ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2050/2007
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2050/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 213 din 30
noiembrie 2006, Curtea de Apel București, secția a-V-a comercială, a respins
cererea în anulare a contractelor de credit nr. 120 din 21 martie 1999 și de
garanție imobiliară bancară nr. 6074 din 18 aprilie 1995 formulată de
reclamanții A.G., A.E. și SC C.G. SRL în contradictor cu pârâta R.B., sucursala
Iași și intervenient în nume propriu A.V.A.S. ca fiind introdusă împotriva unei
persoane fără calitate procesuală pasivă, urmare admiterii excepției cu acest
obiect ridicată de prima intimată, fiind respinsă și cererea de intervenție
formulată de A.V.A.S. București, modificată în interesul acesteia.
Prima instanță a apreciat că
în cauză prevalează fixarea cadrului procesual față de restul excepțiilor:
autoritatea de lucru judecat și lipsa de obiect, motiv pentru care a pus în
discuția părților excepția lipsei calității procesual pasive invocată de
Raiffeisen Bank SA, sucursala Iași.
Cu privire la această
excepție s-a reținut că obiectul acțiunii îl formează constatarea nulității
absolute a doua contracte încheiate de reclamant cu B.A. SA, sucursala Iași,
antecesoarea intimatei numai că dreptul de creanță pe care-l constată a fost
cesionat către A.V.A.B. în prezent A.V.A.S. prin contractul de cesiune de
creanță din 2 decembrie 1999, cesiune notificată reclamanților așa încât toate
apărările și excepțiile pe care reclamanții înțeleg să le formuleze în prezent
chiar cu privire la validitatea titlurilor trebuie opuse actualului creditor
anume A.V.A.S. întrucât consecințele juridice subsecvente nulității se produc
în patrimoniul acestui creditor.
În contra sentinței au
declarat recurs reclamanții A.G. și E. și SC C.G. SRL Iași.
Recurenții nu invocă un
anume motiv de nelegalitate dar fac istoricul contractelor de credit și
garanție imobiliară a căror nulitate solicită să se constate arătând că lasă la
latitudinea instanței să stabilească cine are calitate procesuală pasivă. Că
instanța trebuia să dispună în temeiul art. 129 C. proc. civ., menținerea în
cauză a A.V.A.S. care făcuse deja cerere de intervenție admisă de Tribunalul
Iași prin sentința comercială nr. 53/ E din 9 februarie 2005 irevocabilă prin
decizia nr. 251 din 3 iulie 2006 a Curții de Apel Iași pe care o invoca cu
putere de lucru judecat. Mai arată recurenții că nu le-a fost notificat contractul
de cesiune întrucât nu aveau calitate de fidejusori și nu sunt îndeplinite
condițiile art. 973 C. civ.
Recurenții au mai atașat la
dosar cereri prin care au invocat excepția nulității absolute a titlului
executoriu ce le-a fost comunicat de A.V.A.S. sub nr. 4078 din 26 martie 2002
pe care-l anexează și au cerut declinarea competenței la Tribunalul București,
iar recurenta SC G. SRL a formulat cerere de intervenție în interesul
reclamanților A.G. și E. în temeiul art. 49 (3) și art. 51 C. proc. civ., întrucât
aceștia nu au garantat nici un credit, întreaga creanță neperformantă fiind a
SC G. SRL.
Recurenții au mai invocat
excepția puterii lucrului judecat în baza art. 166 C. proc. civ., a mai multor
hotărâri judecătorești din care ar rezulta că nu au fost perfectate contracte
de fidejusiune, hotărâri pe care le atașează în copie la dosar.
Recursul declarat de
reclamanți nu este fondat.
Verificându-și
competența, Înalta Curte constată că are competența de a soluționa recursul
față de faptul că sentința nr. 53/ E din 9 februarie 2006 prin care Tribunalul
București și-a declinat competența în favoarea curții de apel a rămas
irevocabilă prin decizia nr. 251 din 3 iulie 2006 a Curții de Apel Iași,
situație în care reiterarea de către recurenți a problemei competenței
tribunalului ca instanță de fond după ce le-a fost respins recursul împotriva
hotărârii de declinare nu mai poate fi primită.
Unul din principiile de
bază ale procesului civil este și cel al disponibilității. Printre elementele
care configurează acest principiu este și acela că sesizarea instanței prin
introducerea unei acțiuni, completarea sau modificarea acesteia, în condițiile
legii sau renunțarea la judecata sa este la latitudinea părții reclamante:
principală, reconvențională sau intervenientă.
Drept urmare, susținerea
reclamanților că lasă la aprecierea instanței să stabilească cine are calitate
procesuală pasivă pe baza relatării faptelor nu poate fi nici ea primită
întrucât încalcă principiul disponibilității, fixarea cadrului procesual fiind
atributul părții reclamante iar nu al instanței în raport de sfera obligațiilor
stabilite de art. 129 C. proc. civ., pentru judecător.
În acest context este
fără suport legal și critica privind modificarea caracterului cererii de
intervenție formulată de A.V.A.S., din principală în accesorie, admisă numai în
principiu prin sentința tribunalului și corect respinsă pe fond de curtea de
apel, sentință care nu poate constitui autoritate de lucru judecat, cum greșit
susțin recurenții, hotărârile fiind pronunțate în cadrul aceluiași proces.
Prima instanță a făcut o
corectă aplicare a prevederilor art. 1393 C. civ., text de lege care impune
notificarea cesiunii numai debitorului cedat pentru ca cesionarul să poată apoi
opune dreptul său terților, fiind deci fără relevanță sub aspectul calității
procesual pasive calitatea reclamanților de fidejusori sau nu ai debitorului
cedat în acțiunea în constatarea nulității absolute a actelor juridice
menționate, aspect cu privire la care în mod inutil recurenții au invocat
puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești anexate.
În ce privește excepția
nulității absolute a titlului executoriu comunicat de A.V.A.S. la 26 martie
2000, invocată de recurenți, se constată că aceasta excede cadrului procesual
pe care reclamanții l-au fixat la instanța de fond, respectiv obiectului
cererii, ea neputând fi deci examinată în recurs.
În aceeași situație este
și cererea intitulată „cerere de intervenție accesorie” formulată de unul
dintre corecurenți în interesul celorlalți doi corecurenți, solicitarea ca
atare fiind absorbită de cererea de recurs propriu-zisă.
Așa fiind, pentru
considerentele expuse, în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamanții A.E., A.G. și SC C.G. SRL Iași împotriva sentinței nr. 213 din
30 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a-V-a comercială, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 29 mai 2007.