ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2580/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 26 februarie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 1339/2006, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca nefondată, excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1347/2001, anexa 40, precum și a Hotărârilor nr. 19 din 31 iulie 2000 și nr. 14 din 26 martie 2001, ale C.L.H., invocată de SC S. SA Hemeiuși, în calitate de pârâtă în Dosarul nr. 15226/1999 al Judecătoriei Bacău, având ca obiect acțiunea în revendicare formulată de reclamanții G.Ș.A.H. și C.L.H. Prin aceeași încheiere, Curtea de Apel a respins, ca nefondată, excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate, invocată de C.L.H.

Pentru a pronunța această soluție, Instanța de judecată a reținut, în privința excepției de inadmisibilitate, că soluționarea excepției de nelegalitate este de competența Instanței de contencios administrativ, chiar dacă este vorba de acte anterioare Legii nr. 554/2004, căci nu se poate admite pentru aceste din urmă acte o prorogare de competență în favoarea Instanțelor de drept comun în fața cărora este invocată nelegalitatea actului administrativ respectiv. Totodată, atât timp cât, potrivit art. 11 alin. (4) teza ultimă din Legea nr. 554/2004, actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând pe calea acțiunii, nu există nici o justificare a vreunei limitări temporale, atunci când nelegalitatea actului este invocată pe cale de excepție.

Cu privire la excepția de nelegalitate, Instanța a reținut, în esență, că aceasta nu poate fi admisă, în lipsa dovezii dreptului de proprietate privată pretins a fi încălcat prin acte administrative care atestă un drept de proprietate publică. Împotriva acestei hotărâri, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs SC S. SA, invocând în esență, că Instanța de Fond s-a pronunțat asupra legalității Hotărârilor nr. 14 din 26 martie 2001 și respectiv nr. 19 din 31 iulie 2000, adoptate de C.L.H., cu încălcarea competenței altei Instanțe. Susține recurentul că, cele două hotărâri ale C.L.H. nu sunt acte premergătoare hotărârii de guvern, ci acte administrative de sine stătătoare pentru care legea prevede o competență distinctă.

La termenul din 12 iulie 2007, a invocat o nouă excepție de nelegalitate, iar Instanța nu a luat act de excepție și nici nu a sesizat Instanța competentă pentru soluționarea acesteia. Se solicită casarea încheierii și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât deși s-a respins excepția ca nefondată, Instanța a analizat dacă recurenta justifică un interes legitim în promovarea excepției de legalitate, respectiv analiza pe excepție a cauzei. Susține recurenta că în mod greșit s-a reținut că nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor în discuție, fără a observa că s-au depus la dosar: Lista imobilizărilor corporale, anexa la Certificatul de atestare a dreptului de proprietate respectiv, Centralizatorul privind suprafețele de teren.

Intimata invocă inadmisibilitatea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1347/2001, Anexa nr. 40, precum și a celor două hotărâri ale consiliului local, în raport de prevederile art. 31 din Legea nr. 554/2004, întrucât vizează acte administrative cu caracter individual, emise anterior intrării în vigoare a legii contenciosului administrativ. Analizând hotărârea recurată, prin prisma criticilor formulate și apărărilor din întâmpinare, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Motivul de recurs ce vizează necompetența materială în soluționarea cererii prin care s-a invocat nelegalitatea celor două Hotărâri ale C.L.H. nr. 19 din 31 iulie 2000 privind aprobarea inventarului bunurilor ce aparțin domeniului public al comunei Hemeiuși, și nr. 14 din 26 martie 2001 privind preluarea patrimoniului, terenuri și clădiri, potrivit O.U.G.

nr. 30/2000, nu poate fi reținut în raport de dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Conform acestor prevederi legale, Instanța este competentă să se pronunțe și asupra legalității actelor sau operațiunilor care au stat la baza emiterii actului supus judecății. Raportat la aceste prevederi legale, în mod corect prima Instanță, prin Încheierea din 19 februarie 2007, a respins cererea de sesizare a Tribunalului Bacău cu soluționarea excepției de nelegalitate a celor două hotărâri ale C.L.H., apreciind că este competentă să se pronunțe asupra legalității H.G. nr. 1347/2001, cât și a înscrisurilor care au stat la baza actului administrativ prin care a fost atestat domeniul public al județului Bacău, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Bacău.

Nefondată este și critica ce vizează neantamarea fondului cauzei, prin motivarea hotărârii recurate. S-a reținut că reclamanta nu a dovedit dreptul de proprietate privată pretins a fi fost încălcat prin actele administrative care atestă un drept de proprietate publică prin verificarea motivelor ce au stat la baza invocării excepției de nelegalitate. Astfel, nu există neconcordanță între dispozitivul hotărârii prin care s-a dispus respingerea excepției ca nefondată și considerentele acesteia, când s-au verificat motivele de nelegalitate a actelor administrative ce formează obiectul excepției de nelegalitate. Cu privire la inadmisibilitatea excepției de nelegalitate invocată de intimată, Instanța urmează a o analiza cu prioritate, conform art. 137 C. proc.

civ., față de motivele de nelegalitate ce vizează fondul cauzei. Conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. Este de observat că legiuitorul utilizează sintagma „actul administrativ unilateral” fără a distinge între cele normative și cele individuale. În aceste condiții și având în vedere că actele administrative normative pot fi atacate oricând și pe calea acțiunii directe, este obligația interpretului legii (respectiv a celui ce o aplică) de a stabili care a fost voința legiuitorului privind actele administrative individuale emise sau adoptate anterior intrării în vigoare a legii.

Astfel, o interpretare sistematică precum și una teleologică a textelor de lege, conduc la concluzia că este inadmisibilă excepția de nelegalitate referitoare la actele administrative individuale emise sau adoptate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Acceptarea tezei contrare ar duce la încălcarea principiului stabilității raporturilor juridice și a securității sociale. Prin urmare, în cauză, se constată că actele administrative cu privire la care s-a invocat excepția de nelegalitate, au caracter individual și au fost emise (adoptate) anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, astfel că Instanța de Fond, trebuia să constate inadmisibilitatea excepției referitor la toate actele administrative ce fac obiectul cauzei.

O astfel de hotărâre a Guvernului, adoptată în cadrul procedurii de atestare a domeniului public prevăzută de art. 21 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, nu poate fi calificată ca fiind act administrativ - normativ pentru că nu cuprinde reglementări formulate în abstract, cu caracter obligatoriu pentru un număr nedeterminat de cazuri și persoane, ci are ca efect juridic delimitarea domeniului public, al unităților administrativ – teritoriale, prin individualizarea fiecăruia dintre imobilele prevăzute în anexe. Prin urmare, fiind în prezența unui act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, excepția de nelegalitate este inadmisibilă.

Pentru aceste motive, care fac de prisos analizarea fondului dedus judecății în privința actelor administrative atacate, precum și a analizei criticilor formulate de recurent privind competența materială, neconcordanța între considerentele hotărârii și soluția pronunțată, în baza prevederilor art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC S. SA împotriva încheierii din 26 februarie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, în Dosarul nr. 1339/2006, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2007.