ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2078/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă de Instanță înregistrată la 1 iunie 2006 reclamantul Ș.S. în contradictoriu cu Guvernul României, a solicitat Instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat Guvernul României: 1) să emită o hotărâre prin care să abroge H.G. nr. 671 din 5 mai 2004 privind numirea unui consul general; 2) să emită o hotărâre prin care să abroge centralizat toate hotărârile sale de numire a unor consuli generali la Consulatele Generale ale României, care au fost rechemați în țară; 3) să retragă actuala Notă de fundamentare și să dispună Ministrului Afacerilor Externe refacerea ei, în funcție de actualul conținut al H.G.

nr. 330 din 16 martie 2006; 4) să nu mai accepte înserarea în expunerea de motive, ca temei legal, a unor acte normative care nu au relevanță pentru subiect. 5) obligarea Guvernului să plătească o penalitate de 100.000 RON, în favoarea Bugetului de Stat, pentru nerespectarea, cu vinovăție, a legii; 6) obligarea pârâtului la plata unei penalități de 1 RON, în favoarea reclamantului, sumă inferioară chiar și prezentei trimiteri poștale. În drept, acțiunea reclamantului se întemeiază pe art. 63 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 24 din 27 martie 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. În motivarea acțiunii reclamantul arată că a adresat Guvernului României o petiție privind nerespectarea de către Executiv a normelor de tehnică legislativă, rămasă însă fără răspuns.

Reclamantul mai arată și că precedentul nelegal se constituie din februarie 1992, când incidente erau prevederile Decretului nr. 16/1976 pentru aprobarea Metodologiei generale de tehnică legislativă privind pregătirea și sistematizarea proiectelor de acte normative, publicat în B. Of. Partea I, nr. 14 din 13 februarie 1976 și a fost și astăzi menținut deși din martie 2000, odată cu apariția Legii nr. 27 din 27 martie 2000 nu mai exista nici un motiv de nerespectare a legii. În plus de acestea se susține că între Nota de fundamentare a H.G. nr. 330 din 16 martie 2006 publicată pe site-ul Guvernului și conținutul hotărârii sunt diferențe de fond, Ministrul Afacerilor Externe nu se referă la rechemarea consulului general O.G., ci numai la numirea Consulului general M.D., astfel că, se impunea o nouă Notă de fundamentare.

Prin sentința civilă nr. 3510 din 11 decembrie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului S.Ș., a admis cererea de intervenție a M.A.E., formulată în interesul pârâtului Guvernul României. Pentru a hotărî astfel a reținut că în ceea ce privește capătul de sesizare 1 și 2 întemeiate pe prevederile art. 63 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 24/2000. Normele cuprinse în dispozițiile art. 63 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă prin conținutul lor nu au caracter imperativ, ci au caracter de recomandare permisiv, aplicarea lor fiind lăsată la latitudinea celor cărora li se adresează de a adopta o anume conduită.

Prin urmare, rechemare de la post la încheierea misiunii nu are semnificația unei abrogări a actului administrativ de numire pe funcție, deoarece efectele acestuia încetează prin scurgerea perioadei de timp, echivalentă cu durata misiunii în străinătate, H.G. privind numirile pe funcție a unor consuli generali rechemați, având prin obiectul reglementării, o aplicare limitată în timp, consacrată legislativ prin art. 66 alin. (1) din Legea nr. 24/2000. În ce privește capătul 3 de sesizare privind obligarea Guvernului să retragă actuala Notă de fundamentare și să se dispună în obligația M.A.E. refacerea ei, în raport de actualul conținut al H.G.

nr. 330 din 16 martie 2006, Curtea a respins și acest capăt de sesizarea ca neîntemeiat, în vedere că trimiterea la Legea nr. 37/1991 privind înființarea, desființarea și schimbarea rangului misiunilor diplomatice și oficiilor consulare nu-l vatămă pe reclamant în interesul său dimpotrivă trimiterea făcută intrând în sfera de cuprindere a soluției preconizate. Instanța a respins ca nedovedite susținerile reclamantului privind capătul 4 de cerere, potrivit prevederilor art. 1169 C. civ., întrucât în sensul dispozițiilor art. 6 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, expunerea de motive este diferită de Nota de fundamentare anexată de reclamant la dosarul cauzei.

În ceea ce privește capătul 5 și 6 din cerere prin care s-a solicitat obligarea Guvernului la plata unei penalități de 100.000 RON, în favoarea bugetului de stat pentru nerespectarea cu vinovăție a legii și obligarea Guvernului la plata unei penalități de 1 leu în favoarea reclamantului, Instanța a apreciat nefondate cererile față de argumentele expuse și, față de împrejurarea că temeiul de drept al solicitării este art. 998 C. civ. și art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în sensul că cererea în despăgubire, reprezintă o cerere accesorie în raport de cererile principale respinse de Instanță ca neîntemeiate, prin prezenta acțiune. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S.Ș., criticând-o ca nelegală și netemeinică întrucât, Curtea de Apel a pronunțat-o cu greșita aplicare a legii și fără să țină seama de probele administrate.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Analizând actele și lucrările dosarului vizavi de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Instanța fondului a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de recurenta - reclamantă apreciind că susținerile acestuia sunt nedovedite pentru toate aspectele de cerere, iar privitor la cererea de despăgubire a fost și aceasta respinsă întrucât este o cerere accesorie care urmează soarta cererii principale. Desigur, în raport de obiectul acțiunii inițiale, în mod corect aceasta a fost respinsă, însă Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că Instanța Curții de Apel ar fi trebuit să se pronunțe pe lipsa de interes a recurentului - reclamant și nu pe fondul pricinii.

Având în vedere solicitările recurentului față de intimatul - pârât, acesta fără dubiu nu are interes în promovarea unei astfel de cereri. Interesul este cel care conferă calitatea de parte într-un litigiu, iar lipsa lui conduce la concluzia că acolo unde nu este interes, nu poate fi nici acțiune în justiție. Exercițiul acțiunii în justiție cere o justificare deosebită care nu costă nici în interes material sau moral, nici în interesul de a invoca acest drept, ci în interesul de a-l invoca și urmări pe o cale formală care duce la punerea în funcțiune a organelor jurisdicționale. Așa fiind, prin impunerea acestei condiții, a interesului, se urmărește nu doar evitarea unor litigii lipsite de utilitate pentru reclamant, dar și o anume menajare a timpului magistratului și a finanțelor statului.

Această condiție este necesară nu doar în momentul formulării acțiunii, ci pe tot parcursul litigiului, și trebuie dovedită ori de câte ori nu numai reclamantul ci oricare dintre participanții la judecată apelează la acțiune. Instanța Curții de Apel înainte de a se pronunța pe fondul pricinii, în raport de obiectul acțiunii, trebuia să invoce această excepție, a lipsei de interes, și apoi odată dovedită să respingă cererea însă pe această excepție. Este fără putință de tăgadă că recurentul - reclamant nu are interes în promovarea acțiunii, nu este lezat într-un drept al său protejat de Legea nr. 554/2004, și prin urmare întreaga lui cerere este lipsită de interes și nu neîntemeiată, ci doar inadmisibilă.

Cu aceste considerentele de care am făcut mai sus vorbire, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază ca temeinică și legală sentința atacată, bineînțeles cu motivarea din această decizie pe care au dezvoltat-o în cele precizate. Așa fiind, se va respinge recursul declarat de S.Ș. ca nefondat conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.Ș. împotriva sentinței civile nr. 3510 din 11 decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2007.