ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4778/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea formulată la data de 26 iulie 2007, precizată ulterior, I.D. a solicitat anularea deciziei nr. 401 din 15 iunie 2007, emisă de președintele C.S.A. prin care s-a dispus sancționarea lui cu amendă contravențională reprezentând 6 salarii nete din luna precedentă celei în care au fost constatate contravențiile, conform prevederilor art. 39 alin. (3)) lit. c) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, a cerut anularea hotărârilor C.C.S.A. din 5 iunie 2007, 12 iunie 2007 și 27 iulie 2007, precum și a procesului-verbal de constatare din 11 aprilie 2007, în ceea ce îl privește, cu consecința exonerării sale de plata amenzii contravenționale, inclusiv restituirea amenzii achitate în cuantum de 39273 lei.

În motivarea plângerii, petentul a susținut că decizia de sancționare contestată este nelegală și netemeinică deoarece în cuprinsul procesului - verbal pe care ea se întemeiază nu s-a făcut nici o separare în timp a responsabilităților administratorilor SC U. SA pe baza momentelor de debut ale mandatelor acestora și nu s-a constatat vreo încălcare a unor obligații legale, situație care face imposibilă stabilirea vreunei legături de cauzalitate între conduita lui și faptele descrise ca fiind săvârșite în mod culpabil. De altfel, în procesul - verbal de constatare nu s-a făcut nici o referire directă sau indirectă la dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 și nici la săvârșirea de către aceasta a vreunei fapte culpabile, iar obiecțiunile formulate de societate nu au fost consemnate distinct în procesul - verbal și luate în considerare în procesul de stabilire a pretinselor fapte contravenționale și a sancțiunilor.

Pe de altă parte, în decizia de sancționare nu a fost menționat dreptul de contestare a actului juridic, termenul de depunere a contestației și autoritatea publică sau instanța de judecată competentă să o soluționeze. Pentru faptele constatate la pct. 1 - 11 s-au mai emis încă două decizii de sancționare a celorlalți doi administratori, iar sancțiunile aplicate totalizează un cuantum superior nivelului maxim de 100.000 lei, prevăzut de lege. În opinia petentului, la individualizarea sau a sancțiunii contravenționale nu s-a ținut seama de circumstanțele personale și reale ale săvârșirii faptelor și de conduită făptuitorului. Datorită neseparării în timp a responsabilităților administratorilor societății, nu a existat practic, un proces de individualizare a sancțiunii aplicate.

S-a mai arătat că în realitate, unele dintre neregulile constatate nu există, fie ele se datorează activității din perioada anterioară datei la care petentul a dobândit calitatea de președinte /director general. Totodată, au fost ignorate măsurile întreprinse în timpul mandatului petentului pe linia controlului intern al societății, care au determinat o îmbunătățire evidentă a activității de control intern la fiecare nivel organizatoric al asiguratorului și la nivel de sediu central. În sfârșit, petentul a arătat că anumite fapte consemnate la pct. 1,9 și 10 au fost descrise în mod generic, ceea ce atrage nulitatea procesului - verbal conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor.

Prin sentința civilă nr. 1173 din 9 aprilie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins plângerea ca neîntemeiată. Instanța a reținut că potrivit art. 39 alin. (5) din Legea nr. 32/2000, actul de sancționare pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de acest act normativ este decizia președintelui C.S.A. și nu procesul verbal de constatare invocat de petentul I.D. Prin urmare, apărările formulate la pct. 1, 2 și 3 ale plângerii, cele menționate în finalul acesteia, referitoare la descrierea generică a unor fapte, precum și cele din cererea completatoare în legătură cu lipsa din procesul - verbal a oricărei mențiuni privind numele și prenumele petentului, faptele săvârșite și data comiterii lor, nu constituie motive de nelegalitate a actului sancționator.

