ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2521/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 263/ CA din 5 aprilie 2004 a Curții de Apel Oradea, a fost respinsă acțiunea reclamantei L.F. împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Bihor prin care s-a solicitat anularea Hotărârii nr. 7139 din 30 ianuarie 2004 emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000. Această sentință a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 1165 din 23 februarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ, prin care a fost respins recursul reclamantei. Împotriva sentinței, L.F. a formulat cerere de revizuire, cerere care a fost respinsă prin sentința nr. 34/ CA - PI din 12 februarie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, Instanța a reținut că înscrisul depus de reclamantă nu dovedește că tatăl acesteia ar fi fost refugiat și nu există identitate de persoană între tatăl reclamantei și persoana luată în evidența refugiaților. Împotriva sentinței susmenționate a declarat recurs L.F. care a motivat că actul care a fost depus în susținerea cererii de revizuire a fost reținut de partea potrivnică iar acesta confirmă că tatăl recurentei figura ca refugiat. Recursul este nefondat. Actul invocat de recurentă a fost analizat de către Instanță și s-a reținut în mod corect că acest act nu dovedește că tatăl reclamantei ar fi fost refugiat, deoarece fișa numitului B.F. nu se referă la tatăl reclamantei, fiind doar o coincidență de nume.

Recurenta a susținut că tatăl său ar fi fost refugiat din Birtin în Zecehotare, iar persoana care figurează în evidența refugiaților s-a refugiat din Birtin la Beiuș. Din certificatul de deces al tatălui recurentei rezultă că acesta s-a născut în 1901 și astfel în 1940 avea vârsta de 39 ani. În schimb, cel care a fost luat în evidența refugiaților este un bărbat care în 1940 a avut vârsta de 22 ani, în consecință nu există identitate de persoană între tatăl reclamantei și cel luat în evidența refugiaților. De asemenea, tot din certificatul de deces al tatălui recurentei rezultă că numele lui a fost maghiarizat în perioada Dictatului de la Viena și a rămas cu acest nume scris cu caractere maghiare până la data decesului, respectiv B.L.

Rezultă incontestabil că tatăl recurentei nu a părăsit teritoriul Ardealului de Nord după Dictatul de la Viena, întrucât numai astfel se putea maghiariza numele acestuia. În consecință, se constată că sentința atacată cu recurs este legală și temeinică, situație în care recursul declarat în cauză este nefondat și în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, urmează să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de L.F. împotriva sentinței civile nr. 34/ CA - PI din 12 februarie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2007.