ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, și înregistrată la data de 15 septembrie 2008 sub numărul 1228/P/2008, petiționarul D.I.T., deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță Satu Mare, a solicitat cercetarea și tragerea la răspundere penală a magistratului M.M., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, sub aspectul infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și neglijență în serviciu, prevăzute de art. 288 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 249 C. pen., pretins a fi fost comise cu ocazia instrumentării Dosarului nr. 87/P/2008.

Prin rezoluția cu nr. 1228/P/2008 din 9 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror M.M. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 288, art. 289 și art. 249 C. pen., întrucât faptele nu există în materialitatea lor. Împotriva rezoluției cu nr. 1228/P/2008 din 9 martie 2009 petiționarul D.I.T. a formulat plângere adresată procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care, în baza art. 278 C. proc.

pen., a respins-o ca neîntemeiată, prin rezoluția cu nr. 4225/2005/II/2/2009 din 30 aprilie 2009. În conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., nemulțumit de soluția de neurmărire penală dată de parchet, petiționarul D.I.T. s-a adresat cu plângere Înaltei Curți de Casație si Justiție, competentă să judece cauza în primă instanță, solicitând admiterea plângerii, desființarea rezoluției nr. 1228/P/2008 din 9 martie 2009 și trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de intimatul M.M. sub aspectul faptelor sesizate. Verificând rezoluția atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din Dosarul nr. 1228/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, conform art. 278 1 alin. (7) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că plângerea formulată de petiționarul D.I.T. este nefondată. Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de soluțiile de neurmărire penală dispuse de procuror, să facă plângere împotriva acestora. În concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate. Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum, de altfel, a procedat și petiționarul prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de față.

Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că, la data de 4 octombrie 2007, pe numele petiționarului D.I.T. a fost emis un mandat de arestare în lipsă, în baza Încheierii nr. 18/S a Judecătoriei Zalău. La data de 26 noiembrie 2007, fiind identificat pe raza Secției nr. 4 a Poliției Cluj-Napoca, D.I.T. a fost reținut și predat ulterior organelor de polițe aparținând I.P.J. Sălaj. Prin rechizitoriul nr. 91/P/2007 întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, la data de 18 decembrie 2007, inculpatul D.I.T. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unui număr de 6 infracțiuni de furt calificat. De asemenea, inculpatul D.I.T.

a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt, prin Rechizitoriul nr. 450/P/2008, întocmit la data de 30 mai 2008. Nemulțumit fiind de soluțiile adoptate în Dosarele nr. 91/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău și nr. 450/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, petiționarul D.I.T. a adresat numeroase plângeri penale împotriva polițiștilor, a magistraților procurori și judecători, care l-au anchetat și, respectiv, condamnat, plângeri care au constituit obiectul Dosarelor nr. 87/P/2008 și nr. 137/P/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj. Ulterior, întrucât între aceste două dosare s-a constatat că există legătură de cauzalitate, prin rezoluția din 28 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a dispus conexarea Dosarului nr. 137/P/2008 la Dosarul nr. 87/P/2008.

Prin rezoluția nr. 87/P/2008 din 28 iulie 2008, dată în dosarul cu același număr de magistratul procuror M.M., în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul C.B., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen., precum și față de comisarul D.D. și agenții S.E., M.C., R.V. și R.I., toți de la Secția a IV-a Poliție a I.P.J. Cluj, sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., cercetările efectuate neevidențiind vreo atitudine abuzivă a acestora, în efectuarea activităților specifice funcțiilor deținute, cu ocazia instrumentării Dosarelor nr. 91/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău și nr. 450/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.

Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petiționarul D.I.T., plângere care a fost înregistrată sub nr. 721/II/2/2008 și care a fost respinsă prin rezoluția cu același număr din data de 25 august 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, reținându-se că soluția adoptată în Dosarul nr. 87/P/2008 este legală și temeinică. Nemulțumit fiind de soluțiile adoptate, petiționarul D.I.T. s-a adresat cu plângere, în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., la instanță, plângere ce a constituit obiectul Dosarului nr. 1321/33/2008 al Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Prin sentința penală nr. 133 din 26 noiembrie 2008 pronunțată în această cauză, instanța, conform dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., a respins plângerea petentului ca neîntemeiată, sentința rămânând definitivă prin nerecurare. Față de aspectele relevate mai sus se constată că obiectul Dosarului nr. 1228/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție l-a reprezentat plângerea penală formulată de petiționarul D.I.T. împotriva magistratului procuror M.M. care, în opinia petiționarului, ar fi săvârșit infracțiunile menționate în cuprinsul sesizării, cu ocazia soluționării Dosarului nr. 87/P/2008. Înalta Curte constată că pentru a se putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două condiții. Prima condiție constă în existența acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune, caz în care organul de urmărire penală poate deține informațiile, fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării.

Cea de a doua condiție necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut la lit. b) 1 . Intervenția unui astfel de caz, rezultând, fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, pot determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcționeze instituția neînceperii urmăririi penale. Întrucât actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză au stabilit, în mod neechivoc, că procurorul M.M. a acționat în cadrul și cu respectarea legii, nesăvârșind vreo faptă cu conotație penală - atunci când a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.B., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, precum și față de comisarul D.D.

și agenții de poliție S.E., M.C., R.V. și R.I. - Înalta Curte constată că, soluția de netrimitere în judecată a acestuia este corectă, neexistând temei pentru desființarea acesteia. Împrejurarea că petiționarul este nemulțumit - fără a avea o justificare credibilă, legală - de soluția adoptată în Dosarul nr. 1228/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, de neînceperea urmăririi penale față de procurorul M.M. nu poate conduce, în nici un caz, la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care acesta le-a indicat în plângerea formulată, din moment ce soluția dispusă de procuror a fost rezultatul interpretării probelor din dosar.

Interpretarea și evaluarea probelor administrate într-o cauză, fie de organele de poliție, fie de procuror ori de instanța de judecată este atributul organelor judiciare, iar împotriva unor soluții ori hotărâri considerate ca nelegale și netemeinice, atât dispozițiile constituționale cât și cele procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac. A admite altfel, ar însemna că s-ar deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare și extraordinare, prevăzute de legislația în vigoare, fapt ce ar crea un vădit dezechilibru în întreg sistemul judiciar.

Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva reprezentanților parchetului ce au instrumentat cauze penale sau au formulat concluzii în instanță ori împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunțat într-o cauză, reprezintă un drept constituțional al petiționarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate. Magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecății și înfăptuiește justiția în numele legii, fiind independent față de părți, iar soluțiile pe care le adoptă ori hotărârile pe care le pronunță pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege. Soluțiile dispuse de procurori pot fi infirmate numai urmare controlului ierarhic și jurisdicțional al acestora, iar nu prin angajarea răspunderii penale a procurorului care a efectuat urmărirea penală într-o cauză, câtă vreme nu s-a dovedit reaua-credință a magistratului în adoptarea soluției dispuse.

Mai mult, prin recurgerea la calea plângerii penale, după ce au fost parcurse toate căile legale de atac, împotriva persoanelor care îndeplinesc o activitate de jurisdicție, pentru soluțiile pronunțate în cadrul acesteia, se creează posibilitatea unui comportament abuziv al părților de rea credință, precum și o reală insecuritate juridică. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul D.I.T. împotriva rezoluției nr. 1228/P/2008 din 09 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, și va menține rezoluția atacată.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petiționarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul D.I.T. împotriva rezoluției nr. 1228/P/2008 din 09 martie 2009, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, și menține rezoluția atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2009.