ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7268/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

T.V.N. și T.A.R., moștenitori ai

defunctului B.Ș., au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, prin

care au cerut Primăriei municipiului Deva restituirea în natură a imobilului

situat în Deva, județul Hunedoara, care a fost confiscat de la autorul lor prin

decizia penală nr. 1813 din 22 iulie 1959 a Tribunalului Regional Hunedoara

Deva.

Cererea a fost respinsă prin

dispoziția nr. 2043 din 15 decembrie 2005 emisă de primarul municipiului Deva

cu motivarea că imobilul nu face parte din categoria celor al căror regim

juridic este reglementat de Legea nr. 10/2001, deoarece confiscarea a fost

dispusă judecătorește ca pedeapsă complementară pentru săvârșirea unor

infracțiuni economice grave, neconstituind preluare abuzivă.

Notificatorii au contestat în

justiție dispoziția de mai sus, solicitând anularea ei și restituirea

imobilului în natură.

Tribunalul Hunedoara, secția civilă,

a pronunțat sentința civilă nr. 2225 din 30 iunie 2006, prin care a admis

contestația în parte, a anulat dispoziția atacată și a obligat pe intimatul

primarul municipiului Deva să emită o nouă dispoziție prin care să propună

măsuri reparatorii în echivalent în contul imobilului în litigiu.

Tribunalul a statuat că hotărârea

prin care autorul contestatorilor a fost condamnat pentru săvârșirea unei

infracțiuni de natură economică, prevăzută și pedepsită prin Legea nr.

287/1947, act normativ dezavuat ca fiind în contradicție cu prevederile

constituționale de la data adoptării lui și cu Declarația Universală a

Drepturilor Omului, operează cu autoritate de lucru judecat numai cu privire la

fapta penală, la persoana făptuitorului și vinovăția sa, iar nu și în privința

măsurii confiscării bunurilor ca pedeapsă complementară, care are un evident

caracter abuziv.

Contestatorii au declarat apel

susținând că prima instanță nu a deslușit starea de fapt și a acordat altceva

decât au cerut, anume măsuri reparatorii prin echivalent în loc de restituirea

imobilului în natură.

Apelul a fost respins prin decizia

civilă nr. 369/A din 24 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia,

secția civilă, cu motivarea de esență că tribunalul nu a încălcat dispozițiile

art. 129 C. proc. civ., ci a aplicat corect prevederile art. 10 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, deoarece imobilul cerut a fi restituit în natură este o

construcție nouă față de cel confiscat de la autorul contestatorilor, așa cum

rezultă fără dubiu din expertiza extrajudiciară necontestată de părți.

Contestatorii au declarat recurs

invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. și cerând

casarea hotărârilor date în cauză, iar pe fond restituirea în natură a

imobilului teren în suprafață de 597 mp și construcție anexă cu două camere.

În dezvoltarea primului motiv de

recurs contestatorii au susținut că instanțele erau obligate să judece pricina

în limita investirii lor, adică să hotărască asupra cererii de restituire în

natură, fără a putea dispune în sensul acordării de măsuri reparatorii prin

echivalent, care nu au fost cerute, iar refuzul restituirii în natură a părții

din teren liberă de construcții constituie o încălcare a prevederilor Legii nr.

10/2001.

Cu privire la construcția edificată

pe teren de către Statul Român recurenții au contestat statuarea în sensul că

ar fi o construcție nouă, susținând că în realitate a avut loc numai o

schimbare de destinație în casă cu două camere și antreu a fostului șopron,

care a fost doar compartimentat cu păstrarea structurii inițiale, adică a

pereților exteriori și a acoperișului.

Recursul nu este întemeiat.

Edificarea edificiului cerut să fie

restituit în natură ca fiind o construcție nouă în raport cu cea preluată de

stat este consecința exclusivă a modului de interpretare a probelor, în special

a raportului de expertiză tehnică, de către instanța de apel, probe cărora contestatorii

le dau un alt înțeles, potrivit cu care lucrările făcute nu au schimbat însuși

bunul, ci numai destinația sa.

Așadar, critica făcută de

contestatori pe calea prezentului recurs este în mod vădit una de netemeinicie,

nicidecum de nelegalitate, astfel că excede nu numai cazului de recurs expres

invocat, ci tuturor motivelor de recurs reglementate prin art. 304 C. proc.

civ.

De altfel, până la abrogarea pct. 11

al art. 304 C. proc. civ. prin art. I/pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, a

constituit motiv de recurs de sine stătător netemeinicia hotărârii, atunci când

aceasta era rezultatul unei greșeli grave de fapt, decurgând din aprecierea

eronată a probelor administrate.

Pentru același raționament, nici

statuarea asupra terenului, pretins a fi, de asemenea, greșită, nu poate

constitui motiv de recurs.

Urmare stării de fapt constatate, pe

deplin corect instanța de apel a hotărât că sunt incidente dispozițiile art. 10

alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 potrivit cu care, în cazul

construcțiilor preluate abuziv și apoi demolate, precum și atunci când pe

terenurile preluate abuziv s-au edificat noi construcții, măsurile reparatorii

se stabilesc în echivalent, exceptând partea din terenuri rămasă liberă.

Cu alte cuvinte, obligația dispusă

în sarcina primarului în primă instanță, păstrată în apel, constând în emiterea

unei dispoziții care să conțină propunerea de acordare de măsuri reparatorii

prin echivalent, este conformă cu legea, având în vedere și prevederile art. 26

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care prevăd obligația, iar nu facultatea,

deținătorului imobilului, căruia i s-a cerut prin notificare restituirea în

natură, de a propune persoanei îndreptățite acordarea de măsuri reparatorii

prin echivalent dacă restituirea în natură nu este posibilă.

Asemenea rezolvare dată cauzei nu

contravine dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., deoarece nu excede

obiectului cererii deduse judecății, ci reprezintă o modalitate alternativă de

judecare a cererii.

Nu este astfel întemeiat motivul de

nelegalitate corespunzător pct. 6 al art. 304 C. proc. civ.

În raport cu cele astfel constatate,

recursul va fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de T.V.N. și T.A.R. împotriva deciziei nr. 369/A din 24 noiembrie 2006

pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie

2007.