- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 29 mai 2007
Decizia nr. 2050/2007 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 213/2006 a Curții de Apel București
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 213 din 30 noiembrie 2006, Curtea de Apel București, secția a-V-a comercială, a respins cererea în anulare a contractelor de credit nr. 120 din 21 martie 1999 și de garanție imobiliară bancară nr. 6074 din 18 aprilie 1995 formulată de reclamanții A.G., A.E. și SC C.G. SRL în contradictor cu pârâta R.B., sucursala Iași și intervenient în nume propriu A.V.A.S. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, urmare admiterii excepției cu acest obiect ridicată de prima intimată, fiind respinsă și cererea de intervenție formulată de A.V.A.S. București, modificată în interesul acesteia.
Prima instanță a apreciat că în cauză prevalează fixarea cadrului procesual față de restul excepțiilor: autoritatea de lucru judecat și lipsa de obiect, motiv pentru care a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesual pasive invocată de Raiffeisen Bank SA, sucursala Iași. Cu privire la această excepție s-a reținut că obiectul acțiunii îl formează constatarea nulității absolute a doua contracte încheiate de reclamant cu B.A. SA, sucursala Iași, antecesoarea intimatei numai că dreptul de creanță pe care-l constată a fost cesionat către A.V.A.B. în prezent A.V.A.S. prin contractul de cesiune de creanță din 2 decembrie 1999, cesiune notificată reclamanților așa încât toate apărările și excepțiile pe care reclamanții înțeleg să le formuleze în prezent chiar cu privire la validitatea titlurilor trebuie opuse actualului creditor anume A.V.A.S.
întrucât consecințele juridice subsecvente nulității se produc în patrimoniul acestui creditor. În contra sentinței au declarat recurs reclamanții A.G. și E. și SC C.G. SRL Iași. Recurenții nu invocă un anume motiv de nelegalitate dar fac istoricul contractelor de credit și garanție imobiliară a căror nulitate solicită să se constate arătând că lasă la latitudinea instanței să stabilească cine are calitate procesuală pasivă. Că instanța trebuia să dispună în temeiul art. 129 C. proc. civ., menținerea în cauză a A.V.A.S. care făcuse deja cerere de intervenție admisă de Tribunalul Iași prin sentința comercială nr. 53/ E din 9 februarie 2005 irevocabilă prin decizia nr. 251 din 3 iulie 2006 a Curții de Apel Iași pe care o invoca cu putere de lucru judecat.
Mai arată recurenții că nu le-a fost notificat contractul de cesiune întrucât nu aveau calitate de fidejusori și nu sunt îndeplinite condițiile art. 973 C. civ. Recurenții au mai atașat la dosar cereri prin care au invocat excepția nulității absolute a titlului executoriu ce le-a fost comunicat de A.V.A.S. sub nr. 4078 din 26 martie 2002 pe care-l anexează și au cerut declinarea competenței la Tribunalul București, iar recurenta SC G. SRL a formulat cerere de intervenție în interesul reclamanților A.G. și E. în temeiul art. 49 (3) și art. 51 C. proc. civ., întrucât aceștia nu au garantat nici un credit, întreaga creanță neperformantă fiind a
SC G. SRL.
Recurenții au mai invocat excepția puterii lucrului judecat în baza art. 166 C. proc. civ., a mai multor hotărâri judecătorești din care ar rezulta că nu au fost perfectate contracte de fidejusiune, hotărâri pe care le atașează în copie la dosar. Recursul declarat de reclamanți nu este fondat.
Verificându-și competența, Înalta Curte constată că are competența de a soluționa recursul față de faptul că sentința nr. 53/ E din 9 februarie 2006 prin care Tribunalul București și-a declinat competența în favoarea curții de apel a rămas irevocabilă prin decizia nr. 251 din 3 iulie 2006 a Curții de Apel Iași, situație în care reiterarea de către recurenți a problemei competenței tribunalului ca instanță de fond după ce le-a fost respins recursul împotriva hotărârii de declinare nu mai poate fi primită.
Unul din principiile de bază ale procesului civil este și cel al disponibilității. Printre elementele care configurează acest principiu este și acela că sesizarea instanței prin introducerea unei acțiuni, completarea sau modificarea acesteia, în condițiile legii sau renunțarea la judecata sa este la latitudinea părții reclamante: principală, reconvențională sau intervenientă. Drept urmare, susținerea reclamanților că lasă la aprecierea instanței să stabilească cine are calitate procesuală pasivă pe baza relatării faptelor nu poate fi nici ea primită întrucât încalcă principiul disponibilității, fixarea cadrului procesual fiind atributul părții reclamante iar nu al instanței în raport de sfera obligațiilor stabilite de art. 129 C. proc. civ., pentru judecător.
În acest context este fără suport legal și critica privind modificarea caracterului cererii de intervenție formulată de A.V.A.S., din principală în accesorie, admisă numai în principiu prin sentința tribunalului și corect respinsă pe fond de curtea de apel, sentință care nu poate constitui autoritate de lucru judecat, cum greșit susțin recurenții, hotărârile fiind pronunțate în cadrul aceluiași proces.
Prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 1393 C. civ., text de lege care impune notificarea cesiunii numai debitorului cedat pentru ca cesionarul să poată apoi opune dreptul său terților, fiind deci fără relevanță sub aspectul calității procesual pasive calitatea reclamanților de fidejusori sau nu ai debitorului cedat în acțiunea în constatarea nulității absolute a actelor juridice menționate, aspect cu privire la care în mod inutil recurenții au invocat puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești anexate.
În ce privește excepția nulității absolute a titlului executoriu comunicat de A.V.A.S. la 26 martie 2000, invocată de recurenți, se constată că aceasta excede cadrului procesual pe care reclamanții l-au fixat la instanța de fond, respectiv obiectului cererii, ea neputând fi deci examinată în recurs.
În aceeași situație este și cererea intitulată „cerere de intervenție accesorie” formulată de unul dintre corecurenți în interesul celorlalți doi corecurenți, solicitarea ca atare fiind absorbită de cererea de recurs propriu-zisă.
Așa fiind, pentru considerentele expuse, în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de reclamanții A.E., A.G. și SC C.G. SRL Iași împotriva sentinței nr. 213 din 30 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a-V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2007.