ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2490/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1530 din 22 iunie 2006, a Curții de Apel București, pronunțată în Dosarul nr. 1952/2/2006, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC O.T. SRL București, împotriva Deciziei nr. 59 din 26 ianuarie 2005 emisă de C.N.A., fiind anulată aceasta ca nelegală. Pentru a hotărî astfel, Instanța a reținut că reclamanta a săvârșit fapta prevăzută de art. 6 alin. (1) din Decizia normativă nr. 254/2004 privind publicitatea, sponsorizarea și teleshoppingul, făcând publicitate mascată la serviciile firmei O. în emisiunea din data de 18 ianuarie 2006. Dar Instanța a considerat că abaterea e de mică importanță, deoarece afirmația despre serviciile O. nu s-a făcut în mod expres, ci într-un context care avea ca scop atragerea atenției populației asupra problemelor oftamologice.

Pentru fapta constatată de C.N.A. în temeiul art. 8 alin. (1) din Decizia nr. 254/2004, Instanța a reținut că nu a fost săvârșită, întrucât în emisiunea din 22 ianuarie 2006, numerele de telefon și S.M.S. au fost afișate pe ecran în scopul realizării unei farse, iar nu pentru a participa la un concurs sau televot ori pentru exprimarea opiniilor. Fapta reclamantei constând în încălcarea art. 45 alin. (1) din Decizia nr. 254/2004, a fost înlăturată de către Instanță, constatându-se culpa C.N.A. de a nu fi respectat dispozițiile art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, prin neemiterea somației, înainte de aplicarea sancțiunii. Prin Decizia civilă nr. 191 din 16 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. 1952/2/2006, a fost respins recursul pârâtei C.N.A.

ca tardiv, reținându-se că sentința atacată a fost comunicată pârâtei la 21 iulie 2006, dar recursul a fost expediat la Curtea de Apel București la 8 iulie 2006, peste termenul legal de 15 zile. Prin Decizia civilă nr. 1384 din 6 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. 912/1/2007 a fost admisă contestația în anulare formulată de C.N.A. împotriva deciziei de recurs, constatându-se că sentința a fost comunicată la 21 iulie 2006 și recurată la 7 august 2006, în termenul legal de 15 zile de la comunicare. În rejudecarea recursului C.N.A., Curtea de față constată: Recursul se fondează, sentința urmând a fi modificată în tot, iar în fond respinsă acțiunea, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., pentru următoarele considerente: 1. Instanța a înlăturat în mod greșit aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Decizia nr. 254/2004, considerând fapta de mică importanță, în condițiile în care contravenția fusese săvârșită și ea reprezenta o încălcare și a art. 55 alin. (1), Decizia nr. 254/2004 fiind o formă de publicitate explicită pentru un cabinet medical furnizor de servicii publice, așadar interzisă în orice condiții. 2. Instanța a înlăturat în mod eronat aplicarea dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Decizia nr. 254/2004, în condițiile în care, din raportul de monitorizare din 22 ianuarie 2006, fapta constituind contravenție este constatată și nu a fost contestată de reclamantă.

Indiferent de caracterul emisiunii, de divertisment, este cert că numerele de telefon și SMS afișate pe ecran nu erau fictive, ele puteau fi accesate chiar și pentru a face o farsă, astfel încât afișarea tarifelor aplicate era obligatorie. 3. Instanța a înlăturat în mod greșit aplicarea dispozițiilor art. 45 alin.(1) din Decizia nr. 254/2004 făcând greșita aplicare a art. 91 alin. (2) din Legea nr.504/2002. Pe de o parte, se constată că dispozițiile art. 45 alin. (1) sunt imperative în ceea ce privește obligația difuzorului de a include avertizarea sonoră și scrisă „produs neatestat medical" pentru produsele și tratamentele naturiste prezentate în publicitate și teleshopping.

Pe de altă parte, se constată că reclamanta s-a apărat pretinzând că prezentatorul produsului naturist, invitat în emisiune, a adus el însuși la cunoștința telespectatorilor aprobarea tratamentului de către Ministerul Sănătății, mențiune pe care reclamanta o consideră echivalentă cu obligația de avertizare prevăzută de art. 45 alin. (1) din Decizia nr. 254/2004. Fără a analiza existența unui temei legal al acestei apărări, Instanța a invocat din oficiu încălcarea dispozițiilor art. 91 alin. (2) din Legea nr.2002, aplicate și interpretate greșit în speță. Aceasta deoarece reclamanta fusese anterior sancționată pentru alte contravenții la Legea audiovizualului, astfel încât somația de intrare în legalitate nu era obligatorie, dispozițiile art. 91 alin. (3) din lege făcând referire la încălcarea repetată a prevederilor Legii nr.504/2002, în general, iar nu la încălcarea acelorași prevederi (texte de lege) anterior încălcate de contravenient.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.N.A. împotriva sentinței civile nr. 1530 din 22 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată și în fond respinge acțiunea reclamantei SC O.T. SRL București, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2007.