ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1682/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamantul N.L. a chemat în judecată G.R., solicitând

instanței să dispună anularea H.G. nr. 1585/2005, privind aprobarea proiectului

final al contractului de vânzare-cumpărare a pachetului de acțiuni deținut de

stat la B.C.R. SA, precum și a actelor subsecvente acestei hotărâri.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că, prin actul atacat, G.R. a

aprobat proiectul contractului de vânzare-cumpărare a pachetului de acțiuni

deținut de stat la B.C.R. (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei

decizii, B.C.R.), dar nu a fost publicată anexa conținând proiectul

contractului, așa cum se prevede în art. l din hotărâre. Astfel, în raport cu art.

108 alin. (4) din Constituție, republicată, reclamantul a susținut că actul

nepublicat este inexistent. În același sens, reclamantul a arătat că prin

nepublicarea anexei la H.G. nr. 1585/2005, au fost încălcate dispozițiile art. l

alin. (3), art. 31 alin. (1) și (2), art. (48)52, art. (49)53, art. (51)54, art.

51, art. (58)61, art. (101)102, art. (103-82)104-82, art. (107 alin. (2) și (4))108,

art. (150 alin. (1))154 alin. (1) din Constituție, precum și dispozițiile art. 1-6

și art. 24 alin. (5) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor

clasificate.

Reclamantul a

susținut și că statul deținea pachetul de acțiuni la B.C.R., astfel că G.R., în raport cu competența ce îi revine potrivit art. 108 alin. (1) din

Constituție, republicată, nu avea dreptul să aprobe vânzarea pachetului de

acțiuni, iar prin H.G. nr. 1585/2005 a încălcat ordinea publică având la bază o

cauză ilicită și imorală pentru un stat de drept, aducând atingere

patrimoniului statului român și proprietarului de

drept al acestuia, poporul român, motive care justifică constatarea

nulității

absolute a actului contestat.

În drept, reclamantul

și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, susținând că

instanța trebuie să se pronunțe și prin prisma interesului legitim, nu numai a

dreptului subiectiv. În speță, reclamantul a invocat interesul public definit

de art. 2 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 554/2004, susținând că are interes

legitim în promovarea acțiunii, întrucât, în calitate de cetățean contribuabil,

care a plătit taxele și impozitele legale și a contribuit prin munca și

veniturile sale proprii la formarea și îndestularea

F.N.A. din care au fost realizate toate capacitățile

și

structurile Aparatului Național de producție din care face parte și B.C.R.

În același sens,

reclamantul mai susține că, prin Hotărârea de Guvern pe care o contestă, i-a

fost încălcat dreptul de proprietate asupra cotei indivize de care trebuie să

se bucure pe timpul vieții sale.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, pârâtul G.R. a invocat excepția lipsei procedurii

administrative prealabile, la a cărei susținere a renunțat ulterior, precum și

excepția lipsei de interes, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea

acțiunii ca neîntemeiată.

A.V.A.S. a formulat

cerere de intervenție în interesul pârâtului G.R., în considerarea

faptului că a avut calitatea de co-inițiator al

H.G. nr. 1585/2001. Cererea de

intervenție a fost admisă de Curtea de

apel.

Prin sentința civilă nr.

1485 din 21 iunie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei de interes invocată de pârâtul

G.R. și a respins, ca lipsită de interes, acțiunea formulată de reclamantul N.L.

În motivarea

sentinței civile pronunțate, Curtea de apel a reținut, în esență, că, în raport

cu prevederile art. l alin. (1) și (2) și art. 2 alin. (1) lit. l) din Legea nr.

554/2004, reclamantul nu a făcut dovada unui drept subiectiv

și a unui interes legitim individual direct și

explicit și nici dovada vătămării

ce i-a fost produsă prin H.G. nr. 1585/2005.

În acest sens, Curtea de apel a reținut că invocarea unor principii sau

drepturi constituționale nu poate suplini obligația legală a reclamantului de a

se conforma dispozițiilor susmenționate din Legea contenciosului administrativ,

cu atât mai mult cu cât chiar Constituția condiționează dreptul unei persoane

de a se adresa instanței de contencios administrativ de existența unei vătămări

aduse unui drept sau unui interes legitim.

Împotriva

sentinței civile nr. 1485 din 21 iunie 2006 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a declarat recurs reclamantul N.L., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 299, art. 304 pct. 6, 7, 8, 9, 10

și 11 și ale art. 304

1

C. proc. civ.

Prin motivele de

recurs referitoare la nelegalitatea și netemeinicia sentinței civile atacate,

recurentul-reclamant a susținut, în esență, că instanța de fond nu a luat în

considerare probele indubitabile administrate în sensul că H.G. nr. 1585/2005

este un act abuziv și inexistent, întrucât nu a fost publicată integral, și a

fost emisă cu încălcarea flagrantă a Constituției. În acest sens,

recurentul-reclamant reiterează argumentele prezentate și în fața instanței de

fond cu privire la proprietatea asupra pachetului de acțiuni deținut de stat la B.C.R. și la competența de a dispune asupra acestor valori. Totodată, recurentul-reclamant

susține că sentința civilă nr. 1485 din 21 iunie 2006 a fost pronunțată cu nesocotirea prevederilor art. 1, art. 2 lit. l), m), n), o), p) și s) din

Legea nr. 554/2004.

