Decizia nr. 1998/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — revizuire împotriva sentinței nr. 686/2015 a Tribunalului Argeș

Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată la data de 17 august 2012 pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâții Primarul municipiului Pitești și B., solicitând să se dispună anularea Autorizației de construire nr. 15 din 16 ianuarie 2012, desființarea tuturor lucrărilor executate în baza acestei autorizații, desființarea/retragerea până la limita prevăzută de lege a peretelui lateral alipit construcției reclamantei și obligarea pârâtei persoană fizică la repararea prejudiciului constând în contravaloarea sumelor necesare reparării peretelui lateral deteriorat în urma alipirii construcției noi. Prin Sentința civilă nr. 686 din 19 iunie 2015, Tribunalul Argeș a admis în parte cererea de chemare în judecată, a anulat Autorizația de construire nr. 15 din 16 ianuarie 2012, dispunând desființarea lucrărilor executate în baza acesteia, a obligat pe pârâta B. să desființeze peretele lateral alipit construcției reclamantei, respingând cererea de despăgubiri și obligând pârâții, în solidar, la 5.803,59 RON cheltuieli de judecată.

Hotărârea supusă revizuirii Prin Decizia nr. 1836 din 4 noiembrie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondate, recursurile formulate de reclamanta SC A. SRL și de pârâții Primarul Municipiului Pitești și B., împotriva Sentinței civile nr. 686 din 19 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/109/2012. Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că în condițiile art. 137 C. proc. civ. de la 1865 (act normativ ce se aplică în cauză față de dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012) instanța este datoare să se pronunțe cu prioritate asupra excepțiilor, a căror eventuală incidență în cauză, fac inutilă cercetarea fondului. O astfel de excepție este cea a autorității de lucru judecat care impune instanței ca pentru aspectele de fapt sau de drept asupra cărora s-a statuat irevocabil să nu se facă statuări noi, de natură să înfrângă siguranța raporturilor juridice. În ceea ce privește Sentința nr. 458/CA pronunțată de Tribunalul Argeș la 1 octombrie 2007, hotărâre rămasă irevocabilă în urma pronunțării Deciziei nr. 661 din 13 mai 2008 a Curții de Apel Ploiești, s-a apreciat că dezlegările cuprinse în acestea nu pot fi opuse analizei de legalitate a Autorizației de construcție nr. 15 din 16 ianuarie 2012 și a efectelor menținerii sau anulării acestui act administrativ. În judecata anterioară s-a solicitat instanțelor să se pronunțe asupra anulării Autorizației de construire nr. 228 din 17 martie 2006, să dispună demolarea lucrărilor efectuate în baza ei. Calitate de pârâți au avut în acea pricină Primăria Municipiului Pitești - prin Primar, Primarul Municipiului Pitești și C. (autorul pârâtei B.), beneficiarul actului administrativ. Prin hotărârile mai sus enunțate s-a statuat irevocabil că actul administrativ emis la 17 martie 2006 este nelegal, așa încât s-a dispus anularea lui, respingându-se însă cererea de demolare a construcției efectuate. În acest litigiu instanțele nu au fost învestite și nici nu s-au pronunțat asupra existenței în patrimoniul reclamantei a unui prejudiciu produs prin efectuarea unei construcții în temeiul unui act administrativ nelegal. De subliniat, în această ordine de idei că cererea reclamantei, sub aspectul prejudiciului a cărei îndemnizare o solicită, are în vedere daunele pe care le încearcă prin repararea peretelui lateral al clădirii sale, datorită alipirii construcției noi. Faptul că în raportul de expertiză, întocmit în cauza anterioară, s-a consemnat că există o infiltrație pe peretele construcției reclamantei ca urmare a absenței unei modalități de canalizare a precipitațiilor meteorice și a lipsei protecției din zona dintre peretele celor două imobile, nu poate să susțină excepția invocată de recurenta-reclamantă câtă vreme aprecierea expertului nu a făcut obiectul verificării de către instanța de judecată determinat de neînvestirea sa cu o solicitare în acest sens. În aceste condiții nu există autoritate de lucru judecat sub aspectul invocat, instituție ce devine operantă numai în raport de statuările dintr-o hotărâre judecătorească definitivă și nu prin dezlegările dintr-un raport de expertiză, ce nu au fost valorificate de către instanță. Mai mult, același expert D. a arătat că, în momentul în care se va executa învelitoarea imobilului pârâtei, acest fenomen urmează să dispară, sens în care și în completarea lucrării a optat pentru executarea urgentă a unei protecții hidrofuge a rostului dintre cele două clădiri. În absența unei statuări a instanțelor, care nu s-au pronunțat în Dosarul nr. y/109/2006 cu privire la existența sau nu a eventualului prejudiciu anticipat de expert, se apreciază că nu poate fi invocată autoritatea de lucru judecată la care se referă art. 1201 C. civ. de la 1864, și art. 163 C. proc. civ. În lipsa unei cereri care să pună în discuție un eventual prejudiciu determinat de efectuarea lucrărilor în temeiul AC nr. 228/2006, nu a putut fi susținută pretenția recurentei-reclamante potrivit căreia autorul pârâtei nu ar fi contestat existența infiltrațiilor, așa încât tăcerea sa ar avea valoarea unei confirmări. Referitor la existența sau nu a unui prejudiciu pe care îl încearcă reclamanta prin lucrările efectuate de către pârâta persoană fizică, s-a apreciat, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, că existența și întinderea neîndoielnică a acestora nu este dovedită, așa încât instanța de fond nu putea stabili contravaloarea unei indemnizări. Prin acțiunea formulată reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, interogatorii, expertize