ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2580/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din

26

februarie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 1339/2006, Curtea de Apel Bacău,

secția comercială și de contencios administrativ,

a respins, ca nefondată, excepția de

nelegalitate a H.G. nr. 1347/2001, anexa 40, precum și a Hotărârilor nr. 19 din

31 iulie 2000 și nr. 14 din 26 martie 2001, ale C.L.H., invocată de SC S. SA

Hemeiuși, în calitate de pârâtă în Dosarul nr. 15226/1999 al Judecătoriei

Bacău, având ca obiect acțiunea în revendicare formulată de reclamanții

G.Ș.A.H. și C.L.H.

Prin aceeași încheiere, Curtea de

Apel a respins, ca nefondată, excepția

de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate,

invocată de

C.L.H.

Pentru a pronunța această soluție,

Instanța de judecată a reținut, în privința excepției de inadmisibilitate, că

soluționarea excepției de nelegalitate este de competența Instanței de

contencios administrativ, chiar dacă este vorba de acte anterioare Legii nr.

554/2004, căci nu se poate admite pentru aceste din urmă acte o prorogare de

competență în favoarea Instanțelor de drept comun în fața cărora este invocată

nelegalitatea actului administrativ respectiv. Totodată, atât timp cât,

potrivit art. 11 alin. (4) teza ultimă din Legea nr. 554/2004, actele

administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi

atacate oricând pe calea acțiunii, nu există nici o justificare a vreunei

limitări temporale, atunci când nelegalitatea actului este invocată pe cale de

excepție.

Cu privire la excepția de

nelegalitate, Instanța a reținut, în esență, că aceasta nu poate fi admisă, în

lipsa dovezii dreptului de proprietate privată pretins a fi încălcat prin acte

administrative care atestă un drept de proprietate publică.

Împotriva acestei hotărâri,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs SC S. SA, invocând în

esență, că Instanța de Fond s-a pronunțat asupra legalității Hotărârilor nr. 14

din 26 martie 2001 și respectiv nr. 19 din 31 iulie 2000, adoptate de C.L.H.,

cu încălcarea competenței altei Instanțe. Susține recurentul că, cele două

hotărâri ale C.L.H. nu sunt acte premergătoare hotărârii de guvern, ci acte

administrative de sine stătătoare pentru care legea prevede o competență

distinctă.

La termenul din 12 iulie 2007, a invocat o nouă excepție de nelegalitate, iar Instanța nu a luat act de excepție și nici nu a

sesizat Instanța competentă pentru soluționarea acesteia.

Se solicită casarea încheierii și

trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât deși s-a respins excepția ca

nefondată, Instanța a analizat dacă recurenta justifică un interes legitim în

promovarea excepției de legalitate, respectiv analiza pe excepție a cauzei.

Susține recurenta că în mod greșit

s-a reținut că nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor în

discuție, fără a observa că s-au depus la dosar: Lista imobilizărilor

corporale, anexa la Certificatul de atestare a dreptului de proprietate

respectiv, Centralizatorul privind suprafețele de teren.

Intimata invocă inadmisibilitatea

excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1347/2001, Anexa nr. 40, precum și a celor

două hotărâri ale consiliului local, în raport de prevederile art. 31 din Legea

nr. 554/2004, întrucât vizează acte administrative cu caracter individual,

emise anterior intrării în vigoare a legii contenciosului administrativ.

Analizând hotărârea recurată, prin

prisma criticilor formulate și apărărilor din întâmpinare, conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Motivul de recurs ce vizează

necompetența materială în soluționarea cererii prin care s-a invocat

nelegalitatea celor două Hotărâri ale C.L.H. nr. 19 din 31 iulie 2000 privind

aprobarea inventarului bunurilor ce aparțin domeniului public al comunei

Hemeiuși, și nr. 14 din 26 martie 2001 privind preluarea patrimoniului,

terenuri și clădiri, potrivit O.U.G. nr. 30/2000, nu poate fi reținut în raport

de dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ.

