ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4778/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4778/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea formulată la data de 26 iulie 2007,

precizată ulterior, I.D. a solicitat anularea deciziei nr. 401 din 15 iunie

2007, emisă de președintele C.S.A. prin care s-a dispus sancționarea lui cu

amendă contravențională reprezentând 6 salarii nete din luna precedentă celei

în care au fost constatate contravențiile, conform prevederilor art. 39 alin.

(3)) lit. c) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, a cerut

anularea hotărârilor C.C.S.A. din 5 iunie 2007, 12 iunie 2007 și 27 iulie 2007,

precum și a procesului-verbal de constatare din 11 aprilie 2007, în ceea ce îl

privește, cu consecința exonerării sale de plata amenzii contravenționale,

inclusiv restituirea amenzii achitate în cuantum de 39273 lei.

În motivarea plângerii,

petentul a susținut că decizia de sancționare contestată este nelegală și

netemeinică deoarece în cuprinsul procesului - verbal pe care ea se întemeiază

nu s-a făcut nici o separare în timp a responsabilităților administratorilor SC

U. SA pe baza momentelor de debut ale mandatelor acestora și nu s-a constatat

vreo încălcare a unor obligații legale, situație care face imposibilă

stabilirea vreunei legături de cauzalitate între conduita lui și faptele

descrise ca fiind săvârșite în mod culpabil.

De altfel, în procesul - verbal

de constatare nu s-a făcut nici o referire directă sau indirectă la

dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 și nici la săvârșirea de către aceasta

a vreunei fapte culpabile, iar obiecțiunile formulate de societate nu au fost

consemnate distinct în procesul - verbal și luate în considerare în procesul de

stabilire a pretinselor fapte contravenționale și a sancțiunilor.

Pe de altă parte, în decizia

de sancționare nu a fost menționat dreptul de contestare a actului juridic, termenul

de depunere a contestației și autoritatea publică sau instanța de judecată

competentă să o soluționeze.

Pentru faptele constatate la

pct. 1 - 11 s-au mai emis încă două decizii de sancționare a celorlalți doi

administratori, iar sancțiunile aplicate totalizează un cuantum superior

nivelului maxim de 100.000 lei, prevăzut de lege.

În opinia petentului, la

individualizarea sau a sancțiunii contravenționale nu s-a ținut seama de

circumstanțele personale și reale ale săvârșirii faptelor și de conduită

făptuitorului.

Datorită neseparării în timp

a responsabilităților administratorilor societății, nu a existat practic, un

proces de individualizare a sancțiunii aplicate.

S-a mai arătat că în

realitate, unele dintre neregulile constatate nu există, fie ele se datorează

activității din perioada anterioară datei la care petentul a dobândit calitatea

de președinte /director general.

Totodată, au fost ignorate măsurile

întreprinse în timpul mandatului petentului pe linia controlului intern al societății,

care au determinat o îmbunătățire evidentă a activității de control intern la

fiecare nivel organizatoric al asiguratorului și la nivel de sediu central.

În sfârșit, petentul a

arătat că anumite fapte consemnate la pct. 1,9 și 10 au fost descrise în mod

generic, ceea ce atrage nulitatea procesului - verbal conform art. 17 din O.G. nr.

2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor.

Prin sentința civilă nr. 1173

din 9 aprilie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins plângerea ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că

potrivit art. 39 alin. (5) din Legea nr. 32/2000, actul de sancționare pentru

săvârșirea contravențiilor prevăzute de acest act normativ este decizia

președintelui C.S.A. și nu procesul verbal de constatare invocat de petentul I.D.

Prin urmare, apărările

formulate la pct. 1, 2 și 3 ale plângerii, cele menționate în finalul acesteia,

referitoare la descrierea generică a unor fapte, precum și cele din cererea

completatoare în legătură cu lipsa din procesul - verbal a oricărei mențiuni

privind numele și prenumele petentului, faptele săvârșite și data comiterii

lor, nu constituie motive de nelegalitate a actului sancționator.

Pe de altă parte, petentul a

fost sancționat contravențional pentru faptele săvârșite în calitate de

director general și președinte al Consiliului de administrație, A.D. pentru

faptele săvârșite în calitate de conducător executiv, membru al Consiliului de

administrație, R.S. pentru faptele săvârșite ca membru al aceluiași consiliu,

iar SC U. SA pentru nerespectarea obligațiilor care îi reveneau ca societate de

asigurare.