și orice alte probe ce ar rezulta din dezbateri. Pe parcursul cercetării judecătorești s-a solicitat, pentru dovedirea prejudiciului și întinderii despăgubirilor, numai proba cu înscrisuri, cercetare locală și expertiză tehnică, fără ca reclamanta să aprecieze necesitatea administrării altor dovezi. Este real că, din planșele fotografice depuse la dosar, parte din ele aflate la dosar și care nu conțin data efectuării lor, rezultă existența unor infiltrații pe pereții construcției reclamantei. Existența acestora a fost confirmată și de expertul E., atât în lucrarea inițială, cât și în completarea la aceasta. S-a susținut însă de către acest expert că sursa infiltrațiilor nu este reprezentată de lucrările de construcție realizate de către pârâtă. Astfel, s-a arătat că verificându-se subsolul imobilului reclamantei a constatat, inițial, că în acesta era apă, întreținând astfel o umezeală permanentă, iar ulterior că, deși până la cea de-a doua deplasare a expertului, nu mai existau infiltrații, iar pereții erau complet uscați, sursa umezirii este reprezentată de apele subterane ce migrează prin pereții subsolului pe o înălțime variabilă. Așadar, expertul E. nu a infirmat că la un moment dat au existat infiltrații în pereții construcției reclamantei, însă a susținut că acestea își află cauza într-un alt fapt decât cel invocat prin cererea de chemare în judecată. De subliniat, în această ordine de idei și faptul că, așa cum s-a susținut de către expertul cauzei și cum de altfel rezultă și din planșele fotografice, distanța dintre pereții celor două clădiri „este acoperită la nivelul acoperișului cu tablă și jgheaburi cu burlan pentru preluarea apelor pluviale”, burlan legat la canalizarea din curtea pârâtei. O astfel de modalitate de preluarea apelor din precipitații a fost apreciată ca fiind corespunzătoare de către expert, modalitate la care s-a referit și expertul D. în lucrarea întocmită în dosarul anterior al părților. În ceea ce privește lipsa de pregătire a expertului E. s-a observat că specialitatea acesteia este construcții civile, industriale și agricole, iar afirmația că „nu am pregătire în acest domeniu” privește calculul POT și CUT și nu obiectivul 10, acela al stabilirii prejudiciului. Nu constituie o abatere de la obiectivul fixat de instanță răspunsul la întrebarea nr. 10 a expertului, atunci când a analizat cauza eventualului prejudiciu, întrucât indemnizarea putea face obiectul litigiului de față numai în măsura în care prejudiciul era determinat de abaterea de la legalitate prin efectuarea lucrărilor. Nu i se poate cere expertului să determine și să evalueze un prejudiciu ce are o cauză străină raportului juridic obligațional ce face obiectul litigiului de față, depășind astfel cadrul procesual obiectiv. Susținerea recurentei potrivit căreia instanța de judecată a înlăturat răspunsul la nouă din obiectivele fixate expertului E., dar și-a însușit răspunsul la obiectivul nr. 10, nu constituie un element care să infirme realitatea și corectitudinea lui, în măsura în care nu este contrazis de alte elemente. Nu a putut fi apreciat ca un motiv de înlăturare nici răspunsul expertului consilier F., întrucât acesta nu se referă în mod expres și concret la existența și valoarea prejudiciului, făcând discuții asupra cotelor de fundare (observând că aceasta este mai mică pentru construcția pârâtei și nu pentru cea a reclamantei) ori asupra eventualelor afirmații de la fața locului ale expertului cauzei și a unor rapoarte de expertiză extrajudiciară, aspecte ce i-au conturat aprecierea că afectarea pereților este evidentă încă din anul 2006, când reclamanta nu a formulat o astfel de pretenție. Nu se arată de către expert care este fenomenul, legat de construcția pârâtei, care a determinat infiltrarea apei la imobilul reclamantei, dacă acesta s-a produs la nivelul anului 2006 (pentru a se discuta eventuala prescripție a dreptului material la acțiune) sau și ulterior, raportat la momentul efectuării lucrării de acoperire a distanței dintre construcții și de ce, într-o astfel de modalitate, nu se rezolvă problema infiltrațiilor. Așadar, în condițiile în care expertul cauzei, atât în lucrarea inițială, cât și prin răspunsul la obiecțiuni, a demonstrat o altă sursă a infiltrațiilor, sursă reprezentată de permeabilitatea pereților și de ridicarea apelor subterane din subsol prin capilaritate, concluzii ale specialistului, ce nu au fost contrazise din niciuna din probele de la dosar, se apreciază că în mod corect instanța de fond le-a avut în vedere, reținând că nu se impune efectuarea unei alte expertize, eventual în urma disjungerii cererii de reparare a prejudiciului. Faptul că instanța a reținut nelegalitatea actului administrativ nu constituie un motiv care să demonstreze că prin executarea acestui act s-a produs un prejudiciu și care este întinderea lui. În absența unor probe care să-l confirme, dat fiind și faptul că, în materia contenciosului administrativ, desființarea actelor de această natură se dispune pentru încălcarea legii, cu sau fără demonstrarea unor daune localizate în patrimoniul unei anumite persoane private, fie ea și reclamant, se apreciază că hotărârea reflectă probele și respectă principiul dreptului de dispoziție al părții și rolului activ al instanței. În ceea ce privește recursurile pârâților s-a apreciat că și acestea sunt nefondate. Cu prioritate, analizându-se excepția lipsei de interes, excepție pusă în discuție din oficiu de către instanță, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., s-a reținut că ea nu este incidentă în cauză. Deși, în aparență, a reținut instanța de recurs, Primarul Municipiului Pitești nu justifică un câștig practic pe care să-l obțină în funcție de pronunțarea instanței