ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1638/2008

Asupra recursului penal de față; Din actele dosarului, constată următoarele: Împotriva sentinței penale nr. 38 din 13 februarie 2008, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta C.N.P.R. SA împotriva rezoluției nr. 1553/II-2/2007 din 11 octombrie 2007 emisă de Procurorul șef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. A fost obligată petiționara la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, apreciind ca legale și temeinice rezoluțiile nr. 1321/P/2007 și 1553/II-2/2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a reținut, în fapt că, la data de 23 august 2007, petiționara a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București cu o plângere penală împotriva controlorilor financiari ai Curții de Conturi B.D., A.A., N.I., R.C.

și N.O.D. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și de art. 289 C. pen., în legătură cu modalitatea de efectuare a controlului privind încheierea unor contracte cu societățile de asigurări de către petiționară, finalizat cu întocmirea raportului nr. 101/6263 din 10 iulie 2007; s-a reținut de asemenea, că, în esență, în sesizarea sa, petiționara s-a referit la neefectuarea, în cuprinsul raportului, a unei analize obiective a contractelor de asigurare, încercându-se acreditarea ideii utilizării ilicite a fondurilor de către Companie, numeroase mențiuni nefiind corespunzătoare realității, dându-se o interpretare tendențioasă documentelor analizate.

Din analiza actelor dosarului instanța de fond a reținut că potrivit art. 16 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, Curtea de Conturi analizează calitatea gestiunii financiare din punct de vedere al economicității, eficienței și eficacității, controlorii financiari întocmind, potrivit art. 30 alin. (2) din aceeași lege, rapoarte în care își prezintă concluziile, formulând propuneri referitoare la măsurile ce trebuie adoptate, rapoartele fiind supuse examinării de către complete constituite potrivit legii, în condițiile art. 31 din anterior menționatul act normativ. Concluzionând, instanța de fond a arătat că analiza de fond a raportului de audit la care petiționara tinde prin plângerea formulată este posibilă numai prin urmarea procedurilor jurisdicționale specifice instituite prin Legea nr. 94/1992.

Soluția instanței de fond s-a întemeiat pe probele legal administrate, respectiv proba cu înscrisuri și actele aflate la dosarul de urmărire penală. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal petiționara, criticând-o pentru netemeinicie, reiterând susținerile cuprinse în plângerile anterior depuse și subliniind că rezoluția de control nr. 1553/II-2/2007 nu cuprinde o verificare reală a cercetării penale anterior efectuate și a soluției de neîncepere a urmăririi penale date în cauză, susținându-se în mod eronat că „actele de cercetare au fost efectuate în mod ritmic” și ignorându-se analiza superficială și incompletă a plângerii, precum și nesoluționarea tuturor aspectelor invocate în actul de sesizare.

În completarea motivelor de recurs formulate, în scris, apărătorul ales al petiționarei a arătat oral că hotărârea recurată reia întocmai conținutul rezoluțiilor și este nefondată; concluzionându-se s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate de prima instanță, iar în rejudecare, admiterea plângerii și trimiterea cauzei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în vederea începerii urmăririi penale împotriva făptuitorilor indicați în actul de sesizare.

Verificând actele dosarului, prin prisma motivelor invocate și din oficiu se constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins cu următoarea motivare: Astfel, după cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul Parchetului Curții de Apel București, petiționara a sesizat cu plângere Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta fiind transmisă Parchetului de pe lângă Tribunalul București, iar, ulterior, prin ordonanța din 15 august 2007, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, având în vedere calitatea învinuiților, de controlori financiari la Curtea de Conturi.

Din analiza hotărârii recurate și a rezoluțiilor date în cauză, nr. 1321/P/2007 și 1553/II-2/2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, rezultă că organele de urmărire penală au dat aceste soluții plângerii petiționarei în urma analizei înscrisurilor aflate la dosarul cauzei și a normelor legale ce reglementează activitatea Curții de Conturi, având în vedere faptul că susținerile petiționarei se refereau la săvârșirea de infracțiuni de către anumiți controlori financiari în exercitarea atribuțiilor de serviciu, concluzionându-se în sensul că în cauză faptele reclamate nu constituie infracțiuni, iar contestarea cuprinsului unui raport de audit efectuat de către controlorii Curții de Conturi trebuie realizată în cadrul procedurii speciale prevăzută de Legea nr. 94/1992 și nu prin declanșarea unei cercetări penale asupra semnatarilor raportului de control.

