ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 223/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele; Prin sentința civilă nr. 965 din 2 mai 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul S.I. în contradictoriu cu A.N.P. ca inadmisibilă. În motivarea sentinței se reține că reclamantul a solicitat să se constate că, în calitate de deținut la Penitenciarul Jilava, aflat în executarea unei pedepse penale, i-a fost încălcat dreptul de petiționare, i-a fost limitat accesul la justiție și, în consecință, solicită restabilirea drepturilor încălcate și acordarea de despăgubiri; reclamantul a precizat că a înaintat administrației penitenciarului Jilava două petiții în vederea înregistrării lor la secretariat și înaintării către M.I.E.

și Curții de Apel Ploiești, însă i-a fost refuzată înaintarea lor către aceste instituții pe motivul că dispozițiile conducerii penitenciarului interzic expedierea petițiilor adresate altor instituții decât cele aflate în subordinea M.J., dar și a instanțelor de judecată din afara Bucureștiului din lipsă de fonduri. Față de obiectul cererii instanța de fond a făcut aplicarea art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede prin lege organică o altă procedură judiciară, iar O.U.G.

nr. 56 din 25 iunie 2003, privind unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, reglementează dreptul de petiționare și dreptul la corespondență, stabilind că împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor luate de administrația penitenciarului, persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate pot face plângere la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, plângere care se judecă potrivit art. 460 alin. (1), (3)-(6) C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul S.I., cu motivarea că sentința atacată este nelegală și netemeinică, deoarece s-a făcut o greșită aplicare a art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Recurentul precizează că obiectul cererii sale l-a constituit constatarea încălcării drepturilor sale și acordarea de despăgubiri conform art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, iar nu modificarea sau desființarea unor acte administrative emise de Penitenciarul Jilava, cum greșit a reținut instanța de fond. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis, dar pentru alte motive decât cele invocate de recurent. Reclamantul-recurent a sesizat instanța cu încălcarea drepturilor sale de corespondență și petiționare, încălcări ce au la bază măsuri dispuse de conducerea penitenciarului în care acesta se află. Potrivit art. 3 din O.U.G.

nr. 56/2003 privind unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor, luate de către administrația penitenciarului, persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate pot face plângere la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, plângere care se judecă potrivit art. 460 alin. (1), (3)-(6) C. proc. pen. Este adevărat că, în speță, reclamantul-recurent și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, dar instanța nu este ținută de temeiul de drept invocat de reclamant, având posibilitatea ca în temeiul rolului său activ, prevăzut de art. 129 C. proc.

civ., să dea propria sa calificarea în drept a acțiunii, în funcție de scopul urmărit de părți. În speță, eventuala încălcare a drepturilor reclamantului are la bază măsurile dispuse de conducerea penitenciarului, restabilirea acestor drepturi nefiind posibilă fără cenzurarea respectivelor dispoziții, conform O.U.G. nr. 56/2003, reglementare cu caracter special, ce are prioritate în raport de reglementarea generală cu privire la actele administrative, respectiv Legea nr. 554/2004. Respingând acțiunea ca inadmisibilă, în loc de a declina competența către instanța competentă, curtea de apel a făcut o greșită aplicare a art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, fără a ține cont de dispozițiile art. 158 alin. (3) C. proc.

civ., care o obligau ca în situația în care se consideră necompetentă, să trimită dosarul instanței competente. Pentru considerentele menționate, în baza art. 304 pct. 3 cu referire la art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, casând sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă, potrivit O.U.G. nr. 56/2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul S.I., împotriva sentinței civile nr. 965 din 2 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria sectorului 4 București. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2007.