Pe de altă parte, petentul a fost sancționat contravențional pentru faptele săvârșite în calitate de director general și președinte al Consiliului de administrație, A.D. pentru faptele săvârșite în calitate de conducător executiv, membru al Consiliului de administrație, R.S. pentru faptele săvârșite ca membru al aceluiași consiliu, iar SC U. SA pentru nerespectarea obligațiilor care îi reveneau ca societate de asigurare. Susținerile referitoare la cuantumul amenzii aplicate prin decizia C.S.A. nr. 406/2007 și la totalizarea sancțiunilor aplicate administratorilor și societății respective au fost înlăturate ca neîntemeiate în raport de considerentele expuse în legătură cu pretinsa încălcare a prevederilor art. 5 alin. (7) din O.G.

nr. 2/2001. Cu privire la neindicarea în decizia de sancționare a dreptului persoanelor în cauză de a depune contestație, precum și a autorității jurisdicționale competente să o soluționeze, curtea de apel a apreciat că această omisiune nu poate atrage nulitatea actului juridic, în condițiile în care sancțiunea nu a fost prevăzută în mod expres de lege și petentul nu a făcut dovada unei vătămări în sensul art. 105 alin. (2) din C. proc. civ. Întrucât decizia contestată are în vedere fapte din perioada 31 decembrie 2005 – 30 noiembrie 2006, iar actul juridic a fost emis la data de 15 iunie 2007, s-a considerat că în speță nu s-a împlinit termenul de prescripție al aplicării sancțiunilor contravenționale instituit prin dispozițiile art. 39 alin. (9) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Instanța a mai stabilit că în perioada supusă verificării, petentul I.D. a deținut mai multe funcții și că pentru neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor aferente acestora, C.S.A. era îndreptățită să aplice sancțiunile contravenționale administratorilor, răspunzători în solidar față de societate pentru neîndeplinirea riguroasă a îndatoririlor prevăzute de lege și în actul constitutiv. Cât privește măsurile luate de conducerea societății comerciale pe linia organizării și exercitării controlului intern s-a considerat că acestea au fost insuficiente, neputând conduce la prevenirea faptelor contravenționale și a deficiențelor constatate cu prilejul controlului.

În fine, Curtea a reținut că afirmația petentului referitoare la sancționarea contravențională a persoanei juridice cu amenda de 0,5% din capitalul social este irelevantă în prezenta cauză, al cărei obiect vizează legalitatea sancțiunii contravenționale aplicate președintelui director general al societății comerciale de asigurări. Sentința a fost atacată cu recurs de către petentul I.D. În esență, recurentul a susținut că în mod eronat prima instanță a respins plângerea, deoarece lipsa din procesul-verbal de constatare și decizia nr. 401/2007 a oricăror mențiuni cu privire la numele său, la faptele săvârșite și a datei săvârșirii lor atrage, conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001, nulitatea actului sancționator, ce poate fi invocată și din oficiu.

Pe de altă parte, s-a ignorat împrejurarea că pretinsele fapte contravenționale s-au petrecut, fie anterior dobândirii calității sale de membru al Consiliului de administrație, fie sunt consecințele directe sau indirecte ale unor evenimente și circumstanțe anterioare, fie ele nu corespund realității. Referitor la incidența art. 73 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, republicată, recurentul a opinat că norma juridică reglementează răspunderea civilă a administratorilor societăților comerciale față de societate, iar nu față de terți, astfel că ea nu poate constitui un temei legal al sancționării sale și a asiguratorului cu amenda contravențională. S-a invocat apoi, împrejurarea că răspunderea contravențională a recurentului a fost stabilită pentru fapte și evenimente anterioare datei preluării funcției de administrator (26 mai 2006) și cu ignorarea măsurilor luate pentru remedierea neajunsurilor datorate vechii echipe manageriale.

Mai mult, faptele constatate cu ocazia controlului sunt de maximă generalitate și fără suport probator, neputând să creeze prezumții de legalitate sau de nelegalitate. Ultimul motiv de recurs privește nelegitimitatea sancțiunii aplicate și cuantumul amenzii contravenționale stabilită prin decizia de sancționare nr. 401/2007. Recurentul a solicitat ca în ipoteza în care s-ar aprecia că se justifică totuși, măsura sancționării sale contravenționale, exclusiv cu scop preventiv, instanța de control judiciar să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul scris, ținând seama de criteriile de individualizare prevăzute de art. 39 alin. (6) din Legea nr. 32/2000. Criticile formulate în cadrul motivelor de recurs nu sunt întemeiate.

