ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1120/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 28 aprilie 2006, reclamantul S.Ș. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, reprezentat de primul ministru C.P.T., să se dispună anularea H.G. nr. 85/2006 pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova cu privire la cooperarea economică, industrială și tehnico-științifică, semnat la București la 16 noiembrie 2005, publicată în M. Of. nr. 103/2.02.2006.

Reclamantul a solicitat de asemenea să se dispună intrarea în legalitate a Cancelariei primului ministru prin interzicerea utilizării sintagmei „Guvernul României” în antetul său, prin excluderea acestei instituții de la activitatea de soluționare a petițiilor adresate Guvernului României și obligarea pârâtului Guvernul României la plata unei penalități de 50.000 RON în favoarea bugetului de stat pentru încălcarea cu vinovăție a legii și la plata unei penalități în sumă de 1 RON în favoarea reclamantului. În motivarea acțiunii, s-a susținut că hotărârea contestată a fost adoptată de pârât prin fraudă la lege și au fost indicate ca temei juridic pentru cererile formulate Legea nr. 94/1994, Legea nr. 590/2003, Legea nr. 90/2001, Decizia primului –ministru nr. 379/2005 și dispozițiile art. 998 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 2.495 din 16 octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată, constatând că H.G. nr. 85/2006 a fost adoptată în conformitate cu dispozițiile art. 108 din Constituția României și art. 20 din Legea nr. 590/2003. Cererile vizând intrarea în legalitate a Cancelariei Primului Ministru au fost respinse ca neîntemeiate față de dispozițiile art. 5 lit. c) din Decizia Primului Ministru nr. 427/2007, care atribuie calitatea de reprezentant în fața instanțelor de judecată și altor organe cu atribuții jurisdicționale, printre care și Cancelaria Primului Ministru, prin Direcția Generală Juridică.

În același sens, instanța de fond a avut în vedere și dispozițiile art. 20 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și ministerelor, potrivit cărora Cancelaria Primului Ministru face parte din aparatul de lucru al guvernului, fiind coordonată direct de Primul Ministru. Cererea de obligare a pârâtului la plata de daune morale și materiale a fost respinsă cu motivarea că reclamantul nu a administrat nici o probă privind existența unui prejudiciu produs prin fapta culpabilă a pârâtului. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul și a solicitat casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică. Recurentul a susținut că instanța de fond a reținut eronat calitatea de pârât pentru Secretariatul General al Guvernului, care nu a fost chemat în judecată și nu a avut în vedere cazul de abținere în care s-a aflat unul din membrii completului de judecată.

Pe fondul cauzei, recurentul a arătat că au fost greșit respinse criticile de nelegalitate aduse H.G. nr. 85/2006, pentru că nu au fost avute în vedere dispozițiile Legii nr. 94/1994 și ale Legii nr. 590/2003, deși au fost indicate drept temei juridic al acțiunii. Referitor la soluția de respingere a cererilor de intrare în legalitate a Cancelariei Primului Ministru, recurentul a susținut că instanța de fond a aplicat greșit Decizia Primului Ministru nr. 427/2005, în condițiile în care acest act normativ a fost abrogat expres prin Decizia Primului Ministru nr. 190/2007 și se referea la reprezentarea intereselor primului ministru, iar nu ale guvernului. Hotărârea instanței de fond a fost criticată și pentru nemotivarea soluției de respingere a excepției calității procesuale active invocate de pârâtul Guvernul României și de intervenientul Ministerul Afacerilor Externe.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: Instanța de fond a soluționat pricina în contradictoriu cu pârâții chemați în judecată prin acțiunea formulată de reclamant și s-a pronunțat în cadrul procesual determinat de obiectul cererilor deduse judecății. De altfel prin încheierea dată în ședința publică din 13 februarie 2007 și împotriva căreia nu s-a formulat recurs, instanța de fond a stabilit corect că, față de obiectul acțiunii precizat de reclamant, calitatea de pârât în cauză aparține Guvernului României, dar reprezentarea acestuia în fața instanțelor judecătorești este asigurată de Secretariatul General al Guvernului, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) pct. 5 din H.G.

nr. 157/2005 privind organizarea și funcționarea Secretariatului General al Guvernului. Susținerea din recurs privind încălcarea dispozițiilor legale referitoare la cazul de abținere în care se afla unul din judecătorii cauzei va fi respinsă ca neîntemeiată, dat fiind că pentru același motiv de incompatibilitate, reclamantul a formulat o cerere de recuzare, care a fost anulată ca netimbrată prin încheierea din ședința Camerei de Consiliu de la 25 septembrie 2007 și împotriva căreia nu s-a declarat recurs în condițiile prevăzute de art. 34 alin. (2) C. proc. civ. În ceea ce privește fondul cauzei, se constată că este legală și temeinică soluția de respingere a acțiunii de anulare a H.G. nr. 85/2006, care a fost adoptată în conformitate cu prevederile art. 108 din Constituția României și art. 20 din Legea nr. 590/2003, prin însușirea proiectului inițiat de Ministerul Economiei și Comerțului.

Instanța de fond a analizat toate dispozițiile legale indicate ca temei juridic al acțiunii în anulare, inclusiv cele cuprinse în Legea nr. 94/1994 pentru ratificarea Acordului de comerț liber dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova, constatând în mod judicios că acest act normativ nu a fost abrogat prin hotărârea contestată de reclamant, dar și-a încetat valabilitatea la data aderării României la U.E., astfel cum au convenit părțile contractante. În art. 6 din Actul privind condițiile aderării, anexat Tratatului de aderare a României la U.E., ratificat prin Legea nr. 157/2005, s-a prevăzut expres că de la data aderării, România se retrage din acordurile de comerț liber încheiate cu state terțe.

În consecință, temeiul juridic pentru ieșirea din vigoare a Acordului de comerț liber între România și Republica Moldova este reprezentat de art. 6 alin. (10) din Tratatul de aderare a României la U.E., ratificat prin Legea nr. 157/2005. Critica din recurs privind aplicarea greșită a deciziei nr. 427/2005 a Primului Ministru, care a fost abrogată prin decizia din 28 iunie 2007 a Primului Ministru este neîntemeiată, întrucât acest act normativ era în vigoare la data cererii de chemare în judecată și nu a constituit singurul temei de drept al soluției pronunțate, fiind avută în vedere reglementarea primară și anume, Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului, care în art. 20 a prevăzut expres atribuțiile Cancelariei Primului Ministru.

Soluția de respingere a excepției privind lipsa calității procesuale active a fost motivată de instanța de fond în conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel încât este neîntemeiată critica formulată sub acest aspect în recurs. În considerentele sentinței atacate, s-a reținut că reclamantul are calitate procesuală activă în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 lit. a) și lit. n) din Legea nr. 554/2004. Pentru motivele expuse anterior, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.Ș. împotriva sentinței civile nr. 2495 din 16 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2008.