ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2890/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1848 din 14 septembrie 2006 Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca fiind lipsită de interes acțiunea formulată de reclamantul S.Ș. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și intervenientul M.A.E. și, în consecință, a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul menționat, în interesul Guvernului României. În motivarea acțiunii se reține că reclamantul a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună următoarele: - obligarea Guvernului să emită o hotărâre prin care să abroge H.G.

nr. 223 din 27 februarie 2003 privind numirea unui consul general; - obligarea Guvernului să emită o hotărâre prin care să abroge centralizat toate hotărârile sale de numire a unor consuli generali la Consulatele României, care au fost rechemați în țară de la intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă; - obligarea Guvernului să retragă Nota de fundamentare și să dispună ministrului afacerilor externe refacerea ei, în funcție de actualul conținut al H.G. nr. 330 din 16 martie 2006; - obligarea pârâtului să nu mai accepte în expunerea de motive, ca temei legal, a unor acte normative care nu au relevanță pentru subiect; - obligarea pârâtului să plătească o penalitate de 100.000 RON, în favoarea bugetului de stat, pentru nerespectarea cu vinovăție a legii; - obligarea Guvernului la plata unei penalități de 1 RON în favoarea reclamantului.

În motivarea sentinței se reține că reclamantul ca persoană fizică nu are un drept subiectiv prevăzut de lege sau un interes legitim preexistent, de natură a fi vătămat în concret, prin hotărârea de numire a unui consul general al României la Montreal; totodată, față de caracterul individual al hotărârii de guvern prin care a fost numit un consul, nu se poate reține motivul de nelegalitate invocat de reclamant, acela al nerespectării normelor de tehnică legislativă prevăzute pentru elaborarea actelor normative. În drept au fost invocate dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. o) și lit. p) din Legea nr. 554/2004, dispoziții legale care definesc interesul legitim privat și interesul legitim public.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul S.Ș., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, deoarece în mod greșit s-a reținut că în cauză nu este îndeplinită condiția existenței unui interes legitim vătămat, făcându-se o greșită aplicare a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. o) și lit. p) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Astfel, recurentul susține că apără un interes legitim public pretinzând pârâtului să respecte normele de tehnică legislativă prevăzută de Legea nr. 24/2000, deoarece aceste norme vizează reglementarea relațiilor sociale prin lege și alte categorii de acte normative, astfel cum rezultă din art. 1 al legii menționate. Totodată, recurentul susține că este și titularul unui interes legitim privat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 554/2004, în sensul că, în calitate de cetățean român, s-ar putea adresa oricând C.G.R.M.

Canada, pentru servicii consulare; dacă legea nu este respectată întocmai, interesul său ar putea fi afectat. Recurentul a invocat, în ceea ce privește încadrarea motivelor de recurs, prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ. Analizând actele dosarului de fond și motivele de recurs invocate Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Susținerile recurentului privind necesitatea respectării dispozițiilor Legii nr. 24/2000 în activitatea de elaborare a actelor normative, deși principial sunt corecte, nu își găsesc aplicabilitatea în cauză, deoarece hotărârile de guvern atacate nu au caracter normativ, ci reprezintă acte administrative cu caracter individual, de numire și revocare din/ în funcția de consul general a unor persoane determinate.

Astfel cum arată și titlul Legii nr. 24/2000, lege privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispozițiile sale se aplică doar în cazul actelor ce conțin norme cu caracter general, adică reglementări aplicabile unui număr nedeterminat de subiecte de drept, ori de câte ori ipoteza normei juridice este îndeplinită. Prin urmare, primul motiv de recurs este neîntemeiat, față de tipul de act administrativ ce formează obiectul acțiunii introductive. În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, recurentul nu a dovedit existența unui interes legitim privat în sensul art. 2 alin. (1) lit. o), acest text de lege menționând condiția dreptului subiectiv „viitor și previzibil, prefigurat”; recurentul a invocat doar o eventualitate ca în viitor să-i fie încălcat un drept, fără a preciza care este acel drept și în ce ar putea să constea nelegalitatea actului administrativ.

Pentru considerentele menționate Înalta Curte constată că hotărârea Instanței de Fond privind respingerea acțiunii ca lipsită de interes este legală și temeinică, cu referire la art. 312 alin. (1) recursul urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.Ș. împotriva sentinței civile nr. 1848 din 14 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 iunie 2007.