ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1682/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul N.L. a chemat în judecată G.R., solicitând instanței să dispună anularea H.G. nr. 1585/2005, privind aprobarea proiectului final al contractului de vânzare-cumpărare a pachetului de acțiuni deținut de stat la B.C.R. SA, precum și a actelor subsecvente acestei hotărâri. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că, prin actul atacat, G.R. a aprobat proiectul contractului de vânzare-cumpărare a pachetului de acțiuni deținut de stat la B.C.R. (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, B.C.R.), dar nu a fost publicată anexa conținând proiectul contractului, așa cum se prevede în art. l din hotărâre.

Astfel, în raport cu art. 108 alin. (4) din Constituție, republicată, reclamantul a susținut că actul nepublicat este inexistent. În același sens, reclamantul a arătat că prin nepublicarea anexei la H.G. nr. 1585/2005, au fost încălcate dispozițiile art. l alin. (3), art. 31 alin. (1) și (2), art. (48)52, art. (49)53, art. (51)54, art. 51, art. (58)61, art. (101)102, art. (103-82)104-82, art. (107 alin. (2) și (4))108, art. (150 alin. (1))154 alin. (1) din Constituție, precum și dispozițiile art. 1-6 și art. 24 alin. (5) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate. Reclamantul a susținut și că statul deținea pachetul de acțiuni la B.C.R., astfel că G.R., în raport cu competența ce îi revine potrivit art. 108 alin. (1) din Constituție, republicată, nu avea dreptul să aprobe vânzarea pachetului de acțiuni, iar prin H.G.

nr. 1585/2005 a încălcat ordinea publică având la bază o cauză ilicită și imorală pentru un stat de drept, aducând atingere patrimoniului statului român și proprietarului de drept al acestuia, poporul român, motive care justifică constatarea nulității absolute a actului contestat. În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, susținând că instanța trebuie să se pronunțe și prin prisma interesului legitim, nu numai a dreptului subiectiv. În speță, reclamantul a invocat interesul public definit de art. 2 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 554/2004, susținând că are interes legitim în promovarea acțiunii, întrucât, în calitate de cetățean contribuabil, care a plătit taxele și impozitele legale și a contribuit prin munca și veniturile sale proprii la formarea și îndestularea F.N.A.

din care au fost realizate toate capacitățile și structurile Aparatului Național de producție din care face parte și B.C.R. În același sens, reclamantul mai susține că, prin Hotărârea de Guvern pe care o contestă, i-a fost încălcat dreptul de proprietate asupra cotei indivize de care trebuie să se bucure pe timpul vieții sale. Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul G.R. a invocat excepția lipsei procedurii administrative prealabile, la a cărei susținere a renunțat ulterior, precum și excepția lipsei de interes, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. A.V.A.S. a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului G.R., în considerarea faptului că a avut calitatea de co-inițiator al H.G.

nr. 1585/2001. Cererea de intervenție a fost admisă de Curtea de apel. Prin sentința civilă nr. 1485 din 21 iunie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei de interes invocată de pârâtul G.R. și a respins, ca lipsită de interes, acțiunea formulată de reclamantul N.L. În motivarea sentinței civile pronunțate, Curtea de apel a reținut, în esență, că, în raport cu prevederile art. l alin. (1) și (2) și art. 2 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 554/2004, reclamantul nu a făcut dovada unui drept subiectiv și a unui interes legitim individual direct și explicit și nici dovada vătămării ce i-a fost produsă prin H.G. nr. 1585/2005.

În acest sens, Curtea de apel a reținut că invocarea unor principii sau drepturi constituționale nu poate suplini obligația legală a reclamantului de a se conforma dispozițiilor susmenționate din Legea contenciosului administrativ, cu atât mai mult cu cât chiar Constituția condiționează dreptul unei persoane de a se adresa instanței de contencios administrativ de existența unei vătămări aduse unui drept sau unui interes legitim. Împotriva sentinței civile nr. 1485 din 21 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul N.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 299, art. 304 pct. 6, 7, 8, 9, 10 și 11 și ale art. 304 1 C. proc.

civ. Prin motivele de recurs referitoare la nelegalitatea și netemeinicia sentinței civile atacate, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că instanța de fond nu a luat în considerare probele indubitabile administrate în sensul că H.G. nr. 1585/2005 este un act abuziv și inexistent, întrucât nu a fost publicată integral, și a fost emisă cu încălcarea flagrantă a Constituției. În acest sens, recurentul-reclamant reiterează argumentele prezentate și în fața instanței de fond cu privire la proprietatea asupra pachetului de acțiuni deținut de stat la B.C.R. și la competența de a dispune asupra acestor valori. Totodată, recurentul-reclamant susține că sentința civilă nr. 1485 din 21 iunie 2006 a fost pronunțată cu nesocotirea prevederilor art. 1, art. 2 lit. l), m), n), o), p) și s) din Legea nr. 554/2004.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, recurentul-reclamant susține faptul că interesul legitim reglementat de Legea nr. 554/2004 este un concept de drept substanțial și nu de drept procesual, astfel că interesul de ordin procesual în promovarea unei acțiuni este diferit de interesul legitim de drept substanțial. În continuare, recurentul-reclamant susține că, în cauză, are un interes legitim și, pe cale de consecință, are interes în promovarea acțiunii. În acest sens, arată că acțiunea unei persoane fizice de drept privat pe ideea apărării interesului public este perfect posibilă dacă se face dovada încălcării interesului legitim. Sub acest aspect, recurentul reiterează aspectele invocate la fond cu referire la calitatea de contribuabil la F.N.A.