Prin Legea nr. 32/2000, cu modificările sale ulterioare, a fost reglementată activitatea de asigurare și reasigurare, inclusiv supravegherea asigurătorilor și reasiguratorilor care desfășoară activitate în sau din România. Potrivit art. 42 din acest act normativ, în toate problemele privind reglementarea activității de asigurare și reasigurare se aplică prevederile prezentei legi. Este adevărat că O.G. nr. 2/2001 stabilește regimul juridic general al răspunderii contravenționale, dar așa cum corect a reținut prima instanță, Legea nr. 32/2000, cu modificările ulterioare este în raport cu O.G. nr. 2/2001, o lege specială prin care se reglementează și răspunderea contravențională a unor persoane în materia asigurărilor.

Prin dispoziții cu un caracter evident derogatoriu de la dreptul comun, a fost instituită o procedură aparte de control exercitat de către C.S.A., modul de constatare a faptelor contravenționale și de aplicare a sancțiunilor, inclusiv elementele pe care trebuie să le conțină decizia de sancționare a asigurătorilor, ori a persoanelor semnificative ale acestora (art. 8 alin. (2) lit. b) și k) 1 și art. 39). În sensul dispozițiilor din legea specială, decizia de sancționare emisă de președintele C.S.A. are natura actului administrativ sancționator, iar procesul-verbal de control care îi precede, caracterul actului premergător ce, indiscutabil stă la baza emiterii deciziei.

Prin urmare, în condițiile în care legea specială stabilește un alt mod de constatare și sancționare a contravențiilor săvârșite în materia asigurărilor și a supravegherii asigurărilor, constând în emiterea deciziei de sancționare, fără încheierea unui proces-verbal de contravenție, apărările formulate de recurent cu privire la nerespectarea condițiilor de formă ale procesului-verbal de contravenție stabilite de prevederile O.G. nr. 2/2001, nu puteau fi primite. Contrar susținerilor din recurs, atât procesul-verbal de control încheiat de către membrii echipei de control a C.S.A. la data de 11 aprilie 2007 (filele nr. 30-50 ale dosarului curții de apel), cât și decizia de sancționare nr. 401 din 15 iunie 2007, redau în mod detaliat neregulile constatate, faptele contravenționale, perioadele vizate și calitatea de administrator a persoanelor care au asigurat efectiv managementul SC U. SA.

În dispozitivul actului sancționator s-a făcut precizarea că se sancționează cu amenda contravențională reprezentând 6 salarii nete din luna precedentă celei în care au fost constatate contravențiile, I.D., care a îndeplinit funcția de președinte / director general, pentru săvârșirea faptelor prevăzute în decizie, conform prevederilor art. 39 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare (filele nr. 10-14 ale aceluiași dosar). În concret, din verificările efectuate a rezultat că în perioada 31 decembrie 2005 – 30 septembrie 2006 SC U. SA a raportat eronat numărul dosarelor de daune avizate și implicit, valoarea rezervei de daune aferentă acestor dosare.

Numărul de dosare constatate lipsă cu rezerva aferentă a fost de 843. De asemenea, la data de 31 octombrie 2006, societatea avea un coeficient de lichiditate de 0,86, iar la data de 30 noiembrie 2006, de 0,89, situație datorată nesocotirii prevederilor art. 3 din Normele privind categoriile de active admise să acopere rezervele tehnice ale asiguratorului care practică asigurări generale, reguli de dispersie a plasamentelor, precum și coeficientul de lichiditate, puse în aplicare prin ordinul nr. 3110/2003.

La datele de 31 octombrie și 30 noiembrie 2006, societatea nu deținea nici o marjă de solvabilitate disponibilă, corespunzătoare activității de asigurări generale, cel puțin egală, cu marja de solvabilitate minimă, ceea ce reprezintă consecința încălcării dispozițiilor art. 16 alin. (5) și alin. (7) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu dispozițiile art. 2 din Ordinul nr. 113107/2007 pentru punerea în aplicare a Normelor privind metodologia de calcul a marjei de solvabilitate disponibile pentru asigurătorul care practică asigurări sociale. De fapt, în cadrul unor concluzii numerotate de la 1 la 11 în decizia de sancționare au fost enunțate toate deficiențele existente la data controlului, cauzele lor și urmările faptelor săvârșite care, potrivit legii atrag răspunderea contravențională a persoanelor culpabile.

