ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 493/2009

Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV a civilă, sub nr. 660/2003, reclamantul T.M.A. a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului București și Municipiul București, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, compus din două camere cu balcon situate la fațada clădirii, care au făcut parte din apartamentul nr. 4 și care au fost desprinse în mod abuziv și fără autorizație din acesta și incluse în apartamentul nr. 1 de la parter, fiind astfel transformate în birou comercial.

Prin încheierea de ședință din 28 martie 2003 s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului București, iar prin sentința civilă nr. 663 din 30 iunie 2004 s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele: Pentru apartamentul litigios, compus din două camere și balcon, reclamantul a formulat notificare de restituire în baza Legii nr. 10/2001, notificare ce nu a fost soluționată de către pârât. În dovedirea dreptului de proprietate asupra apartamentului revendicat, reclamantul a prezentat contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov sub nr. 14411 din 27 septembrie 1948, prin care autoarea sa a cumpărat apartamentul nr. 4, et.

1, situat în imobilul din București, compus din hol, sufragerie, două camere, baie complet instalată, bucătărie, două camere de servitori, una pe același palier și alta la mansardă, două terase, o boxă în pod, o pivniță și dependințe. Prin adresa nr. 6231 din 3 iunie 1997, SC H.N. SA a comunicat că apartamentul nr. 4, et. 1, situat în imobilul din sector 1, a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, fiind vândut conform Legii nr. 112/1995 cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 1221/1996. Din hotărârile judecătorești depuse la dosar (filele 22-27, 41-44) rezultă că între reclamant și pârâtul M.G.

a avut loc un litigiu privind nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1221 din 7 noiembrie 1996, având ca obiect apartamentul nr. 4 situat în sector 1. În prezentul litigiu se revendică doar două camere cu balcon situate la fațada clădirii, reclamantul pretinzând că acestea au făcut parte din apartamentul nr. 4, din care au fost desprinse în mod abuziv, incluse în apartamentul nr. 1 și transformate în spațiu comercial. Reclamantul nu a administrat, însă, nicio probă în acest sens, deși sarcina probei îi revenea în conformitate cu dispozițiile art. 1169 C. civ.

Nici în urma exercitării rolului activ de către instanță, prin efectuarea a numeroase adrese către diverse instituții publice, nu s-a putut clarifica dacă apartamentul cu două camere și balcon revendicat în cauză a fost sau nu vândut în condițiile Legii nr. 112/1995 și dacă, într-adevăr, cele două camere au fost desprinse din apartamentul nr. 4, incluse în apartamentul nr. 1 și transformate în birou comercial. Mai mult, nici expertul tehnic L.M. nu a putut preciza dacă în timp s-au făcut modificări și desprinderi din apartamentul nr. 4, tocmai datorită lipsei schițelor anexe acestui apartament, planurilor lui și spațiului comercial; expertul a menționat că apartamentul nr. 4 de la etajul 1 s-a vândut la două persoane diferite, de unde se poate trage concluzia că acest apartament a fost împărțit în două unități locative și nicidecum modificat și inclus în apartamentul nr. 1 de la parter, spațiu comercial.

Împotriva sentinței tribunalului a declarat apel reclamantul. Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, prin decizia civilă nr. 419 din 20 mai 2008, a admis apelul și a schimbat sentința în sensul că a respins acțiunea pentru autoritate de lucru judecat. Pentru a decide astfel, curtea a reținut că sunt îndeplinite condițiile autorității de lucru judecat, deoarece printr-un litigiu anterior, reclamantul a chemat în judecată Municipiul București pentru imobilul situat în sector 1. Chiar dacă în litigiul precedent a mai existat un pârât, respectiv M.G. și un capăt de cerere în plus, respectiv constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare al pârâtului M.G., autoritatea de lucru judecat se menține pentru capătul de cerere privind revendicarea.