asupra demolării construcției, se apreciază că acesta poate fi reținut față de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 50/1991, text care condiționează operațiunea de demolare de obținerea unei autorizații de la autoritățile prevăzute de art. 4 din același act normativ. Aprecierea este susținută și de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 350/2001, text potrivit căruia „…(2) Autoritățile administrației publice sunt gestionarul și garantul acestei avuții, în limitele competențelor legale. (…) (4) Statul, prin intermediul autorităților publice, are dreptul și datoria de a asigura, prin activitatea de urbanism și de amenajare a teritoriului, condițiile de dezvoltare durabilă și respectarea interesului general, potrivit legii”. Concluzia privind lipsa de incidență a excepției autorității de lucru judecată se impune și în raport de susținerile din recursul pârâților, recursuri la care, pentru motivele comune, s-a răspuns cu aceleași argumente. Din examinarea acelorași hotărâri judecătorești instanța de control judiciar a apreciat că nu se impune demolarea construcției edificate în baza AC nr. 228/2006, reținând că „viciile de care suferă actul administrativ unilateral cu caracter individual nu sunt insurmontabile, pot fi remediate prin eliberarea unei noi autorizații de construire cu respectarea prevederilor legale …” . Așadar, instanța de recurs a oferit posibilitatea beneficiarului actului administrativ să intre în legalitate, procedură prevăzută expres de art. 59 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, text potrivit căruia „(3) În situația în care construcția realizată fără autorizație de construire întrunește condițiile urbanistice de integrare în cadrul construit preexistent, autoritatea administrației publice locale competente poate proceda la emiterea unei autorizații de construire în vederea intrării în legalitate, în coroborare cu luarea măsurilor legale care se impun, numai în baza concluziilor unui referat de expertiză tehnică pentru cerința esențială de calitate "rezistență mecanică și stabilitate" privind starea structurii de rezistență în stadiul fizic în care se află construcția, precum și pentru cerința esențială de calitate "securitatea la incendiu", numai după emiterea Acordului de mediu, în condițiile legii.” Aceasta a fost rațiunea pentru care nu s-a dispus demolarea lucrărilor efectuate în temeiul AC nr. 228/2006 și nu considerente ce țineau de temeinicia sau legalitatea unei astfel de măsuri. În absența actului administrativ unilateral cu caracter individual de autorizare a efectuării unei construcții, ca efect al anulării sale, singura modalitate de intrare în legalitate este cea prevăzută de textul de lege precizat. Lipsa parcurgerii sale și menținerea unor lucrări efectuate fără autorizație nu îndreptățește autoritatea administrativă să emită o nouă autorizație prin care să se efectueze lucrări de continuare a celor deja realizate, înfrângând astfel efectele hotărârii judecătorești reprezentată în cauză de Decizia nr. 661/2008 și deci fraudându-se legea și ordinea de drept. Legalitatea emiterii AC nr. 15/2012 nu a putut fi analizată strict în limitele acestui act administrativ, ci observându-se că prin ea se urmărește continuarea lucrărilor la imobilul început cu AC nr. 228/2006 și finalizarea lor, deși, pentru rațiunile de mai sus, sunt lipsite de suport legal. Prin hotărârea criticată nu au fost reverificate aspectele analizate în cea anterioară, ci numai s-au reținut efectele acesteia, aspectele asupra cărora se tranșase în mod irevocabil și care erau în mod vădit nesocotite prin emiterea noului act administrativ ca și cum cel în completarea căruia a fost adoptat trecuse testul de legalitate. În ceea ce privește lipsa unui prejudiciu material al reclamantei, la care se referă pârâții, și pe cale de consecință lipsa interesului acesteia, s-a apreciat că se impun a fi observate mai multe aspecte. Primul dintre acestea ține de natura juridică a actului contestat și cenzurarea sa în materia contenciosului administrativ, unde interesul public se conjugă cu cel privat, și o persoană poate să încerce nu numai un prejudiciu material direct prin menținerea unui act administrativ nelegal în ordinea publică. Așadar, o persoană privată poate avea legitimare procesuală activă în a solicita cenzurarea actelor emise de autoritatea publică atunci când acestea îi produc un prejudiciu indiferent de ce natură și indiferent dacă acesta este perceput direct sau indirect. O astfel de îndreptățire rezultă și din dispozițiile art. 431 și art. 432 din Legea nr. 50/1991, ultimul din aceste texte făcând referire la categoria persoanelor interesate, categorie în care pot fi incluși cetățenii chemați să contribuie la respectarea legii și să beneficieze de dreptul recunoscut prin art. 1 alin. (5) din Legea nr. 350/2001, respectiv „…dreptul de folosire echitabilă și responsabilitatea pentru o utilizare eficientă a teritoriului, condiții de locuire adecvate, …”. Dincolo de acest aspect, a fost observată prezumția autorității de lucru judecat, determinată de faptul că Autorizația de construcție nr. 228/2006 a fost anulată la cererea reclamantei, care nici nu a pretins un prejudiciu, iar instanțele au apreciat că au fost corect învestite. Faptul că și construcția reclamantei se află pe hotar constituie un aspect ce nu poate asana lipsa de legalitate a AC nr. 15/2012 atâta vreme cât nu face obiectul prezentei judecăți modalitatea în care a fost edificat acest imobil și deci Autorizația de construire nr. 319 din 13 iunie 1996. Acordul pe care autorul pârâtei l-a primit de la reprezentantul reclamantei și aflat în copie la dosar a fost cenzurat cu ocazia judecății din Dosarul nr. y/109/2006, reținându-se că