ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 511/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamantul F.I. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta C.J.P. Maramureș, anularea Hotărârii nr. 624 din 18

iunie 2007 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de

persoană refugiată și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,

pentru perioada 20 decembrie 1944, începând cu data de 6 martie 1945.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că s-a născut în localitatea în care părinții săi au fost refugiați.

În susținerea acțiunii,

reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare

civilă, dovadă de la Arhivele Naționale și declarațiile autentificate ale

martorilor, din care a rezultat că acesta, împreună cu familia, s-a refugiat din

localitatea Seini, în localitatea Brașov, deoarece au fost alungați din

localitatea de domiciliu ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate după

Dictatul de la Viena.

Pârâta, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 400

din 12 septembrie 2007 Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea, a anulat hotărârea

nr. 624 din 18 iunie 2007 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască

calitatea de persoană refugiată în perioada 20 iunie 1944 - 6 martie 1945 și,

totodată, să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000,

începând cu data de 1 iunie 2007.

Pentru a adopta această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a făcut dovada,

prin probele administrate, că se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 1

lit. c) din Legea nr. 189/2000 fiind nevoit să-și părăsească împreună cu

familia localitatea de domiciliu, suferind prejudicii în urma refugierii

forțate.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta, C.J.P. Maramureș, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivele de recurs se

susține că reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea

nr. 189/2000, deoarece plecarea acestuia dintr-o localitate, care nu a fost

niciodată ocupată de un alt regim nu poate fi considerată refugiere în sensul

Legii nr. 189/2000.

Se mai arată că reclamantul

nu beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000 întrucât s-a născut în

perioada de strămutare a părinților săi.

Examinând cauza și sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile

legale incidente în cauză precum și cu cele ale art. 304

1

C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în

continuare:

Potrivit art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui

act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate

cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost

strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana

care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă

localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să

acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/ sau

au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor

acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în

situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale

eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil,

prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimatul - reclamant și-a

dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri

și a celei testimoniale.

Așadar, înscrisurile și

declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii,

respectă cerințele prevăzute de lege.

Situația creată pentru

reclamant și familie, s-a datorat persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul

de la Viena.

Cum în cauză s-a făcut

dovada că reclamantul împreună cu familia s-a refugiat din localitatea Seini,

în localitatea Brașov, în mod corect instanța de fond a reținut că acesta a

suportat consecințele morale și materiale ale refugiului începând cu data nașterii

sale, respectiv 20 decembrie 1944 și este îndreptățit să se bucure de

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunțând o hotărâre temeinică și

legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.J.P. Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 400 din 12 septembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 februarie 2007.