Susținerile referitoare la

cuantumul amenzii aplicate prin decizia C.S.A. nr. 406/2007 și la totalizarea

sancțiunilor aplicate administratorilor și societății respective au fost

înlăturate ca neîntemeiate în raport de considerentele expuse în legătură cu

pretinsa încălcare a prevederilor art. 5 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001.

Cu privire la neindicarea în

decizia de sancționare a dreptului persoanelor în cauză de a depune

contestație, precum și a autorității jurisdicționale competente să o

soluționeze, curtea de apel a apreciat că această omisiune nu poate atrage

nulitatea actului juridic, în condițiile în care sancțiunea nu a fost prevăzută

în mod expres de lege și petentul nu a făcut dovada unei vătămări în sensul art.

105 alin. (2) din C. proc. civ.

Întrucât decizia contestată

are în vedere fapte din perioada 31 decembrie 2005 – 30 noiembrie 2006, iar

actul juridic a fost emis la data de 15 iunie 2007, s-a considerat că în speță

nu s-a împlinit termenul de prescripție al aplicării sancțiunilor

contravenționale instituit prin dispozițiile art. 39 alin. (9) din Legea nr. 32/2000,

cu modificările și completările ulterioare.

Instanța a mai stabilit că

în perioada supusă verificării, petentul I.D. a deținut mai multe funcții și că

pentru neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor aferente acestora, C.S.A. era

îndreptățită să aplice sancțiunile contravenționale administratorilor,

răspunzători în solidar față de societate pentru neîndeplinirea riguroasă a

îndatoririlor prevăzute de lege și în actul constitutiv.

Cât privește măsurile luate

de conducerea societății comerciale pe linia organizării și exercitării

controlului intern s-a considerat că acestea au fost insuficiente, neputând

conduce la prevenirea faptelor contravenționale și a deficiențelor constatate

cu prilejul controlului.

În fine, Curtea a reținut că

afirmația petentului referitoare la sancționarea contravențională a persoanei

juridice cu amenda de 0,5% din capitalul social este irelevantă în prezenta

cauză, al cărei obiect vizează legalitatea sancțiunii contravenționale aplicate

președintelui director general al societății comerciale de asigurări.

Sentința a fost atacată cu

recurs de către petentul I.D.

În esență, recurentul a

susținut că în mod eronat prima instanță a respins plângerea, deoarece lipsa

din procesul-verbal de constatare și decizia nr. 401/2007 a oricăror mențiuni

cu privire la numele său, la faptele săvârșite și a datei săvârșirii lor atrage,

conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001, nulitatea actului sancționator, ce poate

fi invocată și din oficiu.

Pe de altă parte, s-a

ignorat împrejurarea  că pretinsele fapte contravenționale s-au petrecut, fie

anterior dobândirii calității sale de membru al Consiliului de administrație,

fie sunt consecințele directe sau indirecte ale unor evenimente și circumstanțe

anterioare, fie ele nu corespund realității.

Referitor la incidența art. 73

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, republicată, recurentul a opinat că

norma juridică reglementează răspunderea civilă a administratorilor

societăților comerciale față de societate, iar nu față de terți, astfel că ea

nu poate constitui un temei legal al sancționării sale și a asiguratorului cu

amenda contravențională.

S-a invocat apoi,

împrejurarea că răspunderea contravențională a recurentului a fost stabilită

pentru fapte și evenimente anterioare datei preluării funcției de administrator

(26 mai 2006) și cu ignorarea măsurilor luate pentru remedierea neajunsurilor

datorate vechii echipe manageriale. Mai mult, faptele constatate cu ocazia

controlului sunt de maximă generalitate și fără suport probator, neputând să

creeze prezumții de legalitate sau de nelegalitate.

Ultimul motiv de recurs

privește nelegitimitatea sancțiunii aplicate și cuantumul amenzii

contravenționale stabilită prin decizia de sancționare nr. 401/2007.

Recurentul a solicitat ca în

ipoteza în care s-ar aprecia că se justifică totuși, măsura sancționării sale

contravenționale, exclusiv cu scop preventiv, instanța de control judiciar să

dispună înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul scris, ținând seama de

criteriile de individualizare prevăzute de art. 39 alin. (6) din Legea nr. 32/2000.