Deși reclamantul susține că în prezenta cauză a revendicat numai o parte din apartamentul nr. 4, atâta timp cât pentru întreg apartamentul există hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă de respingere a acțiunii în revendicare nu se poate înlătura aplicarea excepției procedurale de fond, regimul juridic aplicat întregului apartament fiind valabil și pentru o parte a acestuia. Pe de altă parte, din concluziile expertizei efectuate în cauză rezultă că, din punct de vedere tehnic, la o construcție înaltă cu mai multe niveluri, care are o structură de rezistență din beton armat, un apartament nu poate fi demolat parțial și că deci nu au fost aduse modificări acestui apartament. Deși apartamentul nr. 4 a fost folosit de două persoane diferite, această situație nu înlătură regimul juridic al întregului apartament, care a fost revendicat în totalitate în precedent de către reclamant, așa cum rezultă din hotărârile judecătorești depuse la dosar.

Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de către reclamant, care a criticat-o pentru greșita dezlegare a pricinii pe excepția autorității de lucru judecat. În dezvoltarea acestui motiv, recurentul a formulat următoarele critici: 1. În speță nu erau îndeplinite condițiile art. 1201 C. civ. pentru a se putea admite excepția autorității de lucru judecat. Decizia civilă nr. 1391/2001 a Curții de Apel București, secția a III a civilă, în raport de care a fost invocată excepția, a fost pronunțată într-un dosar având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1221 din 7 noiembrie 1996, încheiat între SC H.N. SA și M.G. cu privire la apartamentul nr. 4 (de fapt o parte din apartamentul inițial cu nr. 4) din București; părți în cauză au fost M.T.A., în calitate de reclamant, respectiv Primăria Municipiului București și M.G., în calitate de pârâți.

Acțiunea din litigiul prezent, formulată de același reclamant în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, are caracterul unei revendicări și privește două camere cu balcon care au făcut parte din apartamentul inițial cu nr. 4 și care au fost ulterior desprinse din acesta în mod abuziv și incluse în apartamentul cu nr. 1, apartament aflat în folosința unei societăți comerciale. Din cele arătate rezultă că excepția autorității de lucru judecat nu putea fi admisă, întrucât între obiectul celor două litigii nu există identitate.

Aceasta, pe de o parte pentru că prima acțiune a vizat constatarea nulității unui act, pe când acțiunea de față vizează o revendicare, iar pe de altă parte pentru că obiectul acțiunii în curs se referă la cele două camere cu balcon care au făcut parte din apartamentul inițial cu nr. 4 și care ulterior au fost desprinse din acesta în mod abuziv și incluse în apartamentul cu nr. 1 aflat în folosința unei societăți comerciale, pe când acțiunea în nulitate nu s-a referit la întreg apartamentul nr. 4, cum greșit a reținut instanța de apel, ci exclusiv la partea din apartament vândută de stat lui M.G. 2. Instanța de apel a reținut greșit, pe baza expertizei, că apartamentului cumpărat de autoarea reclamantului nu i-au fost aduse modificări, deși la fila 5 a raportului de expertiză se arată că „apartamentul nr. 4 din București este împărțit în două, și anume apartamentul deținut de d-nul M.G.

prin cumpărare de la PMB prin SC H.N. SA și spațiul magazinului A.”. Mai mult, același raport de expertiză arată că „modificările aduse apartamentului inițial (…) sunt închiderea prin pereți de compartimentare.” Rezultă așadar faptul că apartamentul cumpărat de autoarea reclamantului a fost modificat, respectiv împărțit în două apartamente, dintre care unul compus din două camere și balcon și care se află în folosința unei societăți comerciale având destinația de magazin. Acesta este spațiul revendicat în prezentul litigiu și el nu are nicio legătură cu litigiul anterior. Intimatul nu a depus întâmpinare.

Recursul este fondat potrivit celor ce se vor arăta în continuare: Dintre elementele autorității de lucru judecat reglementate de art. 1201 C. civ., identitatea de obiect, identitatea de cauză și identitatea de părți, recurentul contestă îndeplinirea în speță a identității de obiect, susținând, pe de o parte, că în litigiul anterior pe care l-a promovat a cerut doar constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 1221 din 7 noiembrie 1996 încheiat de stat cu chiriașul M.G., pe când în litigiul prezent a cerut revendicarea, iar pe de altă parte că în litigiul anterior judecata a purtat exclusiv asupra apartamentului nr. 4 care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare atacat și care reprezenta o parte din apartamentul cu nr. 4 ce a aparținut autoarei sale, pe când în litigiul prezent judecata a fost inițiată pentru un alt spațiu, respectiv celelalte două camere cu balcon desprinse din apartamentul cu nr. 4 al autoarei după preluarea de către stat și transformate în spațiu comercial.

