ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1661/2008

Asupra recursului penal de

față;

Din actele dosarului,

constată următoarele:

Împotriva sentinței penale nr.

38 din 13 februarie 2008, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins,

ca nefondată, plângerea formulată de petenta C.N.P.R. SA împotriva rezoluției nr.

1553/II-2/2007 din 11 octombrie 2007 emisă de Procurorul șef al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București.

A fost obligată petiționara

la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond, apreciind ca legale și temeinice rezoluțiile nr. 1321/P/2007

și 1553/II-2/2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a

reținut, în fapt că, la data de 23 august 2007, petiționara a sesizat Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București cu o plângere penală împotriva

controlorilor financiari ai Curții de Conturi B.D., A.A., N.I., R.C. și N.O.D.

pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și de art. 289 C. pen.,

în legătură cu modalitatea de efectuare a controlului privind încheierea unor

contracte cu societățile de asigurări de către petiționară, finalizat cu

întocmirea raportului nr. 101/6263 din 10 iulie 2007; s-a reținut de asemenea,

că, în esență, în sesizarea sa, petiționara s-a referit la neefectuarea, în

cuprinsul raportului, a unei analize obiective a contractelor de asigurare,

încercându-se acreditarea ideii utilizării ilicite a fondurilor de către

Companie, numeroase mențiuni nefiind corespunzătoare realității, dându-se o

interpretare tendențioasă documentelor analizate.

Din analiza actelor

dosarului instanța de fond a reținut că potrivit art. 16 alin. (3) din Legea nr.

94/1992, Curtea de Conturi analizează calitatea gestiunii financiare din punct

de vedere al economicității, eficienței și eficacității, controlorii financiari

întocmind, potrivit art. 30 alin. (2) din aceeași lege, rapoarte în care își

prezintă concluziile, formulând propuneri referitoare la măsurile ce trebuie

adoptate, rapoartele fiind supuse examinării de către complete constituite

potrivit legii, în condițiile art. 31 din anterior menționatul act normativ.

Concluzionând, instanța de

fond a arătat că analiza de fond a raportului de audit la care petiționara

tinde prin plângerea formulată este posibilă numai prin urmarea procedurilor

jurisdicționale specifice instituite prin Legea nr. 94/1992.

Soluția instanței de fond

s-a întemeiat pe probele legal administrate, respectiv proba cu înscrisuri și

actele aflate la dosarul de urmărire penală.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs, în termen legal petiționara, criticând-o pentru netemeinicie,

reiterând susținerile cuprinse în plângerile anterior depuse și subliniind că

rezoluția de control nr. 1553/II-2/2007 nu cuprinde o verificare reală a

cercetării penale anterior efectuate și a soluției de neîncepere a urmăririi penale

date în cauză, susținându-se în mod eronat că „actele de cercetare au fost

efectuate în mod ritmic” și ignorându-se analiza superficială și incompletă a

plângerii, precum și nesoluționarea tuturor aspectelor invocate în actul de

sesizare.

În completarea motivelor de

recurs formulate, în scris, apărătorul ales al petiționarei a arătat oral că hotărârea

recurată reia întocmai conținutul rezoluțiilor și este nefondată;

concluzionându-se s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței

pronunțate de prima instanță, iar în rejudecare, admiterea plângerii și trimiterea

cauzei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în vederea începerii urmăririi

penale împotriva făptuitorilor indicați în actul de sesizare.

Verificând actele dosarului,

prin prisma motivelor invocate și din oficiu se constată că recursul este

nefondat, urmând a fi respins cu următoarea motivare:

Astfel, după cum rezultă din

înscrisurile aflate la dosarul Parchetului Curții de Apel București,

petiționara a sesizat cu plângere Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, aceasta fiind transmisă Parchetului de pe lângă Tribunalul

București, iar, ulterior, prin ordonanța din 15 august 2007, Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București, având în vedere calitatea învinuiților, de

controlori financiari la Curtea de Conturi.

Din analiza hotărârii

recurate și a rezoluțiilor date în cauză, nr. 1321/P/2007 și 1553/II-2/2007 ale

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, rezultă că organele de

urmărire penală au dat aceste soluții plângerii petiționarei în urma analizei

înscrisurilor aflate la dosarul cauzei și a normelor legale ce reglementează

activitatea Curții de Conturi, având în vedere faptul că susținerile

petiționarei se refereau la săvârșirea de infracțiuni de către anumiți

controlori financiari în exercitarea atribuțiilor de serviciu, concluzionându-se

în sensul că în cauză faptele reclamate nu constituie infracțiuni, iar

contestarea cuprinsului unui raport de audit efectuat de către controlorii

Curții de Conturi trebuie realizată în cadrul procedurii speciale prevăzută de

Legea nr. 94/1992 și nu prin declanșarea unei cercetări penale asupra semnatarilor

raportului de control.

