ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 223/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele;

Prin sentința

civilă nr. 965 din 2 mai 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul

S.I. în contradictoriu cu A.N.P. ca inadmisibilă.

În motivarea sentinței se reține

că reclamantul a solicitat să se constate că, în calitate de deținut la Penitenciarul Jilava, aflat în executarea unei pedepse penale, i-a fost încălcat dreptul de

petiționare, i-a fost limitat accesul la justiție și, în consecință, solicită

restabilirea drepturilor încălcate și acordarea de despăgubiri; reclamantul a

precizat că a înaintat administrației penitenciarului Jilava două petiții în

vederea înregistrării lor la secretariat și înaintării către M.I.E. și Curții

de Apel Ploiești, însă i-a fost refuzată înaintarea lor către aceste instituții

pe motivul că dispozițiile conducerii

penitenciarului

interzic expedierea petițiilor adresate altor instituții

decât cele

aflate în subordinea M.J., dar și a

instanțelor

de judecată din afara Bucureștiului din lipsă de fonduri.

Față de

obiectul cererii instanța de fond a făcut aplicarea art. 5 alin. (2) din Legea nr.

554/2004, potrivit căruia nu pot fi atacate pe calea contenciosului

administrativ actele administrative pentru

modificarea

sau desființarea cărora se prevede prin lege organică o

altă procedură

judiciară, iar O.U.G. nr. 56 din 25 iunie 2003, privind unele drepturi ale

persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate,

reglementează dreptul de petiționare și dreptul la corespondență, stabilind că

împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor luate de

administrația penitenciarului, persoanele aflate în executarea pedepselor

privative de libertate pot face plângere la judecătoria în

a cărei circumscripție se află penitenciarul,

plângere care se judecă

potrivit art. 460 alin. (1), (3)-(6) C. proc.

pen.

Împotriva

acestei sentințe a formulat recurs reclamantul S.I., cu motivarea că sentința

atacată este nelegală și netemeinică, deoarece s-a făcut o greșită aplicare a art.

5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Recurentul

precizează că obiectul cererii sale l-a constituit constatarea încălcării

drepturilor sale și acordarea de despăgubiri conform art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004,

iar nu modificarea sau desființarea unor acte administrative emise de

Penitenciarul Jilava, cum greșit a reținut instanța de fond.

Analizând

actele și lucrările dosarului de fond, Înalta Curte constată că recursul este

întemeiat, urmând a fi admis, dar pentru alte motive decât cele invocate de

recurent.

Reclamantul-recurent a sesizat

instanța cu încălcarea drepturilor sale de corespondență și petiționare,

încălcări ce au la bază măsuri dispuse de conducerea penitenciarului în care

acesta se află.

Potrivit art.

3 din O.U.G. nr. 56/2003 privind unele drepturi ale persoanelor aflate în

executarea pedepselor privative de libertate, împotriva măsurilor privitoare la

exercitarea drepturilor, luate de către administrația penitenciarului,

persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate pot face

plângere la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul,

plângere care se judecă potrivit art. 460 alin. (1), (3)-(6) C. proc. pen.

Este adevărat că, în speță, reclamantul-recurent și-a întemeiat

acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, dar instanța nu este ținută de temeiul de drept

invocat de reclamant, având posibilitatea ca în temeiul rolului său activ,

prevăzut de art. 129 C. proc. civ., să dea propria sa calificarea în drept a

acțiunii, în funcție de scopul urmărit de părți.

În speță,

eventuala încălcare a drepturilor reclamantului are la bază măsurile dispuse de

conducerea penitenciarului, restabilirea acestor drepturi nefiind posibilă fără

cenzurarea respectivelor dispoziții, conform O.U.G. nr. 56/2003, reglementare

cu caracter special, ce are prioritate în raport de reglementarea generală cu

privire la actele administrative, respectiv Legea nr. 554/2004.

Respingând

acțiunea ca inadmisibilă, în loc de a declina competența către instanța

competentă, curtea de apel a făcut o greșită aplicare a art. 5 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004, fără a ține cont de dispozițiile art. 158 alin. (3) C.

proc. civ., care o

obligau ca în situația

în care se consideră necompetentă, să trimită

dosarul instanței

competente.

Pentru

considerentele menționate, în baza art. 304 pct. 3 cu referire la art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, casând sentința cu trimiterea cauzei spre

rejudecare la instanța competentă, potrivit O.U.G. nr. 56/2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul S.I.,

împotriva sentinței civile nr. 965 din 2 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza

spre competentă soluționare la Judecătoria sectorului 4 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17

ianuarie 2007.