Într-adevăr, obiectul litigiilor promovate de recurent nu este identic. Astfel, din considerentele deciziei civile nr. 1908 din 31 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă, (filele 94-97 dosar apel) rezultă că litigiul anterior promovat de reclamant, soluționat pe fond în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 1391/2001 a Curții de Apel București, secția a III a civilă, a avut ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1221/1996 și revendicarea apartamentului înstrăinat prin acest contract, iar nu a întregului apartament cu nr. 4 ce a aparținut autoarei reclamantului, cum greșit a reținut instanța de apel. În litigiul pendente, obiectul îl constituie revendicarea spațiului compus din două camere și balcon, pretins a fi fost desprins din apartamentului inițial cu nr. 4 al autoarei reclamantului și transformat în spațiu comercial.

Conform titlului de proprietate prezentat de reclamant, respectiv actul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov Secția I Civilă Comercială sub nr. 14411 din 27 septembrie 1948 (fila 9 dosar fond), autoarea acestuia a dobândit în proprietate „apartamentul nr. 4, etaj I, situat în imobilul din București, apartament compus „dintr-un hol, sufragerie, două camere, baie complet instalată, bucătărie, două camere de servitori (una pe același palier și una la mansardă), două terase, o boxă în pod și una în pivniță și dependințe.” Contrar celor reținute de instanța de apel, susținerea reclamantului privind modificarea apartamentului cu nr. 4 al autoarei sale prin împărțirea lui în două spații distincte, respectiv apartamentul nr. 4 înstrăinat de stat chiriașului M.G.

prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1221/1996 și spațiul comercial cu două camere și balcon, este confirmată de expertiza tehnică efectuată în etapa procesuală a apelului. Pe baza analizei planșelor aflate la dosar, pe baza constatărilor din teren și vizualizării apartamentelor situate deasupra apartamentului nr. 4, expertul L.M. a concluzionat în capitolul 3 al lucrării (fila 82 dosar apel) că „apartamentul nr. 4 în starea lui inițială a fost împărțit în două spații distincte, un spațiu de locuit deținut de domnul M.G.

(…) și un spațiu comercial deținut de magazinul A.” și că „modificările au fost efectuate prin pereți de închidere între antreu, hol și oficiu deținut de domnul M. și camerele deținute de magazinul A. (…).” Prin urmare, ceea ce se revendică în cele două litigii promovate de recurent sunt spații diferite din apartamentul inițial cu nr. 4 al autoarei acestuia, aspect ce prezintă relevanță în aprecierea identității de obiect, ca element al autorității de lucru judecat. În sfera noțiunii de obiect se include atât obiectul material, cât și dreptul subiectiv ce poartă asupra obiectului material, ceea ce înseamnă că există identitate de obiect dacă pretenția concretă este identică în ambele procese.

În speță, deși dreptul subiectiv dedus judecății în cele două procese promovate de reclamant este identic, obiectul material asupra căruia poartă acest drept este diferit, fiind reprezentat de spații distincte, astfel că nu există identitate de obiect în sensul art. 1201 C. civ. Pe cale de consecință, una din condițiile cumulative ale autorității de lucru judecat nefiind îndeplinită, hotărârea instanței de apel, prin care pricina a fost soluționată pe această excepție, apare ca fiind dată cu aplicarea greșită a art. 1201 C. civ., ceea ce va ocaziona motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care recursul va fi apreciat ca fondat și admis. Întrucât instanța de apel a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, reținând greșit autoritatea de lucru judecat, urmează ca în baza art. 312 alin. (5) C. proc.

civ. hotărârea atacată să fie casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul M.T.A. împotriva deciziei civile nr. 419 din 20 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă. Casează decizia susmenționată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2009.