acesta privea o casă de locuit și „nu dă dreptul proprietarului de a realiza o altă construcție în baza aceluiași act” astfel încât s-a apreciat că el nu este corespunzător pentru emiterea AC nr. 228/2006. În afara acestor susțineri comune celor două recursuri ale pârâților au fost respinse ca nefondate și criticile proprii exprimate numai în calea de atac a recurentei B.. În ceea ce privește încălcarea principiului contradictorialității o astfel de nesocotire nu rezultă din procedura derulată în fața instanței de fond, iar aprecierea existenței unor lucrări care excedează celor din autorizația de construcție nu este de natură să înlăture concluzia nelegalității actului administrativ. Autorizația de construire se anulează pentru încălcarea legii la data emiterii sale și nu pentru efectuarea unor lucrări ce depășesc cadrul ei, lucrări ulterioare emiterii actului, și care nu influențează valabilitatea acestuia, lor fiindu-le aplicabil regimul la care se referă art. 28 din Legea nr. 50/1991. Este lipsită de suport susținerea recurentei potrivit căreia tribunalul ar fi dispus demolarea unui perete edificat în baza autorizației din anul 2006 în condițiile în care, în dispozitivul sentinței criticate, s-a dispus anularea AC nr. 15/2012 și „desființarea lucrărilor executate în baza acesteia”, deci nu a AC nr. 228/2006. Legalitatea actului se stabilește în raport cu dispozițiile normative incidente în cauză și nu de eventualele lucrări efectuate după emiterea lui. Efectuarea unor lucrări ce excedează actului administrativ ar avea relevanță numai în măsura în care s-ar reține legalitate actului și s-ar face distincție între construcțiile realizate cu autorizație și cele fără autorizație. Or, atâta timp cât actul administrativ este apreciat ca nelegal, fiind anulat, toate lucrările efectuate cu sau fără respectarea lui sunt fără autorizație. Nemulțumirea recurentei-pârâte cu privire la soluția instanței de fond și argumentele acesteia în susținerea ei nu echivalează cu o motivare confuză, instanța exprimându-și raționamentul clar și concis într-o modalitate de natură să justifice hotărârea adoptată. În ceea ce privește cercetarea la fața locului această probă a fost solicitată de către reclamantă, sub beneficiul rediscutării ei după efectuarea raportului de expertiză tehnică, instanța, prorogând pronunțarea, asupra pertinenței și concludenței sale (Încheierea din 22 aprilie 2013). Pârâta nu a solicitat ulterior administrarea acestei probe, pretinzând utilitatea ei, chiar dacă propunerea aparținuse reclamantei. De altfel, sub aspectul legalității actului administrativ, cercetarea la fața locului nu constituia o probă pertinentă și concludentă, iar sub aspectul demolării această măsură este consecința efectuării unor lucrări fără autorizație, efect al excluderii acestuia din circuitul civil. Excepția autorității de lucru judecat a fost analizată și prin răspunsul la criticile emitentului actului, exprimându-se rațiunile pentru care nu poate fi reținută incidența acestei excepții. Puterea de lucru judecat nu poate fi dată nici de soluția din cercetarea penală, față de dispozițiile art. 22 C. proc. pen. potrivit cărora „(1) Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.” și față de dispozițiile art. 1365 din actualul C. civ., text conform căruia „Instanța civilă nu este legată de dispozițiile legii penale și nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite”. Nici soluția unei instanțe penale definitive nu poate fi opusă, sub aspectul cercetării legalității unui act administrativ, judecății efectuate în condițiile Legii nr. 554/2004. În aceeași ordine de idei s-a subliniat că anularea AC nr. 15/2012 se impune, așa cum corect a reținut tribunalul, în considerarea faptului că actul administrativ a fost emis în vederea efectuării unor lucrări de continuare și finalizare a unei construcții, construcție nelegală pentru că nu a fost realizată în baza unei autorizații de construire. Aprecierea este determinată de faptul că AC nr. 228/2006 a fost anulată, lăsând astfel în afara legii construcția realizată în temeiul ei (în absența unei intrări ulterioare în legalitate), astfel încât nu se poate realiza o confirmare implicită prin emiterea autorizației de construire care să asigure continuarea și finalizarea construcției nelegale. Acest motiv de nulitate a actului prin care se tinde la fraudarea legii și la încălcarea unei hotărâri judecătorești irevocabile, constituie rațiunea suficientă pentru desființarea lui și scoaterea din circuitul civil, fără a mai fi necesară o analiză a elementelor intrinseci la care se face referire de către recurenta-persoană fizică. Potrivit art. 1 din Legea nr. 50/1991 „Executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisă în condițiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren și/sau construcții - identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel.”, dar și că potrivit art. 54 din Normele Metodologice de aplicare a legii pierderea valabilității unei autorizații de construire obligă pe beneficiarul acesteia, în măsura în care dorește continuarea lucrării, la obținerea unui alt act administrativ, cu respectarea tuturor cerințelor legale. Or, în condițiile în care autorizația de construire a fost anulată, lucrările efectuate în temeiul ei nesocotesc dispozițiile art. 1 al legii și, cu atât mai mult, nu pot fi continuate fără o prealabilă intrare în legalitate urmată de emiterea unei noi autorizații, care însă trebuie să respecte toate cerințele legale. Cum în cauză nu a existat o astfel de intrare în legalitate noul act administrativ nu putea fi emis, chiar dacă la o eventuală analiză s-ar demonstra că respectă condițiile legale, analiză care, pentru rațiunile de mai sus, devine superfluă.

