ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 235/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București sub nr. 405/2/2007 reclamanta C.E.E. a solicitat în contradictoriu

cu pârâta C.N.P.A.D.A.S. obligarea acesteia să-i plătească prima de concediu pe

anii 2004 și 2005, actualizată cu indicele de inflație la data plătii efective.

În motivarea în

fapt a cererii reclamanta arată în esență, că este funcționar public în cadrul

C.N.P.A.S., potrivit art. 33 alin. (2), devenit art. 34 după republicare, din

Legea nr. 188/1999, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de

concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în

concediu. Ulterior, printr-o serie de ordonanțe de urgență s-a dispus

suspendarea aplicării acestui articol, astfel: art. 9 pct. 7 din Legea nr. 507/2003

suspendă până la data de 31 decembrie 2004; art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004

suspendă până la 31 decembrie 2005.

Cum

suspendările succesive și-au încetat aplicabilitatea, reclamanta susține

că este îndreptățită la primirea primelor de vacanță,

însăși suspendarea fiind

neconstituțională și nelegală, în raport de

dispozițiile art. 38 C. muncii

precum și art.

53 alin. (1) și (2) din Constituția României

din care rezultă că un

drept derivând dintr-un raport juridic de muncă o dată câștigat nu poate fi

anulat.

Cu privire la

drepturile reprezentând prima de vacanță pe anii 2004 - 2005, reclamanta invocă

excepția de nelegalitate a textelor care reglementează suspendarea din legile

bugetului de stat menționate, iar potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

competența revine Instanței de Fond, deoarece normele de suspendare nu mai sunt

în vigoare. În acest sens, aceste norme contravin

prevederilor art. 41 și art. 53, art. 16 și art. 15 alin. (2) din

Constituție.

Prin

întâmpinare, pârâta C.N.P.A.S. a solicitat respingerea acțiunii pentru motivul

că dreptul reclamanților la plata primelor de vacanță a fost suspendat succesiv

prin lege.

Prin sentința nr. 1334 din 22

mai 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta C.E.E. și a obligat pârâta la

plata către reclamantă a primei de vacanță pe perioada 2004 - 2005, actualizată

cu indicele de inflație la data plății efective.

Pentru a hotărî astfel a

reținut că normele de suspendare contravin art. 41 și art. 53 din Constituție

întrucât dreptul de remunerare a muncii ce aparține dreptului la muncă nu poate

fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o

societate democratică.

Totodată,

normele de suspendare contravin și art. 16 alin. (1) din Constituție,

reclamanta fiind discriminată față de alți angajați, precum și art. 15 alin.

(2) din Constituție întrucât suspendă retroactiv un drept câștigat sub imperiul

Legii nr. 188/1999.

Deși exercițiul

dreptului de a încasa prima de concediu a fost suspendat pe

perioada 2003 - 2005, suspendarea exercițiului

dreptului nu echivalează cu stingerea

acestuia, ci are ca efect

imposibilitatea temporară a realizării lui, astfel încât suspendarea nu se

poate transforma într-o măsură cu caracter permanent, aceasta însemnând însăși

înlăturarea dreptului.

Suspendarea dreptului la prima de concediu pentru perioada 2001 - 2006

nu

echivalează

cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării

acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta

C.N.P.D.A.S., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare a

arătat că p

otrivit art. 34 alin. (2) din

Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările

și completările ulterioare, funcționarii publici au dreptul, pe lângă

indemnizația de

concediu, la o primă

egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în

concediu.

Prin art. 111 din O.U.G. nr. 33 din 26 februarie 2001, aplicarea

prevederilor referitoare la

acordarea prime, cu ocazia plecării în

concediu de odihnă din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor

publici, publicată in M. Of. al României,

Partea 1. nr. 600

din 8 decembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare,

au fost suspendate până la

data de 1 ianuarie 2002.

În

anul 2005, prin art. 8 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe 2005, nr.

511/2004 și art. 7 alin. (3) din Legea bugetului

asigurărilor sociale de stat pe anul

2005.

,

nr. 512/2004, această primă a fost

suspendată până la data de 31 decembrie

2005.

Astfel, pentru anii 2003 - 2006, funcționarii publici nu au beneficiat

de prime

ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă, întrucât

dispozițiile art. 34

al Legii nr. 188/1999, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, au

fost suspendate

prin legile bugetare anuale din acesta perioadă.

Prin urmare, C.N.P.D.A.S.

nu a putut proceda la încălcarea actelor

normative

referitoare la suspendarea aplicării dispozițiilor privind acordarea

primelor

de concediu fiind obligată în mod greșit la plata primelor prevăzute de art. 34

din Legea nr. 188/1999.

Recursul este nefondat.

Examinând cauza în raport cu

actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Criticile aduse hotărârii Instanței de Fond sunt

neîntemeiate și nu pot fi primite, acestea nu au nici un suport legal, și nu

fac decât să prezinte perioadele de timp și actele normative prin care acest

drept a fost suspendat.

Potrivit art. 34 alin. (2)

din Legea nr. 188/1999 „funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația

de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării

în concediu”.

Or, dispozițiile textului de

lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuție, au fost în ființă în

întreaga perioadă menționată și fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38

alin. (2) din Constituția României, nu s-a constatat că ar fi

neconstituționale.

Ulterior, în anii 2001 - 2006,

prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată,

însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea

desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia.

Suspendarea exercițiului

dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui atâta timp cât nu există

nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia,

întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea

drepturilor acordate din moment ce

printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă

pentru concediul de odihnă.

Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada

anilor 2001 - 2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu

înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită

(privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept) cât și

reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.A.D.O.L.F.

Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau

de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul

dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul

normativ care a prevăzut dreptul respectiv.

A considera altfel ar însemna să se prelungească

valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după

abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil.

Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a

cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină

lipsit de orice valoare.

Este cert faptul că un drept derivând dintr-un raport

juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat.

Respectarea principiului încrederii în statul de drept, care

implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor,

concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații

juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată

fi reținuți de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost

prevăzute de lege.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că Instanța de Fond a

pronunțat o hotărâre temeinică și legală și în mod corect a constatat că,

potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, reclamanta are

dreptul la o primă de concediu.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat

de C.N.P.D.A.S. împotriva sentinței civile nr. 1334 din 22 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 ianuarie 2008.