Se va concluziona, așadar, cu privire la susținerile recurentei relative la superficialitatea analizei efectuate de procurori (prin rezoluția nr. 1321/P/2007 și prin cea de control, ce a menținut-o pe cea inițială) că acestea sunt nefondate, astfel încât aprecierile instanței de fond privind legalitatea rezoluției, sub acest aspect, apar ca întemeiate.

Referitor la caracterul incomplet al cercetărilor efectuate și al verificării realizate de către procurorul ierarhic superior se va reține că și această critică este nefondată, iar hotărârea recurată este legală și sub acest aspect, deoarece rezoluția nr. 1321/P/2007 a dat o soluție de neîncepere a urmăririi pentru ambele infracțiuni reclamate de petiționară, în pofida existenței unei unice motivări, rezoluția de control menținând soluția de netrimitere în judecată în mod just, bazat pe faptul efectuării corecte și complete a cercetărilor ce au condus la observarea incidenței uneia din situațiile procedurale prevăzute de art. 10 C. proc. pen., respectiv art. 10 lit. b) C. proc. pen., hotărârea primei instanțe consfințind corectitudinea acestei măsuri în mod legal și temeinic.

Se va reține, totodată, că, în cauză s-au administrat în mod ilegal toate probele necesare aflării adevărului și pronunțării unei soluții juste, petiționara având posibilitatea de a depune orice înscrisuri ar fi considerat că sunt relevante atât în etapa cercetărilor prealabile cât și ulterior, în fața instanței, Curtea de Apel București acordând două termene de judecată în vederea administrării probei cu înscrisuri și pronunțând o soluție legală și temeinică, bazată pe probele administrate în fața sa și pe lucrările aflate la dosar, potrivit art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., preluarea unor concluzii ale organelor de urmărire constituind o confirmare a soluției de neîncepere a urmăririi penale și reprezentând convingerea instanței de fond în temeiul probelor administrate care nu au fost de natură a proba existența unor indicii de vinovăție a făptuitorilor și de săvârșire a faptelor reclamate.

În legătură cu susținerile recurentei în sensul că existența căilor de atac specifice procedurii jurisdicționale nu îngrădește dreptul părții de a sesiza organele de urmărire în cazul în care se apreciază că organele de control au comis infracțiuni, se va constata că parcurgerea procedurii prevăzută de secțiunea a 3-a „Proceduri de control” din Legea nr. 94/1992, astfel după cum aceasta a fost modificată și completată, nu constituie o limitare a dreptului părții la liber acces la justiție ci constituie o etapă obligatorie în verificarea fondului constatărilor cuprinse în rapoartele controlorilor financiari; în speță, astfel după cum în mod corect s-a reținut în rezoluțiile atacate și în sentința recurată, se observă că petiționara, prin plângerea penală cu care a sesizat organul de urmărire, și-a exprimat multiple nemulțumiri cu privire la modul de derulare a procedurii de control realizată de Curtea de Conturi, invederând consemnarea în raportul final a unor aspecte fără corespondent în realitate, interpretarea tendențioasă și eronată a actelor supuse verificării, acreditarea ideii utilizării ilicite a unor fonduri de către petiționară, înserarea de formulări subiective și formularea de recomandări neîntemeiate.

Toate aceste aspecte, după cum s-a reținut corect de instanța de fond, constituie activități, respectiv rezultate ale acțiunilor derulate de organul de control în exercitarea atribuțiilor legale, potrivit dispozițiilor art. 16, 17, 18, 19, 21 și 22 din Legea nr. 94/1992, în vederea realizării scopurilor prevăzute de art. 27 din aceeași lege, verificarea temeiniciei rapoartelor de control, urmând a se realiza prin parcurgerea procedurii jurisdicționale specifice, potrivit dispozițiilor cuprinse în Capitolul III „Atribuții de control și autdit financiar”, Secțiunea a 3-a, „Proceduri de control” și în Capitolul IV, „Atribuții jurisdicționale”, iar nu pe calea efectuării urmăririi penale față de persoanele ce au efectuat auditul unei societăți.

Având în vedere considerentele prezentate, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul promovat de petiționara C.N.P.R. SA va fi respins ca nefondat. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată petiționara la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara C.N.P.R. SA împotriva sentinței penale nr. 38 din 13 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2008.