Se va concluziona, așadar,

cu privire la susținerile recurentei relative la superficialitatea analizei

efectuate de procurori (prin rezoluția nr. 1321/P/2007 și prin cea de control,

ce a menținut-o pe cea inițială) că acestea sunt nefondate, astfel încât

aprecierile instanței de fond privind legalitatea rezoluției, sub acest aspect,

apar ca întemeiate.

Referitor la caracterul

incomplet al cercetărilor efectuate și al verificării realizate de către

procurorul ierarhic superior se va reține că și această critică este nefondată,

iar hotărârea recurată este legală și sub acest aspect, deoarece rezoluția nr. 1321/P/2007

a dat o soluție de neîncepere a urmăririi pentru ambele infracțiuni reclamate

de petiționară, în pofida existenței unei unice motivări, rezoluția de control

menținând soluția de netrimitere în judecată în mod just, bazat pe faptul

efectuării corecte și complete a cercetărilor ce au condus la observarea incidenței

uneia din situațiile procedurale prevăzute de art. 10 C. proc. pen., respectiv art.

10 lit. b) C. proc. pen., hotărârea primei instanțe consfințind corectitudinea

acestei măsuri în mod legal și temeinic.

Se va reține, totodată, că,

în cauză s-au administrat în mod ilegal toate probele necesare aflării

adevărului și pronunțării unei soluții juste, petiționara având posibilitatea

de a depune orice înscrisuri ar fi considerat că sunt relevante atât în etapa cercetărilor

prealabile cât și ulterior, în fața instanței, Curtea de Apel București

acordând două termene de judecată în vederea administrării probei cu înscrisuri

și pronunțând o soluție legală și temeinică, bazată pe probele administrate în

fața sa și pe lucrările aflate la dosar, potrivit art. 278

1

alin.

(7) C. proc. pen., preluarea unor concluzii ale organelor de urmărire

constituind o confirmare a soluției de neîncepere a urmăririi penale și reprezentând

convingerea instanței de fond în temeiul probelor administrate care nu au fost

de natură a proba existența unor indicii de vinovăție a făptuitorilor și de

săvârșire a faptelor reclamate.

În legătură cu susținerile

recurentei în sensul că existența căilor de atac specifice procedurii

jurisdicționale nu îngrădește dreptul părții de a sesiza organele de urmărire

în cazul în care se apreciază că organele de control au comis infracțiuni, se

va constata că parcurgerea procedurii prevăzută de secțiunea a 3-a „Proceduri

de control” din Legea nr. 94/1992, astfel după cum aceasta a fost modificată și

completată, nu constituie o limitare a dreptului părții la liber acces la

justiție ci constituie o etapă obligatorie în verificarea fondului

constatărilor cuprinse în rapoartele controlorilor financiari; în speță, astfel

după cum în mod corect s-a reținut în rezoluțiile atacate și în sentința

recurată, se observă că petiționara, prin plângerea penală cu care a sesizat

organul de urmărire, și-a exprimat multiple nemulțumiri cu privire la modul de

derulare a procedurii de control realizată de Curtea de Conturi, invederând

consemnarea în raportul final a unor aspecte fără corespondent în realitate,

interpretarea tendențioasă și eronată a actelor supuse verificării, acreditarea

ideii utilizării ilicite a unor fonduri de către petiționară, înserarea de

formulări subiective și formularea de recomandări neîntemeiate. Toate aceste

aspecte, după cum s-a reținut corect de instanța de fond, constituie

activități, respectiv rezultate ale acțiunilor derulate de organul de control

în exercitarea atribuțiilor legale, potrivit dispozițiilor art. 16, 17, 18, 19,

21 și 22 din Legea nr. 94/1992, în vederea realizării scopurilor prevăzute de art.

27 din aceeași lege, verificarea temeiniciei rapoartelor de control, urmând a

se realiza prin parcurgerea procedurii jurisdicționale specifice, potrivit dispozițiilor

cuprinse în Capitolul III „Atribuții de control și autdit financiar”, Secțiunea

a 3-a, „Proceduri de control” și în Capitolul IV, „Atribuții jurisdicționale”,

iar nu pe calea efectuării urmăririi penale față de persoanele ce au efectuat

auditul unei societăți.

Având în vedere

considerentele prezentate, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., recursul promovat de petiționara C.N.P.R. SA va fi

respins ca nefondat.

În temeiul dispozițiilor art.

192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată petiționara la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționara C.N.P.R. SA împotriva sentinței penale nr. 38

din 13 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta petiționară

la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 mai 2008.