Prin concluziile

scrise depuse la dosar, recurentul-reclamant susține faptul că interesul

legitim reglementat de Legea nr. 554/2004 este un concept de drept substanțial

și nu de drept procesual, astfel că interesul de ordin procesual în promovarea

unei acțiuni este diferit de interesul legitim de drept substanțial. În

continuare, recurentul-reclamant susține că, în cauză, are un interes legitim

și, pe cale de consecință, are interes în

promovarea

acțiunii. În acest sens, arată că acțiunea unei persoane fizice de drept privat

pe ideea apărării interesului public este perfect posibilă dacă se

face

dovada încălcării interesului legitim. Sub acest aspect, recurentul

reiterează aspectele invocate la fond cu referire

la calitatea de contribuabil

la F.N.A. În concluzie,

recurentul-reclamant mai

susține că

interesul legitim este prevăzut de lege ca alternativă și ca situație

anterioară

dreptului subiectiv.

Față de

motivele de recurs invocate, recurentul-reclamant solicită casarea sentinței

atacate, respingerea excepției lipsei de interes invocată de pârâtul G.R. și

trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru judecarea acțiunii în fond.

Analizând cauza prin

prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 pct. 6,

7, 8, 9, 10, și 11 și ale art. 304

1

C. proc. civ., invocate de

recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că

recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în

continuare.

În ceea ce privește

situațiile prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acestea nu sunt întemeiate, întrucât, cu referire la pct. 6,

litigiul fiind soluționând pe cale de excepție, nu ne aflăm în ipoteza în care

instanța ar fi acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut; cu

referire la pct. 7, hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină,

iar acestea nu sunt contradictorii ori străine de natura pricinii; cu referire

la pct. 8, instanța a interpretat în mod corect raportul juridic dedus

judecății.

În ceea ce

privește situațiile prevăzute de art. 304 pct. 10 și 11 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prevederile respective

au

fost abrogate, astfel că nu pot fi analizate motivele de recurs invocate de

recurentul-reclamant

prin prisma dispozițiilor respective.

Motivele de recurs

invocate de recurentul-reclamant se circumscriu situației reglementate de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Se

constată că atât prin cererea de recurs cât și prin concluziile scrise,

criticile pe care recurentul-reclamant le

aduce sentinței atacate vizează în principal dezlegarea dată de instanța de

fond prin aprecierea interesului în promovarea acțiunii în raport cu

prevederile art. l alin. (1) și (2) și art. 2 lit. l), m), n), o), p) și s) din

Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. l alin.

(1) și (2) din Legea nr. 554/2004:

„(1) Orice persoană

care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de

către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea

în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios

administrativ competente, pentru

anularea

actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și

repararea

pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și

public.

(2) Se poate adresa

instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său

sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual,

adresat altui subiect de drept."

Art. 1, art. 2 lit.

l), m), n), o), p) și s) din Legea nr. 554/2004, a căror încălcare o invocă

recurentul-reclamant, definesc noțiunile de „interes public", „exces de

putere", „drept vătămat", „interes legitim privat", „interes

legitim public", „organisme sociale interesate" și „pagubă

iminentă".

În raport cu dispozițiile susmenționate din Legea nr. 554/2004, Înalta

Curte reține că, în mod corect, instanța de

fond a constatat că reclamantul N.L. nu a făcut dovada dreptului subiectiv și a

interesului legitim care i-au fost vătămate prin emiterea H.G. nr. 1585/2005 și

nici dovada vătămării ce i-a fost produsă prin actul contestat.

În privința interesului public

și interesul legitim public, definite de art. 2 alin. (1) lit. l) și p) din

Legea nr. 554/2004, în practica Înaltei Curți s-a reținut că vătămarea acestora

poate fi invocată doar de organisme sociale, în timp ce o persoană fizică sau

juridică ori un grup de persoane fizice poate invoca numai vătămarea unor

drepturi subiective sau interese legitime private (Decizia nr. 4042 din 16

noiembrie 2006).

În

considerarea faptului că actul contestat vizează vânzarea

pachetului de acțiuni deținut de stat la B.C.R., se reține

că H.G. nr. 1585/2005 a fost emisă, conform temeiul art. 108 din

Constituție, republicată, în realizarea rolului Guvernului consacrat prin art. 102

alin. (1) din Legea fundamentală și în exercitarea uneia dintre cele 5 funcții

ale Guvernului reglementate de art. 1 alin. (5) din Legea nr. 90/2001, funcția

de administrare a proprietății statului, nefiind vorba de un exces de putere în

sensul art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 554/2004.

Cu referire

la art. 2 alin. (1) lit. n) și o) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține

că întemeiat instanța de fond a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada

dreptului vătămat și a interesului legitim privat vătămate prin H.G. nr. 1585/2005,

întrucât N.L., în calitate de persoană fizică, nu are, în sensul dispozițiilor

respective, un drept fundamental prevăzut de Constituție sau de lege și nici un

drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat care să fi fost încălcate prin

actul atacat.

În ceea ce

privește invocarea prin motivele de recurs a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit.

r) și s) din Legea nr. 554/2004, se constată că nu pot fi primite susținerile

recurentului-reclamant, întrucât, pe de o parte, în cauză nu este parte un

organism social, iar, pe de altă parte, nu s-a făcut dovada unei pagube

iminente, relevantă de altfel în situația în care se solicită suspendarea

executării actului administrativ.

Pe cale de consecință,

în mod corect instanța de fond a reținut, față de susținerile reclamantului, că

invocarea unor principii sau drepturi constituționale nu poate suplini

obligația legală a petentului de a se conforma dispozițiilor Legii

contenciosului administrativ în ceea ce privește dovedirea dreptului subiectiv

și a interesului legitim încălcate, precum și a vătămării produse prin actul

administrativ atacat.

Față de cele arătate,

în raport și cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică, astfel că, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a 2-a C. proc. civ., va respinge recursul

declarat de N.L. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de N.L. împotriva sentinței civile nr. 1485 din 21 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 martie 2007.