ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1661/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 11 mai 2006, reclamantul S.Ș. a solicitat obligarea pârâtului Guvernul României să-i răspundă la petiția din 21 februarie 2006, să plătească o penalitate egală cu venitul său net pe o lună în favoarea bugetului de stat pentru nerespectarea cu vinovăție a legii, să plătească reclamantului o penalitate de un RON pentru neîndeplinirea cu vinovăție a obligațiilor legale, precum și obligarea pârâtului de a interzice C.P.M. să protesteze în antet sintagma „Guvernul României” și să formuleze răspunsuri în numele Guvernului României.

În motivarea acțiunii, întemeiată pe dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 554/2004, reclamantul a susținut că pârâtul nu a analizat și nu a soluționat petiția sa înregistrată la 21 februarie 2006, procedând nelegal la transmiterea memoriului la M.A.E., instituția pe care a acuzat-o în cuprinsul acestui memoriu pentru „sabotarea integrării europene a României în domeniul justiției”. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată prin sentința civilă nr. 2518 din 24 octombrie 2006. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că memoriul reclamantului din 21 februarie 2006 se referea la activitatea agentului guvernamental și nu cuprindea nici o solicitare adresată autorității pârâte ce ar fi impus obligația acesteia de soluționare, potrivit O.G.

nr. 27/2002. În acest context, s-a apreciat că pârâtul a procedat în conformitate cu prevederile art. 6 1 din actul normativ susmenționat la trimiterea petiției la M.A.E., în subordinea căruia se află agentul guvernamental și la informarea reclamantului cu adresa din 7 martie 2006. Constatând că nu există o vătămare a drepturilor reclamantului și refuzul nejustificat de soluționare a unei petiții, în sensul O.G. nr. 27/2002, instanța de fond a respins și cererile de obligare a pârâtului la plata de penalități. Cererea de obligare a pârâtului să interzică postarea în antet a sintagmei „Guvernul României” și formularea răspunsurilor de C.P.M. a fost respinsă ca neîntemeiată față de dispozițiile art. 20 din Legea nr. 90/2001, cu modificările și completările ulterioare, dar și pentru că reclamantul nu a dovedit vătămarea unui drept sau a unui interes legitim.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii în baza art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și prin aplicarea art. 312 alin. (3) C. proc. civ., să fie trimisă cauza spre rejudecare la o altă curte de apel decât cea din București. În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, s-a susținut că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile O.G. nr. 27/2002, considerând că memoriul său a fost corect trimis la M.A.E., dar fără a se avea în vedere dispozițiile art. 11 din acest act normativ, care prevăd că petiția privind activitatea unei persoane nu poate fi soluționată de persoana în cauză sau de un subordonat al său. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: Instanța de fond a analizat obiectul cererii de chemare în judecată și față de prevederile O.G. nr. 27/2002, indicată drept cauză juridică a acțiunii, a stabilit judicios că nu există un refuz nejustificat al autorității intimate de a soluționa petițiile adresate de recurent. Ambele petiții se referă la activitatea agentului guvernamental pentru C.E.D.O. din cadrul M.A.E., precum și la aparatul de lucru al acestuia, cuprinzând opiniile și criticile aduse de recurent persoanei care ocupă funcția de agent guvernamental și organizării puterii judecătorești din România. Pentru aspectele sesizate în cele două petiții, s-a constatat corect incidența dispozițiilor art. 6 1 din O.G.

nr. 27/2002, potrivit cărora competența de soluționare aparține autorității publice în cadrul căreia funcționează agentul guvernamental, respectiv M.A.E. Petițiile au fost înregistrate la acest minister la 22 februarie 2006 și 28 februarie 2006, comunicate recurentului cu adresa din 7 martie 2006 întocmită de C.P.M. Deși avea cunoștință de răspunsul autorității intimate la data formulării acțiunii în justiție, recurentul nu a invocat dispozițiile art. 11 din O.G. nr. 27/2002, pe care s-au întemeiat numai criticile din recurs. Această apărare din recurs va fi respinsă, întrucât reglementarea pe care s-a întemeiat nu are relevanță în prezenta cauză, având ca obiect atribuțiile personalului desemnat să soluționeze petițiile, iar nu raporturile dintre instituțiile publice în aplicarea O.G.

nr. 27/2002. În consecință, susținerile recurentului sunt fără temei și constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, astfel încât nu se mai impune examinarea cererii de rejudecare a cauzei la o altă curte de apel din țară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.Ș. împotriva sentinței civile nr. 2518 din 24 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2007.