ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 683/2008

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 593 din 29 noiembrie 2004, Tribunalul Argeș a admis apelul declarat de pârâta P.C. împotriva sentinței civile nr. 651 din 2 iunie 2004 a Judecătoriei Argeș, pe care a schimbat-o în sensul că a respins acțiunea formulată de F.M.S. vizând obligarea pârâtei de a desființa construcția edificată pe terenul reclamantului. Prin decizia nr. 509/R din 18 aprilie 2005, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul F.M.S. împotriva deciziei civile nr. 593 din 29 noiembrie 2004 a Tribunalului Argeș. La 27 octombrie 2005, F.M.S.

a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție revizuirea acestor două hotărâri fără a indica temeiul juridic pe care-și fundamentează calea extraordinară de atac. Prin decizia nr. 1878 din 17 februarie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins cererea de revizuire, reținând că demersul judiciar inițiat de F.M.S., nu poate fi calificat ca o cerere de revizuire, astfel cum această cale de atac de retractare a fost reglementată prin dispozițiile art. 322-328 C. proc. civ. S-a mai arătat că, deși împrejurarea că instanța supremă a fost cea investită cu soluționarea cererii, ar putea duce la concluzia că, în speță, s-ar contura un caz de revizuire întemeiat pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., în condițiile pronunțării unor hotărâri contradictorii, totuși din conținutul cererii rezultă că de fapt se solicită casarea celor două hotărâri, ceea ce duce la concluzia că, în speță, s-a formulat recurs la recurs. Ca atare, s-a apreciat asupra inadmisibilității cererii, în raport de dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. Împotriva acestei din urmă decizii, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, F.G.M., în nume propriu și ca procurator al lui F.M.S., reclamant în cauză, a formulat contestație în anulare. Fără a indica temeiul juridic pe care-și fundamentează calea extraordinară de atac, contestatorul invocă argumente ce țin exclusiv de soluționarea în fond a litigiului, fără nici o trimitere la motivele strict prevăzute lege.

Într-o argumentare incoerentă, ce relevă un amalgam de noțiuni și temeiuri juridice care nu au nici o legătură cu prezenta cauză, principala „critică” ce se constituie, în opinia contestatorului, într-un motiv de retractare a hotărârii, este aceea vizând bănuiala sa „legitimă” că imparțialitatea judecătorilor de la toate nivelurile ar fi fost afectată prin acte de corupție. Or, pe calea contestației în anulare, nu se poate solicita retractarea hotărârii atacate decât pentru motivele limitativ prevăzute de art. 317alin. (1) pct. 1 și 2 și art. 318 C. proc. civ. și cu respectarea strictă a condițiilor de admisibilitate. Nici motivele contestației în anulare specială, nu pot fi extinse prin analogie la alte situații decât cele vizate în mod expres de art. 318 C. proc.

civ., calea de atac de retractare, neputând fi exercitată pentru remedierea unor pretinse greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale, de drept substanțial sau procedural. Ca atare, nu se poate declara contestație în anulare pentru reformarea unor pretinse greșeli de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii F.G.M. și F.N.S. împotriva deciziei nr. 1878 din 17 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 februarie 2008.