Conform acestor prevederi legale, Instanța

este competentă să se pronunțe și asupra legalității actelor sau operațiunilor

care au stat la baza emiterii actului supus judecății.

Raportat la aceste prevederi legale,

în mod corect prima Instanță, prin Încheierea din 19 februarie 2007, a respins cererea de sesizare a Tribunalului Bacău cu soluționarea excepției de nelegalitate a

celor două hotărâri ale C.L.H., apreciind că este competentă să se pronunțe

asupra legalității H.G. nr. 1347/2001, cât și a înscrisurilor care au stat la

baza actului administrativ prin care a fost atestat domeniul public al

județului Bacău, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul

Bacău.

Nefondată este și critica ce vizează

neantamarea fondului cauzei, prin motivarea hotărârii recurate.

S-a reținut că reclamanta nu a

dovedit dreptul de proprietate privată pretins a fi fost încălcat prin actele

administrative care atestă un drept de proprietate publică prin verificarea

motivelor ce au stat la baza invocării excepției de nelegalitate.

Astfel, nu există neconcordanță

între dispozitivul hotărârii prin care s-a dispus respingerea excepției ca

nefondată și considerentele acesteia, când s-au verificat motivele de

nelegalitate a actelor administrative ce formează obiectul excepției de

nelegalitate.

Cu privire la inadmisibilitatea

excepției de nelegalitate invocată de intimată, Instanța urmează a o analiza cu

prioritate, conform art. 137 C. proc. civ., față de motivele de nelegalitate ce

vizează fondul cauzei.

Conform art. 4 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată

oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea

părții interesate. Este de observat că legiuitorul utilizează sintagma „actul

administrativ unilateral” fără a distinge între cele normative și cele

individuale.

În aceste condiții și având în

vedere că actele administrative normative pot fi atacate oricând și pe calea

acțiunii directe, este obligația interpretului legii (respectiv a celui ce o

aplică) de a stabili care a fost voința legiuitorului privind actele

administrative individuale emise sau adoptate anterior intrării în vigoare a

legii.

Astfel, o interpretare sistematică

precum și una teleologică a textelor de lege, conduc la concluzia că este

inadmisibilă excepția de nelegalitate referitoare la actele administrative

individuale emise sau adoptate anterior intrării în vigoare a Legii nr.

554/2004. Acceptarea tezei contrare ar duce la încălcarea principiului

stabilității raporturilor juridice și a securității sociale.

Prin urmare, în cauză, se constată

că actele administrative cu privire la care s-a invocat excepția de

nelegalitate, au caracter individual și au fost emise (adoptate) anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, astfel că Instanța de Fond, trebuia

să constate inadmisibilitatea excepției referitor la toate actele

administrative ce fac obiectul cauzei.

O astfel de hotărâre a Guvernului,

adoptată în cadrul procedurii de atestare a domeniului public prevăzută de art.

21 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al

acesteia, nu poate fi calificată ca fiind act administrativ - normativ pentru

că nu cuprinde reglementări formulate în abstract, cu caracter obligatoriu

pentru un număr nedeterminat de cazuri și persoane, ci are ca efect juridic

delimitarea domeniului public, al unităților administrativ – teritoriale, prin

individualizarea fiecăruia dintre imobilele prevăzute în anexe.

Prin urmare, fiind în prezența unui

act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a Legii nr.

554/2004, excepția de nelegalitate este inadmisibilă.

Pentru aceste motive, care

fac de prisos analizarea fondului dedus judecății în privința actelor

administrative atacate, precum și a analizei criticilor formulate de recurent

privind competența materială, neconcordanța între considerentele hotărârii și

soluția pronunțată, în baza prevederilor art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC S. SA împotriva încheierii din 26 februarie 2007, pronunțată de Curtea de

Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, în Dosarul nr.

1339/2006, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 mai 2007.