ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1963/2008

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 4 din 10 ianuarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția

penală și de minori, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de

petiționarul B.A. împotriva ordonanței nr. 17/P/2006 din 4 mai 2007 dată de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Serviciul

Teritorial Cluj.

Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție – D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, petiționarul B.A. a

solicitat cercetarea numitului P.l. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 254 C. pen.

În esență, petiționarul își exprimă nemulțumirea cu privire la faptul

că numitul P.l., în calitate de ofițer de poliție cu gradul de comisar în

cadrul I.P.J. Sălaj și șef al Poliției orașului Șimleul Silvaniei, în cursul

anului 1998, pe când ocupa funcția de ofițer de poliție în cadrul Biroului de

cercetări penale al Poliției orașului Șimleul Silvaniei, a acceptat propunerea

denunțătorului B.A. după care a și primit de la acesta piese pentru

autoturismul său (în valoare de cea 200-300 mărci germane) precum și suma de

200 mărci germane pentru a adopta o propunere de neurmărire într-un dosar penal

în care fratele denunțătorului, martorul B.I., era cercetat penal.

Prin ordonanța nr. 17/P/2006 din 4 mai

2007, Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și

Justiție – D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj a dispus, în baza art. 228 alin.

(4) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., scoaterea de sub

urmărire penală a învinuitului P.I., ofițer de poliție cu gradul de comisar în

cadrul I.P.J. Sălaj pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită,

prevăzută de art. 254 C. pen. și neînceperea

urmăririi penale față

de B.A. cu privire la săvârșirea infracțiunii de

luare de dare de mită prevăzută de art. 254 C. pen.

Împotriva acestei rezoluții, petiționarul a formulat plângere la

procurorul șef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –

D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, plângere care a fost respinsă prin

rezoluția nr. 231/ll/2/2007 din 20 iulie 2007.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petiționarul a

formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluției nr. 17/P/2006 din 4

mai 2007, iar prin sentința nr. 37 din 11 septembrie 2007 Tribunalul Cluj a

declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj.

Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, prin sentința penală nr.

4 din 10 ianuarie 2008, a respins, ca nefondată, plângerea petiționarului

împotriva ordonanței nr. 17/P/2006 din 4 mai 2007 dată de Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, cu

motivarea că din materialul probator administrat de către procuror precum și

din înscrisurile noi depuse în instanță nu rezultă elementele constitutive ale

comiterii infracțiunii de luare a mită prevăzută

de art. 254 C. pen.,

de către învinuitul P.I. și nici cele ale

infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen., pentru care a fost

cercetat petiționarul B.A.

Împotriva sentinței de respingere a plângerii împotriva ordonanței de scoatere

de sub urmărirea penală a învinuitului P.I. și de

neîncepere a urmăririi penale față de B.A., petiționarul B.A.

a

declarat recurs.

Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen., Curtea constată că recursul declarat de petiționar nu este fondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că, la data de

28 aprilie 1998, fratele petiționarului, numitul B.I. a fost depistat în trafic

în timp ce conducea un autoturism sub influența băuturilor alcoolice,

întocmindu-se procesul verbal de constatare a infracțiunii constând în aceea că

a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar

după efectuarea actelor premergătoare, dosarul a fost înaintat la Parchetului

de pe lângă Judecătoria Șimleul Silvaniei cu propunere de neîncepere a

urmăririi penale, pentru că făptuitorul a refuzat justificat recoltarea, el

suferind de lipotimie la vederea sângelui.

Dosarul a fost restituit de către procuror, iar după efectuarea altor

acte a fost trimis la parchet cu aceeași propunere de neurmărire, propunere

însușită de procuror, la data de 3 februarie 1999 față de B.I. fiind dispusă

neînceperea urmăririi penale.

Petiționarul B.A. a formulat denunțul împotriva lui P.I. abia în anul

2006, argumentând că în anul 2005 a formulat o plângere împotriva numitului C.A.

și primit câteva semnale că învinuitul P.I. se implica în derularea anchetei

urmărind interesul celeilalte părți de la care probabil a obținut un folos și

acesta este motivul formulării denunțului penal ce a stat la baza prezentului

dosar.

Din declarația martorei B.C.F., soția lui B.I., învinuitul P.I. s-a

prezentat la domiciliul acesteia și Ie-a cerut să se prezinte la sediul

poliției pentru declarație, ulterior petiționarul spunându-i că învinuitul i-ar

fi cerut niște piese auto pentru a dispune neînceperea urmării penale față de B.I.,

însă a mai precizat că ea nu a văzut piesele; cu altă ocazie, învinuitul,

prezentându-se la domiciliul ei, i-a solicitat suma de 200 mărci germane sub

formă de împrumut, însă nu i-a dat pentru că nu-i avea, dar că petiționarul B.A.

a venit din Germania și s-a întâlnit cu învinuitul fără ca ea să fie de față și

i-a dat 200 de mărci germane.

Atât martora B.C.F., cât și martorul B.I. au precizat că ei nu au văzut

și nu au fost de față atunci când petiționarul B.A. i-a dat învinuitului P.I.

piesele și banii, ei cunoscând aceste aspecte de la petiționar.

Din înscrisurile depuse la instanța de fond rezultă că petiționarul a

comandat în Germania în anul 1998 o piesă de autoturism în valoare de 239, 76

mărci germane, însă nu rezultă că această piesă a fost dată învinuitului P.I.

Lucrătorul de poliție S.D. a confirmat că el a fost cel căruia

învinuitul i-a cerut să refacă procesul verbal de constatare a infracțiunii,

însă a arătat că refacerea a constat în consemnarea ulterioară în mod nereal că

martorul asistent ar fi fost P.N.A.

Declarațiile lui S.D. nu se coroborează cu alte probe administrate în

cauză, respectiv declarațiile martorilor K.Z., F.D. și B.I.

Astfel, deși denunțătorul a fost constant

în afirmațiile sale că a plătit

învinuitului suma de 200

mărci germane și i-a dat piese de mașină, Curtea apreciază că în cauză nu se

poate stabili că învinuitul P.I. a săvârșit infracțiunea de luare de mită,

nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 254

C. pen. și nici ale infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen.,

pentru care a fost cercetat B.A.

În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii

petiționarei împotriva ordonanței nr. 17/P/2006 din 4 mai 2007 a Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Serviciul Teritorial

Cluj este legală și temeinică.

Curtea, în baza art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen.,

urmează a respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul B.A. împotriva sentinței primei instanțe.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi

obligat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.'

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E CI D

E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.A. împotriva

sentinței penale nr. 4 din 10 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția

penală și de minori.

Obligă recurentul petiționar la plata

sumei de 100 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2 iunie 2008.