Cererea de revizuire La data de 5 noiembrie 2015 G. a formulat cerere de revizuire împotriva Deciziei nr. 1836 din 4 noiembrie 2015, în motivarea depusă la data de 22 decembrie 2015 indicând temeiul de drept al acesteia - art. 377 pct. 7 C. proc. civ. În motivarea cererii s-au arătat următoarele: Decizia civilă nr. 1836 din 4 noiembrie 2015 este potrivnică Deciziei civile nr. 661 din 13 mai 2008, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. y/109/2006 și cuprinde prevederi de neconciliat, întrucât încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 661/2008, încalcă dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu privire la examinarea cauzei în mod echitabil. Cererea de revizuire îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Decizia nr. 1836/2015 și Decizia nr. 3487/2006 sunt hotărâri care evocă fondul. Hotărârile pronunțate sunt potrivnice/contradictorii și derivă din soluțiile diametral opuse pronunțate de cele două instanțe cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat desființarea lucrărilor executate de autorul revizuentei. Se arată că prin Sentința civilă nr. 458/2007, menținută prin Decizia civilă nr. 661/2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, s-a respins irevocabil capătul de cerere privind demolarea construcției edificate, în timp ce prin Sentința civilă nr. 686/2015 a Tribunalului Argeș, menținută prin Decizia nr. 1836/2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, s-a dispus desființarea peretelui lateral alipit construcției reclamantei. Decizia civilă nr. 1836 din 4 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. x/109/2012 este potrivnică Deciziei civile nr. 661 din 13 mai 2008 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. y/109/2006, cuprinzând prevederi de neconciliat, care nu pot fi executate simultan. Potrivit Sentinței civile nr. 458/CA din 1 octombrie 2007 pronunțate de Tribunalul Argeș, menținute prin Decizia civilă nr. 661 din 13 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, prin care au fost respinse recursurile formulate, s-a respins capătul de cerere referitor la demolare. Potrivit Sentinței civile nr. 686 din 19 iunie 2015 pronunțate de Tribunalul Argeș, menținute prin Decizia civilă nr. 1836 din 4 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, prin care au fost respinse recursurile formulate: „Admite în parte acțiunea. Obligă pe pârâtă B. să desființeze peretele lateral alipit construcției reclamantei. Respinge capătul de cerere privind despăgubirile. Obligă în solidar pe pârâți la 5.803,59 RON cheltuieli de judecată către reclamantă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare”. În jurisprudență s-a reținut că, în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru a exista contrarietate de hotărâri este necesar ca această contrarietate să fie între dispozitivele celor două hotărâri, care dobândesc autoritate de lucru judecat.” Astfel, în speță s-a creat situația unei contrarietăți de hotărâri a căror punere în executare este imposibilă, deoarece acestea conțin dispoziții de neconciliat, care nu se pot executa simultan, fiecare parte urmărind să se prevaleze de hotărârea care îi este mai favorabilă. Punerea în executare a acestor hotărâri ar duce la demolarea construcției, fapt ce încalcă flagrant dispozițiile Sentinței civile nr. 458/CA din 1 octombrie 2007 pronunțate de Tribunalul Argeș, menținute prin Decizia nr. 661 din 13 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, potrivit cărora „prima instanță a apreciat că nu se impune demolarea acesteia, reclamanta nefăcând nicio dovadă că a fost prejudiciată (..) respingând capătul de cerere referitor la demolare”. De altfel, chiar în decizia criticată se menționează că „prin hotărârile mai sus enunțate s-a statuat irevocabil (..) respingându-se însă cererea de demolare a construcției efectuate.”(pagina 13 paragraful 6). Având în vedere că dispozitivele hotărârilor supuse analizei sunt diametral opuse, cea de-a doua conținând dispoziții ce nu pot fi aduse la îndeplinire, se apreciază că se impune anularea acesteia din urmă. Decizia civilă nr. 1836 din 4 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. x/109/2012 încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 661 din 13 mai 2008 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. y/109/2006. Potrivit Sentinței civile nr. 458/CA din 1 octombrie 2007 pronunțate de Tribunalul Argeș, menținute prin Decizia civilă nr. 661 din 13 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, prin care au fost respinse recursurile formulate, s-a admis în parte acțiunea și s-a respins capătul de cerere referitor la demolare. Totodată, potrivit dispozitivului Sentinței civile nr. 686 din 19 iunie 2015 pronunțate de Tribunalul Argeș, menținute prin Decizia civilă nr. 1836 din 4 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești s-a dispus desființarea peretelui lateral alipit construcției reclamantei. În consecință, soluția din pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. x/109/2012 este vădit contradictorie cu soluția Curții de Apel Ploiești din 2007 pronunțată în Dosarul nr. y/109/2006. În jurisprudență s-a reținut că rațiunea reglementării revizuirii prevăzute în