Criticile formulate în

cadrul motivelor de recurs nu sunt întemeiate.

Prin Legea nr. 32/2000, cu

modificările sale ulterioare, a fost reglementată activitatea de asigurare și

reasigurare, inclusiv supravegherea asigurătorilor și reasiguratorilor care

desfășoară activitate în sau din România.

Potrivit art. 42 din acest

act normativ, în toate problemele privind reglementarea activității de

asigurare și reasigurare se aplică prevederile prezentei legi.

Este adevărat că O.G. nr. 2/2001

stabilește regimul juridic general al răspunderii contravenționale, dar așa cum

corect a reținut prima instanță, Legea nr. 32/2000, cu modificările ulterioare

este în raport cu O.G. nr. 2/2001, o lege specială prin care se reglementează

și răspunderea contravențională a unor persoane în materia asigurărilor.

Prin dispoziții cu un caracter

evident derogatoriu de la dreptul comun, a fost instituită o procedură aparte

de control exercitat de către C.S.A., modul de constatare a faptelor

contravenționale și de aplicare a sancțiunilor, inclusiv elementele pe care

trebuie să le conțină decizia de sancționare a asigurătorilor, ori a

persoanelor  semnificative ale acestora (art. 8 alin. (2) lit. b) și k)

1

și art. 39).

În sensul dispozițiilor din

legea specială, decizia de sancționare emisă de președintele C.S.A. are natura

actului administrativ sancționator, iar procesul-verbal de control care îi

precede, caracterul actului premergător ce, indiscutabil stă la baza emiterii

deciziei.

Prin urmare, în condițiile

în care legea specială stabilește un alt mod de constatare și sancționare a contravențiilor

săvârșite în materia asigurărilor și a supravegherii asigurărilor, constând în

emiterea deciziei de sancționare, fără încheierea unui proces-verbal de

contravenție, apărările formulate de recurent cu privire la nerespectarea

condițiilor de formă ale procesului-verbal de contravenție stabilite de

prevederile O.G. nr. 2/2001, nu puteau fi primite.

Contrar susținerilor din

recurs, atât procesul-verbal de control încheiat de către membrii echipei de

control a C.S.A. la data de 11 aprilie 2007 (filele nr. 30-50 ale dosarului

curții de apel), cât și decizia de sancționare nr. 401 din 15 iunie 2007, redau

în mod detaliat neregulile constatate, faptele contravenționale, perioadele

vizate și calitatea de administrator a persoanelor care au asigurat efectiv

managementul SC U. SA.

În dispozitivul actului

sancționator s-a făcut precizarea că se sancționează cu amenda contravențională

reprezentând 6 salarii nete din luna precedentă celei în care au fost

constatate contravențiile, I.D., care a îndeplinit funcția de președinte /

director general, pentru săvârșirea faptelor prevăzute în decizie, conform

prevederilor art. 39 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 32/2000, cu modificările

și completările ulterioare (filele nr. 10-14 ale aceluiași dosar).

În concret, din verificările

efectuate a rezultat că în perioada 31 decembrie 2005 – 30 septembrie 2006 SC U.

SA a raportat eronat numărul dosarelor de daune avizate și implicit, valoarea

rezervei de daune aferentă acestor dosare. Numărul de dosare constatate lipsă

cu rezerva aferentă a fost de 843.

De asemenea, la data de 31

octombrie 2006, societatea avea un coeficient de lichiditate de 0,86, iar la

data de 30 noiembrie 2006, de 0,89, situație datorată nesocotirii prevederilor art.

3 din Normele privind categoriile de active admise să acopere rezervele tehnice

ale asiguratorului care practică asigurări generale, reguli de dispersie a

plasamentelor, precum și coeficientul de lichiditate, puse în aplicare prin

ordinul nr. 3110/2003.

La datele de 31 octombrie și

30 noiembrie 2006, societatea nu deținea nici o marjă de solvabilitate

disponibilă, corespunzătoare activității de asigurări generale, cel puțin

egală, cu marja de solvabilitate minimă, ceea ce reprezintă consecința

încălcării dispozițiilor art. 16 alin. (5) și alin. (7) din Legea nr. 32/2000,

cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu dispozițiile art. 2

din Ordinul nr. 113107/2007 pentru punerea în aplicare a Normelor privind

metodologia de calcul a marjei de solvabilitate disponibile pentru asigurătorul

care practică asigurări sociale.