În concluzie, recurentul-reclamant mai susține că interesul legitim este prevăzut de lege ca alternativă și ca situație anterioară dreptului subiectiv. Față de motivele de recurs invocate, recurentul-reclamant solicită casarea sentinței atacate, respingerea excepției lipsei de interes invocată de pârâtul G.R. și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru judecarea acțiunii în fond. Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 pct. 6, 7, 8, 9, 10, și 11 și ale art. 304 1 C. proc. civ., invocate de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. În ceea ce privește situațiile prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și 8 C. proc.

civ., Înalta Curte reține că acestea nu sunt întemeiate, întrucât, cu referire la pct. 6, litigiul fiind soluționând pe cale de excepție, nu ne aflăm în ipoteza în care instanța ar fi acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut; cu referire la pct. 7, hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină, iar acestea nu sunt contradictorii ori străine de natura pricinii; cu referire la pct. 8, instanța a interpretat în mod corect raportul juridic dedus judecății. În ceea ce privește situațiile prevăzute de art. 304 pct. 10 și 11 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prevederile respective au fost abrogate, astfel că nu pot fi analizate motivele de recurs invocate de recurentul-reclamant prin prisma dispozițiilor respective.

Motivele de recurs invocate de recurentul-reclamant se circumscriu situației reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se constată că atât prin cererea de recurs cât și prin concluziile scrise, criticile pe care recurentul-reclamant le aduce sentinței atacate vizează în principal dezlegarea dată de instanța de fond prin aprecierea interesului în promovarea acțiunii în raport cu prevederile art. l alin. (1) și (2) și art. 2 lit. l), m), n), o), p) și s) din Legea nr. 554/2004. Potrivit art. l alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004: „(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public. (2) Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept." Art. 1, art. 2 lit. l), m), n), o), p) și s) din Legea nr. 554/2004, a căror încălcare o invocă recurentul-reclamant, definesc noțiunile de „interes public", „exces de putere", „drept vătămat", „interes legitim privat", „interes legitim public", „organisme sociale interesate" și „pagubă iminentă". În raport cu dispozițiile susmenționate din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține că, în mod corect, instanța de fond a constatat că reclamantul N.L.

nu a făcut dovada dreptului subiectiv și a interesului legitim care i-au fost vătămate prin emiterea H.G. nr. 1585/2005 și nici dovada vătămării ce i-a fost produsă prin actul contestat. În privința interesului public și interesul legitim public, definite de art. 2 alin. (1) lit. l) și p) din Legea nr. 554/2004, în practica Înaltei Curți s-a reținut că vătămarea acestora poate fi invocată doar de organisme sociale, în timp ce o persoană fizică sau juridică ori un grup de persoane fizice poate invoca numai vătămarea unor drepturi subiective sau interese legitime private (Decizia nr. 4042 din 16 noiembrie 2006). În considerarea faptului că actul contestat vizează vânzarea pachetului de acțiuni deținut de stat la B.C.R., se reține că H.G.

nr. 1585/2005 a fost emisă, conform temeiul art. 108 din Constituție, republicată, în realizarea rolului Guvernului consacrat prin art. 102 alin. (1) din Legea fundamentală și în exercitarea uneia dintre cele 5 funcții ale Guvernului reglementate de art. 1 alin. (5) din Legea nr. 90/2001, funcția de administrare a proprietății statului, nefiind vorba de un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 554/2004. Cu referire la art. 2 alin. (1) lit. n) și o) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține că întemeiat instanța de fond a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada dreptului vătămat și a interesului legitim privat vătămate prin H.G. nr. 1585/2005, întrucât N.L., în calitate de persoană fizică, nu are, în sensul dispozițiilor respective, un drept fundamental prevăzut de Constituție sau de lege și nici un drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat care să fi fost încălcate prin actul atacat.

În ceea ce privește invocarea prin motivele de recurs a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. r) și s) din Legea nr. 554/2004, se constată că nu pot fi primite susținerile recurentului-reclamant, întrucât, pe de o parte, în cauză nu este parte un organism social, iar, pe de altă parte, nu s-a făcut dovada unei pagube iminente, relevantă de altfel în situația în care se solicită suspendarea executării actului administrativ. Pe cale de consecință, în mod corect instanța de fond a reținut, față de susținerile reclamantului, că invocarea unor principii sau drepturi constituționale nu poate suplini obligația legală a petentului de a se conforma dispozițiilor Legii contenciosului administrativ în ceea ce privește dovedirea dreptului subiectiv și a interesului legitim încălcate, precum și a vătămării produse prin actul administrativ atacat.

Față de cele arătate, în raport și cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a 2-a C. proc. civ., va respinge recursul declarat de N.L. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de N.L. împotriva sentinței civile nr. 1485 din 21 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2007.