art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. În asemenea situații executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală, creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului judecat. În speță, prin Decizia civilă nr. 1836 din 4 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 661 din 13 mai 2008 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești cu privire la două aspecte: În primul rând, Curtea de Apel Pitești a purces din nou la analiza coeficienților POT și CUT, deși cu privire la aceștia se pronunțase irevocabil Curtea de Apel Ploiești. Astfel, argumentul principal reținut de Curtea de Apel Pitești în sprijinul soluției de demolare a construcției se referă la calculul POT și CUT, deși chiar în cuprinsul deciziei criticate se menționează că erau „aspecte asupra cărora se tranșase în mod irevocabil". Procentul de Ocupare a Terenului (POT) reprezintă suprafața maximă pe care se poate construi la sol (exempli gratia: în cazul în care se specifică un POT de 25% în Certificatul de Urbanism, atunci se construiește pe un sfert din suprafața terenului). Este evident că identificarea POT-ului vizează întreaga construcție (în privința căreia s-a respins solicitarea de demolare prin hotărâre irevocabilă), iar nu doar lucrările efectuate pentru finalizarea construcției și pentru evacuarea precipitațiilor dintre cele două imobile. Coeficientul de Utilizare al Terenului (CUT) exprimă raportul dintre Suprafața Construită Desfășurată a tuturor nivelurilor (SD) și suprafața parcelei (S). Nici acest coeficient nu are legătură cu Autorizația de construire nr. 15 din 16 ianuarie 2012 (ce face obiectul celui de-al doilea dosar). Atât POT-ul, cât și CUT-ul sunt indici care exprimă particularități tehnice ale construcției ca întreg, nicidecum indici care pot fi raportați la lucrări de finalizare și de evacuare a precipitațiilor, lucrări care sunt doar niște accesorii ale construcției din Str. H. Astfel, pretinsa nerespectare a acestor indici nu putea constitui obiectul dezbaterilor în Dosarul nr. x/109/2012, întrucât acest aspect a fost deja tranșat irevocabil prin decizia pronunțată de Curtea de Apel Ploiești. Acest fapt este reținut chiar în cuprinsul deciziei criticate, în care se menționează că erau „aspecte asupra cărora se tranșase în mod irevocabil". În concluzie, devine evident faptul că, prin decizia pronunțată, Curtea de Apel Pitești a repus nepermis în discuție amprenta clădirii și suprafața desfășurată a acesteia, deși hotărârea judecătorească irevocabilă menționată anterior a stabilit menținerea clădirii subsemnatei în condițiile în care acești coeficienți au fost deja luați în considerare. Or, de vreme ce aceeași solicitare fusese deja respinsă printr-o hotărâre irevocabilă, întemeiată pe analiza acelorași coeficienți, este evident că hotărârea criticată este contrară exigențelor autorității de lucru judecat. În al doilea rând, Curtea de Apel Pitești a dispus desființarea peretelui lateral alipit construcției reclamantei, deși Curtea de Apel Ploiești a respins în mod irevocabil prin Decizia nr. 661 din 13 mai 2008 cererea de demolare a construcției subsemnatei. Se reiterează faptul că instanța de fond a purces din nou la analiza coeficienților POT și CUT și a dispus demolarea construcției care fusese menținută prin Decizia irevocabilă nr. 661 din 13 mai 2008, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești. Este important de subliniat faptul că lucrările executate în baza Autorizației nr. 15 din 16 ianuarie 2012 (închideri laterale și finisaje) nu mai au nicio legătură cu coeficienții POT și CUT, întrucât aceștia țin de amprenta clădirii/suprafața desfășurată a clădirii și au făcut obiectul dezbaterilor în Dosarul nr. y/109/2006, finalizat irevocabil cu Decizia civilă nr. 661 din 13 mai 2008, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești. De asemenea, solicitarea de demolare a construcției a fost respinsă irevocabil de Curtea de Apel Ploiești, care a statuat următoarele: „în ceea ce privește capătul de cerere privitor la demolarea construcției edificate, instanța constată că este neîntemeiat nefăcându-se dovada asupra prejudicierii intimatei prin emiterea actului contestat”. Acest fapt a fost reținut inclusiv de Curtea de Apel Pitești care, în decizia criticată, menționează că,prin hotărârile mai sus enunțate s-a statuat irevocabil (..) respingându-se însă cererea de demolare a construcției efectuate.” Așadar, după analiza, în cadrul primului dosar, a coeficienților POT și CUT, soluția menționată a statuat cu autoritate de lucru judecat următoarele: respingerea cererii de demolare și menținerea construcției; - finalizarea construcției în baza unei autorizații de construire, cu dispunerea măsurilor necesare pentru evacuarea rapidă a precipitațiilor dintre cele 2 ziduri ale clădirilor învecinate. Or, prin reținerea încălcării coeficienților POT și CUT, s-a ajuns la o concluzie contrară unei decizii irevocabile și s-a dispus demolarea (într-adevăr, parțială) a construcției, iar soluția instanței de fond a fost menținută prin Decizia civilă nr. 1836 din 4 noiembrie 2015. De vreme ce aceeași solicitare fusese deja respinsă printr-o hotărâre irevocabilă, întemeiată pe analiza acelorași