Din examinarea tuturor acestor concluzii, rezultă că deși controlul respectiv a vizat activitatea societății, desfășurată cu începere de la data de 31 decembrie 2005, unele deficiențe anterioare datei de 26 mai 2006 când I.D. a preluat funcția de președinte / director general al SC U. SA, au persistat ulterior și consecințele lor negative sau reflectat în constatările echipei de control consemnate în procesul-verbal nr. 3 din 12 aprilie 2007. Potrivit art. 39 alin. (9) din Legea nr. 32/2000 cu modificările și completările ulterioare, aplicarea sancțiunilor contravenționale prevăzute de prezenta lege se prescrie în termen de 6 luni de la data constatării faptei, dar nu mai mult de 24 de luni de la data săvârșirii acesteia.

În conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp. Aplicațiunea textelor mai sus enunțate a fost făcută în prezenta cauză de prima instanță care a reținut în mod corect că pentru faptele stabilite în sarcina petentului și a celorlalți administratori ai societății, termenul de prescripție pentru aplicarea sancțiunii contravenționale, nu a fost depășit. Constatările organului de control s-au fundamentat pe evidențele primare, rapoartele, raportările, datele și informațiile societății, puse la dispoziție de conducerea acesteia, care ulterior, prin obiecțiunile formulate (filele nr. 58-68) și adresa din 11 iunie 2007 (fila nr. 69) a admis existența unei deficiențe semnalate în procesul-verbal de control, inclusiv în privința neînregistrării rezervei pentru beneficii și risturnuri, pentru care societatea de asigurare a fost sancționată contravențional.

Afirmațiile formulate în motivele de recurs în legătură cu existența faptelor contravenționale nu sunt susținute de nici un înscris doveditor. Răspunderea juridică a petentului I.D. își are temeiul nu numai în dispozițiile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ci și în acte normative cu caracter special care reglementează modul de organizare și funcționare a societăților de asigurare, astfel cum sunt Legea nr. 32/2000 și normele elaborate în aplicarea acesteia. Una din formele răspunderii este cea contravențională, angajată în cazul petentului în baza dispozițiilor art. 39 alin. (2) lit. a) și d) din legea menționată mai sus și art. 39 alin. (3) lit. c) din aceeași lege.

Prin acceptarea funcțiilor de director general și respectiv, de președinte al Consiliului de administrație al SC U. SA, deținute până la data revocării sale (3 noiembrie 2008) I.D. și-a asumat obligații și responsabilități legale ce decurg din rolul și importanța funcției de conducere a unei societăți de asigurare. Ținând seama de natura faptelor contravenționale săvârșite, de multitudinea, gravitatea lor dar și de consecințele acestor fapte care au influențat profilul de risc al asigurătorului, putând determina chiar starea de insolvență și declanșarea procedurii de faliment a societății comerciale, curtea de apel a apreciat în mod judicios să sancțiunea amenzii contravenționale aplicată petentului prin decizia nr. 401/2007 nu este exagerată și ea trebuie menținută.

În sprijinul acestei concluzii sunt și prevederile art. 39 alin. (6) din Legea nr. 32/2000, conform cărora la individualizarea sancțiunii se va ține seama de circumstanțele personale și reale ale săvârșirii faptei și de conduita făptuitorului și art. 39 alin. (7) din lege, potrivit cărora, în cazul săvârșirii a două sau mai multe contravenții se aplică amenda prevăzută pentru contravenția cea mai gravă. Față de considerentele expuse în cele ce precede și având în vedere inexistența în cauză a unor motive de casare, de ordine publică, care în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. pot fi invocate din oficiu, urmează a se dispune respingerea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul I.D. împotriva sentinței civile nr. 1173 din 9 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2008.