi avut în vedere de Instanța de control judiciar, argumentele fiind aceleași, recurentul coordona activitatea instituției pe care o conducea și avea responsabilitatea înfăptuirii în condiții legale a acesteia. Deficiența constatată de organul de control cu privire la nerespectarea dispozițiilor art. 59 din Norme a fost și ea criticată de recurent ca fiind eronat reținută. Critica este însă nefondată, pentru că în Raportul de Supraveghere s-a menționat clar că în cazul debitorului S.D.M., s-a procedat la modificarea scadenței ratelor de credit în luna noiembrie 2005, fără a se regăsi alăturat documentele necesare cerute de norma în vigoare, la acea dată recurentul deținând funcția de președinte al cooperativei, acesta raportându-se greșit numai la momentul încheierii contractului de credit.

Iarăși, faptul că debitorul a rambursat creditul și nu a fost prejudiciată instituția, nu-l poate exonera de răspundere pe recurent, conducătorul unității. Referitor la cele opt contracte de credit învestite cu formulă executorie și înregistrarea lor în contabilitatea băncii cu întârziere, se constată că, contrar susținerilor recurentului, acestea au fost învestite cu formulă executorie în perioada iunie - octombrie 2005, iar potrivit art. 169 alin. (2) din O.U.G. nr. 97/2000, ele trebuiau înregistrate extrabilanțier de la data învestirii cu formulă executorie a contractului de credit împreună cu dobânzile aferente.

Pentru înregistrarea cu întârziere a acestor contracte, recurentul a găsit justificarea în sensul că organul de control a constatat eronat această deficiență, neargumentând în mod clar această susținere, arătând însă că și în acest caz în 3 situații s-au recuperat în totalitate sumele datorate, iar pentru 5 debitori sumele existente în cont sunt recuperabile, existând popriri pentru debitori și garanți, astfel că nu este prejudiciată instituția de credit. Nu poate însă fi primită critica formulată sub acest aspect, considerentele fiind aceleași ca și cele expuse anterior.

În ce privește „constituirea în plus a fondului de rezervă”, o altă deficiență constatată de organul de control și criticată de recurent se constată că răspunderea pentru aceasta nu cade numai în sarcina contabilului șef potrivit Legii contabilității nr. 82/1991, ci și a recurentului care în calitate de administrator și președinte al instituției răspunde pentru organizarea și conducerea contabilității.

Aspectul criticat de recurent, referitor la așa zisă deficiență „înregistrarea de către unitatea verificată a intrării în patrimoniu a imobilului achiziționat sub denumirea de spațiu comercial, fără nici un document justificativ”, nu apare menționat în hotărârea recurată, astfel încât se apreciază de Instanța de control judiciar că nu s-a dorit a fi reținut ca fiind imputabilă recurentului această deficiență, și nici nu putea fi altfel pentru că imobilul a fost achiziționat în anul 2004 conform contractului de vânzare - cumpărare și facturii din 30 aprilie 2004, fiind înregistrat în contabilitate, anterior numirii sale ca președinte al cooperativei de credit. Prin precizările (ca o completare la motivele de recurs formulate inițial) depuse la 1 martie 2007 de către recurent, acesta susține ideea răspunderii colective a salariatului menționat care a semnat referatele privind acordarea creditului și a membrilor C.A.

care a aprobat aceste credite, nefiind vorba de o răspundere personală a sa. Este o interpretare greșită dată de recurent răspunderii pe care o poate induce funcția de administrator și/ sau conducător, pentru că în calitate de președinte al cooperativei, potrivit Regulamentului și Normelor privind acordarea de credite, acesta participa în mod direct la activitatea de aprobare a dosarelor de credit, fiind membru de drept al Comitetului de credite, garanții și risc, susținerile sale fiind deci nefondate. Acceptarea de către președinte a funcției de conducere, presupune însă și asumarea deplină a tuturor responsabilităților legale ce o caracterizează.

De asemenea precizarea recurentului în sensul că în legătură cu anumite contracte de creditare (pe care le enumără) nu putea să fie sancționat „deoarece el aducea la îndeplinire hotărârea C.A.” nu poate fi primită, atâta timp cât aceste contracte au fost semnate și de recurent în calitate de președinte al C.C., pe de o parte, iar pe de altă parte în calitatea ce o avea, era responsabil pentru aplicarea corectă și întocmai de către salariații cooperativei a prevederilor Normelor privind acordarea de credite. Aspectele invocate de recurent, cum că la alte cooperative de credit s-au constatat deficiențe mult mai grave și nu s-au dispus sancțiuni, precum și faptul că a fost sancționat cu amendă, datorită reclamațiilor făcute de anumite persoane cu scopul de a-l înlătura din funcție, nu au relevanță în cauză și ele nu vor fi analizate întrucât exced cauzei de față.

Pentru toate aceste considerente, Instanța reține că Hotărârea nr. 18 din 10 august 2006 a C.A. al B.N.R. este legală și temeinică, Ordinul nr. 31 din 16 iunie 2006 al Prim-viceguvernatorului B.N.R. fiind emis cu respectarea dispozițiilor legale în materie, iar sancțiunea cu amendă aplicată recurentului este legală și urmează a fi menținută. De menționat și faptul că în cursul anului 2005, B.N.R. a mai efectuat o acțiune de control la aceeași C.C., încheindu-se procesul - verbal din 6 mai 2005, ce s-a finalizat cu atenționarea de către C.C.C. pentru asigurarea remedierii deficiențelor constatate la C.C. din subordine printre care și C.C.S. Pașcani. Pentru toate aceste considerente, recursul formulat de petiționarul G.T.

împotriva Hotărârii nr. 18 din 10 august 2006, a C.A. al B.N.R., va fi respins ca nefondat, cu aplicarea în cauză și a dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului. Respinge recursul declarat de T.G., împotriva Hotărârii nr. 18 din 10 august 2006 a C.A. al B.N.R., ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2007.