coeficienți, este evident că sentința criticată este contrară exigențelor autorității de lucru judecat. În concluzie, de vreme ce există deja o hotărâre irevocabilă în sensul respingerii cererii de demolare a imobilului situat în municipiul Pitești, str. H. nr. 40, pretențiile intimatei ar fi trebuit respinse ca inadmisibile, întrucât tind la încălcarea principiului res judicata pro veritate habetur, adică a prezumției irefragabile conform căreia hotărârea judecătorească spune adevărul. Prin pronunțarea Deciziei civile nr. 1836 din 4 noiembrie 2015 a Curții de Apel Pitești se încalcă dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu privire la examinarea cauzei în mod echitabil. Curtea de Apel Pitești, judecând recursul, a pronunțat o soluție nelegală cu încălcarea flagrantă a autorității de lucru judecat a Deciziei civile nr. 661 din 13 mai 2008 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești. Potrivit art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanță care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. Se invocă cauza Marian Nițu contra României. În prezenta cauză, chiar dacă se reține în cuprinsul deciziei criticate faptul că unele aspecte au fost tranșate irevocabil, totuși instanța procedează la reanalizarea acestora, cu încălcarea flagrantă a autorității lucrului judecat. Este incidentă situația avută în vedere de CEDO, întrucât pe baza administrării acelorași probe, Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. y/109/2006 a dispus irevocabil respingerea capătului de cerere privind demolarea clădirii, iar Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. x/109/2012 a pronunțat o hotărâre diametral opusă. Ingerința adusă art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului constă în încălcarea autorității de lucru judecat a Deciziei civile nr. 661 din 13 mai 2008 și pronunțarea unei hotărâri nefavorabile subsemnatei. Având în vedere argumentele expuse, se admiterea cererii de revizuire și anularea deciziei atacate în partea privitoare la respingerea recursului formulat de revizuentă. În aplicarea dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuenta a solicitat trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin Decizia nr. 54 din 13 ianuarie 2016 Curtea de Apel Pitești a declinat în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare a cererii de revizuire formulate de B., cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25 ianuarie 2016.

Apărările formulate de intimata SC A. SRL Prin întâmpinarea formulată la data de 11 ianuarie 2015 intimata a invocat excepția tardivității formulării cererii de revizuire, arătând că în cauză a fost depășit termenul de 1 lună, care se socotește de la data pronunțării ultimei hotărâri, așa cum prevăd dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 teza a II-a raportat la disp. art. 322 pct. 7 alin. (2) C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii Examinând cu prioritate, potrivit disp. art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității formulării cererii de revizuire, Înalta Curte o va respinge ca neîntemeiată. În cauză, revizuenta a formulat o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., înregistrată la Curtea de apel la data de 5 noiembrie 2015, cerere în cuprinsul căreia a arătat că motivele cererii de revizuire vor fi expuse în termen legal, după redactarea hotărârii ce face obiectul revizuirii. Decizia nr. 1836/2015 a fost redactată la data de 3 decembrie 2015, iar revizuenta a înregistrat motivele de revizuire la data de 22 decembrie 2015. Așadar, termenul de 1 lună de la data pronunțării deciziei atacate, prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cu revizuire, a fost respectat prin înregistrarea cererii la data de 5 noiembrie 2015, motivele fiind depuse ulterior redactării deciziei, la data de 22 decembrie 2015. Examinând cererea de revizuire prin prisma prevederilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că revizuirea este inadmisibilă, în speță nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. Cazul de revizuire menționat vizează situația în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, așadar care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Rațiunea reglementării acestui motiv de revizuire constă în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanțele au pronunțat soluții contrare în dosare diferite, având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. Revizuirea nu poate fi însă admisă atunci când hotărârile a căror contrarietate se invocă nu conțin toate elementele pentru a se reține existența puterii de lucru judecat, întrucât obiectul litigiilor este diferit. În practica judiciară s-a reținut că instanța învestită cu calea de atac de retractare a revizuirii nu are atribuția să aprecieze care dintre hotărârile potrivnice conțin soluția corectă, ci doar să constate dacă prin ultima hotărâre s-a nesocotit puterea de lucru judecat ce rezultă din prima hotărâre. De asemenea, admisibilitatea revizuirii pentru contrarietate de hotărâri este condiționată de neinvocarea excepției autorității de lucru judecat în cel de-al doilea proces sau de omisiunea instanței de a se pronunța asupra ei, în cazul în care excepția