De fapt, în cadrul unor

concluzii numerotate de la 1 la 11 în decizia de sancționare au fost enunțate

toate deficiențele existente la data controlului, cauzele lor și urmările

faptelor săvârșite care, potrivit legii atrag răspunderea contravențională a

persoanelor culpabile.

Din examinarea tuturor

acestor concluzii, rezultă că deși controlul respectiv a vizat activitatea

societății, desfășurată cu începere de la data de 31 decembrie 2005, unele

deficiențe anterioare datei de 26 mai 2006 când I.D. a preluat funcția de președinte

/ director general al SC U. SA, au persistat ulterior și consecințele lor

negative sau reflectat în constatările echipei de control consemnate în

procesul-verbal nr. 3 din 12 aprilie 2007.

Potrivit art. 39 alin. (9)

din Legea nr. 32/2000 cu modificările și completările ulterioare, aplicarea

sancțiunilor contravenționale prevăzute de prezenta lege se prescrie în termen

de 6 luni de la data constatării faptei, dar nu mai mult de 24 de luni de la

data săvârșirii acesteia.

În conformitate cu

dispozițiile art. 13 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, contravenția este continuă

în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp.

Aplicațiunea textelor mai

sus enunțate a fost făcută în prezenta cauză de prima instanță care a reținut

în mod corect că pentru faptele stabilite în sarcina petentului și a celorlalți

administratori ai societății, termenul de prescripție pentru aplicarea

sancțiunii contravenționale, nu a fost depășit.

Constatările organului de

control s-au fundamentat pe evidențele primare, rapoartele, raportările, datele

și informațiile societății, puse la dispoziție de conducerea acesteia, care

ulterior, prin obiecțiunile formulate (filele nr. 58-68) și adresa din 11 iunie

2007 (fila nr. 69) a admis existența unei deficiențe semnalate în

procesul-verbal de control, inclusiv în privința neînregistrării rezervei

pentru beneficii și risturnuri, pentru care societatea de asigurare a fost

sancționată contravențional.

Afirmațiile formulate în

motivele de recurs în legătură cu existența faptelor contravenționale nu sunt

susținute de nici un înscris doveditor.

Răspunderea juridică a

petentului I.D. își are temeiul nu numai în dispozițiile Legii nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, ci și în acte normative cu caracter special care reglementează

modul de organizare și funcționare a societăților de asigurare, astfel cum sunt

Legea nr. 32/2000 și normele elaborate în aplicarea acesteia.

Una din formele răspunderii

este cea contravențională, angajată în cazul petentului în baza dispozițiilor art.

39 alin. (2) lit. a) și d) din legea menționată mai sus și art. 39 alin. (3) lit.

c) din aceeași lege.

Prin acceptarea funcțiilor

de director general și respectiv, de președinte al Consiliului de administrație

al SC U. SA, deținute până la data revocării sale (3 noiembrie 2008) I.D. și-a

asumat obligații și responsabilități legale ce decurg din rolul și importanța

funcției de conducere a unei societăți de asigurare.

Ținând seama de natura

faptelor contravenționale săvârșite, de multitudinea, gravitatea lor dar și de

consecințele acestor fapte care au influențat profilul de risc al asigurătorului,

putând determina chiar starea de insolvență și declanșarea procedurii de faliment

a societății comerciale, curtea de apel a apreciat în mod judicios să

sancțiunea amenzii contravenționale aplicată petentului prin decizia nr. 401/2007

nu este exagerată și ea trebuie menținută.

În sprijinul acestei

concluzii sunt și prevederile art. 39 alin. (6) din Legea nr. 32/2000, conform

cărora la individualizarea sancțiunii se va ține seama de circumstanțele

personale și reale ale săvârșirii faptei și de conduita făptuitorului și art. 39

alin. (7) din lege, potrivit cărora, în cazul săvârșirii a două sau mai multe

contravenții se aplică amenda prevăzută pentru contravenția cea mai gravă.

Față de considerentele

expuse în cele ce precede și având în vedere inexistența în cauză a unor motive

de casare, de ordine publică, care în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

pot fi invocate din oficiu, urmează a se dispune respingerea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul I.D. împotriva

sentinței civile nr. 1173 din 9 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 16 decembrie 2008.