a fost invocată. Or, așa cum rezultă din considerentele Deciziei nr. 1836 din 4 noiembrie 2015, Curtea de Apel Pitești s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției autorității de lucru judecat în raport cu Sentința nr. 458 din 1 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș, hotărâre rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 661 din 13 mai 2008 a Curții de Apel Ploiești, reținându-se că în absența unui statuări a instanțelor, care nu s-au pronunțat în Dosarul nr. z/109/2006 cu privire la existența sau nu a eventualului prejudiciu anticipat de expert, nu poate fi invocată autoritatea de lucru judecat la care se referă art. 1201 C. civ. și art. 163 C. proc. civ. În cauza ce a format obiectul Dosarului nr. y/109/2006 s-a statuat irevocabil că Autorizația de construire nr. 228 din 17 martie 2006 este nelegală, așa încât s-a dispus anularea acesteia, respingându-se însă cererea de demolare a construcției. A reținut Curtea de Apel Pitești că în acest litigiu instanțele nu au fost învestite și nici nu s-au pronunțat asupra existenței în patrimoniul reclamantei a unui prejudiciu produs prin efectuarea unei construcții în temeiul unui act administrativ nelegal. Faptul că în raportul de expertiză întocmit în cauza anterioară (Dosarul nr. y/109/2006) s-a consemnat că există o infiltrație pe peretele construcției reclamantei, ca urmare a absenței unei modalități de canalizare a precipitațiilor meteorice și a lipsei protecției din zona dintre peretele celor două imobile, nu poate să susțină excepția autorității de lucru judecat, atâta timp cât aprecierea expertului nu a făcut obiectul verificării de către instanța de judecată, determinat de neînvestirea sa cu o solicitare în acest sens. În aceste condiții, Curtea de apel a concluzionat prin Decizia nr. 1836 din 4 noiembrie 2015 că nu există autoritate de lucru judecat sub aspectul invocat (în raport de Sentința nr. 458 din 1 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 661 din 13 mai 2008 a Curții de Apel Ploiești), instituție ce devine operantă numai în raport cu statuările dintr-o hotărâre judecătorească definitivă și nu prin dezlegările dintr-un raport de expertiză, care nu au fost verificate de către instanță. Se mai arată prin aceeași decizie (Decizia nr. 1836/2015), că din examinarea hotărârilor judecătorești anterioare se impune să se observe că instanța de control judiciar a apreciat că nu se impune demolarea construcției edificate în baza Autorizației de construire nr. 228/2006, reținând că „viciile de care suferă actul administrativ unilateral cu caracter individual nu sunt insurmontabile, pot fi remediate prin eliberarea unei noi autorizații de constituire cu respectarea prevederilor legale..”. Așadar, instanța de recurs (Curtea de Apel Ploiești, în Dosar nr. y/109/2006) a oferit posibilitatea beneficiarului actului administrativ să intre în legalitate, procedură prevăzută expres de art. 59 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 51/1991, aceasta fiind rațiunea pentru care nu s-a dispus demolarea lucrărilor efectuate în temeiul AC nr. 228/2006. În absența actului administrativ unilateral cu caracter individual de autorizare a efectuării unei construcții, ca efect al anulării sale, singura modalitate de intrare în legalitate este cea prevăzută de textul citat mai sus, iar lipsa parcurgerii procedurii reglementate de acest text și menținerea unor lucrări efectuate fără autorizație nu îndreptățește autoritatea administrativă să emită o nouă autorizație în baza căreia să se efectueze lucrări de continuare a celor deja realizate, înfrângând astfel efectele hotărârii judecătorești reprezentată de Decizia nr. 661/2008. În consecință, Curtea de Apel Pitești, prin decizia a cărei anulare se solicită prin prezenta cerere de revizuire a concluzionat în sensul lipsei de incidență a excepției autorității de lucru judecat, în raport de Sentința nr. 458/2007 pronunțată de Tribunalul Argeș definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 661/2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești. Așadar, condiția de admisibilitate a revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, anume neinvocarea excepției autorității de lucru judecat în cel de-al doilea proces sau omisiunea instanței de a se pronunța asupra ei, în cazul în care excepția a fost invocată, nu este întrunită în prezenta cauză. În condițiile în care revizuenta a invocat deja excepția autorității de lucru judecat în fața instanței care a pronunțat decizia atacată, excepție ce a fost respinsă, partea nu mai poate reitera aceeași excepție pe calea revizuirii, deoarece se opune însăși puterea de lucru judecat asupra rezolvării date excepției procesuale respective. Situația se impune și pe considerentul că, dacă revizuirea ar fi admisibilă, ar însemna că instanța învestită cu cererea de revizuire să nu se limiteze doar la anularea celei din urmă hotărâri, ci să examineze și modul de rezolvare a excepției puterii de lucru judecat, mai precis să exercite un control judiciar, care însă nu se poate realiza prin intermediul revizuirii. Având în vedere considerente expuse, în temeiul dispozițiilor art. 326 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.